- IPINGESCU, JUPÂN DUMITRACHE
JUPÂN DUMITRACHE (șezând pe scaun): Hei ! ia să vedem acu ce mai zice politica. Citiși ceva ?
IPINGESCU: Bravos ziar, domnule ! Ăsta știu că combate bine.
IPINGESCU (citește greoi și fără interpunctație): "București 15/27 Răpciune. - Amicul și colaboratorele nostru R. Vent. ..., un june scriitor democrat, a cărui asinuitate o cunoaște demult publicul cititor, ne trimite următoarea prefațiune a unui nou op al său. I dăm astăzi locul de onoare, recomandând cu căldură poporului suveran scrierea amicului nostru.Republica și Reacțiunea sau Venitorele și Trecutul. – Prefațiune. - Democrațiunea romană, sau mai bine zis ținta Democrațiunii romane este de a persuada pe cetățeni, că nimeni nu trebuie a manca de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfânta Constituțiune..."
JUPÂN DUMITRACHE (mulțumit): Ei, bravos! Aici a adus-o bine.
IPINGESCU (căutând șirul unde a rămas): "... A manca... sfânta Constituțiune..."
JUPÂN DUMITRACHE (cam nedomirit): Adică, cum s-o mănânce?
IPINGESCU: Stai să vei... că spune el... "Sfânta Constituțiune, și mai ales cei din masa poporului..."
JUPÂN DUMITRACHE (nedumirit): E scris adânc.
IPINGESCU: Ba nu-i adânc deloc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui: să nu mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine și ca dumneata, care suntem din popor; adică să șază numai poporul la masă, că el e stăpân.
JUPÂN DUMITRACHE (lămurit): Ei! așa mai vii de-acasă. Bravos! Zi-i nainte.
IPINGESCU: Stai să vezi: acuma vine un ce și mai tare.
JUPÂN DUMITRACHE: Ei!?
IPINGESCU (urmând citirea): "... A manca poporul mai ales, este o greșală neiertată, ba putem zice chiar o crimă..."
JUPÂN DUMITRACHE (cu deplină aprobare): Știi că și aici lovește bine! Da! cine mănâncă poporul să meargă la cremenal!
IPINGESCU (bătând cu mâna-n gazetă): Apoi de ce scrie el, sireacul!
JUPÂN DUMITRACHE: Dă-i nainte, că-mi place.
IPINGESCU: "... Ba putem zice chiar o crimă. (schimbând tonul și mai grav.) Nu! Orice s-ar zice și orice s-ar face, cu toate zbieretele reacțiunii, ce se zvârcolește sub disprețul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu nerușinare se intitulează sistematici opozanți..."
JUPÂN DUMITRACHE (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm): Hahahaha! i-a-nfundat!
IPINGESCU (urmând cu tărie): "... Nu ! în van ! noi am spus-o și o mai spune: situațiunea Romaniei nu se va putea chiarifica; ceva mai mult, nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, până ce nu vom avea un sufragiu universale..." (amândoi rămân foarte încurcați.)
JUPÂN DUMITRACHE: Adicătele, cum vine vorba asta ?
IPINGESCU (după adâncă reflecție): A ! înțeleg ! bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran... știi: masă... sufragiu...
JUPÂN DUMITRACHE: Ei ! acu înțeleg eu unde bate vorba lui ! Ei ! bravos ! bine vorbește...
IPINGESCU: Ăsta combate, domnule, nu ți-am spus eu !
JUPÂN DUMITRACHE: Apoi, nu-i zice lui degeaba "Vocea Patriotului Naționale" !
IPINGESCU: "... Până ce nu vom avea un sufragiu universal. Am zis și subsemnez ! R. Vent... studinte în drept și publicist."
(Când încă nu sfârșește bine Ipingescu de citit, se aude afară, în stradă, ceartă mare.)
UN GLAS DE BĂRBAT (de afară): Lasă, cocoană ! Poate că să mor și să nu ți-o fac !
GLASUL ZIȚII (de afară): Mitocane ! pastramagiule ! la polițiune ! (amândouă glasurile vorbesc deodată.) Nene Dumitrache! (Jupân Dumitrache și Nae Ipingescu rămân uimiți.)
JUPÂN DUMITRACHE (ascultând): Săi, nene Nae !
IPINGESCU: Urgent ! (strânge repede gazeta și scoate fluierul de la cheotoarea mondirului. Amândoi ies fuga prin fund, Ipingescu șuierând signalul de alarmă.)
SCENA V
SPIRIDON (singur, intră din dreapta făcându-și o țigară): Măă ! al dracului rumân și jupânul nostru ! Bine l-a botezat cine l-a botezat "Titircă Inimă-Rea". Ce are el cu mine? Zău ! Biata cocoană și cu nea Chiriac ! Cu ei mai am noroc, ei mai mă scapă de afurisitul, că despre partea lui jupân Titircă Inimă-Rea, halal să fie de oasele mele ! m-ar cotonogi. Ieri săptămâna, când s-a întors de la grădină cu cocoanele, m-a găsit deștept: "Bravos, musiu Spiridoane ! zice, nu te-ai culcat pân-acuma; mâine dimineață jupânul săracul să deschiză prăvălia; ai stat pân-acuma să bei la tutun, 'ai ? - Nu jupâne, zic, da' dacă nu mi-e somn. - Nu ți-i somn, 'ai ? stai că-ți fac eu ție poftă de culcat !"... Bietul nea Chiriac m-a scăpat, că luase pe sfântul Niculae din cui... Ieri seară m-a găsit dormind: "Bravos, musiu Spiridoane ! zice; dormi, ce-ți mai pasă ! tutun ai tras destul, acum te-ai pus să tragi la aghioase; trai, neneaco, cu banii băbachii ! - Nu, jupâne, da' dacă mi-a fost somn, zic. - Somn, 'ai? Te trage traiul îl bun la somn ! (Auzi, cu sfântul Niculae trai bun, căde-i-ar bunul pe inimă lui jupânul !) Tragi la somn ? Stai că am eu leac să-ți tai de piroteală." Și mi-a și pus mâna-n păr. Dacă nu era cocoana să sară pentru mine tocmai la apropot, mă rupea, că nu-ș' ce-avea, era turbat rău de tot (s-aude zgomot). Auliu ! Vine ! (stinge repede țigara cu degetele și o bagă în buzunar.)
SCENA VI
- SPIRIDON, ZIȚA (intră agitată)
ZIȚA: Auzi mizerabilul ! să se-ntinză până-ntr-atâta ca să-mi facă un afront.
SPIRIDON: Dumneata ești, cocoană Zițo ? Bine că veniși. Eu n-am putut să viu. Mi-era frică să nu mă spuie nea Chiriac lui jupânul, că am umblat noaptea pe drum...
ZIȚA (repede): Ei ! L-ai găsit ? I-ai vorbit ? I-ai dat ? I-ai spus ?
SPIRIDON: Da, cocoană.
ZIȚA: Ce-a zis ?
SPIRIDON: "Mersi !"
ZIȚA: Și tu ce i-ai spus ?
SPIRIDON: "Pentru puțin."
ZIȚA: Nu i-ai spus cum ți-am zis eu ?
SPIRIDON: Ba da, l-am luat să-i arăt casa.
ZIȚA: Nu mai trebuia să-i arăți nimic, că-i scrisesem eu în bilet unde să vie.
SPIRIDON: Așa mi-a zis, să-i arăt casa, ca să meargă la sigur... Dar când să ies de pă maidan cu dumnealui, tocmai trecea jupânul de la vale; am lăsat pe persoana în chestiune să m-aștepte pe maidan și eu am sărit peste uluci prin fundul curții, că mi-era frică să nu dea jupânul cu ochii de mine, ori să vie acasă și să nu mă găsească.
ZIȚA: Prostule ! Nu știi că nenea e de rond la noapte ? Nu mai dă pe-acasă până la ziuă.
SPIRIDON: Dar dacă mă găsea pe uliță, plăteai dumneata pielea mea ?
ZIȚA: Ei ! Și zi persoana în chestiune așteaptă pe maidan ?
SPIRIDON: Da, și mi-a dat și biletul ăsta ca să ți-l aduc.
ZIȚA (luând biletul): Și nu mi-l dai mai curând ! Adu să văz. (merge la o parte și citește.) "Angel radios ! De când te-am văzut întâiași dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul rațiunii... (își comprimă palpitațiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o pozițiune pitorească și mizericordioasă și sufăr peste poate. O da ! Tu ești aurora sublimă, care deschide bolta azurie într-o adorațiune poetică infinită de suspine misterioase, pline de reverie și inspirațiune, care m-a făcut pentru ca să-ti fac aci anexata poezie:
"Ești un crin plin de candoare, ești o fragilă zambilă, Ești o roză parfumată, ești o tânără lalea ! Un poet nebun și tandru te adoră, ah ! copilă ! De a lui pozițiune turmentată fie-ți milă; Te iubesc la nemurire și îți dedic lira mea ! Al tău pentru o eternitate și per toujours."
(Foarte aprinsă, își face vânt cu scrisoarea și se plimbă repede.): Spiridoane băiete, du-te, du-te iute; te așteaptă siguralmente... du-te... spune-i să aștepte, viu și eu după tine numaidecât, numai să vorbesc cevașilea cu țățica.
SPIRIDON: Nu pot, cocoană, să mă duc, până nu mi-o da voie ori nea Chiriac, ori cocoana.
ZIȚA: Unde-i Chiriac ?
SPIRIDON: Nu știu, pân curte.
ZIȚA: Dar țața ?
SPIRIDON: Lucrează dincolo. (Zița pornește spre ușa din stânga, când ușa se deschide și Veta intră.) Iacătă-i cocoana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !