D-ale carnavalului (2)

de Ion Luca Caragiale. 

Urmare la D-ale carnavalului (1)

ACTUL I

SCENA IV

IORDACHE, apoi MIȚA.

IORDACHE: Așa haplea mai rar... Ce dracul face d. Nae de nu mai vine... Sunt aproape de douăsprece... Mă leșin de foame. (Mița intră din dreapta) Mița ? o uitasem !...

MIȚA: N-a venit Nae încă ?

IORDACHE: Uite ce e, coană Mițo, d-ta tot zici că-l aștepți; eu mă repez aici aproape să-mbuc ceva și mă-ntorc numaidecât... nu-i așa ? (Își ia pălăria.)

MIȚA: Poți să te duci.

IORDACHE: Da', nu pleci ? Să nu rămâie prăvălia singură...

MIȚA (nervoasă): Ți-am spus o dată: îl aștept până mâine, până poimâine, până o veni!

IORDACHE: Atunci mă duc... mă-ntorc la moment. (Iese în fund.)

SCENA V

MIȚA, apoi PAMPON

MIȚA: Să-l aștept, da, să-l aștept... Trebuie să vie... Să mă traducă pe mine Nae... și să nu-mi răzbun ? Peste poate !

PAMPON (care a intrat): Mă rog, d. Nae n-a venit încă ? (salută)

MIȚA (aparte): Un muștiriu... (tare.) Nu, domnule, și eu îl aștept... Daca poftiți și dv. să-l așteptați... vine ori dânsul ori băiatul...

PAMPON: Mersi, madam. (șade, aparte) Curățică. (Tare, după o pauză.) D-voastră sunteți rudă, ori consoarta dumnealui...

MIȚA (tristă): Nici rudă, nici consoartă, d-le... i sunt... adică i-am fost... amică... Am venit pentru o mică afacere.

PAMPON: Ca și mine...

MIȚA (oftând): La d-ta... nu poate fi ca la mine... La mine e chestiune de traducere.

PAMPON: În amor ?

MIȚA (asemenea): Da, în amor...

PAMPON: Ca și la mine...

MIȚA: Ca și la d-ta ?... Cum ?

PAMPON: Mi se pare, adică nu mi se pare... sunt aproape sigur că sunt tradus.

MIȚA: Ca și mine...

PAMPON: Și numai d. Nae poate să mă puie pe urma aceluia care a devenit în chestiune... A ! dar n-are să-mi scape... Sunt hotărât ! Am să-i dau o curățenie spițerului să mă pomenească !

MIȚA: E spițer ?

PAMPON: Da, desigur, spițer. Aflasem adineaori cum îl cheamă de la băiatul de aici...

MIȚA: De la Iordache...

PAMPON: Da; îmi spusese cum îl cheamă, dar i-am uitat numele cu gândul la dovezi, - pentru că am dovezi, - niște hârtii pe care le-am găsit în odaie la Didina.

MIȚA: Didina...

PAMPON: Da, amanta mea, cel mai sacru amor, pentru care mi-am sacrificat cariera de militar, fiin'că până să nu o cunosc am fost tist de vardiști la Ploiești... Și sunt turbat de gelozie ! Toată noaptea n-am dormit...

MIȚA: Ah ! mie-mi spui ce-i gelozia ?... Numai o noapte n-ai dormit ? Nu știi nimic ! Câte nopți !...

PAMPON: Nu, az-noapte nu a devenit din gelozie, pentru că nu începuse încă chestia... Am jucat la Podul Gârlii conțina cu niște papugii până la șase az-dimineață... I-am ras...

MIȚA: Să nu te bucuri... Și eu câștig la conțină, dar ce folos ! noroc la cărți, nenoroc la amor...

PAMPON: Aș ! la mine nu e noroc, e știință: îi iau la sigur... poate că să am o goană nebună, să pierz. Eu joc conțina oarbă cu fantele, și am eu merchezul meu. Bunioară, cărțile le țiu în stânga și joc cu dreapta; am bătut cu fantele, pui cărțile bătute jos, și fantele la loc în mâna stângă, pentru altă ocazie... Az-noapte i-am stins...

MIȚA (plictisită) : Nu mai vine Nae...

PAMPON: Astfel dar az-dimineață, conița mea, pe la șase ceasuri, mă întorc acasă, la Didina; bat în ușe, se scoală somnoroasă și-mi deschide. Era încă întunerec; aprinz lumânarea... Dar, când viu prea târziu, e totdeauna supărată și-ncepe să mă certe... Acuma nu zice nimic: se-ntoarce, pardon, cu fața la perete și tace. Zic eu (Mița plictisită s-a sculat și se plimbă) în gândul meu: e supărată... s-o las să doarmă; când o vedea mâine c-am câștigat trei poli, îi trece... Dau să mă dezbrac și văz jos lângă mescioară două hârtiuțe. M-aplec - cum le-am văzut am simțit un fior rece, - m-aplec, le iau: ce era ? Un bilet de abonament la frizăria model a lui d. Nae Girimea...

MIȚA: Nae Girimea?... (Se interesează.)

PAMPON: Da, și un bilet de amor de la o damă către „Bibicul" ei...

MIȚA: „Bibicul" ?

PAMPON: Da, către spițerul... Să vezi cum am aflat pe urmă că e spițer.

MIȚA (aparte) : „Bibicul" ! S-ar putea ?

PAMPON: Cum am citit hârtiuțele și am văzut pecetia pe bilet: „Frizăria model, Nae Girimea", mi-am luat iar paltonul și bastonul și am ieșit binișor; Didina adormise iar. Mă duc la poliție, cercetez și aflu că aici e frizăria. Am venit; d. Nae nu era aici. Băiatul mi-a spus că bilete de astea...

MIȚA (interesându-se nerăbdătoare) : În sfârșit ?

PAMPON: În sfârșit, ce mai să lungim vorba degeaba, conița mea, spițerul este... După câte mi-a spus băiatul, am fost cu biletul la o spițărie, am spus că aveam ceva scris pe el și s-a șters cu un fel de asenție și că aș vrea să știu ce era scris... se poate ? și spițerii nu știu ce-a făcut, ce-a turnat pe bilet, - mirosea a spirt de țiperig - și-n două minute a ieșit iar dungile la loc...

MIȚA: Să fie cu putință ?...

PAMPON: Le-am numărat: sunt cinzeci și cinci de dungi... Spițerul mișel ! l-am prins mai rău decât d. Nae: o să-i dau o curățenie... să-i rup șalele !...

MIȚA (aparte): Să fie Nae ? A ! ce răzbunare ar fi ! (tare) Domnule, zici că biletul de amor este către „Bibicul" ?

PAMPON: Da !

MIȚA: Și este iscălit de cine ?

PAMPON: „A ta adorantă, Mița..."

MIȚA: Mița ! A ! Dumnezeule !

PAMPON: Ce ?

MIȚA: Domnule, ești sigur că e spițer ?...

PAMPON: Firește... Mai sigur se poate? Biletul era alb... spirt de țiperig și d-odată cinzeci-și-cinci de dungi... Le-am numărat... poftim să le numeri și d-ta...

MIȚA: Și ai venit aici pentru ca să afli numele omului cu chestia de traducere ?

PAMPON: Da.

MIȚA: Eu am o presimțire...

PAMPON: Care?

MIȚA: Cum este amanta dumitale ?

PAMPON: Cum să fie adică ?

MIȚA: De roșu, de ghindă, de tobă, ori de verde ?

PAMPON: De verde...

MIȚA: De verde ?

PAMPON: Da.

MIȚA: Și ai la d-ta biletul cătră „Bibicul", pe care zici că l-ai găsit în odaia damii de verde?

PAMPON: Da.

MIȚA: A' să-l văz degrabă...

PAMPON (dându-i biletul): Iacătă-l.

MIȚA (ia biletul, îl privește și face o mutră grozav de disperată) : A ! am să-mi răzbun !... (solemnă) Domnule, nu te juca cu inima unei femei nenorocite... Spune drept: biletul ăsta l-ai găsit în odaia amantii d-tale ? Jură...

PAMPON (grav) : Pe onoarea mea !

MIȚA: Uită-te la biletul ăsta... l-ai citit? (citind nervos.) „Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploiești, remâi singură și ambetată; sunt foarte rău bolnavă: vino negreșit, am poftă să-i tragem un chef... A ta adorantă, Mița..." Ai văzut biletul ?... Acuma uită-te la mine bine...

PAMPON: Ei ? (îi ia înapoi biletul)

MIȚA: Ei ! Eu, eu sunt nenorocita care am scris biletul ăsta...

PAMPON: Se poate?

MIȚA: Da, se poate... (dezolată) Și omul care a fost la Didina dumitale este amantul meu !...

PAMPON: Amantul dumitale ? Spițerul ?

MIȚA: Ce spițer ? nu-i spițer... (Frământându-se.) A ! trebuie să am o explicație... O să-mi răzbun... o răzbunare teribilă !

PAMPON (același joc): Amantul dumitale ? trebuie să-l știu și eu, trebuie să-l văz. Eu nu mă mulțumesc pe răzbunarea dumitale... Trebuie ca să-mi răzbun eu !... (Se plimbă turbat.)

MIȚA: Juri să ne răzbunăm împreună ?

PAMPON: Jur !

SCENA VI

ACEIAȘI - IORDACHE

IORDACHE (venind repede din fund) : Coană Mițo, ești aici ? Vine.

MIȚA: Nae...

PAMPON: D. Nae.

IORDACHE (dând pe Pampon la o parte și luând pe Mița în partea cealaltă) : Pardon. (Miții) Vine Crăcănel al d-tale. Viu într-un suflet de la birt din colț... Crăcănel a intrat în birt, a întrebat de prăvălia lui d. Nae Girimea, și băiatul l-a îndreptat aici. Ascunde-te iute... vine, trebuie să fie la ușe.

MIȚA: Crăcănel ! ce caută ?

IORDACHE: Treci degrabă în odăiță. (Mița pleacă spre dreapta pe după paravan.)

PAMPON: Te duci ?

MIȚA: Da... (Lui Iordache.) Când o pleca, dă-mi de veste... fă-i vânt degrabă...

PAMPON: Bine, da' chestia noastră cum rămâne ? (O urmărește până la ușe.)

MIȚA: Mai vorbim noi. (Iese repede în dreapta închizând ușa după ea.)

PAMPON (aparte): Ciudat lucru ! să fie vreo moftangioaică ?... (lui Iordache) Mă rog, cine e persoana asta ?

IORDACHE: E o damă...

PAMPON: Bine, damă... O văz eu că e damă, dar cine e ? (Crăcănel intră.)

IORDACHE (încet lui Pampon): Lasă că-ți spui eu...

SCENA VII

ACEIAȘI — CRĂCĂNEL

CRĂCĂNEL: Mă rog aici este d. Nae frizerul ?

IORDACHE: Aici este... da'... nu-i acasă.

CRĂCĂNEL: Dar... mă rog, se-ntoarce ?

PAMPON (lui Iordache aparte) : Cine-i domnul ăsta ?

IORDACHE (încet lui Pampon) : Lasă că-ți spui eu...

CRĂCĂNEL: Aud ?

IORDACHE: Nu crez să se întoarcă așa degrabă... Daca aveți trebuință chiar cu d-lui, atunci poftiți mai pe seară, poate să-l găsiți...

CRĂCĂNEL: În sfârșit, eu tot mai pot aștepta; poate să vie. (Șade.)

IORDACHE: Așteptați degeaba, domnule, vine foarte târziu...

CRĂCĂNEL: De unde știi ? poate vine mai curând...

IORDACHE (încet lui Pampon) : Cum dracul să-i fac vânt ?...

PAMPON: Daca spune o dată omul că vine deseară...

CRĂCĂNEL: Ei, poate să am noroc. Nu știi d-ta ? de câte ori pleci să stai un ceas și stai cinci... Ei, de ce adică să nu pleci o dată pentru șapte și să stai numai unul ?... (Se gătește în fața unei oglinzi, își piaptănă barbetele și chelia, ia o gazetă și se pune pe citit. Iordache și Pampon dau din umeri. Pampon scoate o pereche de cărți și-ncepe să se joace cu ele pe genunchi. Iordache merge la ușa din dreapta)

MIȚA (scoțând capul pe ușă) : Fă-i vânt !

IORDACHE: Nu e chip... Zice că vrea s-aștepte...

MIȚA: Ce dracul caută aici ?

IORDACHE: Știu eu... caută pe d. Nae...

MIȚA: Nu-nțeleg.

IORDACHE: I-am spus că d. Nae vine deseară, și tot zice că-l așteaptă... A ! stăi, că îi am eu leacul...

MIȚA: Domnul ălălalt s-a dus ?

IORDACHE: Nu, e aici...

MIȚA: Să m-aștepte... Bate-mi în ușe când l-ăi exoflisi pe Crăcănel...

IORDACHE: Îl exoflisesc acuma, să vezi... (Coboară în scenă. Mița își retrage capul și închide ușa. Lui Pampon.) - Dama a zis s-aștepți...

PAMPON (încet) : Bine...

IORDACHE (către Crăcănel , care e cufundat în citirea jurnalului) : Ei, boierule, d. Nae nu mai vine... Eu trebuie să-nchiz prăvălia... am treabă să mă duc în târg...

CRĂCĂNEL (lăsând gazeta) : A ! închizi ?... Atunci, daca închizi, trebuie să mă duc și eu...

PAMPON (strângându-și cărțile) : Firește că trebuie să te duci, nu o să te încuie aici.

CRĂCĂNEL: Daca e așa... salutare... Mă-ntorc eu mai târziu... (iese în fund)

IORDACHE: Cu plecăciune... S-a dus ! uf ! Al dracului dobitoc !... De ce mușterii am eu parte astăzi!

PAMPON: Mă rog, cine e negustorul ăsta ?

IORDACHE: Urâtul ăsta ? Este amantul damii de colo...

PAMPON (sărind): Amantul damii de colo ?...

IORDACHE: Da.

PAMPON: Care a vorbit cu mine adineaori ?... Mița ?

IORDACHE: Da, da !

PAMPON (fioros): Bibicul ei ? Ăsta e Bibicul ?

IORDACHE: Ei, da, frate, când îți spui o dată; e amantul damii de colo... Ce te prinde mirarea ?...

PAMPON (care și-a luat pălăria și bastonul degrabă) : Am pus mâna pe Bibicul ! Nu-l las nici mort ! nici mort ! (Se repede și iese glonț pe ușa din fund.)

* * *

Urmează D-ale carnavalului (3)