02.10.2015

Istoria unui galbân (6)

de Vasile Alecsandri

Urmare la Istoria unui galbân (5)

PARAUA: Bre, bre ! ce entuziasm !... Dacă nu te-aș cunoaște, aș crede că ești un tânăr poet ce ai scăpat de-abia de pe laițele școalelor.
GALBENUL: Și n-ai greși, pentru că înfățișarea Zamfirei m-a cuprins de o mirare așa de înfocată, încât deodată m-a trăsnit un fulger poetic și am improvizat pe loc următoarele versuri:
Frumoasă copiliță !
Spune-mi de unde vii
Cu zâmbet pe guriță,
Cu mândri ochi și vii ?
Ce înger mult ferice
Din ceruri te-a adus
Și pe pământ, aice,
Gingașă te-a depus ?
Tu ești o nălucire,
Un farmec aurit,
Un vis de fericire,
Un înger de slăvit !
Din cer ești o minune,
Și dulce-i glasul tău
Ca sfânta rugăciune
Când bate ceasul rău !
PARAUA: Bravo, bravo !... Îmi pare bine că, pe lângă cele multe calități, mai ai și talentul improvizației în privirea țigancelor.
Toată bucata e plină de o armonie muzicală ce sună a drâmbă, dar mai cu seamă farmecul aurit îmi place și-mi aduce aminte de minunatul compliment ce a făcut odată un scriitor de la oarecare instanță unei duduci din oarecare mahala, zicându-i că-i frumoasă ca o otnoșenie (1) scrisă pe hârtie galanțki (2).
GALBENUL: Ah ! parale, parale ! Ființe neînțelese ce sunteți !
Vroiți totdeauna să ne țineți în mrejele voastre și să nu avem nici ochi, nici gură, nici suflet decât numai pentru voi. Iar dacă ni se întâmplă să ne întoarcem căutăturile aiure, atunci vai și amar pentru noi, sărmanii galbeni olandezi !... Acele versuri pe care numai eu știu cât am asudat până ce le-am improvizat !... acele versuri în care mi-am vărsat toată inima !... tu le iei în râs pentru că au fost adresate alteia, iar dacă le-aș fi făcut pentru tine sunt sigur că le-ai fi găsit minunate. Dar ce stau eu de te învinovățesc...
Astfel este sexul, nu e vina ta.
PARAUA: Așa, frumos vă șade ! Voi ne înșelați, ș-apoi voi săriți cu gura înainte; altă vorbă n-aveți decât că astfel este sexul, făr-a mai lua în privire toate jertfele câte le facem noi pentru voi.
GALBENUL: Dacă-i vorba de jertfe, apoi mă închin cu plecăciune (se închină) și mă întorc iarăși la sânul fermecător al Zamfirei. Ea mă duse spre niște corturi ce se zăreau departe, la poalele unui codru, și când fuserăm aproape de ele, ne ieși înainte un flăcău țigan, nalt, sprinten, voinic, cu ochii mari și negri, cu părul lung și negru, cu fața arsă de soare, dar frumoasă și vioaie.
El era Nedelcu, lăutar vestit, ce îți rupea inima când trăgea din arcuș un cântec de jale și care te făcea să joci fără voie când suna o horă. El se iubea cu Zamfira din copilărie și după multe necazuri și chinuri ce suferiseră amândoi de ceea parte de Milcov, izbutiseră a scăpa din ghearele unor stăpâni nemilostivi și a trece în Moldova, unde trăiau în pace împreună de vro șase luni.
- Cules-ai multe flori, dragă Zamfiră ? îi zise Nedelcu sărutând-o.
- Am cules cele mai frumoase din câmp, pentru ca să le pun la pălăria ta, dar cea mai scumpă mi-am pus-o eu la gât. Și zicând aceste, Zamfira mă arătă pe mine în salbă.
- Un galben ! strigă Nedelcu cu mirare. Unde și cum l-ai găsit ?
- În câmp, căutând flori cu gândul la tine... căci de câte ori gândesc la tine, totdeauna dau de noroc.
Nedelcu sări în sus, chiuind de bucurie și pe urmă, ridicând pe Zamfira în brațe, o duse până sub cortul lui, jucând ca un copil și sărutând-o cu dragoste.
Nu știu dacă ai însemnat vreodată șatrele țigănești și dacă ai vreo idee lămurită asupra viețuirii curioase acestui neam nomad, ce se poartă necontenit cu toată averea lui din câmp în câmp, din sat în sat, din codru-n codru ?... Fieștecare țigan are șatra lui, făcută din mai multe bucăți de țoluri afumate, și o căruță cu roți nalte ce-i slujește de culcuș sub cort, când se oprește, și în care își poartă toată familia și toate măistriile când călătorește. Pușkin, vestitul poet rusesc, zice în poemul său Țiganii, tradus românește de A. Donici:
Măgarii în spinare duc
Copii mici; iar ceilalți,
Femei și fete, și bărbați,
După căruți pe jos se duc,
Toți peticiți și dezbrăcați.
Ce veselie, ce cântare !
Ce vorbe și ce vuiet mare !
Răcnește ursul, câinii latră
Și scârțâie neunsa roată.
În adevăr, nu e priveliște mai deșănțată și mai originală decât a unei cete de țigani la drum ! Judele cu barba albă și cu fața neagră merge pe un cal pag înainte, îmbrăcat cu giubea roșie și înconjurat de vro trei sau patru bătrâni ca dânsul, serioși și purtând giubele albastre și lungi. Ei sunt cârmacii caravanei și totodată sfatul ce judecă și hotărăște pricinile și gâlcevile între ceilalți țigani.
După dânșii vin în rând o mulțime de căruțe nalte și pline de copii, de capre, de foi, de zdrențe ș.c.l., căci țiganul nu poate trăi fără zdrențe. El și ele au o tainică potrivire. Cu cât giubeaua e mai ferfelită, cu atât țiganul e mai fudul, și când îi trece părul prin căciulă, atunci îi pare că poartă coroană. Așa-i firea lui; îi place să-l bată vântul și să-l ardă soarele; și cele mai de multe ori, pentru ca să-și împlinească această plăcere, el se dezbracă gol până la brâu. Atunci să-l vezi cât e de vesel ! să-l auzi cum cântă de voios! pare că-i toată lumea a lui.
PARAUA: Mi s-a întâmplat și mie odată de am văzut o claie de lăieși în treacăt, și cu adevărat acel spectacol mi-a făcut așa de mare impresie, că nu-l pot uita. Bătrânii gârbovi de vârstă stau culcați în căruțe și se pârleau la soare, iar pe lângă ei urma pe jos toată familia: femei cu copii la sân, fete cu cofe albe pe cap, flăcăi trăgând urși după dânșii, cai, mânji, vaci, câini, toți buluc la un loc, toți grăind, răcnind, râzând, nechezând, urlând și umplând câmpii de un zgomot sălbatic ce da fiori. Cât pentru zdrențe nici nu pomenesc, pentru că în adevăr ele sunt una din părțile cele mai caracteristice ale țiganilor nomazi; am însemnat însă că ei au și o dragoste mai deosebită pentru caii pagi și bălțați.
GALBENUL: Aceasta e încă o taină a gustului țigănesc, pe care nu mi-am putut-o tălmăci decât prin proverbul latinesc: de gustibus non disputandum... Câți oameni care în privirea coloritului sunt și mai neînțeleși, care-și schimbă floarea în toate zilele, atât trupește cât și sufletește ! Dar să lăsăm aceste însemnări fiziologice și să ne întoarcem iar la țigani. Pre cât ei sunt vrednici de privit în călătoriile lor, cu atât și popasurile lor sunt curioase.
Pușkin face o descriere foarte vie de un lagăr țigănesc la începutul poemului său:
Ei astăzi iată au rămas
La mal de apă pentru mas.
Cu țoluri rupte, afumate,
Căruțele le învelesc
Pe deasupra pân' la roate;
Apoi femeile gătesc
Mâncare proastă și se pun
Buluci lângă ceaun.
În depărtare se prevede
Cum caii pasc la iarbă verde,
Iar după șatre, dezlegați,
Șed urșii bine învățați.
Gâlcevi și vorbe, și strigare,
Amestecate cu cântare,
Și sunetul de fierării
Asurdă locul în câmpii.
Cum și-au așezat corturile în apropierea unui târg sau a unui sat, bărbații, dintre care cei mai mulți sunt fierari și lingurari, purced să vândă drâmbe, coveți, lacăte, fuse ș.c.l.; babele se duc de trag cu sorții fetelor românce pe la case; flăcăii merg de joacă ursul prin ogrăzile boierilor; și numai nevestele rămân la șatre pentru ca să gătească de mâncat, în vreme ce copiii lor aleargă goi pe câmp jucând tananaua. Iar când se întorc cu toții seara la corturi, atunci să auzi răcnete de copii ce cer de mâncare, lătraturi de câini goniți de la ceaunul cu mămăligă, nechezuri de cai ce vin de la păscut, cântece de flăcăi și de fete mari ce se întorc din luncă de la culesul fragilor, sfezi, dezmierdări, vaiete, hohote, chiote, sunete de cobze, de scripci, de drâmbe; toate aceste la un loc, ridicându-se în văzduh odată cu fumul ce iese de sub fiecare șatră. Și puțin mai în urmă, cum s-a culcat soarele, cum s-au stins focurile, pare că nici n-au fost, nici nu mai sunt... O tăcere adâncă domnește peste tot; oameni și dobitoace, toți odihnesc; numai câinii se aud lătrând la lună și numai vro babă-cloanță se zărește culegând buruieni pentru descântece.
Astfel de viață petrecea și Zamfira cu Nedelcu, cu astă deosebire, însă, că pe dânșii nu-i fura somnul îndată ce răsăreau stelele, pentru că ei se iubeau cu tot focul tinereții și le plăcea lor mult a se primbla împreună pe lună.

* * * 

______

(1) otnoșenie = raport scris
(2) hârtie galanțki = hârtie lucioasă, de calitate superioară

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !