de Ion Luca Caragiale |
| C.F.R. (1) |
Doi amici, Niță și Ghiță, șed la o masă în berărie și vorbesc încet despre cine știe ce. Ușa stabilimentului se deschide cu zgomot, și intră foarte vesel un mușteriu nou, un om mai mult tânăr ca bătrân. După toate aparențele, sosește dintr-un alt stabiliment similar, unde trebuie să fi stăruit mult. Noul-sosit se uită la mesele ocupate, pare c-ar căuta o cunoștință, și-și oprește în sfârșit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărât decât sigur, vine drept la masa lor.
Mușteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot.
Mușteriul: Salutare, neică.
Niță și Ghiță: Salutare.
M.: Îmi dați voie ?
N.: ...Poftim.
M.: Nu vă deranjez, ca'va s'zică.
G.: ...Nu.
M.: Vorbeați ceva secret ?
G.: ...Aș !
(Tăcere.)
M.: Frate... o fi târziu ?... că pe-al meu l-am dat să-l dreagă...
N.: Unu fără un sfert.
M.: Umbli regulat ?
N.: După gară.
M.: ...Mița acu trebuie să fie... Cât ai zis că e ?
G.: Unu fără un sfert.
M.: ...între Ghergani și Conțești... Am lăsat-o să plece cu șeful... (Bate tare-n masă.) Bine, frate, eu nu beau nimic, ca'va s'zică ?... Dă-mi o halbă...
(Niță și Ghiță se uită unul la altul, întrebându-se reciproc din ochi cine este amicul.)
Amicul (ciocnește halba cu paharele amicilor și bea): Pardon... un moment. (Pleacă.)
G.: Cine e amicul ? Îl cunoști ?
N.: Nu.
G.: E cam trecut...
N.: Ce cam ! e bine de tot.
Amicul (se-ntoarce la loc): Frate, e târziu ? Câte să fie ?
N.: Unu și zece.
A.: Acuma sunt în gară la Titu: mănâncă gogoși la madam Mari ca'va s'zică.
G.: Cine, nene ?
A.: Mița, nu ți-am spus ?... Băiete, o halbă.
N.: Frate, cine e Mița asta ? fă-mă să-nțeleg.
A.: Cum ? nu știi ?
N.: Nu.
A.: Nevastă-mea, frate.
G.: Bine, nene, nu ți-e frică s-o lași singură noaptea pe drum ?
A.: Păi nu ți-am spus că nu e singură ?... e cu șeful...
N.: Bine-bine, înțelegem noi, dar... în sfârșit, tocmai d-aia... parcă ... de... o femeie singură...
A.: N-ai grije ! Cupeu separat... Intri, închizi lumina, tragi perdeluțele și te-ncui pe dinăuntru: cupeu de servici, ca'va s'zică sepa'at! (Face cu ochiul.) Poți să dormi până dincolo de Filiași... Trenul 163... ăl mai bun pentru noi ăsta e: trenul 163... (Cei doi amici râd.) Câte sunt acuma ?
N.: Unu și jumătate trecute.
A.: A plecat din Titu... A trecut și de Mătăsaru. Mița acu trebuie să-i tragă la soamne...
G.: Da' șeful ?
A.: Și șeful... Pardon... un moment. (Pleacă.)
N.: E dulce.
G.: Bărbat de zahăr.
N.: Stai, să vedem ce fel de persoană e Mița.
A. (se-ntoarce la loc): Singură, n-aș lăsa-o eu ! știi ! femeie tânără, nu face să umble singură... Sunt măgari cari n-au maneră și...
G.: ... Dacă o fi și curățică.
A. (pufnește de râs): Curățică !... Mița, curățică !... Ce vorbești, dom'le ? Îmi pare rău... Frumoasă, dom'le ! îngheață puțul... Stăi, să vezi... (Se caută în buzunar, scoate portofelul și din portofel o poză, pe care o trece amicilor. Amicii privesc lung poza cu niște ochi plini de admirație.) Ei ? așa e ?
N.: Strașnică, domnule !
G.: Minune !
A. (mândru): Aș ! poza e moft ! s-o vezi în natură, dom'le... e ceva, ca' va s' zică... Mă rog, destul ! s-o vezi în natură !
N.: E naltă ?
A. (cu siguranță): Potrivită.
G.: Blondă ?
A.: Aur, nu altceva. Uite păr ! Crezi că-l face cu fierul ? Aș ! natur... S-o vezi dimineața, cum drăcuiește, că nu și-l poate descurca... E lucru mare !
N.: De câți ani e ?
A.: Cam de câți zici d-ta, după poză ?
N.: De vreo douăzeci și cinci.
A.: Vezi ?... și mai zici că-n poză te flatează... N-a-mplinit nici douășunu.
G.: Fie, nene, să vă trăiască ! ați știut ce-ați ales... și o iubești ?
