de Ion Luca Caragiale.
Urmare la Conu Leonida față cu reacțiunea (3).
SCENA IV
EFIMIȚA: Ai auzit ?
LEONIDA:
Ai auzit ?
(Amândoi,
d-odată, se ridică înfiorați. Zgomotul s-apropie)
EFIMIȚA
(sărind din pat): E idee, Leonido ?
LEONIDA
(cu spaimă): Aprinde lampa... (sare și el din pat)
(Zgomotul
mai aproape)
EFIMIȚA
(aprinzând lampa): E fandacsie, bobocule ?
(Zgomotul
tot mai tare)
EFIMIȚA:
E ipohondrie, soro ?
(Zgomotul
crește mereu)
LEONIDA:
E primejdie mare, domnule! Ce să fie ?
EFIMIȚA:
Ce să fie ? dumneata nu vezi ce să fie ? Revuluție, bătălie mare, Leonido !
LEONIDA
(ciudindu-se): Bine, frate, revuluție ca revuluție, da' nu-ți spusei că
nu-i voie de la poliție să dai focuri în oraș ?
(Zgomotul
crește înainte)
EFIMIȚA
(tremurând): Voie, ne-voie, auzi ?
LEONIDA
(asemenea): Auz: da' nu e, nu se poate să fie revuluție... Câtă vreme
sunt ai noștri la putere, cine să stea să facă revuluție?
EFIMIȚA:
De ! întreabă-mă să te-ntreb... (zgomot mare) Auzi ?
LEONIDA:
Unde mi-este gazeta ? (nervos) că dacă o fi să fie revuluție, trebuie să
spuie la „Ultime știri". Unde mi-e gazeta ? (merge la masă, ia gazeta,
își aruncă ochii pe pagina a treia și dă un țipăt) A !
EFIMIȚA:
Ei !
LEONIDA
(pierdut): Nu e revuluție, domnule, e reacțiune; ascultă: (citește
tremurând) „Reacțiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea
stă la pândă ascuțindu-și ghearele și așteptând momentul oportun pentru poftele
ei antinaționale… Națiune, fii deșteaptă !" (cu dezolare) Și noi
dormim, domnule!
EFIMIȚA
(asemenea): Cine strică, soro, dacă nu mi-ai citit gazeta de cu seara !
(Zgomot
tare)
LEONIDA
(prăpădit): Și pe mine mă știu toți reacționarii că sunt republican, că
sunt pentru națiune.
EFIMIȚA
(tremurând și începând să plângă): Ce-i de făcut, soro ?
LEONIDA
(stăpânindu-se ca să-i facă curaj): Nu te speria, Mițule, nu te
speria...
(Salve
și chiote foarte apropiate)
EFIMIȚA:
Iute, soro, pune mâna.
(Amândoi
trag cearșafurile din paturi în mijlocul casii, golesc dulapul, scrinul, și fac
două legături mari; apoi baricadează ușa cu paturile și cu mobilele)
LEONIDA
(lucrând): Mergem la gară pân dosul Cișmegiului, și plecăm până-n ziuă
cu trenul la Ploiești… Acolo nu mai mi-e frică: sunt între ai mei ! republicani
toți, săracii!
(Zgomot
și mai aproape)
EFIMIȚA
(îngrozită, oprindu-se din lucru și ascultând): Soro ! soro ! auzi
dumneata ? Zavragiii vin încoace !
LEONIDA
(asemenea): Auz... (tremură) Și cum sunt eu deocheat, drept aicea
vin, să ne dărâme casa.
EFIMIȚA
(îndoindu-se de genuchi și înecându-se): Nu-mi spune, soro, că mor !
LEONIDA:
Fă iute, iute !
(Zgomotul
și mai aproape; Leonida cade-n genuchi)
EFIMIȚA:
Soro, mor ! a intrat în ulița noastră...
LEONIDA:
Stinge lampa !
(Cocoana
suflă iute în lampă; zgomotul este sub ferestre. Amândoi sunt trăsniți. O
pauză, zgomot și apoi câteva bătăi în ușa d-afară)
EFIMIȚA
(șoptind): Sunt la ușă.
LEONIDA
(asemenea): Atât mi-a fost !... Nu te mișca. (bătăile se repetă mai
tare; zgomotul s-a cam depărtat). Să ne ascundem în dulap...
EFIMIȚA:
Să lăsăm calabalâcul și să sărim pe fereastră...
LEONIDA:
Dar dacă or fi intrat în curte ?
(Bătăile
în ușă se îndesesc cu nerăbdare; zgomotul se depărtează mereu)
UN GLAS
DE FEMEIE (d-afară): Dar asta, comedie !
EFIMIȚA
(cu uimire, plecându-se spre ușă s-asculte): 'Ai ?
LEONIDA
(oprind-o): St ! nu te mișca !
(Pumni
tari în ușă; zgomotul și mai departe)
GLASUL
(d-afară): Ei ! Doamne ! (strigând) Coniță !
EFIMIȚA
(uimită): E slujnica, Leonido, Safta.
(Chiotele
și împușcăturile d-abia se mai aud foarte departe)
LEONIDA:
St ! parcă s-a mai depărtat zavera !
(Bătăi
desperate în ușă)
GLASUL
(d-afară): Deschide, cocoană, să fac focul. (o pauză. Leonida și
Efimița ascultă uimiți, neștiind ce să crează) Vai de mine! nu-i bună asta !
a pățit boierii ceva !
EFIMIȚA:
E Safta... (vrea să meargă la ușă)
LEONIDA
(oprind-o): St ! nu deschide o dată cu capul !
EFIMIȚA
(nemaiputând răbda și zmucindu-se): Trebuie să deschiz, soro, că-ncepe
dobitoaca să țipe și-i mai rău: ne dă de gol la zavragii !
(Bătăi
din toate puterile în ușă)
LEONIDA
(comprimându-și inima și cu un ton de supremă resignare): Deschide !
EFIMIȚA
(mergând în vârful degetelor la ușă, întreabă cu gura jumătate): Cine e ?
GLASUL
(d-afară): Eu, cocoană; am venit să fac focul.
EFIMIȚA
(stă un minut la îndoială, apoi se hotărăște și, dând în lături baricada,
deschide și cu glasul alertat): Haide, intră.
(în odaie e întunerec. Coana
Efimița ține piept Saftii la ușă)
SCENA V
EFIMIȚA (mișcată, cu tonul
misterios): Ce-i afară, Safto ?
SAFTA (care
a intrat cu un braț de lemne): Bine, cocoană, ce să fie ! Da' pân-acuma n-am
putut închide ochii: toată noaptea a fost masă mare la băcanul din colț; acu
d-abia s-a spart cheful. Adineaori a trecut p-aici vreo câțiva, se duceau acasă
pe două cărări; era și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frânt; chiuia și trăgea
la pistoale... obicei mitocănesc.
LEONIDA
(nedomirit): Ce obicei ?
SAFTA:
Știi, a făcut oamenii chef, c-aseară a fost lăsata-secului.
EFIMIȚA
(înseninându-se și prinzând limbă, cătră Leonida cu umor): A fost
lăsata, secule !
LEONIDA
(îmbărbătat): Ei vezi ? (plin de triumful teoriei) Tot vorba
mea, domnule ! Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva,
cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia
e gata; ei ! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. (către cocoana)
Văzuși ?
EFIMIȚA
(cu chef): Ei ! soro ! parcă ziceai că nu e voie de la poliție să se dea
cu pistoale în oraș ?
LEONIDA
(sigur): Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în
persoană...
EFIMIȚA:
Ei, bobocule, apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva ! (aprinde
lampa)
(Amândoi
sunt foarte veseli. Safta rămâne încremenită văzând răsturnarea odăii)
Cortina
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare
Citește aici pe blog și alte piese de teatru de I.L.Caragiale:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !