Chirița în provinție (7)

de Vasile Alecsandri

Urmare la Chirița în provinție (6)

SCENA IV

CHIRIȚA, LEONAȘ (îmbrăcat în uniformă de ofițer și purtând mustăți mincinoase, iese din odaia din dreapta, cea de pe planul I)
(Arie din “Rămășag”: “Am înghețat”)

CHIRIȚA (în parte)

Iată-l, valeu !

Fără să vreu

Simt acum, zău,

Că mă roșesc !

Mii de furnici,

De tricolici,

De vârcolici

Vai ! mă muncesc !

LEONAȘ (în parte)

Iat-o, valeu !

Fără să vreu

Baba mereu

O întâlnesc.

Mă jur aici,

Ca tricolici

Ca vârcolici,

Să o muncesc !

CHIRIȚA: Bună dimineața... bonjur, monsie... Cum ai petrecut noaptea ?

LEONAȘ: Sărut mâinile... cât se poate de bine... mai ales că am avut un vis de minune.

CHIRIȚA (cochetând): Îi fi visat poate că te-ai făcut ghinărar.

LEONAȘ: Atâta nu-i nimică.

CHIRIȚA: Crai poate ?

LEONAȘ (apropiindu-se și luând pe Chirița de mână): Crai ?... cum o înțelegi vorba asta, cuconiță ?

CHIRIȚA: Cum ți-a plăcea mai bine d-tale.

LEONAȘ: Dar... dacă mi-ar plăcea să mă fac puțintel... crai... în minutul acesta... nu te-ai supăra ?

CHIRIȚA (coborând ochii și trăgându-și mâna): Vai de mine, că reci ți-s mâinile...

LEONAȘ: Dovadă că mi-i inima fierbinte.

CHIRIȚA: A fi, că-i lumea ră... dar ce vis zici c-ai avut ?

LEONAȘ: O bazaconie din ceea lume. Pune-ți în gând că parcă mă furase o zână și mă dusese într-o grădină plină de păsări galbene.

CHIRIȚA: Or fi fost canari.

LEONAȘ: Canari... ganguri... nu-ți pot spune... dar ce-i curios, că toate se închinau la mine și-mi cântau ia așa (imitând un canar) chiriririririța... chiriririririiiița...

CHIRIȚA: Chirița ?... Ei, apoi era canar... și, zău, pomenea numele meu, Chiririririiița ?...

LEONAȘ: Te îndoiești ?... (Caută cu dragoste la Chirița și oftează.)

CHIRIȚA (coboară ochii): Ba... nu... dimpotrivă mai vârtos... dar mă mir de unde și până unde?... nu pot înțelege ce însemnează...

LEONAȘ: Nu înțelegi că am adormit cu gândul la mata ?

CHIRIȚA: Asta mă flatarisește... domnule... (cu pudoare), însă nu se cade să mi-o spui nitam, nisam... tronc în obraz...

LEONAȘ (făcând că-i deznădăjduit): Vai de mine !... poate că te-am supărat cu vorbele mele ?...

CHIRIȚA: Ce se potrivește!... Nu se supără Chirița cu una, cu două... dar trebuie să socotești că-s o ființă gingașă... impresionabilă... sentimentabilă...

LEONAȘ (în parte): Iaca, frate !... și ea vorbește limba cea nouă cu bibiluri.

CHIRIȚA: Trebuie să socotești că cuvintele d-tale pot să mă scoată din sărite și să-mi pricinuiască un nicsis...

LEONAȘ: Un nicsis ?... Ah, scumpa mea cucoană Chiriță hăi !... crede-mă că de când sunt în lume n-am întâlnit un ipochimen atât de nostim ca mata...

CHIRIȚA (cu dragoste): Să mă vezi moartă ?

LEONAȘ: Să te văd... și când ai ști !... când ai pricepe zguduiturile inimii mele!... Știi ?... parcă se tot cutremură pământul !

CHIRIȚA (cu dragoste): Să mă vezi pe năsălie ?

LEONAȘ: Să... M-ai fermecat... m-ai scos din simțiri... căci când te zăresc... ia așa-mi scapără pe dinaintea ochilor... să juri că ești un fulger... o trăsnită...

CHIRIȚA: Trăsnită ?...

LEONAȘ: Ba nu, trăsnit... m-a luat gura înainte... Ah ! Chirițoaie, ești o zână.

CHIRIȚA (cochetând): Ian las’.

LEONAȘ: Un muțun...

CHIRIȚA: Ei...

LEONAȘ: O zarnacade.

CHIRIȚA (bucuroasă): O acade ? O zarnacade ? ah !

LEONAȘ: Chirițoaio, Bârzoaio, dacă mă iubești... dă-mi portretul matale.

CHIRIȚA: Da cum, Doamne, iartă-mă ?... așa îndată ?

LEONAȘ: Dă-mi-l... ori mă-mpușc în ochii matale cei verzi...

(Scoate un pistol de ciocolată.)

CHIRIȚA (speriată): Vai de mine că avan mai ești !... (Scoțând un portret mare din sân și dându-l lui Leonaș.) Na, frate, și nu face păcat.

LEONAȘ: Ah !... Chirițoaie... să fii blagoveștită în vecii vecilor că m-ai scăpat de la moarte... (Mușcă pistolul, în parte.) Bună ciocolată !

CHIRIȚA (în parte): Ei, apoi mi-i drăguț și pace...

(Arie din “Doi morți”: “Ia țiganca maladaia”)

LEONAȘ (cu foc)

Ah, Chirițo, scumpă zână,

De-acum ești a mea stăpână.

Și-n veci te-oi iubi !

CHIRIȚA (cu dragoste)

Ah și eu, zău, totodată

Cu-a mea dragoste-nfocată

Nici că te-oi slăbi.

(Se îmbrățișează cu foc.) (Împreună.)

LEONAȘ (în parte)

Vai ! băborniță bătrână,

Bine că te-am pus la mână.

Cum te-oi mai suci !

CHIRIȚA (în parte)

Bine că l-am pus la mână...

De-acum sunt a lui stăpână...

Cât l-oi mai iubi !

(Leonaș o strânge tare pe Chirița în brațe. Chirița se smucește rușinoasă.)

CHIRIȚA: Ah... Leonaș... te rog... menajarisește-mă... nu face abuz de slăbiciunea unei gingașe ființe: dacă mă iubești... dacă-ți sunt scumpă... fii delicat... nu mă opri mai mult... lasă-mă să fug... că mă muncește cugetul...

(Se tot trage îndărăt.)

LEONAȘ (fără a să mișca din loc, în parte): Du-te la Bender, rusalie.

(Împreună.)

LEONAȘ

Vai, băborniță bătrână...

CHIRIȚA

Bine că l-am pus la mână...

(Chirița iese în stânga, fugind și aruncând o sărutare lui Leonaș care pufnește de râs.)

SCENA V

LEONAȘ: Ha, ha, ha, ha !... încă așa babă strechiată !... Auzi ?... ha, ha, ha... Cică să nu fac abuz !... (Imitând pe Chirița.)  “Ah, Leonaș... dacă mă iubești... menajarisește-mă... lasă-mă să fug... mă muncește cugetul...” Ha, ha, ha... bine că i-am prins portretul la mână... de-acum îi la cheremul meu... A ! Chirițoaie, m-ai alungat de la Bârzoieni ?... te-oi învăța eu... Am jurat să-i joc feste peste feste... și văd că pân-acum îmi merge bine... Baba nu mă cunoaște sub uniforma asta militărească... ea mă crede că-s ofițer... minunat !... De m-aș putea încalte întâlni cu Luluța... A !... iat-o... (Se trage mai deoparte în fund și privește cu dragoste la Luluța.)

SCENA VI

LEONAȘ, LULUȚA (intră pe ușa din fund, ținând o mâță în brațe)

LULUȚA (dezmierdând mâța și nevăzând pe Leonaș)

(Arie nouă)

Frumușică mâțișoară,

Cu-a ta mică unghișoară

Apără-mă ne-ncetat

De oricare-amorezat.

Dar pe cel ce-mi place mie,

Pe iubitul Leonel,

Să-l dezmierzi cu bucurie

Și să-i torci, torci frumușel.

Fă-i miau, miau, pisică dragă,

Ca să-i dai să înțeleagă

Că-a lui ființă-mi este dragă...

Că ne-ncetat gândesc la el.

LEONAȘ (în parte): Draga Luluță !... gândește la mine... (Tare.) Miau, miau...

LULUȚA (tresărind): Ce-i ?... (Văzând pe Leonaș, se uimește.) Domnul ofițer !...

LEONAȘ: Eu... Luluță... nu mă cunoști ?

LULUȚA (cu sfială): Nu... domnule...

LEONAȘ (scoțându-și mustățile): Uită-te bine la mine.

LULUȚA (veselă): Leonaș ! (Se aruncă în brațele lui.) Tu aici ?... în uniformă ?... (Scapă mâța.)

LEONAȘ: Mai încet... să nu ne-audă baba... Am împrumutat straiele unui prieten ca să pot intra în casa Chiriței și să mă apropiu de tine.

LULUȚA: Și nu te-a cunoscut mătușica ?

LEONAȘ: Nu... că almintere mă da afară... ca la Bârzoieni... îți aduci aminte, dragă Luluțică ?... Știi tu că de-atunci îs șase luni ?

LULUȚA: Cui o spui, Leonaș dragă ?... Am numărat zilele pe degete în toată vremea cât nu te-am văzut.

LEONAȘ: D-apoi eu !... Ce n-am cercat să te pot întâlni !... dar în zadar !... se vede că te ține baba de-aproape... închisă ca într-un harem ?

LULUȚA: Așa... se teme să nu-i scape zestrea de la mână.

LEONAȘ: Cum ?

LULUȚA: A hotărât, precât am înțeles, să mă cunune cu Guliță.

LEONAȘ: Să te mărite pe tine... cu țincariul ei ?

LULUȚA: Dar... vrea dintâi să ne logodească... ș-apoi peste doi ani să facă cununia... Aista-i planul Bârzoilor... și chiar astăzi au de gând să facă logodna.

LEONAȘ: Și tu... primești, Luluță ?

LULUȚA: Eu ?... astfel primesc de bine, că de două luni de zile de când le-am aflat planul, mă fac din vreme în vreme că am toane de nebunie... pentru ca să le joc o festă de cele frumoase chiar la logodnă.

LEONAȘ: Bravo, Luluță... să nu te dai... dacă mă iubești.

LULUȚA: Îi vedea.

LEONAȘ: Cu toate aceste... știi una ? Ce-i în mână nu-i minciună... Hai să fugim împreună.

LULUȚA: Bucuros, Leonaș, dragă... cu tine m-aș duce-n fundul lumii. Dar cum să facem ? că-s păzită din toate părțile...

LEONAȘ: Foarte lesne... Hai să ieșim pe poartă, la braț... ca când am merge la primblare... și cum om scăpa în uliță, ne facem nevăzuți... Vrei ?

LULUȚA: Vreau ce-i vrea tu...

LEONAȘ: Haideți dar să nu pierdem vreme... și să nu deie stahia peste noi.

LULUȚA: Hai... de-acum mă-ncred în dragostea ta.

LEONAȘ (strângând-o în brațe): Draga mea Luluță!

(Împreună.) (Arie nouă)

Ah! de-acum în fericire

Soarta vrea ca să trăiesc,

Și în dulcea ta iubire

Raiul să găsesc.

(Leonaș ridică pe Luluța în brațe și o sărută.)

SCENA VII

LEONAȘ, LULUȚA, ION, GULIȚĂ
(Guliță și Ion intră tocmai când Leonaș sărută pe Luluța. Guliță îi îmbrăcat după modă: pantaloni foarte strâmți, jiletcă scurtă, frac cu talie și cu cozile scurte, fiong mare la cravată.)

GULIȚĂ (încremenit): Ai văzut, Ioane ?

ION: Am văzut, cucoane.

LEONAȘ (Luluței): Cine-i sfrijitul ista ?

LULUȚA: Guliță.

LEONAȘ: A !... (pufnește de râs încet).

GULIȚĂ (rățoindu-se): Domnule... ce făceai aici cu Luluța ?

LEONAȘ (dezmierdându-l): Ce-ți pasă mătăluță, monsiu Gurluiță ?...

GULIȚĂ (sărind înapoi): Nu mă chem Gurluiță... da Guliță.

LEONAȘ: Ba Gurluiță.

GULIȚĂ: Ba Guliță, îți zic... auzitu-m-ai ?

LEONAȘ: Ei... fie și Gărgăriță, dacă vrei... Ce te rățoiești așa ?

GULIȚĂ: Mă rățoiesc pentru că vreau să-mi dai santifacție... duel... auzitu-m-ai ?

LULUȚA: Duel ?

LEONAȘ: Gugulea băbacăi... că nostimu-i... Vrei santifacție ?... Ei, poftim o jucărică de ciocolată.

GULIȚĂ (zvârlind ciocolata jos): Nu mi-i foame...

LEONAȘ: Nu ?... ai păpat zacuscă astăzi ?

GULIȚĂ: Domnule... știi d-ta că eu, când mă mâniu, mă fac leu ?

LEONAȘ: De care ?... leu... bătut ?

GULIȚĂ (furios): Ai auzit, Ioane ?

ION (mâncând ciocolata): Îi bună, cucoane.

GULIȚĂ: Ba leu, paraleu... auzitu-m-ai... și ca să ți-o dovedesc, îți cer duel.

LULUȚA: Ha, ha, ha, ha.

GULIȚĂ: Ce râzi d-ta ?... Vreu duel ! așa să știi.

LEONAȘ: Foarte bine... cum vrei să ne batem ?... de-a mingea, ori de-a baba-oarba ?

GULIȚĂ: Ai auzit, Ioane?

ION: Am auzit, cucoane.

LEONAȘ: Dacă poftești almintere... trebuie să-ți fac cunoscut că cu pistolul am ucis mai deunăzi cinci nagâți... cu sabia zece curcani și cu pușca opt șoldani... În care număr vrei să te pun?... în rândul nagâților, în rândul curcanilor, ori în al șoldanilor ?... alege...

GULIȚĂ (slăbind): Cu pistolul vreau să mă bat !

LEONAȘ: A !... te pui în rândul nagâților ?... Prea bine... îi fi al 6- lea la număr.

GULIȚĂ: Ai auzit, Ioane ?

ION: Am auzit, cucoane.

GULIȚĂ: Ba cu sabia.

LEONAȘ: Și mai bine... te-oi face curcan.

GULIȚĂ: Ba... cu... pușca.

LEONAȘ: Minunat... te-oi șoldăni dintr-o chiteală.

GULIȚĂ: Ba... cu pistolul.

LEONAȘ: Ei ! hotărăște-te acu... sau nagâț, sau curcan... oricum a fi, sunt sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap.

GULIȚĂ: Ai auzit, Ioane ?

ION: Am auzit, cucoane.

GULIȚĂ (făcându-și curaj): Cu cerga-n cap ?... ba tu te-i duce-n rai... Auzitu-m-ai ?

LEONAȘ: Om vedea care...

GULIȚĂ (răcnind): Te-oi învăța eu să săruți pe Luluța...

LULUȚA: Și ce-ți pasă d-tale... cherapleșule ?

GULIȚĂ (furios): Cherapleș !... Ai auzit, Ioane ?

ION: Am auzit, cucoane... Cherapleș... (Iese după sfârșitul ariei.)

(Arie din “Chirița”: “Vai ce întâmplare”) (Împreună.)

GULIȚĂ

Ce obrăznicie !

Stau uimit pe loc.

Și, zău, de mânie

M-am făcut chiar foc.

CEILALȚI

Vezi-l, de mânie

O-nlemnit pe loc.

Fața-i stacoșie

S-a aprins de foc

SCENA VIII

Cei dinainte, CHIRIȚA

CHIRIȚA: Ce este ?... Cine se sfădește ?

GULIȚĂ: Neneacă, neneacă... ofițeriul a sărutat pe Luluța.

CHIRIȚA: Domnu ofițer ?... (Cunoscând pe Leonaș.) Ce-mi văzură ochii ? Leonaș !

GULIȚĂ: I-am cerut duel.

CHIRIȚA: Duel ?... să te omoare !... (Furioasă.) Ce cați aice-n casa mea, berbantule ?

LEONAȘ: Ce să caut, cucoană ?... o zarnacade.

CHIRIȚA: Ți-oi da eu acuși o zarnacade de nu-i putea-o duce, nerușinatule... că te dau pe mâinile jandarmilor... (În parte.) Auzi ? să mă facă a crede... că-mi face curte !

LEONAȘ: Iaca ies (imitând pe Chirița), dar, te rog, nu face abuz... de slăbiciunea unei ființe sentimentabile... lasă-mă să fug... cugetul mă mustră... Ha, ha, ha. (Vrea să iasă.)

CHIRIȚA: Haiducule !...

LULUȚA: Leonaș, Leonaș... nu mă lăsa singură aici. (Aleargă lângă el.)

LEONAȘ (încet Luluței): N-ai grijă, că oi găsi eu vrun chip să vin iară.

CHIRIȚA: Ce faci acolo, giupâneaso ? îți plac ofițerii ?... încoace să vii... (O ia de mână și o dă deoparte.)

LEONAȘ: Adio, Chirițoaie Bârzoaie...

CHIRIȚA: Ieșit-ați azi ?

LEONAȘ: Adio, zână... adio, muțun... Portretul tău nu se va dezlipi niciodată de la sânul meu... Ha, ha, ha.

CHIRIȚA: Portretul meu ? (În parte.) Vai de mine !... Ce-am făcut !... M-am dat în mâinile haiducului !

(Împreună.)

CHIRIȚA, GULIȚĂ,

Ce obrăznicie !

Etc., etc.

LEONAȘ, LULUȚA

Vezi-i, de mânie

Etc., etc.

CHIRIȚA

Ah ! ce nebunie !

Stau uimită-n loc.

Și, zău, de mânie

M-am făcut chiar foc.

(Leonaș iese pe ușa din fund, în dreapta.)

SCENA IX

Cei dinainte, afară de LEONAȘ. BÂRZOI și ION (intrând prin fund)

BÂRZOI: Ce spui, mă Ioane, de duel ?... Guliță ?... duel !... unde-i ?... A ! iacată-l... (Îl ia în brațe.) Gugulea băbacăi !... unde-i duelgiul, să-l trântesc la gros ?

GULIȚĂ: A luat tălpășița, băbacă... l-am speriat eu.

BÂRZOI: Viteazul băbacăi, viteaz !... Da bine, Chirițo, pentru ce era să se puie în primejdie odorul ?

CHIRIȚA: Pentru că a prins-o pe d-nei, duduca cea crescută în pansioane, sărutându-se cu ofițerii.

BÂRZOI: Ialei !

LULUȚA (făcându-se nebună)

Zice că era o babă,

Biată babă ș-un moșneag,

Ș-amândoi când n-aveau treabă,

Se rezemau pe toiag...

(Imitând poza moșnegilor rezemați pe toiag.) Ia, așa... și dau din cap... așa (dă din cap tremurând) unul la altul... parcă se tot mustrau... Ha, ha, ha, ha...

BÂRZOI: Iaca pozna, soro, că iar i-a venit toana nebuniei.

CHIRIȚA: Săracan de mine !... tocmai azi, în ziua logodnei ?

BÂRZOI: Taci...

LULUȚA

Baba zicea: Moșulică,

Vreau o noră precum nu-i.

Moșu zicea: Băbulică,

Îți mai pune pofta-n cui.

(Râde pierdută.)

BÂRZOI: Sărmana copilă !... mult o ține când o apucă ?

CHIRIȚA: Câte-o zi întreagă...

BÂRZOI: Parcă nu-i lucru curat !... Hai, Chirițo, să o lăsăm singură... poate că și-a veni în cunoștință.

CHIRIȚA: Hai... (În parte.) Zău că-mi vine și mie să nebunesc de ciuda ofițeriului... Să mă ieie în trii parale... coșcoge isprăvniceasă !... Așa rușine de când sunt n-am pățit !

GULIȚĂ: Hai, neneacă.

CHIRIȚA: Ba, nu, Guliță... mata șezi cu Luluța de o păzește să nu facă vro nebunie... șezi cu dânsa că ți-i logodnică...

GULIȚĂ (în parte): Dacă mi-i logodnică, de ce-mi zice cherapleș ?

(Arie “Vai ce întâmplare”, din “Doi morți vii”.) (Împreună.)

BÂRZOI, CHIRIȚA, GULIȚĂ

Sărmana copilă,

Ce patimă grea !

Mă apucă-o milă

Când privesc la ea.

LULUȚA (în parte)

Cât îmi pare bine

C-așa-i amăgesc.

Să râd, zău îmi vine

La ei când privesc.

(Cântând, Bârzoi și Chirița se trag încetișor îndărăt și intră în odaia lor.)

* * *

Urmează Chirița în provinție (8)