de Costache Negruzzi |
Alexandru Lăpușneanul(IV.2.)
|
Chiar atunci cei doi boieri veniseră și sta ascultând la ușă.
- A ! voi m-ați călugărit, striga Lăpușneanul cu glas răgușat și spărios; gândiți că veți scăpa de mine ? Dar să vă iasă din minte ! Dumnezeu sau dracul mă va însănătoșa, și...
- Nenorocite, nu huli ! îl curmă mitropolitul; uiți că ești în ceasul morții ! Gândește, păcătosule, că ești monah; nu mai ești domn ! Gândește că prin hulele și strigările tale sparii pre astă femeie nevinovată și pre acest copil în care razemă nădejdea Moldaviei...
- Boaită fățarnică ! adăogă bolnavul, zbuciumându-se a se scula din pat; tacă-ți gura; că eu, care te-am făcut mitropolit, eu te desmitropolesc. M-ați popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulți am să popesc și eu !(1) Iar pre cățeaua asta voi s-o tai în patru bucăți împreună cu țâncul ei, ca să nu mai asculte sfătuirile boaitelor și a dușmanilor mei... Minte acela ce zice că sunt călugăr ! Eu nu sunt călugăr, sunt domn ! Sunt Alexandru-vodă !... Săriți, flăcăi ! Unde-s voinicii mei ?... Dați ! dați de tot ! Eu vă poruncesc. Ucideți-i pre toți... Nici unul să nu scape... A ! mă-năduș !... Apă ! apă ! apă ! - și căzu răsturnat pe spate, hârcâind de turbare și de mânie.
Doamna și mitropolitul ieșiră. La ușă îi întâmpinară Stroici și Spancioc.
- Doamnă ! zise Spancioc apucând de mână pe Ruxanda, omul acesta trebuie să moară numaidecât. Iată un praf, pune-l în băutura lui...
- Otravă ! strigă ea, înfiorându-se.
- Otravă, urmă Spancioc. De nu va muri îndată omul acesta, viața măriei-tale și a copilului acestui este în primejdie. Destul a trăit tatăl și destule a făcut. Moară tatăl ca să scape fiul.
O slugă ieși.
- Ce este ? întrebă doamna.
- Bolnavul s-a trezit și cere apă și pre fiul său. Mi-au zis să nu mă duc fără el.
- Oh ! vrea să-l omoare, răcni duioasa mumă, strângând cu furie copilul la sân.
- Nu-i vreme de stat în gânduri, doamnă, adăogi Spancioc. Adă-ți aminte de doamna lui Ștefăniță-vodă(2) și alege între bărbat și între fiiu.
- Ce zici, părinte ? zise sărmana femeie, înturnându-se cu ochi lăcrâmători spre mitropolitul.
- Crud și cumplit este omul acesta, fiica mea; Domnul Dumnezeu să te povățuiască. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn; și pre cel vechi, Dumnezeu să-l ierte și să te ierte și pre tine. Zicând aceste, cuviosul Teofan se depărtă.
Ruxanda luă un pahar de argint plin de apă, pre care-l aducea sluga; și apoi, mahinalicește și silită mai mult de boieri, lăsă să cadă otrava în el. Boierii o împinseră în camera bolnavului.
- Ce face ? întrebă Spancioc pre Stroici, care crăpase ușa și se uita.
- Întreabă de fiul său - zice că vrea să-l vadă - cere de băut - doamna tremură - îi dă paharul - nu vre să-l iaie !...
Spancioc sări și scoase junghiul din cingătoare.
- Ba, îl ia, bea... Să-ți fie de bine, măria-ta !
Ruxanda ieși tremurândă și galbănă și, răzemându-se de părete:
- Voi să dați seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinând, că voi m-ați făcut să fac acest păcat.
Mitropolitul veni.
- Să mergem, zise doamnei.
- Dar cine va căuta de nenorocitul acesta ?
- Noi, răspunseră boierii.
- Oh ! părinte, ce mă făcuși să fac ! zise doamna cătră mitropolitul și se duse cu el plângând.
* * *
________
(1) Autorul îl citează ca sursă pe Miron Costin, dar moartea lui Alexandru Lăpușneanu se găsește de fapt în cronica lui Grigore Ureche.
(2) Idem, despre moartea lui Ștefăniță-Vodă
