de Ion Creangă
 |
| Moș Ion Roată și Unirea Drapelul principatelor unite |
- Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteţi chemaţi aici, între noi ? zise boierul cu blândeţă.
- Vom şti, cucoane, dacă ni-ţi spune, răspunse cu sială un ţăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.
- Apoi iaca ce, oameni buni: de sute de ani, două ţări
surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia sau Ţara
Muntenească, de care poate-ţi fi auzit vorbindu-se, se sfâşie şi se
mânâncă între dânsele, spre cumplita urgie şi pieire a neamului românesc.
Ţări surori şi creştine, am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm
noi, moldovenii, aşa se închină şi fraţii noştri din Valahia. Statura,
vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile câte le avem noi le au
întocmai şi fraţii noştri munteni. Ţări megieşe, am zis, oameni buni;
căci numai pârăuaşul Milcov, ce trece pe la Focşani, le desparte. "Să-l
secăm dar dintr-o sorbire" şi să facem sfânta Unire, adică înfrăţirea
dorită de strămoşii noştri, pe care ei n-au putut s-o facă în
împrejurările grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabă
creştinească şi frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute !
Înţeles-aţi, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat ? Şi dacă aveţi
ceva de zis, nu vă sfiiţi; spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte
fraţi ce vă suntem. Că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii
pe alţii şi Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, cum a şti el mai bine !
- Înţelegem, cucoane, aşa a fi, răspunseră câţiva ţărani mai
ruşinoşi; că, dă, dacă nu-ţi şti dumnevoastră ce-i pe lume, noi ţărănimea de
la coarnele plugului, avem să ştim ce-i bine şi ce-i rău ?
- Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înţeles ! cică zise
cu îndrăzneală unul dintre ţărani, anume Ion Roată. Ş-apoi, chiar dacă
ne-am pricepe şi noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră ?
Vorba ceea, cucoane: "Ţăranul, când merge, tropăieşte, şi când vorbeşte,
hodorogeşte", să ierte cinstită faţa dumneavoastră. Eu socot că treaba
asta se putea face şi fără de noi; că, dă, noi ştim a învârti sapa,
coasa şi secera, dar dumnevoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi,
ştiţi a face din alb negru şi din negru alb... Dumnezeu v-a dăruit cu
minte ca să ne povăţuiţi şi pe noi, prostimea...
- Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai
boierii făceau totul în ţara aceasta ş-o storceau după plac. Astăzi
toţi, de la vlădică până la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile şi
la fericirea ţării. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi, pentru toţi
deopotrivă.
Le spuse boierul apoi despre originea românilor; despre suferinţele lor şi cum au
ajuns a fi dezbinaţi şi împrăştieţi prin alte ţări. Le dă el pilde câte
şi mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii învrăjbiţi şi, în sfârşit,
se sileşte bietul creştin din răsputeri a-i face să înţeleagă care sunt
roadele binefăcătoare ale Unirii, aducându-le aminte că tot "pentru
unirea tuturor" se roagă şi sfânta biserică, în toate zilele, mai bine
de 1.850 de ani.
- Ei, oameni buni, cred că acuma aţi priceput !
- Priceput, cucoane, cât se poate de bine, răspunseră mai toţi. Dumnezeu să vă ajute la cele bune !
- Ba eu tot nu, cucoane, răspunse moş Ion Roată.
- Dumnezeu să mă ierte, moş Ioane, dar dumneta, cum văd, eşti
cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înţelege şi mai
bine. Moş Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare ?
- Îl vedem, cucoane.
- Ia fă bine şi adă-l ici, lângă mine, zise boierul, care şedea acum pe un jilţ în mijlocul ţăranilor.
- S-avem iertare, cucoane, n-om pute, că doar acolo-i greutate, nu şagă.
- Ia cearcă şi vezi.
Moş Roată se duce şi vre să ridice bolovanul, dar nu poate.
- Ia du-te şi dumneata, moş Vasile, şi dumneata, bade Ilie, şi dumneata, bade Pandelachi.
În sfârşit, se duc ei vro trei-patru ţărani, urnesc bolovanul din loc, îl rădică pe umere şi-l aduc lângă boier.
- Ei, oameni buni, vedeţi? S-a dus moş Ion şi n-a putut face
treaba singur; dar când v-aţi mai dus câţiva într-ajutor, treaba s-a
făcut cu mare uşurinţă, greutatea n-a mai fost aceeaşi. Povestea cântecului:
Unde-i unul nu-i putere,
La nevoi şi la durere;
Unde-s mulţi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte.
Aşa şi cu Unirea, oameni buni ! [...] Ei, acum cred c-aţi înţeles şi
răsînţeles ?
- Ba eu unul, să iertaţi dumnevoastră, cucoane, încă tot n-am înţeles, răspunde moş Roată.
- Cum se face asta, moş Ioane? Mai bine ce v-am tălmăcit, şi un copil putea să înţeleagă.
- Mai aşa, cucoane, răspunseră ceilalţi.
- Moş Ioane - zise acum boierul, cam tulburat de multă
obosală - ia spune dumneata în legea dumitale, cum ai înţeles, cum n-ai
înţeles, de când se face atâta vorbă, să auzim şi noi !
- Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare; dar de la vorbă şi
până la faptă este mare deosebire... Dumnevoastră, ca fiecare boier,
numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, dar n-aţi pus umărul
împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi dinioarea, că de-acum toţi au
să ieie parte la sarcini: de la vlădică pănă la opincă. Bine-ar fi
dac-ar fi aşa, cucoane, căci la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă
nu prea vine la socoteală... Iar de la bolovanul dumnevoastră... am înţeles
aşa: că pănă acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte o piatră mai mare
sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot
noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre... Să dea Domnul, cucoane, să
fie altfel, că mie unuia, nu mi-a păre rău...
La aceste vorbe, ţăranii ceilalţi au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul şi a zice:
- Ia, poate că şi Roată al nostru să aibă dreptate !...
Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghiţit găluşca şi a tăcut molcum.
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Ai putea să citești și alte povestiri de Ion Creangă, doar să dai clic pe titlul ales:
