12.07.2013

DOMNUL VUCEA (8)

de Barbu Delavrancea

Urmare la Domnul Vucea (7)

domnul-vucea-8
Domnul Vucea (8)


Acasă nu spuneam nimic. Mila mamei ș-a tatii mi-ar fi ucis cel din urmă pic de mândrie. Ei, cari nu lăsaseră pe nici unul din frații mei să s-apuce de negustorie, sub cuvânt că până la stăpân trebuie să fie "slugă", să afle că eu, o dată pe săptămână, slugărnicesc ?
Nu mă plângeam, dar în fiece seară, când mama mă punea să-mi fac rugăciunea, eu o sfârșeam cu cuvintele: "Doamne, îndură-te și ia pe Domnul Vucea, că nu ne învață nimic, ne bate și ne trimete cu coșnița în piață !"
Cocoana, și ea mi-era urâtă, dar mi-a făcut pe pofta inimii,
m-a răzbunat de un an întreg de chinuri în cea din urmă zi de examen.
Eu și cu un prieten eram de rând.
De dimineață ne-am dus acasă la Domnul Vucea.
Era în halat.
Îndată ce ne văzu:
– Bine, tătarilor, foarte bine, eminență mare, c-avem de lucru astăzi !
Într-un șopron, ne arată un maldăr de hamuri, verzi de mușiță și cu alămurile ruginite.
– Iacă, tătarilor, până diseară e destulă vreme să curățați, să spălați și să ungeți hamurile.
– Dar pe noi nu ne-ai ascultat la examen, Domnule, și azi să sfârșește examenul...
– Bine, tătarilor... nu face nimic... Știu eu că sunteți băieți buni...
Domnul Vucea avea o cabrioletă și două perechi de hamuri. Când venea vacanța cumpăra un cal, când începea școala îl vindea.
Amândoi, și abia duceam hamurile. Noroc că, dacă eu eram de 9 ani, prietenul meu împlinea 14.
Curtea era mare și cu iarbă deasă, presărată cu pajuri galbene de păpădie.
Sub un nuc bătrân, o fântână.
Lângă ghizdurile ei, începurăm a freca cu moloz.
Domnul Vucea ieșise în pridvor, gata să plece la școală. Dodată, se auzi glasul înțepat al cocoanei:
– Ascultă, unde pleci ?
– La școală, Bibiloi.
– Dar Pripășel ? E o săptămână și nu l-ai găsit.
– Un tătar, Bibiloi, un craidon blestemat... O să-l găsim... Am trimes cincisprezece școlari...
– Și vino încoa odată !
Domnul Vucea, tremurând, intră în casă. Cearta începu de la târguielile de țară, căci a doua zi de examen trebuiau să plece.
– N-ajunge !
– Ba ajunge...
– Icrele n-ajung !
– Ba ajung...
– Castanele n-ajung !
– Ba ajung...
– Salam ai luat puțin !
– Ba e destul...
Atunci vocea cocoanei se ascuți și se ridică sus de tot:
– Ajunge ? ai ?... E destul ? ai ?... Când zic eu că n-ajunge și nu e dăstul ?..
Și, dupe țipăt, se auzi "jart, jart, trosc, pleosc". Iar Domnul Vucea, după fiece trosnet, zicea repede:
– Ce faci, Bibiloi ? Stai, Bibiloi ! Nu da, Bibiloi ! Cumpăr, Bibiloi!
Coborî treptele pridvorului cu fața roșie ca racul.
Ce minune ! Ce bucurie pe mine ! Eu socotisem că numai el dă altora "cinci dintr-o dată și oprit". Strașnice "cinci" mâncase Domnul Vucea !
Leșinasem de râs. Prietenul meu zicea necontenit:
– Ce faci, Bibiloi ?... Stai, Bibiloi !... Nu da, Bibiloi !... Cumpăr, Bibiloi !...
Abia mă potolii. Îmi ștersei ochii de lăcrâmi și întrebai pe prietenul meu:
– Cum se poate ?... Cucoana să bată pe Domnul Vucea ?...
El îmi răspunse cu un aer șiret:
– Îl bate. Cu a de astăzi, eu știu de patru ori. Îl bate. Ea e mai mică și el e prea mare. Ea e tânără și el bătrân...
Nu pricepui nimic. Mai mici ce eram noi, mai tineri ce eram, și tot el ne bătea pe noi...
Și frecând curelele:
– Dumnezeu să-i dea zile multe cocoanei, că tot ea, pân-o muri, o să fie mai mică ca dânsul.
Pe seară, sfârșind frecatul și unsul hamurilor, trecusem în clasa a treia.
Când intrasem în Școala domnească eram de opt ani, știam cele patru operații și fracțiile. Acum eram de nouă ani, trecusem în clasa a treia, și nu mai știam decât adunarea și scăderea.
Dar ce-mi păsa mie !... Școală domnească...
Ș-am plecat vesel acasă.
Grivei, ca totdauna îmi ieși înainte, dădu din coadă și-mi linse mânele.
– Măi Grivei, măi, să te ferească Sfântul de Școala domnească !
A doua zi mă simții liber. Iertasem pe Domnul Vucea.

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt pe blogul Povestiri de lecturi școlare !
Alte povestiri de Barbu Delavrancea: