D-ale carnavalului (4)

de Ion Luca Caragiale. 

Urmare la D-ale carnavalului (3)

ACTUL II

(0 sală de o parte a unui bufet într-un bal mascat de mahala. Două uși în fund; cea din dreapta dând în bal, cea din stânga într-un coridor de lângă bal. La stânga, în planul din fund, o ușe a cabinetului de toaletă; la dreapta, planul întâi, o ușe dând în sala principală a bufetului. În scenă, mese pentru mâncare, una în fund între cele două uși, două în față, una la dreapta, alta la stânga. La ridicarea cortinii, se aud măsurile din urmă ale unui valț, și se vede prin ușa din dreapta, în fund, mișcarea balului)

SCENA I

CATINDATUL, în costum și cu masca scoasă șezând la masa din stânga și bând rom cu un păhăruț, apoi CHELNERUL

CATINDATUL (bătând în masă) : Chelner !...

CHELNERUL (d-afară) : Vine !...

CATINDATUL: Am început să mă încălzesc... ori magnetismul... ori electricitatea lui Matei... nu știu ce e... dar lucrează. Am început să mă-ncălzesc. (Bate în masă.)

CHELNERUL (din dreapta) : Vine, vine !

CATINDATUL: Unul de la noi de la percepție m-a învățat ! „Vrei să-ți treacă ? mănâncă, bea, fă petreceri și magnetizează-te, dar magnetizează-te strașnic cu jamaică..." și... mă magnetizez. (Bate în masă tare.) Pfu ! Cald!

CHELNERUL (d-afară) : Vine, vine, vine !

CATINDATUL: Nenea Iancu, săracul, daca ar ști cum mă magnetizez... și unde ? (Scoate de sub costum din sân o scrisoare și o citește cu chef.) „Am aflat că umbli prin cafenele și pe la baluri; dacă mai aflu astfel de chestii, nu-ți mai trimet nici un gologan, viu să-ți lungesc urechile; te iau înapoi la prăvălie, și te pui la ipitropie, măgarule..." Mie adică îmi scrie nenea Iancu. (Bate tare în masă.)

CHELNERUL (intrând din dreapta) : Vine !...

CATINDATUL: Socoteala și-ncă un rom... ăsta e al patrulea...

CHELNERUL: Ba al cincilea...

CATINDATUL: Ba al patrulea...

CHELNERUL: Al patrulea l-ați băut... și cu unu, care îl comandați acuma, cinci...

CATINDATUL: Așa, cu ăl d-acuma?... da. (Chelnerul iese în dreapta.) Pfu ! cald mi-e... lucrează magnetismul... I-am dat de leac !... Vezi ce e când nu știe cineva ?... Era aproape de mintea omului; durerea devine din măsea, măseaua devine din răceală, răceala devine din frig - din cald devine că nu mai e frig; daca nu mai e frig, va să zică că răceala se duce și vine căldura; a venit căldura, a trecut durerea... (Chelnerul vine.) Par egzamplu... (Pune mâna pe falcă.) lucrează magnetismul... arde... foc... Pfu ! cald mi-e ! (Chelnerul a pus pe masă romul.) Un rom și țal !

CHELNERUL: Cinci romuri: unu și cinzeci.

CATINDATUL (dând romul pe gât) : Șase...

CHELNERUL: Nu, cinci...

CATINDATUL: Ba șase... Cinci cu ăsta care l-am băut, și cu unul, care o să mi-l aduci acuma, șase. (Plătește.) Lucrează strașnic magnetismul... Și am să tachinez astă-seară !... da, am să tachinez !... pe toate am să le tachinez ! (Merge cam șovăind la o oglindă în stânga să-și dreagă miza.) Strașnic de cald !

SCENA II

CATINDATUL, DIDINA, apoi CHELNERUL

DIDINA (intră prin fund de la stânga, coboară la masa din dreapta și șade; e în costum de polonez: cazacă cu brandeburguri, măntăluță cu blană, pantaloni în cizme cu carâmb; în cap căciulă poloneză cu un pompon mare, bătând în masă) : Băiete ! (își scoate masca și se șterge cu batista)

CHELNERUL (intrând cu romul): Vine !

CATINDATUL (întorcându-se și punându-și masca): O mască... Am s-o tachinez... (Chelnerul, după ce a lăsat romul pe masă la stânga, trece la dreapta lângă Didina.)

DIDINA: O bere.

CHELNERUL: Vine !

DIDINA (care a observat pe Catindatul, se întoarce cam cu spatele ca să nu-i vază fața. Catindatul bea rom, suflă mereu de căldură și se uită când pe o parte, când pe alta la Didina.) : N-a venit Nae încă... (Scoate o scrisorică și o citește.) „Prea iubita mea angelă, s-a întâmplat un caz de o comedie mare în chestia noastră prin respectivul tău Pampon și o individă !... Trebuie să ne vedem deseară ca să-ți spui cum curge în defavor toată intriga asupra romanțului nostru, să juri că devine ca la teatru, pentru care nu cumva să lipsești deseară de la bal cum ne-a fost vorba. Trimete-l pe Pampon să joace conțina și vino negreșit... Al tău adorant până la moarte... Nae"... Douăsprece aproape, și nu mai vine. (Chelnerul aduce berea, o pune pe masă la Didina și iese.)

CATINDATUL: Pfuu ! (Didinii) Bonsoar, mască... (aparte) Am s-o tachinez... (tare) Ce mai faci ?

DIDINA (care îndată ce i-a vorbit Catindatul și-a pus masca): Bine, mersi ! Uite beau o bere... Da' d-ta ce faci ?

CATINDATUL: Și eu bine, mersi; mă magnetizez cu jamaică.

DIDINA: Îmi pare bine.

CATINDATUL: Și mie nu mai puțin, parol ! (aparte cu chef) Al dracului știu să le tachinez.

DIDINA (bătând în masă și sculându-se): Să-l mai caut în bal...

CATINDATUL (bându-și picătura din fund a paharului): Ce, te duci, mască ?

DIDINA: Da, mască, mă duc. (Chelnerul vine din dreapta) O bere, o plătesc. (Aruncă banii pe masă.)

CATINDATUL (cătră Chelner): Și mie o jamaică... (cătră Didina) Nu mai stai nițel ? să mai beau un magnet și pe urmă te joc.

DIDINA: Nu, mersi.

CATINDATUL: Să te joc o... conțină oarbă. (râde)

DIDINA (aparte): Conțina oarbă ? să mă fi cunoscând ? (pleacă să iasă)

CATINDATUL: Pe două consumății și-o guriță mazu. (râde) Strașnic tachinez... (o urmărește până la ușe)

DIDINA (aparte): Mazu ? m-a cunoscut. (iese repede, în fund, la dreapta; ieșind, pomponul de la căciulă-i cade în scenă; chelnerul aduce încă un rom și-l pune pe masă la stânga, așteptând)

CATINDATUL (întorcându-se de la ușe și coborând) : Strașnic am tachinat-o... (gustă din rom și-l plătește.) Și mi-e cald... mi-e cald... mi-e foc de cald ! (întorcându-se și zărind pomponul jos.) Iacă ! i-a căzut polinezului istoria de la căciulă... (ia pomponul și și-l pune-n piept.) Haha ! Acu să vezi cum o tachinez. (trage repede paharul de rom și iese iute după Didina.) Acu să vezi cum am s-o tachinez. (se aude în bal polca.)

SCENA III

CRĂCĂNEL singur, în costum de bal, intrând din bufet, apoi CHELNERUL

CRĂCĂNEL (coborând și scoțându-și masca): Îl cheamă Iancu Pampon; i mai zice și „Conțina cu 5 Fanți"; a fost tist de vardiști de noapte la Ploiești: acuma face pe jucătorul de cărți; e neînsurat, dar precontează pe una Didina Mazu, exmarșandă. I-am luat urma acasă, de acasă la cafenea, de la cafenea iar acasă, și de acasă aici. Trebuie să fie aici... Am mințit pe Mița că mă duc la Ploiești, și am venit... Mi-am pus costum ca să nu mă cunoască cineva și să afle Mița... cum e ea geloasă !... (bate-n masă; Chelnerul intră.) Am zis o bere...

CHELNERUL: Vine !

CRĂCĂNEL: A! Asta nu poate rămâne jos... Eu, când îmi trage cineva palme... eu turbez !... cu dinții îl apuc, nu-l las nici mort până nu-mi spune pentru ce ? pentru ce mi le-a tras ? să știu și eu: pentru ce ?... Trebuie să-mi spuie mișelul numaidecât !... (Chelnerul aduce berea, Crăcănel o bea și o plătește. Chelnerul ia paharul de bere și paharul de rom rămas pe masa din stânga și iese.) Dacă o fi deschis, mă duc drept la el... Dar dacă o fi mascat ?... (se gândește) A ! am găsit... Mă dau binișor pe lângă toți bărbații și le zic la ureche: „Eu sunt Bibicul, nene Iancule, nu mai poftești ?..." Să poftească în bal să-mi tragă... nu ! să poftească, mizerabilul ! (își face o țigară ș-o aprinde. Didina urmărită de Catindatul intră.) Cineva ! (își pune masca.)

SCENA IV

CRĂCĂNEL, DIDINA, CATINDATUL

DIDINA (intrând): S-a hotărât ! nu pot să scap de dobitocul ăsta... mă cunoaște.

CATINDATUL (urmărind-o pe pasul de polcă, șovăind puțin) : Mască, nu te las; trebuie să facem o polcă.

DIDINA (plictisită) : Mersi, mască, nu joc; fii băiat cumsecade și nu te mai ține după mine...

CATINDATUL (aparte): Strașnic le tachinez !...

DIDINA: Ți-am spus o dată că aștept pe cineva ?

CATINDATUL: Ce adică, eu nu sunt cineva ?

DIDINA (foarte plictisită) : Ba da, decât aștept pe cineva să mă ducă acasă...

CATINDATUL: Da' ce, eu nu te poci duce acasă ?

CRĂCĂNEL (aparte) : Ăsta să fie ? că prea e obraznic... (observă scena.)

DIDINA (împingând pe Catindatul, care vrea s-o ia de zor la polcă): Vai de mine! mi-am găsit beleaua cu d-ta, îmi scoți sufletul! (aparte) Ce să fac ? Cum să scap ? A ! (tare) Mască, am să te rog ceva: așteaptă-mă un minut aici... Mă-ntorc îndată...

CATINDATUL: Da' te-ntorci ?

DIDINA: Mai e vorbă...

CATINDATUL: Să te-ntorci, să nu pleci până nu ne vedem, că ai pierdut ceva.

DIDINA (plecând) : Eu ?

CATINDATUL: Da... (aparte) Acu am s-o tachinez...

DIDINA: Aș ! Mofturi !

CATINDATUL: Zău !... cum ai venit, 'ai ? N-ai venit cu Pampon ? Vrei să te duci fără Pampon ?!

CRĂCĂNEL (sărind) : Pampon ?!

DIDINA: Pampon ?! Hotărât, mă cunoaște, trebuie să-mi schimb costumul, să-mi piarză urma... (iese repede. Catindatul se repede să iasă după ea; Crăcănel îl urmărește, îl apucă în ușe și-l trage cu putere înapoi.)

CRĂCĂNEL (cu tonul sfidător și melodramatic): Eu sunt Bi-bi-cul, ne-ne Ian-cu-le !

CATINDATUL: Eu nenea Iancu ? fugi d-acolo !

CRĂCĂNEL (crescendo): Eu sunt Bibicul, nene Iancule; nu mai poftești ? poftim de ! ba nu, nu ! ia poftim...

CATINDATUL: Ce să poftesc, domnule ? știi că ești curios d-ta !...

CRĂCĂNEL (crescendo): Eu sunt Bibicul, nene Iancule !

CATINDATUL: Bine, d-ta poți să fii Bibicul, dar vezi că asta-i asta, că eu nu sunt nenea Iancu... Nenea Iancu e frate-meu...

CRĂCĂNEL: Atunci, nen-tu Iancu al d-tale, este o canalie !

CATINDATUL: Da' pentru ce, d-le ?...

CRĂCĂNEL: Asta mă privește pe mine...

CATINDATUL: Ba privește familia, să mă ierți...

CRĂCĂNEL: Și-l aștept aici, pentru ca să-l iau de piept și să am o tălmăcire cu d-lui... Să vedem: pentru ce ? da, pentru ce ?

CATINDATUL: Aș ! îl aștepți degeaba: nenea Iancu e la Ploiești...

CRĂCĂNEL: Mofturi ! e la București...

CATINDATUL (sărind) : Nenea Iancu la București ?

CRĂCĂNEL: Da, și are să vie aici ! îl aștept !

CATINDATUL (aparte) : Nenea Iancu ! să vie aici ! M-am topit... Sunt nenorocit !

CRĂCĂNEL: Și o să fii față și d-ta la tălmăcire; am să te pui față ca să vezi și d-ta pentru ce nen-tu Iancu al d-tale este o canalie.

CATINDATUL (aparte) : Nenea Iancu ! vine nenea Iancu, și ăsta cum mă cunoaște, o să mă spuie, o să mă puie față !... Trebuie să-mi piarză urma: trebuie să-mi schimb costumul... (Iese fuga în fund la stânga.)

CRĂCĂNEL: Fuge să-i dea de știre lui nen-su Iancu ! Trebuie să-l țiu de scurt. (Iese fuga după Catindatul. Se aude în bal semnalul cadrilului.)

SCENA V

MIȚA singură, în domino albastru cu flori, apoi CHELNERUL

MIȚA (intrând, își scoate masca): Nu e... N-a venit încă ? Îl cunosc... are numai două costume: un cazac și un turc... N-a venit. Trebuie să se fi dus să-și ia pe individa ! Trebuie să vie împreună ! A ! să vie ! Dumnezeule ! Jur pe tot ce mi-a rămas mai scump, jur pe Statua Libertății de la Ploiești, că are să fie o istorie !... (bate-n masă) A ! gelozie ! Am să-i omor !

CHELNERUL (intrând din dreapta) : Vine !

MIȚA: Un vermult.

CHELNERUL: Vine. (iese)

MIȚA: Voi să beau, voi să beau (cadențând), căci nu e-n lume altă durere, decât durerea ce simțesc eu... (Chelnerul aduce paharul. Se aude cadrilul. Mița bea paharul pe nerăsuflate și plătește. Chelnerul ia paharul și pleacă.) Așa ! să vie acuma.(își pune masca.)

SCENA VI

MIȚA, IORDACHE în costum de turc, apoi CRĂCĂNEL

IORDACHE (vine suflând la masa din stânga): Uf ! Am asudat... Trebuie să mă dau la o gargariseală. (bate-n masă)

MIȚA (se-ntoarce, îl vede și dă un țipăt) : Turcul ! Nae ! (se repede la el) Nae ! Eu sunt, Mița. (își scoate masca)

IORDACHE: Mița ! Coana Mița ! Sunt eu, Iordache. (își scoate masca.)

MIȚA: Nae a venit ?

IORDACHE: Nu... n-a venit...

MIȚA: Minți ! a venit ! A ! v-am dat de urmă. L-am căutat acasă și nu l-am găsit; vardistul mi-a spus că a plecat în costum de bal în birje. A venit... E aici... E cu ea... Spune; nu minți !

IORDACHE: Ei, da, da ! a venit, dar a venit și Crăcănel... (își pune masca.)

MIȚA: Crăcănel ! aicea Crăcănel ?... (punându-și masca) Nu-i adevărat ! Mangafaua e la Ploiești.

IORDACHE: Ba-i prea adevărat ! (Crăcănel intră.)

CRĂCĂNEL (intră prin fund și vine țintă la Iordache) : Eu sunt Bibicul, nene Iancule, eu sunt Bibicul; nu mă cunoști ?... Poftim de ! ia mai poftim de !

MIȚA (aparte) : E Crăcănel ! îmi cunoaște dominoul, trebuie să mi-l schimb numaidecât. (Iese repede în fund la stânga.)

CRĂCĂNEL: Nu răspunzi ? nu poftești, nene Iancule ?

IORDACHE: Eu nu sunt nenea Iancu, eu sunt nenea Iordache... Pe nenea Iancu caută-l în bal...

CRĂCĂNEL: În bal ? (Iese repede-n fund, dreapta.)

IORDACHE: Un nenea Iancu trebuie să găsești în tot balul. (Își scoate masca.)

* * *

Urmează D-ale carnavalului (5)