O scrisoare pierdută (7)

de Ion Luca Caragiale. 

Urmare la O scrisoare pierdută (6).

ACTUL III

Teatrul înfățișează sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de hexagon din care se văd trei laturi. Trei uși în fund; cea din mijloc dă în coridorul de intrare; pe cea din dreapta se citește: „Ofițer țivil"; pe cea din stânga: „Arfiva". În stânga la planul al doilea, o ușă cu inscripția „Cabinetul Primarelui". În dreapta, același plan, altă ușă cu inscripția: „Reghistratura".  Partea din stânga până la ușa „Arfivei" este despărțită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluțe de chembrică verde.

Lângă grilaj, la stânga, în scenă, este o estradă pe care sunt așezate masa și jețul prezidențial. Înaintea mesei, puțin mai jos, este tribuna. Pe masă sunt două candelabre, hârtie, călimări și un clopoțel. Pe tribună o sticlă și un pahar de apă. De partea dreaptă sunt bănci dese și scaune; sub estradă, asemenea. Peste tot sunt bănci și scaune, afară de o cărare lăsată liber de la ușa de intrare din fund prin mijlocul scenii, pe unde vine și se duce lumea. Pe pereți câteva lămpi atârnate în cuie. Lumină cam săracă. La ridicarea perdelii, Trahanache este la masa prezidențială în jețul său, la spatele tribunei. Împrejurul mesii, Brânzovenescu și alți cetățeni. Înaintea tribunii, cu spatele spre dânsa, alegători, cetățeni, public, unii șezând jos, alții în picioare. Pe bănci, pe scaune și împrejur asemenea. În capul băncilor din față e Cațavencu împreună cu Ionescu, Popescu și alți dascăli și partizani. Farfuridi e la tribună. Perdeaua se ridică asupra unei întreruperi. În toată sala e rumoare. Prezidentul agită clopoțelul.

SCENA I

TRAHANACHE, CAȚAVENCU, BRÂNZOVENESCU, FARFURIDI, IONESCU, POPESCU, CETĂȚENI, ALEGĂTORI, PUBLIC. Rumoare

FARFURIDI (de la tribună) : Dați-mi voie ! (Gustă din paharul cu apă.) Dați-mi voie ! (Rumoare.)

TRAHANACHE (trăgându-și clopoțelul) : Stimabili ! onorabili ! (afabil) faceți tăcere ! Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei... Aveți puțintică răbdare... (Cătră Farfuridi) Dă-i înainte, stimabile, aveți cuvântul !

FARFURIDI (cătră adunare) : După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric, din punctul de vedere de drept, voi încheia cât se poate mai scurt...

POPESCU: Parol ?... Numai dacă te-i ținea de vorbă. (Râsete în partea unde sunt dascălii.)

FARFURIDI: Rog, nu mă-ntrerupeți, dați-mi voie...

TRAHANACHE (cătră partea unde e Popescu) : Stimabile, nu-ntrerupeți...

FARFURIDI: După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric și din punctul de vedere de drept, voi încheia, precum am zis, cât se poate mai scurt. (Bea o sorbitură, apoi, reluându-și răsuflarea, rar ca și cum ar începe o poveste) La anul una-mie-opt-sute-două-zeci-și-unu... fix... (Rumoare și protestări în grupul lui Cațavencu: A !A !A !)

POPESCU: Dacă ne-ntoarcem iar la 1821 fix, ne-am procopsit. (Rumoare și protestări.)

FARFURIDI: Dați-mi voie... La una-mie-opt-sute...

TOȚI (în cor, cu tonul lui) : Douăzeci-și-unu fix... (Rumoare și protestări.)

FARFURIDI: Dați-mi voie.

TRAHANACHE (clopoțel) : Stimabile, onorabile ! Nu întrerupeți... Aveți puțintică...

CAȚAVENCU: Ce răbdare, venerabile domnule prezident! Ceasurile sunt înaintate. Sunt și alți oratori înscriși să vorbească...

TOȚI DIN GRUP: Da ! Da !

CAȚAVENCU: Onorabilul orator a promis să încheie cât se poate mai scurt: apoi ce fel de scurt este asta, s-o luăm a doua oară de la 1821 ? A ! A ! A !

TOȚI DIN GRUP: A ! A ! A ! (Rumoare.)

FARFURIDI: Dați-mi voie...

TRAHANACHE (cătră Farfuridi cu dulceață, ridicându-se peste masă cătră tribună) : Stimabile... eu gândesc că nu ar fi rău să sărim la 48...

CAȚAVENCU (strigând) : Mai bine la 64...

POPESCU, IONESCUși TOȚI DIN GRUP: Da ! da ! la 64...

TRAHANACHE (ridicându-se ca și cum ar consulta adunarea) : Adică... la plebicist ?

TOȚI: Da, la plebicist ! (Zgomot).

FARFURIDI (întorcându-se cu spatele spre adunare și cu fața la prezident) : Dați-mi voie, domnule prezident; mi-ați acordat cuvântul: îmi pare că un prezident o dată ce acordă cuvântul...

TRAHANACHE (sculându-se și punând, peste masă, mâinile pe umerii lui Farfuridi, mângâietor) : Dacă mă iubești, stimabile, fă-mi hatârul... să trecem la plebicist... dorința adunării !...

FARFURIDI: Dar, domnule prezident...

TRAHANACHE (și mai rugător) : Să trecem la plebicist ! (Îl întoarce binișor de umeri cu fața spre adunare.)

TOȚI (cu putere) : Da ! La plebicist ! La plebicist !

FARFURIDI (soarbe o dată și cu aerul resignat) : Ce ziceam dar ? la 1864, vine, mă-nțelegi, ocaziunea să se pronunțe poporul printr-un plebicist... Să vedem însă mai-nainte… să ne dăm seama bine de ce va să zică... de ce este un plebicist...

IONESCU: Știm ce este plebicistul ! Mersi de explicație !

TOȚI: Nu trebuie explicație… (Rumoare)

FARFURIDI (cătră întrerupători) : Dați-mi voie ! (cătră Trahanache) Domnule prezident !...

TRAHANACHE (clopoțel) : Stimabili, onorabili, rog nu întrerupeți pe orator, (foarte afabil) faceți tăcere; sunt cestiuni arzătoare la ordinea zilii; aveți puțintică răbdare. (Cătră Farfuridi.) Aveți cuvântul, stimabile, dați-i înainte!

FARFURIDI (luând vânt) : Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64... Știm, oricine dintre noi știe ce este 64, să vedem ce este plebicistul... (cu tărie începând fraza) Plebicistul !...

CAȚAVENCU: Aci nu e vorba de plebicist...

FARFURIDI: Dați-mi voie; (discutând cu Cațavencu) mi se pare că atunci când zicem 64... (cu energică convingere) și să nu căutați a încerca măcar să mă combateți; vă voi dovedi cu date istorice că toate popoarele își au un 64 al lor...

CAȚAVENCU: Dați-mi voie; nu e vorba de 64. (Rumoare aprobativă pentru Cațavencu.)

FARFURIDI: Dați-mi voie... (Toate colocviile și întreruperile se fac avocățește, cu multă vioiciune și cu tonul înțepat și volubil) Domnule prezident !...

TRAHANACHE (clopoțel) : Stimabile, onorabile, faceți tăcere... avem cestiuni arzătoare...

CAȚAVENCU (ridicându-se în capul băncii) : Cum, domnule prezident ? De unde până unde 64 chestie arzătoare la ordinea zilei? Dacă nu mă-nșel, îmi pare că suntem în anul de grație 1883... Ce are a face ? Chemați pe onorabilul orator la cestiune...

TRAHANACHE (ridicându-se iar peste masă și atingându-l pe umere pe Farfuridi) : Stimabile... (afabil și rugător) să lăsăm plebicistul, dacă mă iubești; să trecem la cestiune.

FARFURIDI (obosit de întreruperi, întorcându-se cu fața spre Trahanache și cu spatele la adunare) : Domnule prezident, ați binevoit a-mi acorda cuvântul... Eu cred c-ar trebui...

CAȚAVENCU (strigând) : Nu trebuie, onorabile !

TOȚI DIN GRUP: Nu, nu trebuie !

TRAHANACHE (punând mâinile, peste masă, pe umerii lui Farfuridi, și foarte dulce) : Mă rog, dacă mă iubești, fă-mi hatârul... dorința adunării, stimabile... (Îl întoarce de umeri binișor cu fața spre adunare.)

TOȚI: Da ! La chestiune ! La chestiune !

FARFURIDI (foarte obosit, soarbe și se resignează) : Ajungem dar la chestiunea reviziunii constituțiunii și legii electorale...

TOȚI (cu satisfacție) : A ! Așa da !

TRAHANACHE (asemenea) : A ! (clopoțel) Ei! acu aveți puțintică răbdare... (cătră Farfuridi) Scurt, stimabile, scurt, dacă mă iubești: dorința adunării.

FARFURIDI (asudă, bea și se șterge mereu cu basmaua) : Mă rog, dați-mi voie ! Știți care este opinia mea în privința revizuirii ?

TOATĂ SALA: Nu !... Să vedem !... Spune !

CAȚAVENCU (batjocoritor) : Să vedem opinia lui d. Farfuridi. (Trahanache clopoțește.)

FARFURIDI (asudă mereu și se emoționează pe văzute) : Opinia mea este aceasta: e vorba de revizuire, da ?

TOȚI (puternic) : Da ! Da !

FARFURIDI (emoționat și asudând) : Atunci, iată ce zic eu, și împreună cu mine (începe să se înece) trebuie să se [sic] zică asemenea toți aceia care nu vor să cază la extremitate (se îneacă mereu), adică vreau să zic, da, ca să fie moderați... adică nu exagerațiuni !... Într-o chestiune politică... și care, de la care atârnă viitorul, prezentul și trecutul țării... să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte... (se încurcă, asudă și înghite) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce ?… da... pentru ce ?... Dacă Europa... să fie cu ochii ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care lovesc soțietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... și… idei subversive... (asudă și se rătăcește din ce în ce) și mă-nțelegi, mai în sfârșit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact... vreau să zic într-o privință, poporul, națiunea, România... (cu tărie) țara în sfârșit... cu bun-simț, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie și să recunoască, de la care putem zice depandă... (se încurcă și asudă mai tare) precum, - dați-mi voie - (se șterge) precum la 21, dați-mi voie (se șterge) la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea și la 84 și 94, și ețetera, întru cât ne privește... pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă ! (Foarte asudat, se șterge, bea, iar se șterge și suflă foarte greu. Trahanache a urmărit cu mâna tactul sacadelor oratorice ale lui Farfuridi. Bravo și aplauze în fund, conduse de Brânzovenescu; râsete și sâsâituri în grupul lui Cațavencu. Clopoțelul lui Trahanache de abia se mai aude. După ce s-a mai oprit zgomotul, cu multă aprindere.) Dați-mi voie ! Termin îndată ! mai am două vorbe de zis. (Zgomotul tace.) Iată dar opinia mea. (În supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc ! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc ! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale... Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis !

(Aplauze în fund, sâsâituri în față. Farfuridi coboară zdrobit, ștergându-se de sudoare, și merge în fund. Brânzovenescu și alți alegători îl întâmpină și-i strâng mâna. Rumoare. Mai mulți din auditoriu se scoală și strică rândurile. Cațavencu suie de la dreapta în mijloc, unde vorbește încet cu grupul său gesticulând viu. Cu un alt grup mai în fund Farfuridi și Brânzovenescu asemenea. Pristanda iese misterios din cabinetul primarului, trece prin ușcioara grilajului, care este la spatele tribunii, și trage de pulpană pe Trahanache, care sună clopoțelul.)

SCENA II

ACEIAȘI — PRISTANDA

TRAHANACHE (lăsând clopoțelul și întorcându-se la spatele mesii) : 'Ai ? Ce e ?

PRISTANDA (misterios și repede) : Coane Zahario ! Conul Fănică, coana Joițica !...

TRAHANACHE: Ei ? Ce ?

PRISTANDA: Sunt dincoace în cabinet... au venit pe din dos, vă așteaptă. Numaidecât să poftiți acolo.

TRAHANACHE (asemenea misterios) : Nu pot să las prezidenția... să aibă puțintică răbdare.

PRISTANDA: Trebuie... numaidecât !... suspandați !

TRAHANACHE (trage clopoțelul și se ridică) : Stimabilă, onorabilă adunare. După discursul important, pe care l-a ținut respectabilul nostru concetățean și advocat d. Farfuridi, eu cred că ar fi bine să suspandăm ședința pentru cinci minute.

VOCI: Da ! Da ! pentru cinci minute !...

(Cațavencu cu grupul său, Farfuridi și Brânzovenescu cu al lor se amestecă în mulțime. Trahanache, care s-a dat jos de pe tribună, a deschis portița grilajului și a trecut cu Ghiță în partea stângă despărțită, bate în ușa „Cabinetului Primarelui". Zoe și Tipătescu îi deschid; Trahanache și Ghiță dispar înăuntru; ușa se închide la loc.)

SCENA III

ACEIAȘI - fără TRAHANACHE și PRISTANDA

CAȚAVENCU (cătră grupul lui) : Ei, cum să-l trimeți în Cameră, nene, pe stimabilul ? Nu zic, are ideile, opiniile lui - și eu respect ideile, numai să fie sincere, și el e sincer, n-ai ce zice, - respect la orice opiniune !... Dar să-ți vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, și să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive... asta nu mai merge... Astfel de opiniuni nu le respect, să-mi dea voie să-i spui...

POPESCU: Nu, uite ce susține Farfuridi, n-ai înțeles; susține că adică după istorie - d-aia se teme el de zguduiri - nu trebuie să dăm exemplu rău surorilor noastre de ginte latină. N-ai auzit, chiar a zis-o el: surorile noastre de ginte latină...

IONESCU: Da ! A zis-o...

CAȚAVENCU (cu aer de protecție) : Voi dascălii sunteți băieți buni, dar aveți un cusur mare: cum vă vorbește cineva de istorie, s-a isprăvit, are dreptate. (Cu putere.) Ce istorie ? Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te-nvață istoria mai întâi și-ntâi ?

POPESCU: Că România de la Traian...

CAȚAVENCU: Nu-i așa...

IONESCU: Că adică străbunul nostru...

CAȚAVENCU: Ce străbun! ce nostru ! Vezi că nu știți ! (Cu tonul retoric.) Or, mai întâi și-ntâi istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, (Publicul începe să-i ia aminte că perorează și se grupează încet-încet împrejurul lui ca să asculte) ba chiar dă înapoi, că legea progresului este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe. (Grupul lui Cațavencu aprobă și admiră, grupul lui Farfuridi și Brânzovenescu, care s-a apropiat și ascultă mai dintr-o parte, dă din umeri.)

IONESCU: Asta e așa.

POPESCU: Nici nu mai încape vorbă.

FARFURIDI (înțepat) : Da ! progres ! progres fără conservațiune, când vedem bine că Europa...

CAȚAVENCU (întrerupându-l lătrător) : Nu voi, stimabile, să știu de Europa d-tale, eu voi să știu de România mea și numai de România... Progresul, stimabile, progresul ! În zadar veniți cu gogorițe, cu invențiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiți opinia publică...

FARFURIDI (și mai înțepat) : Dă-mi voie... Mi se pare că altcineva amăgește opinia publică...

CAȚAVENCU: Nu voi să știu de ce zici d-ta.

BRÂNZOVENESCU: Firește că nu vrei să știi... nu-ți vine la socoteală...

CAȚAVENCU (și mai lătrător) : Să-și vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei ? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre... D-ta ești advocat, ești confrate cu mine...

FARFURIDI: Da, sunt avocat, dar nu sunt confrate cu d-ta...

CAȚAVENCU (urmându-și jocul) : Știi ca și mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale... oneste bibere...

FARFURIDI: Da' de onest n-ai încotro !... (Grupurile Cațavencu și Farfuridi încep a se despărți, fiecare de o parte.)

CAȚAVENCU (cu totul înțepător) : Stimabile, nu știu pentru ce d-ta mă prigonești de la o vreme... Ce ai cu mine ? Suntem în fața alegătorilor, stimabile: or, nu încape pică; să luptăm: d-ta o să-ți pui candidatura, o știm; eu ți-o declar că mi-o pui pe a mea... luptă electorală ! și știm că lupta electorală este viața popoarelor... De ce te revolți contra adevărului ? în contra dreptului ?... Oneste bibere, onorabile !... (Aprobări din partea grupului)

FARFURIDI (izbucnind) : Ia scutește-mă cu mofturile d-tale ! Onest d-ta ? Pe de o parte „Răcnetul Carpaților", pe de altă parte chiverniseala confraților; pe de o parte opoziție la toartă, pe de altă parte teșcherea la buzunar !... Urlă târgul, domnule...

BRÂNZOVENESCU (trăgându-l de mânecă) : Tache ! Tache !

FARFURIDI (smucindu-se) : Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul... Ce adică, noi nu știm, nu vedem, orbi suntem ? d-ta ești candidatul prefectului...

CAȚAVENCU (râzând) : Eu sunt candidatul grupului tânar, inteligent și independent... Onorabilul, venerabilul nostru prezident (îl caută cu ochii) unde e venerabilul prezident ? nu-l văz... va proclama, pe cât știm, astă-seară pe candidatul comitetului dv. - comitetul dv. -... Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze și comitetul dv.... căci e al dv. ...

FARFURIDI (fierbând mereu) : Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale...

BRÂNZOVENESCU: Tache ! Tache, fii cuminte. (Îl trage de mânecă, Farfuridi se smucește.)

CAȚAVENCU (cu ton batjocoritor) : Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai ești al comitetului ! (Grupurile se desinează distinct de două părți și se privesc cu încordare.)

FARFURIDI: Da, eu nu mai sunt, eu care am susținut totdeauna partidul... și d-ta, care l-ai înjurat totdeauna... ești !

CAȚAVENCU: Dă-mi voie !...

FARFURIDI (furios) : Ce voie ! ce voie !... Vii cu moftologìi, cu iconomìi, cu soțietăți, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară... cu dăscălimea d-tale, (mișcare în grupul Cațavencu) cu moftangiii d-tale...

POPESCU (violent) : Domnule, retrage-ți cuvântul !

FARFURIDI (continuând) : Cu grupul (umflând cuvintele) inteligent,... independent,... impertinent ! (Pornește spre fund cu Brânzovenescu și cu grupul lor.)

TOȚI (din grupul lui Cațavencu) : A ! a ! (Se reped spre ei, zgomot, învălmășeală și ghiontuieli.)

FARFURIDI (ieșind prin fund) : Vă-nvățăm noi, papugiilor !

GRUPUL CAȚAVENCU: Afară ! afară ! (Urmărește în fund pe cei din grupul Farfuridi.)

(Toată lumea s-a înghesuit în fund și a ieșit afară cu zgomot. În tot timpul scenii următoare, sala întrunirii e goală. În fund, prin ușe, se văd mai mulți alegători plimbându-se în sus și-n jos, vorbind încet și fumând.)

* * * 

Urmează O scrisoare pierdută (8)