| de ION CREANGĂ - urmare la Dănilă Prepelac (2) -  |
| Dănilă Prepeleac(3) de Ion Creangă |
Zicând aceste, pornește înainte și face semn dracului cu mâna, să vină după el. În fundul pădurii, sub niște stânci, se afla o bizunie de urși, peste care dăduse Prepeleac, umblând câteodată, ca pusnic ce se găsea, după vlăstari sălbatici și după zmeură. Ajungând ei aproape, Dănilă zise:
- Iaca locașul unchiului meu. Intră înlăuntru; ai să-l găsești dormind în cenușă, cu nasul în tăciuni. De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinții i-au căzut mai bine de o mie de ani.
Dracul, când n-are ce face, știți ce face... Intră înlăuntru și începe a-și purta codița cea bârligată pe la nasul uncheșului. Atâta i-a trebuit lui moș Ursilă, ș-apoi las' pe dânsul !
Deodată sare mânios din bârlog, haț ! dracul subsuoară și-l strânge cu atâta putere, de era să-și dea sufletul, și ochii i-au ieșit afară din cap cât cepele de mari.
Deodată sare mânios din bârlog, haț ! dracul subsuoară și-l strânge cu atâta putere, de era să-și dea sufletul, și ochii i-au ieșit afară din cap cât cepele de mari.
- Na ! nu cauți, ș-o găsești, zise Dănilă, care privea de departe vălmășagul acesta și se strica de râs. Dar nu știu ce face dracul, că face el ce face, și cu mare greu scapă din labele lui moș Ursilă. Dănilă, cum vede pe drac scăpat, bun teafăr... se face că-l scoate.
- Ia las', măi omule, las' ! nu-ți mai face obraz. Dacă ai știut că ai un moș așa de grobian, pentru ce m-ai îndemnat să mă lupt cu el ?
- Da' ce ? Nu ți-a plăcut ? Hai și cu mine !
- Cu tine, și numai cu tine, m-oi întrece din chiuit; și care-a chiui mai tare, acela să ia banii.
- Bun !... zise Dănilă în gând; las' că te-oi chiui eu ! Măi Michiduță ! Ia chiuie tu întâi, ca să aud cum chiui.
Atunci dracul se crăcește c-un picior la asfințit și cu unul la răsărit, s-apucă zdravăn cu mâinile de torțile cerului, cască o gură cât o șură, și, când chiuie o dată, se cutremură pământul, văile răsună, mările clocotesc și peștii din ele se sperie; dracii ies afară din iaz câtă frunză și iarbă ! Și oleacă numai de nu s-a risipit bolta cerului. Dănilă însă ședea călare pe burduful cu bani și, ținându-și firea, zise:
- Mă! da' numai așa de tare poți chiui ? Eu mai nu te-am auzit. Mai chiuie o dată !
Dracul chiuie și mai grozav.
- Tot nu te-am auzit. Încă o dată !
Dracul chiuie ș-a treia oară, așa de tare, de credeai că s-a rupt ceva într-însul.
- Acum nu te-am auzit nici atâta... Așa-i c-a venit și rândul meu ?
- Mai așa !
- Măi Michiduță ! când oi chiui eu, ai să asurzești ș-au să-ți sară creierii din cap. Înțeles-ai tu ? Însă eu îți priesc bine, dacă-i vrea să mă asculți.
- În ce fel ?
- Ia să-ți leg ochii și urechile c-un ștergar, dacă vrei să mai trăiești.
- Leagă-mi ce știi și cu ce știi, numai să nu mor !
Atunci Dănilă leagă strâns c-un ștergar gros de câlți ochii și urechile dracului, ca la baba-oarba; apoi ia o drughineață groasă de stejar în mână, căci, cât era de pusnic Dănilă, tot mai mult se bizuia pe drughineață decât în sfânta cruce, și pâc ! la tâmpla dracului cea dreaptă, una !
- A... leu ! destul ! Nu mai chiui !
- Ba nu ! stai, Sarsailă ! tu cum ai chiuit de trei ori ? Trosc ! și la stânga una !
- Va... leu ! destul !
- Ba nu-i destul ! și-i mai trage și-n numele tatălui una !
- A...uleo ! strigă dracul îngrozitor, și cu ochii legați, cum era, văicărându-se grozav și zvârcolindu-se ca șarpele, se aruncă în iaz, spunând lui Scaraoschi cele întâmplate și că nu-i de șuguit cu vrăjitorul acesta.
Dănilă însă ofta din greu lângă burduful cu bani și se tot frământa cu gândul ce-i de făcut. Când, iaca al treilea drac i se înfățișază înainte, c-un buzdugan strașnic de mare în mână, pe care îl trântește la pământ și zice:
- Măi omule ! ia, acum să te văd ! Cine-a azvârli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie banii.
"Na ! Dănilă, zice el în gândul său, așă-i c-ai sfeclit-o ?"
Dar vorba ceea: "Nevoia învață pe cărăuș".
- Ia zvârle-l tu întâi, măi dracule !
Atunci dracul ia buzduganul de coadă, și când îl zvârle, se suie așa de tare, de nu se mai vede; și abia după trei zile și trei nopți, căzând jos, cu mare strășnicie s-a cufundat în fundul pământului, de s-au zguduit temeliile lumii !
- Ia azvârle-l și tu acum, zise dracul îngâmfat.
- L-oi zvârli eu, nu te îngriji, dar scoate-l mai întâi în fața pământului, cum a fost și la tine.
Dracul ascultă și-l scoate.
- Haiti ! mai repede, mai repede, că n-am timp de așteptat...
- Mai îngăduiește puțin, tartarule, că nu te trag copiii de poale !
Dracul îngăduie, căci n-are încotro.
Nu trecu mult și ziua se călători. Cerul era limpede, și luceferii sclipitori râdeau la stele, iară luna, scoțând capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminând pământul.
- Da' nu-l mai zvârli, omule ?
- Ba am să-l zvârl de-acum; dar îți spun dinainte, să te ștergi pe bot despre dânsul.
- De ce ?
- Iaca de ce: vezi tu colo în lună niște pete ?
- Le văd.
- Acolo-s frații mei din ceea lume. Și, Doamne, mare nevoie mai au de fier, ca să-și potcovească caii. Uite bine și vezi cum îmi fac semn cu mâna, să le dau buzduganul ista; ș-odată și pune mâna pe dânsul.
- Stăi, nepriceputule, că buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru; și nu-l putem da nici pentru toată lumea; ș-odată-i și smuncește buzduganul din mână, și fuga cu el în iaz, spunând lui Scaraoschi ce era să pățească cu buzduganul.
Atunci Scaraoschi, îngrijit și mânios grozav, chemă înaintea sa pe toată drăcimea și bătu din picior, strigând:
- Acum, în clipă, să se aleagă unul dintre voi care să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit.
Pe loc și vine unul înantea sa, tremurând.
- Să trăiți, mârșăvia-voastră ! Eu mă duc să îndeplinesc nelegiuita voastră poruncă.
- Mergi ! și dacă-i fi meșter și-i izbuti, să știi c-am să te fac mai mare.
Atunci dracul pornește c-o falcă-n cer și cu una-n pământ, și într-o clipă și ajunge la pusnicul Dănilă.
- Măi omule, zise dracul. Tu, cu șmecheriile tale, ai tulburat toată drăcimea; da' acuși am să te vâr și eu în toate grozile morții ! Hai să ne blestemăm, și care dintre noi amândoi a fi mai meșter, acela să ia banii !
Ș-odată și-ncepe dracul a boscorodi din gură și a descânta, că nu știu ce face, de-i pocnește lui Dănilă un ochi din cap. Săracul Prepeleac ! se vede că i-a fost scris tot el să răsplătească și păcatele iepei frăține-său, ale caprei, ale gânsacului logodit și ale boilor uciși în pădure. Pesemne blestemul gâștelor văduvite l-a ajuns, sărmanul !
Doamne ! Multe mai are de pătimit un pusnic adevărat când se depărtează de poftele lumești și se gândește la fapte bune !... Ș-apoi ce este mai gingaș decât ochiul ? Dănilă crăpa de durere ! dar, oricât îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții și zise:
- Nu mă sperii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce ești ! Am să te fac să-ți muști mâinile și să mă pomenești în toată viața ta !
- Dă, dă, nu mai dondăi atâta din gură și blestemă și tu acum, să te văd cât ești de meșter.
- Ai să iei burduful cu bani în spate și ai să mergi la casa mea, căci blestemurile părintești nu-s la mine. Înțeles-ai ?
Și, cum zice, încalecă și Dănilă pe burduf; iară dracu-i umflă în spate și zboară iute ca gândul taman la casa lui Dănilă Prepeleac.
Copiii și nevasta lui, când au văzut un bivol zburând pe sus, au rupt-o de fugă, înspăimântați. Dănilă, însă, a început a-i striga pe nume; și ei, cunoscând glasul lui, s-au oprit.
- Dragii tatei, băieți ! Ia veniți încoace și aduceți cu voi și blestemurile părintești ! ragila și pieptenii de pieptănat câlți !
Băieții încep a curge toți, care dincotro, cu blestemurile părintești în mână. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară.
- Puneți mâna, copii, pe jupânul ista, și începeți a-l blestema cum îți ști voi mai bine, ca să-i placă și dumisale.
Atunci lasă pe copii, că și dracul fuge de dânșii. Au tăbărât cu toții pe dânsul și l-au schingiuit după placul lui Dănilă. Ș-a început dracul a țipa cât îi lua gura; și scăpând cu mare greu de mâinile lor, hârșcâit și stâlcit cum era, a lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați după ceilalți.
Iară Dănilă Prepeleac, nemaifiind supărat de nimene și scăpând deasupra nevoii, a mâncat și a băut și s-a desfătat până la adânci bătrânețe, văzându-și pe fiii fiilor săi împrejurul mesei sale.
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt a textului pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Poți să mai citești aici și alte povești de Ion Creangă:
