Chirița în provinție (8)

de Vasile Alecsandri

Urmare la Chirița în provinție (7)

SCENA X

GULIȚĂ, LULUȚA (pe canapea)
(Mică tăcere. Guliță caută să se apropie de Luluța și nu îndrăznește. Luluța îl urmărește cu coada ochiului, zâmbind.)

LULUȚA (în parte, zâmbind): Așteaptă... așteaptă... cocolitule... te-oi pune eu la cale și pe tine acuși.

GULIȚĂ (cu jumătate de glas): Luluță...

LULUȚA (în parte): Ce are de gând să-mi spuie ?

GULIȚĂ (mai tare): Luluță...

LULUȚA (tresărind): Aud ?... cine mă cheamă ?... A !... monsiu Guliță... Ce poftești ?

GULIȚĂ: Fi... Luluță, fi... nu-i frumos să lași ca să te sărute ofițerii.

LULUȚA: Eu ?... care ofițer ?

GUGULIȚĂ: Cel cărui am cerut duel... Nu te face-a uita.

LULUȚA: Ha !... cel care te-a făcut nagâț ?

GULIȚĂ: Hî, hî...

LULUȚA: M-a sărutat el pe mine ?... Nu-mi aduc aminte.

GULIȚĂ (în parte): Se vede că era într-o toană de nebunie și nu știa ce făcea...

LULUȚA: Ba... îmi aduc aminte... că ți-am zis, mi se pare... cherapleș.

GULIȚĂ (supărat): Iar ?

LULUȚA: Da nu trebuie să te superi, monsiu Guliță, pentru că câteodată nu știu ce spun... Îmi vine așa ca o amețeală cu furie... ideile mi se tulbură... ochii mi se aprind... și atunci, dacă nu m-aș stăpâni, aș bate și aș zgâria, și aș mușca pe toți.

GULIȚĂ (stând pe loc, în parte): Iaca... iaca !

LULUȚA: Atunci cea mai mică împotrivire mă mânie... mă turbează și, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi.

GULIȚĂ (trăgându-se înapoi): Iaca !... iaca !...

LULUȚA: Da unde te duci ?

GULIȚĂ: Mă... cheamă neneaca.

LULUȚA: Nu-i adevărat... Stai aici cu mine.

GULIȚĂ: D-apoi...

LULUȚA: Nu vrei ?... (Făcând că se mânie.) Valeu !... iaca-mi vine... îmi vine să zgâriiu... Tare ași bate pe cineva...

GULIȚĂ: Nu te tulbura, că șed... (În parte.) Parcă-i o mâță.

LULUȚA: Așa mai vii la socoteală... Ian spune-mi, Guliță, știi că o să ne logodim astăzi ?

GULIȚĂ: Știu.

LULUȚA: Și îți pare bine ?

GULIȚĂ (cu foc): Îmi !

LULUȚA: Și mie... Nu poți crede cu ce nerăbdare aștept să fiu logodită și mai ales măritată... c-apoi atunci ai să fii toată ziua cu mine... pe mâna mea... Știu c-oi avea pe cine zgâria și mușca.

GULIȚĂ (în parte): Auzi, așa gust ? Ba să ferească Dumnezeu...

LULUȚA: Ei, de vreme ce ai să-mi fii soțior... fă-mi puțintică curte. Spune-mi că mă iubești, că mă slăvești... că ești fericit... Dă !... să te văd.

GULIȚĂ (cu sentiment): Luluță... te iubesc... te slăvesc... sunt fericit...

LULUȚA: Și mă jur... zi după mine...

GULIȚĂ: Și mă jur.

LULUȚA: Să fac tot ce-i porunci.

GULIȚĂ: Să fac tot ce mi-i porunci.

LULUȚA: Parol ?

GULIȚĂ: Parol?

LULUȚA: Da nu... eu te întreb... Parol că-i fi supus la toate ?

GULIȚĂ: Parol.

LULUȚA: Dă-mi parola cu degetul.

GULIȚĂ (dându-i parola): Poftim.

LULUȚA: Bravo... așa te vreau... Acum ian cântă-mi o bucată din Lucia... știi ?... frumos...

GULIȚĂ: Să cânt ?... da... îs răgușit...

LULUȚA: Ce ?... poate nu vrei?... (Îi arată unghiile.)

GUGULIȚĂ: Ba vreau (În parte.) Când ar veni neneaca să mă scape !

LULUȚA (cu nerăbdare): Hai... începe azi.

GULIȚĂ: Iaca încep... să-mi dreg glasul...

(Guliță cântă o bucată din “Lucia” cu un chip comic. Luluța pufnește de râs în batistă.)

LULUȚA (bătând în palme): Bravo, bravo... bravisimo !

GULIȚĂ (îngâmfat): Ți-a plăcut !

LULUȚA: Minunat... I ! ce puișor de bărbățel o să am !... îmi sare inima când gândesc... dar, apropo, ia joacă...

GULIȚĂ: Cum ?... să joc ?... așa nitam, nisam ? Ai nebunit ?

LULUȚA: Ce ?... nu vrei ?

GULIȚĂ: Nu.

LULUȚA: Nu !... (Sculându-se de pe canapea.) Vină-ncoace să te mușc... să te mănânc...

GUGULIȚĂ: Vai de mine !... mare belea-i fata asta !...

LULUȚA: Te-oi învăța eu să nu vrei, când poruncesc eu... (Îi arată unghiile și dinții).

GULIȚĂ: Săracul de mine !... îi în stare să mă mănânce de viu... Să nu rămâie nici o bucățică băbacăi... Luluțo... liniștește-te. (Aleargă prin odaie pe după canapea.)

LULUȚA (crâșnind din dinți): Ba nu... c-am să te mănânc...

GULIȚĂ: Ba nu mi-i mânca.

(Aria polcăi.)

LULUȚA: (alungând pe Guliță împrejurul canapelei)

Ba te-oi mânca.

GULIȚĂ

Ba nu, nu mi-i mânca.

LULUȚA

Ba te-oi mânca

Și nu-i scăpa.

GULIȚĂ (în parte)

Tare mi-i frică, valeu ! valeu ! valeu !

LULUȚA

De-a lui figură îmi vine să râd, zău!

(Împreună.)

LULUȚA (alungând pe Guliță)

Zău, te-oi mânca

Întreg, întreg eu te-oi mânca.

Și nu-i scăpa,

Tot nu-i scăpa.

GULIȚĂ (fugind)

Nu mi-i mânca

Zău nu, zău nu, nu mi-i mânca...

Că oi scăpa,

Tot oi scăpa.

GULIȚĂ (fugind în odaia tătâni-său): Valeu... lupu, lupu !

LULUȚA: Ha, ha, ha, ha... (Iese alergând pe ușa din fund.) L-am dezgustat de logodnă.

SCENA XI

ION, LEONAȘ (îmbrăcat în costum de bricicar)

ION (intră pe ușa din dreapta în fund): Intră, intră... nu-ți fie frică.

LEONAȘ: Da oare cuconu ispravnic acasă-i ?

ION: Acasă... ai vro treabă cu d-lui ?

LEONAȘ: Am, logofete Ioane... Am venit să mă jăluiesc.

ION: Bine-ai făcut... că boieru-i om drept și cu frica lui Dumnezeu; dar... adus-ai vrun peșcheș ?

LEONAȘ: Ba nu... n-am știut că-i plac peșcheșurile.

ION: Nu ?... apoi cară-te... N-are vreme să te primească boierul.

LEONAȘ: Da bine, logofete Ioane... unde să caut eu acu peșcheș ?... păcatele mele !... Dă !... că cu toată sărăcia mea...

ION: N-ai nimică ?... nici hârzob de păstrăvi ?... nici caș de munte ? nici căprioară ? nici vro căpățână de zahăr ?...

LEONAȘ: Doar nu-s băcal.

ION (la ureche): Nici bătuți ?

LEONAȘ: Da bine... boierul metaherisește și ?... (Face semn de numărat bani.)

ION: Huf... Ian caută bine-n pungă, că-i găsi poate vro carboanță ruginită.

LEONAȘ: O carboanță am... (Scoate o carboavă din pungă.) Unde-i ispravnicul să i-o dau îndată ?

ION: Nu așa, că-i prea puțin ca să primească... almintere.

LEONAȘ: Cum ?

ION: Așteaptă că-i vedea... avem alte tertipuri pe-aici... Așteaptă.

(Iese pe unde a intrat.)

LEONAȘ (singur): Aferim ispravnic ! adună și cu carboanța... Bine c-am aflat-o și asta.

ION (intră serios aducând un curcan): Vezi d-ta curcanul ista ?

Acest curcan bătrân

În țară e vestit.

Din el al meu stăpân

Își trage bun venit.

Curcan plin de noroc,

El, ca nealți curcani,

Scăpând de orice foc...

A fript mulți gogomani.

LEONAȘ: Cum asta, logofete ?

ION: L-am vândut pân-acum de 57 de ori pe la împricinați și o slujit pân-acum de 57 de ori ca peșcheș.

LEONAȘ: Nu te pricep bine.

ION: Iaca: când vine cineva cu jalobă și cu mâinile goale... de pildă ca d-ta... eu, din porunca boierului, mă ațin la ușă cu curcanul, îl vând pe o carboanță... și pe urmă duc carboanța ispravnicului, și iau iar curcanu înapoi de la jăluitor... ca poclon... înțelegi ?

LEONAȘ: Care vrea să zică curcanul ista ține pănă acum 696 lei ?

ION: În capăt.

LEONAȘ: Bună moșie.

ION: Îl cumperi ?... ori te îndrept spre calea-ntoarsă.

LEONAȘ: Cumpăr... na carboanța.

ION: Na curcanul...

LEONAȘ: Noroc să deie Dumnezeu ! (Ia curcanul și dă carboava lui Ion.)

ION: Amin... și la anu cu bine !... Mă duc să dau carboanța boierului și să-i spun că ești aici. (În parte, intrând la Bârzoi.) 58 cu asta... am s-o trec la răbuș.

LEONAȘ (singur): Așa, părinte ispravnice ?... bine că ți-am aflat coțcăriile și curcăniile... Ne-om răfui mai târziu... Dar oare unde-i Luluța ?... (Caută primprejur.) M-am schimbat în straie de cărucer, ca să pot iar intra aici... să mă-ntâlnesc cu Luluța... De-ar veni... am lua tălpășița amândoi pe ușa asta de din dos... Bricica mea-i la portița grădinii... ne-am sui iute într-însa și nici tătarii nu ne-ar prinde... Cine vine? A ! Ispravnicul !... Ce minciună să-i durez ?...

SCENA XII

LEONAȘ, BÂRZOI, ION

BÂRZOI: Unde-i jăluitorul ?

ION: Iacătă-l, cucoane.

LEONAȘ (închinându-se): Eu sunt, măria-ta.

BÂRZOI: Ce cauți ?... Cine ești ?

LEONAȘ: Piciu bricicarul... să nu-ți fie cu bănat, măria-ta...

(Arie din “Doi morți vii”: “Îi mare cu cei mici”)

Eu sunt vestitul Pici

Ce n-am decât un bici

Ș-un cal străin, căzut,

Ș-o bricică de-mprumut.

Dar vai ș-amar de cine

Mă ia la drum pe mine !

Îl duc în fuga mare.

Cu poșta... și mai tare...

Dar îi paveaua rea ?

Da-i muștereul greu ?

(Bate din bici și zice:)

“Ce-mi pasă mie... mișcă, copile.”

Nici bricica nu-i a mea,

Nici drumul nu-i al meu;

Că sunt vestitul Pici

Ce n-am decât un bici,

Din care tot pocnesc,

Cu care mă hrănesc.

BÂRZOI: Piciu bricicarul... de la Ieși ?

LEONAȘ: Dar, măria-ta... știi ?... din colț de la Sfântul Spiridon... Piciu bricicarul... Întreabă pe cine vrei și ți-a spune de mine... Câte jupânese cu testemeluri... câți logofiței cu vipiscă... tot Piciu îi bălăbănește hurduz-burduz, prin toate rătăcăniile... ba pe la vii... ba pe la Rădiu... ba pe la Sprăvale-babă... ba pe la clănțălărie... și tot cam pe datorie... că despre bătuți ?... vorba ceea: i-a bătut vântul de mult ! Și când mă trezesc !... tufă-n pungă, tufă-n buzunar... afif !... Dar ce-mi pasă !... Piciu să trăiască ! treacă de la mine... că doar îs român... îs creștin... slavă Domnului !... din toți negustorii și meșterii din Ieși, numai eu am rămas din neam curat... și un biet halvițar... și un biet brahagiu... și un biet cojocar... toți ceilalți îs cu perciuni. (Toate aceste le zice foarte repede.)

BÂRZOI (astupându-și urechile): Mă !... ce daradaică hodorogită !... destul... stai...

LEONAȘ: Ha, ho... tbrrr... am stătut.

BÂRZOI: Spune acu ce cauți ?

LEONAȘ: Ți-am adus un curcan, măria-ta, tocmai de la Ieși...

BÂRZOI (în parte): Auzi Piciu ?... și-i curcanul meu cel de pripas...

LEONAȘ: Și mă rog măriei-tale să-l primești drept peșcheș.

BÂRZOI (făcând că se supără): Adică... fără peșcheș nu puteai să vii ?

LEONAȘ: Apoi dă, cucoane... nu te supăra... obiceiul pământului.

BÂRZOI: Ei fie... dă-l la fecior.

ION (apropiindu-se de Leonaș): Adă-l încoace.

LEONAȘ: Na... (Dă curcanul lui Ion.)

BÂRZOI (încet lui Ion, de ceea parte): Unde-i carboava, hoțule ?

ION (dându-i carboava pe dinapoi): Iaca. (În parte.) Pil.

BÂRZOI (luând carboava): Bine, bine, fătul meu... Spune acu... ce pricină ai la isprăvnicie ?

LEONAȘ (în parte): Oare ce dracu să-i înșir ? (Stă puțin pe gânduri.)

ION (ieșind, în parte): 58 cu asta ! De-a mai ținea isprăvnicia câtăva vreme, ne suim la sută... (Sărutând curcanul.) Vai ! drăguțu-mi-i... mânca-l-aș fript... (Iese.)

BÂRZOI: Ei, dă !... spune azi... că n-am vreme de pierdut... Ce ai ?

LEONAȘ: Apoi... ce să am, măria-ta ? Ia păcate !... M-am pornit de la Ieși c-o actoriță... și după ce-am adus-o aici numai într-o fugă de cal... când la plată ?... vrea să-mi mănânce dreptul, sub cuvânt c-am prăvălit-o de cinci ori.

BÂRZOI: O actoriță ?... de la fteatru ?

LEONAȘ: De-acolo... de la denia cea nemțească.

BÂRZOI: Și unde-o tras în gazdă ?

LEONAȘ: La pitariu Chirculici... știi ?... de la vale peste drum... Dacă-i avea bunătate să mergi d-ta să-i grăiești... ca părintele ispravnic... poate că nu m-ar lăsa păgubaș...

BÂRZOI: Bucuros, fătul meu... mă duc. (În parte.) N-am văzut niciodată actorițe... îs curioz să văd ce lighioaie sunt. (Tare.) Mă duc...

(Își caută șapca.)

LEONAȘ (în parte): Călătorie sprâncenată... De-aș putea să-i depărtez pe toți de-acasă... mi-ar veni la socoteală... ca să fugim cu Luluța.

BÂRZOI: Iaca șapca... Vină cu mine, Piciule.

LEONAȘ: Mergi înainte, cucoane... că te-ajung.

BÂRZOI: Bine. (Vrea să iasă.)

SCENA XIII

LEONAȘ, BÂRZOI, CHIRIȚA, GULIȚĂ (acești doi ies din odaia din stânga, planul I)

CHIRIȚA: Unde te duci, frate ?

BÂRZOI: Vin-acuși... Mă duc păn’ la vărul Chirculici... să mă- ntâlnesc c-un ipochimen care-o tras acolo-n gazdă.

CHIRIȚA: La Chirculici ?... da Chirculici s-o pornit de trii zile la moșie... ș-o pus să-i grijască casele.

LEONAȘ (în parte): Tronc !... c-am codălghit-o !...

BÂRZOI (lui Leonaș): Apoi... ce dârdâiai tu, măi bricicarule ?

CHIRIȚA: Care bricicar ?... (Cunoscând pe Leonaș.) Ce văd ?... iar hoțu cel de Leonaș!

BÂRZOI: Leonaș ?

GUGULIȚĂ: Dar, băbacă... aista-i ofițerul care-a sărutat pe Luluța.

BÂRZOI: Duelgiu ?... (Lui Leonaș.) Ce însemnează dar ?... grăiește... acu ofițer, acu bricicar ?...

LEONAȘ: Iaca, măria-ta... Am voit să văd cu ochii cum faci dreptate în isprăvnicie... și cât țin curcanii isprăvnicești.

CHIRIȚA: Vai de mine !... că aista-i Pepelea !

BÂRZOI: Așa ? care vrea să zică... ești șpion d-ta ?... Apoi, așteaptă... dacă-i așa, să-ți dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. (Strigă.) Măi jăndari !

CHIRIȚA: Jăndari !

GULIȚĂ: Jăndari !

LEONAȘ: Așa-i socoteala ?... apoi... ian așteptați și voi să vă-nvăț eu galopu...

(În vremea cât cântă, îi lovește cu biciușca peste picioare. Chirița, Bârzoi și Guliță sar prin casă în măsura muzicei.) (Aria galopului)

LEONAȘ

Hi, hi, bălan... Hi, hi, jărpan.

BÂRZOI, CHIRIȚA, GULIȚĂ

Vai ce hoț ! ce fiară !

LEONAȘ

Hi, hi, bălan... Hi, hi, șoldan.

BÂRZOI, CHIRIȚA, GULIȚĂ

Vai, că m-o pișcat iară !

Bre ! ce om șugubăț !

Da șezi, măi, binișor.

LEONAȘ

Ba nu... vreau să vă-nvăț

Galopu-ntr-un picior.

Hi, hi, bălan... Hi, hi, jărpan.

BÂRZOI, CHIRIȚA, GULIȚĂ

Vai ! ce hoț ! ce fiară !

LEONAȘ

Hi, hi, jărpan... Hi, hi, șoldan.

BÂRZOI, CHIRIȚA, GULIȚĂ

Vai ! că m-o pișcat iară !

(Leonaș iese râzând pe unde o intrat, în vreme ce Luluța intră pe ușa din fund)

SCENA XIV

BÂRZOI, CHIRIȚA, GULIȚĂ, LULUȚA

LULUȚA: Da ce-ați pățit de săriți drăgaica prin casă ?

CHIRIȚA, BÂRZOI, GULIȚĂ (sărind necontenit): Luluță... zi-i să șadă binișor.

LULUȚA: Cine ?... cui ?

CHIRIȚA, BÂRZOI, GULIȚĂ (oprindu-se): Lui Leonaș. Unde-i ?

LULUȚA: Leonaș ?

CHIRIȚA: Bre ! ce împușcă-n lună !

BÂRZOI: Bre ! ce ienicer !

GULITA: Am să-i cer iar duel !

LULUȚA: Da tăceți din gură că vă vin musafirii la masă.

CHIRIȚA: De pe-acu ?... unde-s ?

LULUȚA: I-am văzut intrând pe poartă... Iacătă-i.

* * *

Urmează Chirița în provinție (9)