de Calistrat Hogaș
- Nu cumva acela-i Rusul tău, Axinio ? întrebai eu pe femeie, arătându-i-l.
- Ba el, uci...
- Taci că te-aude şi te vâră-n tolbă, prâsnelul naibii.
- Taci că te-aude şi te vâră-n tolbă, prâsnelul naibii.
- Iaca vine, zise ea speriată, şi voi să plece.
O apucai de mânecă şi o ţinui pe loc, fără a zice nimic. Ion Rusu părăsise, în adevăr, privazul uşii şi, cu paşi greoi şi legănaţi, se îndrepta spre noi.
Din chipul cum mergea şi cum se ţinea Rusu, înţelesei repede că nu era beat, ci numai cu chef, adică cum îi şade românului mai bine, dar şi cum era mai de primejdie, după spusa Axiniei. Şi cu tot gustul de bucluc şi de gâlceavă, ce se citea pe faţa lui, nu mă putui totuşi opri de a mă simţi atras către acest om plin de viaţă şi cu tot sufletu-i vesel în ochi şi pe figură. Mă hotărâi să-i iau apa de la moară.
- Bună ziua, Rusule, îi zisei când fu la câţiva paşi de noi.
Rusul nostru se opri pe loc şi, cum era el cu mâinile înfipte în brâu în loc de buzunare, rezemat mai mult pe piciorul stâng şi cu dreptul înainte şi puţin cam slobod, mă privi un moment fără a-mi răspunde, după obicei, la bună ziua mea.
- Mulţumesc d-tale, zise el, în sfârşit, scoţând dreapta din brâu şi răsucindu-şi musteaţa stângă; da adică de unde mă cunoşti d-ta, cucoane, de-mi zici aşa deodată pe nume ? mă întrebă el cam răstit şi privindu-mă ţintă.
- De un'te cunosc ? Bravo, Rusule ! zisei eu sculându-mă, apropiindu-mă de el şi bătându-l uşor peste umăr; da cine nu cunoaşte pe Ion Rusu din gura Dârmocsului ? Oare este un român mai verde şi mai chipeş, pe toată valea Negrei Broştenilor, decât Ion Rusu din gura Dârmocsului ? Doar cred că satul de frica lui ştie şi nu de-a buhaiului popii; şi mi se pare mie că fetele şi nevestele se cam sfădesc după musteţile tale cele galbene şi stufoase; uite, biata Axinia numai te-a văzut ş-a şi apucat-o tremurul lui Cain.
- A... haaa ! Axinia din gura Borcii, zise el făcând un pas spre femeie şi privind-o scânteietor; ia mai stai tu, fa, să-ţi sucesc eu gâtul ca la şopârle amu; ce cauţi tu aici ?
Axinia, sprintenă cum era, o rupse de fugă.
- Ia ascultă, Rusule, zisei eu apucându-l de braţ, las' că i-i suci gâtul mai pe urmă.
Şi cum se uita Rusu după Axinia, care fugea, dădu cu ochii de grămada de femei strânse ciotcă mai deoparte, împrejurul a nu ştiu ce.
- A...ha ! zise el, iar a venit aici cotoroanţa de vrăjitoare.
Şi pe cât îi îngăduia starea lui de ameţeală, se smulse din strânsoarea mea şi se îndreptă repede spre grămada de femei.
- Ia mai staţi să v-arăt eu amu, ameninţă el de departe.
- Iaca Rusu ! iaca Rusu ! auzii strigând speriat pe o femeie din grămadă.
Toate femeile întoarseră capul şi, când văzură pe Rusu venind, iute se sculară ş-o împunseră de fugă care încotro. O babă, care părea că formase centrul grupului de femei, se sculase şi ea, strângea repede nu ştiu ce şi, pe cât îi îngăduiau bătrânele ei picioare, o luă şi ea la fugă spre Neagra, îşi ridică fusta până la genunchi, intră în apă şi, luptându-se cu repegiunea curentului, se silea să ajungă cât mai iute la malul celălalt. Nu cunosc obiceiul câinilor de vânat, dar îmi închipuiesc că tot ca şi Rusu trebuie să fi rămânând pironit un ogar care vede o sută de iepuri ţâşnind deodată din toate părţile şi nu ştie după care să se ieie. Şi Rusu, mânios şi ruşinat, poate, de neizbânda sa, se întorcea mai încet decât se dusese.
- Da ce-i, Rusule, zisei eu, când fu lângă noi, ce te-ai apucat de speriat femeile satului ?
- Ce-i ?... D-apoi că doar n-oi da eu cu crucea peste spurcăciunea cea de cotoroanţă, zise el arătând spre baba care trecea Neagra prin vad; şi o sudalmă, care dovedea că Rusu nu era în termeni tocmai excelenţi cu crucile, cu dumnezeii, cu icoanele şi cu tămâia, căzu ca o grindină pe capul babei, care trecuse apa şi se depărta repede pe drum la vale. Am să-i descânt eu de baghiţă unde-o miruit-o cu lapte acru popa ei cel ţigănesc.
- Da ce ţi-o făcut baba, Rusule, de-o tămâiezi aşa ?
- Hei ! d-apoi că doar asta-i Marula, vrăjitoarea din Păltiniş; după ce poartă toată noaptea pe Sarsailă după gât, vine de-ncheagă apa prin sate.
- Las-o la pârdalnica, dacă-i vrăjitoare, măi Rusule, că ţi-a face vreo farmazonie şi te-i trezi într-o bună dimineaţă din om neom.
- D-apoi că doar nu mă tem eu de farmazoniile ei; eu îs cântărit în ziua de Paşti şi nu se prind de mine drăcoveniile ei.
Şi-mi închipui că Rusu trebuia să fi fost cântărit şi în ziua de Crăciun; căci îmi făcea impresia unui om care era în stare să zvârlă cu barda şi în D-zeu, şi în dracu.
- Hei ! Axinio, fată hăi, hai vino-ncoace, zisei strigând pe femeie, care sta lungită pe iarbă mai încolo, la o depărtare anume aleasă în vederea Rusului; hai, vino-ncoace, că Rusu s-a hotărât să-ţi sucească gâtul mai târziu.
