11.06.2016

Conu Leonida față cu reacțiunea (4)

de Ion Luca Caragiale.

Urmare la Conu Leonida față cu reacțiunea (3).

SCENA IV
EFIMIȚA: Ai auzit ?
LEONIDA: Ai auzit ?
(Amândoi, d-odată, se ridică înfiorați. Zgomotul s-apropie)
EFIMIȚA (sărind din pat): E idee, Leonido ?
LEONIDA (cu spaimă): Aprinde lampa... (sare și el din pat)
(Zgomotul mai aproape)
EFIMIȚA (aprinzând lampa): E fandacsie, bobocule ?
LEONIDA (tremurând): Nu-i lucru curat, Mițule!
(Zgomotul tot mai tare)
EFIMIȚA: E ipohondrie, soro ?
(Zgomotul crește mereu)
LEONIDA: E primejdie mare, domnule! Ce să fie ?
EFIMIȚA: Ce să fie ? dumneata nu vezi ce să fie ? Revuluție, bătălie mare, Leonido !
LEONIDA (ciudindu-se): Bine, frate, revuluție ca revuluție, da' nu-ți spusei că nu-i voie de la poliție să dai focuri în oraș ?
(Zgomotul crește înainte)
EFIMIȚA (tremurând): Voie, ne-voie, auzi ?
LEONIDA (asemenea): Auz: da' nu e, nu se poate să fie revuluție... Câtă vreme sunt ai noștri la putere, cine să stea să facă revuluție?
EFIMIȚA: De ! întreabă-mă să te-ntreb... (zgomot mare) Auzi ?
LEONIDA: Unde mi-este gazeta ? (nervos) că dacă o fi să fie revuluție, trebuie să spuie la „Ultime știri". Unde mi-e gazeta ? (merge la masă, ia gazeta, își aruncă ochii pe pagina a treia și dă un țipăt) A !
EFIMIȚA: Ei !
LEONIDA (pierdut): Nu e revuluție, domnule, e reacțiune; ascultă: (citește tremurând) „Reacțiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuțindu-și ghearele și așteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaționale… Națiune, fii deșteaptă !" (cu dezolare) Și noi dormim, domnule!
EFIMIȚA (asemenea): Cine strică, soro, dacă nu mi-ai citit gazeta de cu seara !
(Zgomot tare)
LEONIDA (prăpădit): Și pe mine mă știu toți reacționarii că sunt republican, că sunt pentru națiune.
EFIMIȚA (tremurând și începând să plângă): Ce-i de făcut, soro ?
LEONIDA (stăpânindu-se ca să-i facă curaj): Nu te speria, Mițule, nu te speria...
(Salve și chiote foarte apropiate)
EFIMIȚA: Iute, soro, pune mâna.
(Amândoi trag cearșafurile din paturi în mijlocul casii, golesc dulapul, scrinul, și fac două legături mari; apoi baricadează ușa cu paturile și cu mobilele)
LEONIDA (lucrând): Mergem la gară pân dosul Cișmegiului, și plecăm până-n ziuă cu trenul la Ploiești… Acolo nu mai mi-e frică: sunt între ai mei ! republicani toți, săracii!
(Zgomot și mai aproape)
EFIMIȚA (îngrozită, oprindu-se din lucru și ascultând): Soro ! soro ! auzi dumneata ? Zavragiii vin încoace !
LEONIDA (asemenea): Auz... (tremură) Și cum sunt eu deocheat, drept aicea vin, să ne dărâme casa.
EFIMIȚA (îndoindu-se de genuchi și înecându-se): Nu-mi spune, soro, că mor !
LEONIDA: Fă iute, iute !
(Zgomotul și mai aproape; Leonida cade-n genuchi)
EFIMIȚA: Soro, mor ! a intrat în ulița noastră...
LEONIDA: Stinge lampa !
(Cocoana suflă iute în lampă; zgomotul este sub ferestre. Amândoi sunt trăsniți. O pauză, zgomot și apoi câteva bătăi în ușa d-afară)
EFIMIȚA (șoptind): Sunt la ușă.
LEONIDA (asemenea): Atât mi-a fost !... Nu te mișca. (bătăile se repetă mai tare; zgomotul s-a cam depărtat). Să ne ascundem în dulap...
EFIMIȚA: Să lăsăm calabalâcul și să sărim pe fereastră...
LEONIDA: Dar dacă or fi intrat în curte ?
(Bătăile în ușă se îndesesc cu nerăbdare; zgomotul se depărtează mereu)
UN GLAS DE FEMEIE (d-afară): Dar asta, comedie !
EFIMIȚA (cu uimire, plecându-se spre ușă s-asculte): 'Ai ?
LEONIDA (oprind-o): St ! nu te mișca !
(Pumni tari în ușă; zgomotul și mai departe)
GLASUL (d-afară): Ei ! Doamne ! (strigând) Coniță !
EFIMIȚA (uimită): E slujnica, Leonido, Safta.
(Chiotele și împușcăturile d-abia se mai aud foarte departe)
LEONIDA: St ! parcă s-a mai depărtat zavera !
(Bătăi desperate în ușă)
GLASUL (d-afară): Deschide, cocoană, să fac focul. (o pauză. Leonida și Efimița ascultă uimiți, neștiind ce să crează) Vai de mine! nu-i bună asta ! a pățit boierii ceva !
EFIMIȚA: E Safta... (vrea să meargă la ușă)
LEONIDA (oprind-o): St ! nu deschide o dată cu capul !
EFIMIȚA (nemaiputând răbda și zmucindu-se): Trebuie să deschiz, soro, că-ncepe dobitoaca să țipe și-i mai rău: ne dă de gol la zavragii !
(Bătăi din toate puterile în ușă)
LEONIDA (comprimându-și inima și cu un ton de supremă resignare): Deschide !
EFIMIȚA (mergând în vârful degetelor la ușă, întreabă cu gura jumătate): Cine e ?
GLASUL (d-afară): Eu, cocoană; am venit să fac focul.
EFIMIȚA (stă un minut la îndoială, apoi se hotărăște și, dând în lături baricada, deschide și cu glasul alertat): Haide, intră.
(în odaie e întunerec. Coana Efimița ține piept Saftii la ușă)
SCENA V
EFIMIȚA (mișcată, cu tonul misterios): Ce-i afară, Safto ?
SAFTA (care a intrat cu un braț de lemne): Bine, cocoană, ce să fie ! Da' pân-acuma n-am putut închide ochii: toată noaptea a fost masă mare la băcanul din colț; acu d-abia s-a spart cheful. Adineaori a trecut p-aici vreo câțiva, se duceau acasă pe două cărări; era și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frânt; chiuia și trăgea la pistoale... obicei mitocănesc.
LEONIDA (nedomirit): Ce obicei ?
SAFTA: Știi, a făcut oamenii chef, c-aseară a fost lăsata-secului.
EFIMIȚA (înseninându-se și prinzând limbă, cătră Leonida cu umor): A fost lăsata, secule !
LEONIDA (îmbărbătat): Ei vezi ? (plin de triumful teoriei) Tot vorba mea, domnule ! Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei ! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. (către cocoana) Văzuși ?
EFIMIȚA (cu chef): Ei ! soro ! parcă ziceai că nu e voie de la poliție să se dea cu pistoale în oraș ?
LEONIDA (sigur): Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană...
EFIMIȚA: Ei, bobocule, apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva ! (aprinde lampa)
(Amândoi sunt foarte veseli. Safta rămâne încremenită văzând răsturnarea odăii)

Cortina

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt pe lecturirecenzate.ro!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !