 |
| Micul prinț (5-6) |
Aflam zilnic noi amănunte cu privire la planetă, la plecarea și la călătoria lui. Aceasta se petrecea încetul cu încetul, pe măsura ce-i mai scăpa câte un gând. Astfel am ajuns, în cea de-a treia zi, să aflu de necazul adus de baobabi.
A fost tot datorită oii, căci micul prinț m-a întrebat brusc, părând a fi cuprins de o mare îndoială:
- E adevărat că oile mănâncă tufe ?
- Da. Este adevarat.
N-am înțeles de ce era atât de important ca oile să mănânce tufe. Dar micul prinț adăugă:
- Atunci înseamnă că mănâncă și baobabi ?
I-am explicat micului prinț că baobabii nu sunt tufe, ci arbori înalți cât bisericile și că, dacă ar lua cu el chiar și o turmă de elefanți, ei nu i-ar putea veni de hac nici măcar unui singur baobab.
Ideea cu turma de elefanți îl făcu pe micul prinț să râdă :
- Ar trebui să fie puși unii peste alții ...
Adăugă, însă, cu înțelepciune:
- Baobabii, înainte de a crește mari, încep prin a fi mici tufe.
- Ai dreptate ! Dar de ce vrei tu ca oile să mănânce micii baobabi ?
El mi-a răspuns: "Ei, asta-i!" ca și cum se înțelegea de la sine.
A trebuit să fac un serios efort intelectual pentru ca să găsesc singur răspunsul la întrebare. Pe planeta micului prinț creșteau, ca pe toate planetele, atât plante folositoare cât și plante dăunătoare. Prin urmare, existau semințe bune și semințe rele. Semințele, însă, nu ai cum să le vezi. Ele dorm ascunse în sânul pământului, până când i se năzare vreuneia să se trezească. Ea începe să se întindă și să înalțe timid către soare un minunat firicel inofensiv.
Dacă e un fir de ridiche sau de trandafir, îl poți lăsa să crească în voia lui. Când e vorba despre o plantă dăunătoare, trebuie să o smulgi de îndată ce ai recunoscut-o. Or, pe planeta micului prinț se aflau niște semințe îngrozitoare... semințe de baobab. Pământul planetei era plin de ele. Și de un baobab, dacă nu iei măsuri din timp, nu mai scapi niciodată. Invadează întreaga planetă. O străpunge cu rădăcinile. Dacă planeta este prea mică și dacă baobabii sunt prea numeroși, o fac să plesnească.
- Este ceva ce ține de disciplină, mi-a spus mai apoi micul prinț. După ce ți-ai făcut toaleta de dimineață, trebuie să te ocupi și de toaleta planetei. Trebuie să te deprinzi să smulgi cu regularitate baobabii, de îndată ce poți să-i deosebești de tufele de trandafir, cărora le seamănă mult, când sunt foarte tineri. E o muncă plicticoasă, dar foarte ușoară.
Și, într-o zi, m-a sfătuit să depun toate eforturile ca să fac un desen frumos, cu ajutorul căruia să le intre bine în cap acest lucru copiilor de pe meleagurile mele.
"Dacă vor călători cândva - îmi spuse el - s-ar putea să le prindă bine. Câteodată, dacă lași o treabă pentru mai târziu, nu se întâmplă nimic grav. Dacă este vorba, însă, despre baobabi, atunci e o adevărată catastrofă. Am cunoscut o planetă locuită de un leneș. Nu a stârpit la timp trei tufe... ”
După indicațiile micului prinț, am desenat această planetă. Nu prea îmi place să fac pe moralistul, însa pericolul baobabilor e atât de puțin cunoscut și riscurile la care se expune acela ce s-ar rătăci pe un asteroid sunt atât de mari, încât de acestă dată, renunț la tăcerea mea și spun: "Copii ! Fiți atenți la baobabi !"
Pentru asta am și muncit atât de mult la acest desen, ca să-mi avertizez prietenii de pericolul care îi pândește de multa vreme, ca și pe mine, fără să-l fi bănuit. Această lecție merită toată osteneala. Poate vă veți întreba: "De ce oare, în cartea aceasta nu se mai află și alte desene la fel de impunătoare ca desenul cu baobabii ?" Răspunsul este foarte simplu: am încercat, dar nu am reușit. Când am desenat baobabii, am fost însuflețit de sentimentul că este o mare urgență.
VI
Ah, micul meu prinț, astfel descopeream, treptat-treptat, toată melancolia micii tale vieți. Timp îndelungat tu n-ai avut altă distracție decât farmecul apusurilor de soare. Am aflat acest nou amănunt în dimineața celei de-a patra zile, când mi-ai spus:
- Îmi plac tare mult apusurile de soare. Hai să vedem unul...
- Dar trebuie să așteptăm ...
- Ce să așteptăm ?
- Să așteptam să apună soarele.
Întâi ai părut foarte nedumerit, apoi ai râs de tine însuți. Și mi-ai spus:
- Mereu mă cred la mine-acasă !
Într-adevăr, toată lumea știe că atunci când în Statele Unite e amiază, soarele apune peste Franța. Dacă ai putea să ajungi într-un minut în Franța, ai putea privi apusul soarelui. Din păcate, Franța este prea departe. Însă ție, pe micuța ta planetă, îți ajungea să te muți doar câțiva pași cu scaunul și priveai apusul soarelui de câte ori doreai...
- Într-o zi, am văzut apusul soarelui de patruzeci și trei de ori !
Și puțin mai târziu ai adăugat:
- Știi... când ești atât de trist, îți place să privești apusul soarelui...
- Erai deci foarte trist în ziua celor patruzeci și trei de asfințituri ?
Dar micul prinț nu mi-a răspuns.
