29.11.2012

SAREA ÎN BUCATE (4)

de PETRE ISPIRESCU
- urmare la Sarea în bucate (3) -
sarea-in-bucate-4
Sarea în bucate (4)
După ce se așezară toți poftiții la masă, începură a mânca și a se veseli cât nu se poate spune. 
Împăratul cel poftit, adică tatăl miresei, mânca și nu prea. Încă de când venise, el se tot uita la mireasă și pare că-i zicea inima ceva, dară nu-i venea să crează ochilor. Pasămite, el își semuia copila, și neputându-și da seamă de cum ajunsese ea să se mărite după un fecior de împărat, nu cuteză să zică nimănui nimic. 

Vezi că trudele și necazurile ce suferise biata fată o schimbaseră de cum o știa tată-său. 
Și, îndemnându-se de pofta cu care mâncau mesenii, ar fi voit și dânsul să mănânce și să se veselească; dară după ce gustă o dată sau de două ori din bucate, se opri. Sluga care îi aducea bucatele le ridica întregi, neatinse. 
Se mira acest împărat cum de toți mesenii mănâncă cu poftă niște bucate care pentru dânsul n-aveau niciun gust. Se încumese și întrebă pe vecinul din dreapta. Acesta îi răspunse că astfel de bucate bune n-a mâncat de nu ține minte. Gustă și împăratul din talerul vecinului, și văzu că bucatele sunt bune. Asemenea făcu și la vecinul din stânga. Îi lăsa gura apă după bucatele cele bune ce gustase de la vecini; foamea îi da zor să îmbuce și el; dară cine putea să mănânce bucatele care i se aduceau lui ? 
Răbdă ce răbdă; de rușine lua el câteodată și din bucatele ce i se aduceau, ca să nu se facă de râs între meseni, dar încolo nimic. În cele din urmă, nu se mai putu opri, și ridicându-se în sus, zise cu glas mare:
Bine, împărate, m-ai chemat la nunta fiului tău ca să-ți bați joc de mine ? 
- Vai de mine, măria-ta ! Cum se poate să-ți treacă prin gând una ca aceasta ? După cum vede toată adunarea, te cinstesc și pe dumneata ca pe toți ceilalți împărați, fără deosebire. 
- Ba să mă ierți, împărate, bucatele tuturor mesenilor sunt bune de mâncat, numai ale mele nu. 
Se făcu foc de supărare împăratul socru și porunci ca numaidecât să vie bucătarii să-și dea seamă de ceea ce au făcut, și vinovații să se dea morții.
Știți ce era ? 
Iaca mireasa gătise toate bucatele pentru tată-său fără sare, ci numai cu miere și cu zahăr. Chiar sarnița de dinaintea lui era plină cu zahăr pisat, și degeaba lua bietul împărat cu cuțitul din sarniță ce credea el că este cu sare și punea în bucate, ele, în loc să se facă mai bune de mâncare, se făceau și mai dulci de pe cât erau, și mai cătrănite.
Atunci se ridică mireasa în sus și zise împăratului socru: 
- Eu am gătit bucatele pentru împăratul ce s-a supărat, și iată pentru ce am făcut-o: 
Acest împărat este tată-meu. Noi eram trei surori în casa părintească. Tata ne-a întrebat într-o zi cum îl iubim noi. Surorile mele cel mai mari, una îi răspunse că îl iubește ca mierea, alta ca zahărul. Eu îi zisei că-l iubesc ca sarea în bucate. Așa am socotit eu că nu se poate mai multă iubire decât aceasta. Tata s-a supărat pe mine și m-a gonit din casă. Dumnezeu nu m-a lăsat să piei și, prin muncă, cinste și hărnicie, am ajuns unde mă vedeți. Acum am vrut să dovedesc tatei că, fără miere și fără zahăr, poate omul să trăiască, dar fără sare nu, d-aia i-am gătit bucatele fără sare. Judecați dumneavoastră cu minte împărătească cine a avut dreptate.
Toți mesenii într-o glăsuire găsiră cu cale că pe nedrept a fost fata gonită din casa părintească. 
Atunci tatăl fetei mărturisi că n-a știut să prețuiască duhul fetei sale și și-a cerut iertăciune. Fata, și ea, i-a sărutat mâna și și-a cerut și dânsa iertăciune dacă fapta ei l-a supărat. 
Și se puseră pe o veselie și pe o petrecere de se duse vestea în lume. Tatăl fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul știu că se veselea și se mândrea că a dobândit o așa nuroră, și de viță bună, și înțeleaptă și harnică.
Eram și eu la nuntă împreună cu cheleșul acela care se tupilează printre d-voastră, cinstiți boieri. Multe ciolane, doamne, mai căzură de la acea masă, și, care cum cădea, tot în capul chelului le da.
Și încălecai p-o șea, și v-o spusei d-voastră așa.
Și încălecai p-o lingură scurtă, să trăiască cine ascultă.
Și mai încălecai p-un fus, să trăiască și cel ce-a spus.
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul Povestiri de lecturi școlare !
Dintre poveștile lui Petre Ispirescu, ai mai putea să citești aici: