23.10.2013

BALAURUL CEL CU ȘAPTE CAPETE (3)

de PETRE ISPIRESCU
- urmare la Balaurul cel cu șapte capete (2) -
balaurul-cu-sapte-capete-3
Balaurul cu șapte capete


Țiganul arăta la toată lumea hainele sale pe care le umpluse de sânge, ca să fie crezut.
Când ajunse viteazul nostru la palat, împăratul cu voie bună ședea la masă, iară cioropina sta în capul mesei pe șapte perne.
Cum ajunse la împărat, îi zise voinicul:
- Preaînălțate împărate, am auzit că oarecine s-ar fi lăudat către măria-ta că el ar fi ucis pe balaur. Nu e adevărat, măria-ta, eu sunt acela care l-am omorât.
- Minți, mojicule, strigă țiganul îngâmfat, și porunci slujitorilor să-l dea afară.
Împăratul, care nu prea credea să fi făcut țiganul astă voinicie, zise:
- Cu ce poți dovedi zisele tale, voinicule ?
- Zisele mele, răspunse viteazul, se pot dovedi prea bine, porunciți numai ca mai întâi să se caute daca capetele balaurului, care stau colea la iveală, au și limbile lor.
- Să caute, să caute, zise bahnița.
El însă o cam băgase pe mânică, dară se prefăcea că nu-i pasă.
Atunci căutară și la nici unul din capete nu găsiră limbă, iară mesenii înmărmuriră, căci nu știau ce va să zică asta.
Țiganul, care o sfeclise de tot, și care se căia de ce n-a căutat capetele în gură, mai nainte de a le aduce la împăratul, strigă:
- Dați-l afară că e un smintit și nu știe ce vorbește.
Împăratul însă zise:
- Tu, voinicule, va să zică ne dai să înțelegem că acela a omorât pe balaur care va arăta limbile.
- Fugi d-acolo, împărate, zise țiganul care tremura ca varga și se-ngălbenise ca ceara, nu vezi că calicul ăsta este un deșuchiat, care a venit aici să ne amăgească ?
- Cine amăgește, răspunse voinicul liniștit, să-și ia pedeapsa.
El începu apoi a scoate limbile din sân și a le arăta la toată adunarea, și de câte ori arăta o limbă de atâtea ori cădea și câte o pernă de sub țigan, până ce, în cele din urmă, căzu și el de pe scaun, atât de tare se speriase dihania.
După aceea voinicul nostru spuse toate câte a pățit, și cum a făcut de a ținut noaptea atât de mult timp.
Nu-i trebui împăratului să se gândească mult și să vază că voinicul care vorbea avea dreptate, și cum era de supărat pe țigan, pentru mișelia și minciuna lui cea nerușinată, porunci și numaidecât se aduse doi cai neînvățați și doi saci de nuci, legă pe țigan de coadele cailor și sacii de nuci și le dete drumul.
Ei o luară la fugă prin smârcuri, și unde cădea nuca, cădea și bucățica, până ce s-a prăpădit și țigan și tot.
În urmă pregătindu-se lucrurile, după câteva zile făcu nuntă mare, și luă românașul nostru pe fata împăratului de soție, și ținu veselie mare și nemaipomenită mai multe săptămâni, puindu-l și în scaunul împărăției, iară fata lăcrămă și mulțumi lui Dumnezeu că a scăpat-o de sluțenia pământului, de harapina spurcată.
Eram și eu p-acolo și dedeam ajutor la nuntă, unde căram apă cu ciurul, iară la sfârșitul nunței aduseră un coș de prune uscate să arunce în ale guri căscate.
Încălecai p-o șea etc.
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul

Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Dintre poveștile lui Petre Ispirescu, ai putea să mai citești aici: