Hainele noi ale împăratului (2)

de Hans Christian Andersen

Urmare la Hainele noi ale împăratului (1)

- Ei, ce spuneți ? a întrebat un țesător.

- Foarte frumos ! a răspuns sfetnicul și și-a pus ochelarii ca să vadă mai bine. Niște culori minunate ! Am să spun împăratului că-mi place foarte mult.

- Ne pare bine, au zis țesătorii și au început să spună ce culori sunt și ce fel de desen are stofa. Sfetnicul cel bătrân asculta cu luare-aminte ca să spună împăratului tot așa, și chiar i-a și spus.

Pehlivanii au cerut și mai mulți bani, și mai multă mătase, și fir de aur, și mai mult decât până acuma. Dar le băgau pe toate în buzunarele lor, iar în războaie nu era nici un capăt de ață, dar ei lucrau ca și până acum la stativele goale.

Peste câtva timp, împăratul a trimis pe alt sfetnic, tot așa de vrednic, ca să vadă unde au ajuns cu țesutul și dacă mai este mult până e gata stofa. Dar și lui i s-a întâmplat ca și celuilalt: s-a uitat și iar s-a uitat, însă cum în stative nu era nimic, n-a putut să vadă nimic.

- Ce ziceți ? Frumoasă stofă, nu ? l-au întrebat cei doi pehlivani și i-au arătat și i-au spus cum și ce fel era stofa care nu se vedea nicăieri. "Prost nu sunt, se gândi sfetnicul. Atunci înseamnă că nu-s bun pentru slujba pe care-o fac ! Ar fi ciudat și asta, dar cum o fi, cum n-o fi, nu trebuie să afle nimeni."

- E foarte frumoasă stofa, i-a spus el împăratului.

Tot orașul vorbea de stofa asta nemaipomenită. Împăratul s-a gândit să se ducă s-o vadă și el cât mai era în stative. A luat cu dânsul tot oameni unul și unul, printre care și cei doi sfetnici care mai fuseseră, și s-a dus la cei doi pehlivani care lucrau din răsputeri, dar fără nici un fir de ață în războiul de țesut.

- Ia uitați-vă ce frumoasă e ! au spus cei doi sfetnici. Ce desen, ce culori minunate ! Și arătau stativele goale, fiindcă credeau că toți ceilalți văd stofa și ei nu. "Ce să fie oare ? se gândea împăratul. Nu văd nimic ! Cumplit lucru ! Ce, oi fi cumva prost ? Nu-s bun de împărat ?"

- Da, într-adevăr, stofa e foarte frumoasă, a spus el cu glas tare; e vrednică de toată lauda !

Și împăratul dădea din cap mulțumit și se uita la stativele goale. Nu voia să spună că nu vede nimic. Toți curtenii care erau cu dânsul se uitau și ei, dar nu vedeau nici ei nimic. Spuneau însă ca și împăratul: "O, ce frumos !". Și toți l-au sfătuit să se îmbrace cu hainele făcute din stofa aceasta minunată la serbarea care tocmai trebuia să aibă loc peste câteva zile. "Minunat, frumos, măreț !", spuneau toți și se bucurau grozav. Împăratul a dat celor doi pehlivani câte o decorație, ca să și-o atârne la piept, și titlul de maestru țesător al curții imperiale.

În noaptea din ajunul serbării, cei doi pehlivani nu s-au culcat. Au aprins șaisprezece lămpi și lumea putea să-i vadă cum lucrau de zor să isprăvească hainele împăratului. S-au făcut că iau stofă de la stative, s-au făcut că taie cu foarfecele, pe urmă au cusut cu ace fără ață și după aceea au spus: "Hainele sunt gata".

* * *

Urmează Hainele noi ale împăratului (3)