de Ion Luca CaragialeUrmare la Bubico... (1) |
| Bubico... (2) |
Dându-mi această explicație, cocoana scoate din săculețul de mână o bucățică de zahăr:
- Cui îi place zăhărelul ?...
Bùbico (făcând pe bancă sluj frumos, cu toată cletinătura vagonului): Ham !
- Să-i dea mamițica băiatului zăhărel ?
Bùbico: Ham ! Ham !
Și apucă bucățica de zahăr și-ncepe s-o ronțăie... Cocoana scoate din alt săculeț o sticlă cu lapte, din care toarnă într-un pahar; apoi:
- Cui îi place lăptic ?
Bùbico (lingându-se pe bot): Ham !
- Să-i dea mamițica lăptic băiatului ?
Bùbico (impacient): Ham ! Ham !
"Ah ! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bubico !"
Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie, până când un pasajer se arată la ușa compartimentului nostru uitându-se-năuntru. Bùbico se oprește din lăpăit și se pornește să latre ca o fiară, cu ochii holbați și mușcând în sec și clănțănind din dinți, și tușind și...
"Vedea-te-aș la Babeș, jigăraie îndrăcită !" gândesc eu, și prin mintea mea începe să treacă fel de fel de idei, care de care mai crudă și mai infamă.
Pasajerul s-a retras de la geam. Bùbico s-a potolit. Cocoana toarnă iar lapte-n pahar și bea și dumneei. Eu simt cum mă năvălesc, din ce în ce mai irezistibile, ideile negre.
- À propos - zic eu - madam, vorbeați adineaori de Bismarck... al...
- Al ofițerului Papadopolinii...
- Ei ! Ce e Bismarck ?
- Un dulău de curte... Era să mi-l omoare pe Bùbico... Papadopolina are o cățelușă, Zambilica, foarte frumușică ! șade alături de mine; suntem prietene; și dumnealui (arată pe Bùbico), curte teribilă ! (Către Bùbico:) Craiule !... (Către mine:) Mizerabila de servitoare, o dobitoacă ! i-am spus, când l-a dus afară de dimineață - că nu știi ce curat e ! - zic: "Bagă de seamă să nu scape, să se ducă iar la Papadopolina, că-l rupe Bismarck..." dulăul ofițerului, care șade cu chirie la ea (tușește cu mult înțeles). Eu nu știu ce făceam pân casă, când auz afară chelălăituri și țipete... Strig: "Bùbico ! Bùbico ! unde e băiatul ?!" Alerg... Mi-l aducea dobitoaca pe brațe; d-abia-l scoseseră ea și Papadopolina și soldatul ofițerului din gura dulăului. Ce să-l vezi ?... tăvălit, leșinat și moale ca o cârpă. Zic: "Vai de mine ! moare băiatu l!" Stropește-l cu apă ! dă-i cu odicolon la nas !... Ce-am pătimit, numai eu știu... Două săptămâni a zăcut... Am adus și doftor. Da-n sfârșit, slavă Domnului ! a scăpat... (Cătră Bùbico:) Mai merge la Zambilica băiatul ?
Bùbico: Ham !
- Să te mănânce Bismarck..., craiule !
- Ham ! ham !
Și sare de pe bancă jos, în vagon, și apucă spre mine.
- Cocoană ! strig eu, ridicându-mi picioarele; eu sunt nevricos, să nu se dea la mine, că...
- Nu, frate ! zice cocoana, nu vezi că vrea să se-mprietenească ? Așa e el: numaidecât simte pe cine-l iubește...
- A ! zic eu, având o inspirație infernală; a ! simte pe cine-l iubește... vrea să ne-mprietenim ?... Bravo !
Și pe când cățelul se apropie să mă miroasă, iau un pachețel de bomboane, pe care le duc în provincie, la un prieten; îl deschid, scot o bomboană și, întinzând-o în jos, cu multă blândețe:
- Cuțu, cuțu ! Bùbico băiatul ! Bùbi !
Bùbico, dând din coadă, se apropie mai întâi cu oarecare sfială și îndoință, apoi, încurajat de blândețea mea, apucă frumos bomboana și-ncepe s-o clefăie.
- Vezi că v-ați împrietenit ! zice cocoana cu multă satisfacție de această apropiere.
Apoi îmi spune genealogia favoritului... Bùbico este copilul lui Garson și al Gigichii, care era soră cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care va să zică, însemnează că Zambilica este mătușa lui Bùbico după mamă... În timp ce cocoana-mi povestește, eu, înfrânându-mi aversiunea și dezgustul în favoarea unui scop înalt, întrebuințez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele grații ale nepotului Zambilichii. Și-n adevăr, Bùbico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în brațe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mișcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am croit în adâncul conștiinței mele. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arată Bùbico, pe când eu cultiv cu stăruință această prietenie atât de scumpă mie, prin mângâieri și bomboane.
- Ei vezi ! cum v-ați împrietenit... Ce e, Bùbico ? ce e, mamă ? iubești pe domnul ? da ?
