O noapte furtunoasă (7)

de Ion Luca Caragiale. 

Urmare la O noapte furtunoasă (6).

SCENA VII

VETA, ZIȚA

ZIȚA (intră prin fund repede): Ce e, țațo ? Ce s-a întâmplat ? Mi-a spus Spiridon...

VETA (sculându-se repede de pe scaun): Zițo, Zițo, tu mi le faci toate, tu m-ai dus la "Iunion", tu ai dat nas amploiatului să se ție după noi, de mi-am găsit beleaua cu Chiriac...

ZIȚA: Cu Chiriac ?

VETA (dregând-o): Cu dumnealui, cu Chiriac, cu toți; l-ai chemat să vie, și în loc să vie la tine a venit aici.

ZIȚA: Și ?...

VETA: Și tocmai când să-i dau drumul înapoi pe ușe, iacătă-i dumnealui cu Nae ipistatul se suia pe scară strigând ca niște turbați...

ZIȚA: Și pe urmă ?

VETA: L-am făcut scăpat pe fereastră, i-am dat drumul pe schelă, ca să iasă pe la spatele binalii, pe portița dinspre maidan.

ZIȚA (cu spaimă): Pe portița dinspre maidan!

VETA: Da, pentru că pe scara a mare s-ar fi întâlnit piept în piept cu dumnealui.

ZIȚA (zdrobită): Țațo ! Per l'amour di Dieu ! Portița dinspre maidan e încuiată; adineori am vrut să viu eu p-acolo, ca să nu mai ocolesc, și a trebuit să mă întorc iar pe uliță ca să intru în curte.

VETA: Încuiată ? Și ulucile sunt de doi stânjeni ! Atunci persoana în chestie n-a putut fugi ! Zițo, Zițo ! E primejdie ! dumnealui e grozav, Chiriac e nebun !

ZIȚA: Vai de mine ! Monșerul meu ! Mi-l omoară !

VETA: Chiriac a luat pușca cu spangă și dumnealui a scos sabia...

ZIȚA: Nu mai spune țațo, că mor ! (se aude o dărâmare de scânduri.)

VETA: Taci ! (ascultă amândouă.)

JUPÂN DUMITRACHE (de afară): Ațin'te, Chiriac !

IPINGESCU (de afară): Stai ! În numele Costituțiunii !

VETA (îngrozită): L-a prins !

ZIȚA (asemenea): Ah ! Mor !

VETA: Sunt în curte, 'aide să mergem degrabă. Tu ai făcut încurcătura, tu s-o descurci ! 'Aide repede de scapă omul din primejdie.

ZIȚA: 'Aide ! (Amândouă pornesc să iasă prin fund; când ele vor să pășească pragul, s-aude alt zgomot afară și strigăte.)

GLASUL LUI JUPÂN DUMITRACHE: Nu te lăsa, Chiriac ! (zgomot, strigăte și o detunătură de pușcă.)

VETA: Chiriac !

ZIȚA: Monșerul meu ! (ies amândouă desperate.)

SCENA VIII

RICĂ VENTURIANO, apoi SPIRIDON

RICĂ: (Coboară încet pe fereastră pe unde a ieșit; este prăfuit de var, ciment și cărămidă; părul îi este în neorânduială; pălăria ruptă; e galben și tras la față; tremură și i se încurcă limba la vorbă; i se nălucește a spaimă din când în când și îl apucă slăbiciune la încheieturi.) Am scăpat până acum ! Sfinte Andrei, scapă-mă și de acu încolo: sunt încă june ! Geniu bun al venitorului României, protege-mă; și eu sunt român ! (răsuflă din greu și își apasă palpitațiile.) O ce noapte furtunoasă! Oribilă tragedie! (i se pare că aude ceva și tresare.) Ce de peripețiuni!... Ies pe fereastră și pornesc pe dibuite pe schele ! Mă țiu binișor de zid și ajung în capătul binalii... Destinul mă persecută implacabil... Schelele se-nfundă; nici o scară... Cocoana perfidă mă indusese în eroare... Vreau să mă-ntorc și d-odată auz pe inimici venind în fața mea pe schele. O iau înapoi fără să știu unde merg; mă împiedic de un butoi cu țiment... O inspirațiune,... - eu ca poet am totdeauna inspirațiuni ! - m-ascunz în butoi ! Pașii inimicilor s-apropie în fuga mare, mulți inși trec iute pe lângă butoiul meu înjurându-mă; eu, ca june cu educațiune, mă fac că n-auz... Toți se depărtează... Auz un zgomot, strigăte, țipete de femei, în fine o împușcătură. Zgomotul apoi cu încetul se stinge, totul rămâne într-un silențiu lugubru, numai din depărtare se aude orologiul de la Stabiliment bătând unsprezece și douăzeci... oră fatală pentru mine ! - Ies binișor din butoiul meu, mă târăsc de-a bușele pe schele și mă pomenesc înapoi aci... Ce să fac ? Pe unde să ies ? Îmi trebuie o inspirațiune ingenioasă... (pune mâna la frunte și caută în gând.) Da, am găsit-o! Să ies pe ușe. (merge repede în vârful degetelor la ușa din fund, o deschide; afară, în sală, e beznă.) Obscuritate absolută! (merge la fereastră.) A! Auz pași; vine cineva pe schele. (se repede la ușa din dreapta, a odăii lui Spiridon.) P-aici ! (Spiridon intră în același moment repede, și se lovesc amândoi în piept.) Ah! Cum m-ai speriat! (îi vine rău.)

SPIRIDON: Domnule, musiu, tot aici ești ? E foc mare, trebuie să fugi ! Dacă o pune mâna pe dumneata, te omoară...

RICĂ: Mă omoară ?... Scapă-mă, băiete, scoate-mă de aici... Pe unde să ies ? (pornind spre ușa din dreapta, pe unde a intrat Spiridon.) Pe aici...

SPIRIDON: Nu se poate. (îi taie drumul.) Odaia d-acolo răspunde tot pe scara a' mare; vrei să te-ntâlnești cu ei piept în piept ?

RICĂ: Nu, nu voi; dar atunci ce-i de făcut ! Existența mi-este periclitată. Voi să scap. Scapă-mă: îți dau bacșiș trei sferturi de rublă.

SPIRIDON: Trei sferturi de rublă: șase pachete de tutun ! Te scap.

RICĂ: Cum ? Pe unde ? Spune-mi iute, că mi-e degrabă, îmi vine stenahorie.

SPIRIDON: Dumneata stăi aici. Eu mă duc colea în odăiță (la dreapta), deschiz ușa care dă în scară, cum i-oi vedea că se urcă sus, te chem în odaie, închidem ușa de la mijloc, și când or intra cu toții aici, îți dau drumul pe dincolo pe scară, te cobori și ieși repede pe poartă... Lasă că te scap, n-ai grijă.

RICĂ: Da, du-te degrabă!

SPIRIDON (cu șiretenie): Apoi, nu-mi dai ?

RICĂ: Ce?

SPIRIDON: Ce mi-ai făgăduit.

RICĂ: Ba da, îți dau. (se caută în toate buzunarele și completează suma din mărunțele; Spiridon o socotește cu scumpătate.) Băiete, (solemn) tânărule ! Știi tu în ce pozițiune mă găsesc ? Știi tu ce pericol mă amenință ?

SPIRIDON: Ba bine că nu ! Dacă n-oi ști eu păpara lui jupânul !... Hehe i! Lasă; dacă n-ăi putea scăpa...

RICĂ: 'Ai ? (șovăie.)

SPIRIDON: Ai să vezi și dumneata al dracului ce e... De ce-i zice lui "Titircă Inimă-Rea"?

RICĂ: Nu, nu voi să văz, scapă-mă.

SPIRIDON (cam rece): Ei ! Lasă, dacă oi putea, te scap eu, firește.

RICĂ: A ! (șovăie.) Auz zgomot pe scară; se suie... (șovăie.) Aleargă; scapă-mă ! (Spiridon iese încet în dreapta, numărând gologanii; Rică îl zorește de la spate.)

SCENA IX

RICĂ, DUMITRACHE, CHIRIAC, IPINGESCU, ZIȚA și apoi VETA

RICĂ (o clipă singur; joc de scenă mută; deodată se aud în odaia din dreapta palme, și Spiridon țipând): A! (pași pe scară; Rică se repede la ușa din dreapta.)

JUPÂN DUMITRACHE (întâmpinându-l cu sabia scoasă): Stăi !

RICĂ (dându-se înapoi): Sunt mort, sfinte Andrei ! (se repede la fereastra schelelor în stânga.)

CHIRIAC (întâmpinându-l, sare pe fereastră în scenă, cu pușca cu baionetă în mână, ca de asalt): Stăi !

RICĂ (dându-se înapoi șovăind): Geniu bun al venitorului României ! (se repede la ușa din fund.)

IPINGESCU (întâmpinându-l cu sabia scoasă): Stăi ! (recunoscând pe Rică, îi cade sabia din mână.) Nu mă nebuni, onorabile ! Dumneata ești ?

RICĂ (tremurând grozav): Eu !

(Zița intră prin fund.)

JUPÂN DUMITRACHE: Ce poftești, mă musiu ? (se repede să-l umfle. Zița îi sare-n piept și-l oprește.)

CHIRIAC (trântește pușca și scuipă în palme): Lasă-mi-l mie, jupâne ! (se repede și el să-l umfle.)

IPINGESCU (sărind și oprind în piept pe Chiriac): Nu da, onorabile !... îl cunosc eu.

CHIRIAC (lui Ipingescu): Dă-te la o parte !

ZIȚA (lui Jupân Dumitrache): Nene Dumitrache, nu-mi asasina viitorul ! (se luptă cu el.)

JUPÂN DUMITRACHE: Lasă-l să-l întreb numai: ce poftești, mă musiu ?

CHIRIAC: Lasă-mă, nene Nae, să-l învăț eu pe mațe-fripte să mai umble după nevestele negustorilor !

IPINGESCU (strigând tare ca să acopere toate strigătele): Stați ! Stați ! Că e-ncurcătură ! Pe dumnealui îl cunosc eu ! Dumnealui nu-i d-ei de care credeți dumneavoastră; e cetățean onorabil.

CHIRIAC: Da' de onorabil n-are-ncotro ! (vrea să se repează.)

IPINGESCU (oprindu-l): E d-ai noștri, e patriot !

JUPÂN DUMITRACHE: Dacă-i patriot, de ce umbră să-mi strice casa ? De ce mă atacă la onoarea de familist ? (vrea să se repează; Veta intră prin fund.)

ZIȚA: Nene ! Nene ! Iartă-mă ! Nu e ce crezi dumneata.

JUPÂN DUMITRACHE: Dar ce e ?

CHIRIAC: Ce e ?

VETA (trecând lângă Chiriac și luându-l la o parte necăjită): Ce e, ce e ! Oameni în toată firea și nu-nțelegeți ce e ! Umblați ca nebunii! (șoptindu-i repede.) Iaca ce e ! Tânărul umbă după Zița, s-a amorezat cu ea de la "Iunion", știi din seara când s-a luat după noi, și-a trimes unul la altul bilete de amor, și-n loc să meargă la ea acasă, a greșit ș-a venit aici. Nu ți-am spus eu că e tot o bănuială proastă de-a dumnealui. Mă faci să intru în alte alea cu nebuniile tale. Iaca ce e; ai văzut ? (în timpul acesta Jupân Dumitrache, cam încurcat de potolirea lui Chiriac, vrea să asculte și el explicația.)

CHIRIAC (domirindu-se): A !

JUPÂN DUMITRACHE (trecând lângă Veta): Ei ! Ce e !

(În timpul acesta, scenă mută între Ipingescu, Rică și Zița mai în fund.)

VETA (cătră Chiriac): Spune-i ce e. (trece în fund.)

CHIRIAC (luând la o parte pe Jupân Dumitrache și șoptindu-i): Ce e, ce e ! Oameni în toată firea și nu înțelegem ! Umblăm ca nebunii ! Iaca ce e ! Tânărul umblă după Zița; s-a amorezat cu ea de la "Iunion", știi, din seara aia când s-a luat după dumneavoastră, și-a trimes unul la altul bilete de amor, și în loc să meargă la ea acasă, a greșit ș-a venit aici. Nu ți-am spus eu, jupâne, că așa îți cășunează dumitale ! M-ai făcut să alerg ca nebunii, să-mi rup gâtul ! Doamne ferește ! Dacă făceam și moarte de om ? Iacă ce e; ai văzut ?

JUPÂN DUMITRACHE (înseninat și domirit): A ! (căutând la Zița cu coada ochiului.) Ei ! Bată-te, Zițo, să te bată ! (Chiriac trece lângă Ipingescu.)

ZIȚA (plecând ochii cu nevinovăție): Nene !

JUPÂN DUMITRACHE (cu părinție): Ei ! Nu te rușina ! Ale tinereții valuri ! (cătră public.) Fată romanțioasă ! D-aia dumneaei: "'Ai, nene, la «Iunion», parol ! Să mă-ngropi !"

(În timpul acesta, cei ce n-au vorbit sunt grupați în fund; Rică încă nu-și poate veni bine în fire.)

IPINGESCU (înaintând lângă Jupân Dumitrache): Onorabile ! (cu ifos.) Știi cine-i tânărul ăst a? (arată pe Rică.)

JUPÂN DUMITRACHE: Cine ?

IPINGESCU: Ăsta e ăl care scrie la "Vocea Patriotului Naționale".

JUPÂN DUMITRACHE: Nu mă nebuni !

IPINGESCU: Parol.

JUPÂN DUMITRACHE: Ei, fugi că mor !

IPINGESCU: D-apoi ce crezi ! Chiar el însuși în persoană: e băiat bun, d-ai noștri, din popor. El combate în articolul ăl de astă-seară, știi cu "sufragiul".

JUPÂN DUMITRACHE (încântat): Ei bravos! (încet.) Apoi de ! Să facem cunoștință. Cum e amorezat cu Zița, mai știi ? De unde a fost să iasă norocul fetii !

IPINGESCU: Rezon ! Aia ziceam și eu. (cătră Rică.) Onorabile domn, permite-mi pentru ca să-ți prezant pe cetățeanul Dumitrache Titircă, comersant, apropitar și căpitan în gvarda civică. (cu importanță.) E d-ai noștri. (grupul din fund înaintează.)

RICĂ: Sunt încântat. (se confundă în complimente.) Mersi de cunoștință.

IPINGESCU: Dumnealui este cetățeanul Rică Venturiano, amploiat judiciar, student la Academie - învață legile, - și redactor la "Vocea Patriotului Naționale"... (cu putere.) E d-ai noștri... ce să mai stăm să mai vorbim... îl știi... (amândoi recomandații se complimentează și-și dau mâna.)

JUPÂN DUMITRACHE (cu respect amestecat cu sfială): Da, tocmai astă-seară citeam cu nenea Nae, în gazeta dumneavoastră, cum scriți despre ciocoi că mănâncă sudoarea poporului suveran. Ei, bravos ! Îmi place ! Bine combateți reacțiunea, nu pot să zic, știi colea, verde, românește. Să vă ajute Dumnezeu ca să scăpați poporul de ciocoi !

RICA (prinzând limbă, după ce a zâmbit cu multă satisfacție de vorbele lui Jupân Dumitrache): Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei ! Noi n-avem altă credință, altă speranță, decât poporul. (Jupân Dumitrache ascultă uimit.) Noi n-avem altă politică decât suveranitatea poporului; de aceea în lupta noastră politică, am spus-o și o mai spunem și o repetăm necontenit tuturor cetățenilor: "Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm !"

JUPÂN DUMITRACHE: Bravos ! Să trăiești ! (bate-n palme, încet către Ipingescu.) Vorbește abitir, domnule. Ăsta e bun de dipotat.

IPINGESCU: Hei ! Lasă-l că ajunge el și dipotat curând-curând...

(În timpul acesta Rică a venit lângă Zița.)

JUPÂN DUMITRACHE: Cum combate el, poate să ajungă și ministru. (tare cătră Rică, care stă tot în grup.) Mă rog, onorabile, eu îmi cer iertare, știți că poate, adineaori, cum țiu eu la... poate, v-am adus un afront; dar e și vina dumneavoastră; nu știam că veniserăți pentru Zița...

RICĂ: Mă rog, pardon, vina nu este nici a mea, nici a dumitale, nici a madam Ziții: este a tăbliții de la poartă... Dumneaei îmi scrisese că șade la numărul 9... am văzut la poartă numărul 9 și am intrat. (vorbește încet cu Zița, Veta și Chiriac.)

JUPÂN DUMITRACHE (către Ipingescu): Așa e; asta meșterul Dincă binagiul mi-a făcut-o; a tencuit zidul de la poartă și mi-a bătut numărul 6 d-a-ndoaselea; să-l pui mâine să mi-l întoarcă la loc, să nu mi se mai întâmple vreun conflict.

CHIRIAC (care s-a găsit în fund cu Veta, Zița și Rică): Lasă ce-i spui eu și cu cocoana, dacă vă e rușine. (coboară cu Veta; Rică și Zița se țin în fund.) Jupâne.

VETA: Frate.

JUPÂN DUMITRACHE: Ce-i, Chiriac, puiule ? Ce-i Veto ?

VETA: Avem să te rugăm ceva.

CHIRIAC: Da'... să nu ne tratezi cu refuz.

JUPÂN DUMITRACHE: Orice; mă știi cum țiu la nevastă și la tine.

VETA: Uite ce e: musiu Rică și cu Zița compătimesc împreună.

JUPÂN DUMITRACHE (încântat): Ei ! Așa e, ale tinereții valuri !

CHIRIAC: Și le e rușine să-ți spuie că ar vrea să...

JUPÂN DUMITRACHE: Să... ce ?

CHIRIAC: Ei ! Nu știi dumneata ? Să puie pirostriile !... Vrei și dumneata ?

JUPÂN DUMITRACHE (răpit): Dacă dumnealui cabulipsește să ne onoreze cu atâta cinste... de ! Zestrea nu-i așa mare, și dumnealui e... știi, ceva mai sus... noi suntem negustori.

RICĂ (coborând): Cetățene, suntem sub regimul libertății, egalității și fraternității: unul nu poate fi mai sus decât altul, nu permite Constituția.

IPINGESCU: Rezon !

JUPÂN DUMITRACHE (lui Ipingescu): Bine vorbește, domnule, bravos !

RICĂ: Eu, dacă compătimește și madam Zița la suferința mea...

JUPÂN DUMITRACHE: Mai e vorbă ! Cum să nu compătimească ? Zițo, nene, ia vino-ncoa. (Zița vine rușinoasă.) Ei ! Nu-ți mai fie rușine: ale tinereții valuri... Vrei ?

ZIȚA: Eu fac ce vrei dumneata; îmi ești ca și un frate mai mare.

JUPÂN DUMITRACHE: Ei ! Să vă fie de bine, și ceasul ăl bun să-l dea Pronia. (încet Ziții.) Să-ți cinstești bărbatul: ăsta e om, nu glumă; ți-ai găsit norocul.

ZIȚA: Mersi, nene. (trece în fund.)

JUPÂN DUMITRACHE: Pentru puțin. (lui Rică.) Ei acum, cumnate, ia să vorbim o vorbă colea între bărbați, cocoanele să nu asculte; știin dumneata, nene Nae, cum sunt cocoanele...

IPINGESCU: Rușinoase... mie-mi spui ?

JUPÂN DUMITRACHE (lui Rică care a venit lângă ei): Toate ca toate, dar la onoarea de familist să ții.

RICĂ: Da, familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare; familia este baza societății.

JUPÂN DUMITRACHE: Așa e, bravos ! (lui Ipingescu.) Toate le știe, îmi place...

IPINGESCU: Apoi dacă-i jurnalist...

VETA (din fund către Jupân Dumitrache): Ei ! Toate bune, frățico, dar noi nu dormim în noaptea asta ? Chiriac are să se scoale mâine până-n ziuă la ezirciț.

JUPÂN DUMITRACHE: Mai e vorbă, soro, cum să nu ?

(Toți se dispun a se retrage; Rică e cu Zița, Chiriac cu Veta, Jupân Dumitrache suie cu Ipingescu.)

IPINGESCU (lui Jupân Dumitrache): Onorabile, îndatorează-mă cu o țigară de tutun.

JUPÂN DUMITRACHE: Și cu două, nene Nae. (bagă mâna să scoață tabachera și se oprește încruntat cu mâna în buzunar) Nene Nae ! Chiriac !

CHIRIAC (coborând lângă Jupân Dumitrache): Ce-i, jupâne ?

JUPÂN DUMITRACHE (luând pe Chiriac și pe Ipingescu de mână și aducându-i dramatic în fața scenii): Toate le-am lămurit; bine, de cumnatul Rică nu mai am ce să zic; dar să vă arăt ce am găsit pe pernele patului dumneaei,... că uitasem;... îmi vine să intru la bănuieli rele.

CHIRIAC (înfiorat): Ce-ai găsit, jupâne ?

JUPÂN DUMITRACHE: Uite. (scoate din buzunar o legătură de gât.)

IPINGESCU: Frumoasă legătură, de șic !

CHIRIAC: Aș ! Ado-ncoa, jupâne; asta-i legătura mea, n-o știi dumneata ?

JUPÂN DUMITRACHE (lămurit): Ei, bată-te să te bată ! De ce nu spui așa, frate ? (lui Ipingescu, cu filozofie.) Ei ! Vezi ?... Uite așa se orbește omul la necaz !

IPINGESCU: Rezon !

(Pornesc cu toții veseli spre fund.)

Cortina

Sfârșitul comediei O noapte furtunoasă 

Găsești povestirea pe scurt pe blogul

Povestiri pe scurt de lecturi școlare

Citește aici pe blog și alte piese de teatru de I.L.Caragiale:

• Conu Leonida față cu reacțiunea 
• O scrisoare pierdută 
• D-ale carnavalului 
• Năpasta