de Costache egruzziUrmare la Alexandru Lăpușneanul (III.1) |
| Alexandru Lăpușneanul (III.2) |
Acum era aproape a se scula de la masă, când Veveriță ridică paharul și închinând zise:
- Să trăiești întru mulți ani, măria-ta ! să stăpânești țara în pace și milostivul Dumnezeu să te întărească în gândul ce ai pus de a nu mai strica(1) pre boieri și a bântui norodul...
N-apucă să sfârșească, căci buzduganul armașului, lovind-l drept în frunte, îl doborî la pământ.
- A ! voi ocărâți pre domnul vostru ! strigă acesta; la ei, flăcăi !
În minut, toți slujitorii de pe la spatele boierilor, scoțând junghiurile, îi loviră și alți ostași, aduși de căpitanul de lefecii, intrară și năpustiră cu sabiile în ei. Cât pentru Lăpușneanul, el luase pre Moțoc de mână și se trăseră lângă o fereastră deschisă, de unde privea măcelăria ce începuse. El râdea; iar Moțoc, silindu-se a râde ca să placă stăpânului, simțea părul zburlindu-i-se pe cap și dinții săi clănțănind. Și cu adevărat era groază a privi această scenă sângeroasă. Închipuiască-și cineva într-o sală de cinci stânjeni lungă și de patru lată, o sută și mai mulți oameni ucigași și hotărâți spre ucidere, călăi și osîndiți, luptîndu-se, unii cu furia deznădejdei și alții cu aprinderea beției. Boierii, neavând nici o grijă, surprinși mișălește pe din dos, fără arme, cădeau făr-a se mai împrotivi. Cei mai bătrâni mureau făcându-și cruce; mulți însă din cei mai juni se apărau cu turbare; scaunele, talgerele, tacâmurile mesii se făceau arme în mâna lor; unii, deși răniți, se încleștau cu furie de gâtul ucigașilor și, nesocotind ranele ce priimeau, îi strângeau pân-îi înădușeau. Dacă vreunul apuca vreo sabie, își vindea scump viața. Mulți lefecii periră, dar în sfârșit nu mai rămasă nici un boier viu. Patruzeci și șepte de trupuri zăceau pe parchet ! În lupta și trânta aceasta, masa se răsturnase; ulcioarele se spărseseră și vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe lespezile salei.
Odată cu omorul de sus, începuse uciderea și în curte. Slugile boierilor, văzându-se lovite fără veste de soldați, plecară de fugă. Puțini care scăpară cu viață, apucând a sări peste ziduri, dasă larmă pe la casele boierilor; și invitând pre alte slugi și oameni boierești, burzuluiseră(2) norodul și tot orașul alergase la poarta curții, pre care începuse a o tăia cu securile. Ostașii amețiți de beție făceau numai o slabă împrotivire. Gloata se întărta din mult mai mult.
Lăpușneanul, pre care îl înștiințase de pornirea norodului, trimise pre armașul să-i întrebe ce vor și ce cer ? Armașul ieși.
- Ei, vornice Moțoace, zise apoi înturnându-se spre acesta, spune, n-am făcut bine că m-am mântuit de răii aceștii și am scăpat țara de o așa râie ?
- Măria-ta, ai urmat cu mare înțelepciune, răspunse mârșavul curtezan; eu de mult aveam de gând să sfătuiesc pre măria-ta la aceasta, dar văd că înțelepciunea măriei-tale au apucat mai-nainte și ai făcut bine că i-ai tăiat; pentru că... fiindcă... era să...
- Văd că armașul întârzie, zise Lăpușneanul curmând pre Moțoc, care se învălmășea în vorbă. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. Ha, cum socoți și dumneata ?
- Văd că armașul întârzie, zise Lăpușneanul curmând pre Moțoc, care se învălmășea în vorbă. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. Ha, cum socoți și dumneata ?
- Așa, așa, să-i împuște cu tunurile; nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici, de vreme ce au perit atâța boieri. Da, să-i omoare de istov.
- M-așteptam s-aud asemenea răspuns, zise cu oțărâre Lăpușneanul, dar să vedem întăi ce vor.
În vremea aceasta, armașul se suise pe poarta curții și, făcând semn, strigă:
În vremea aceasta, armașul se suise pe poarta curții și, făcând semn, strigă:
- Oameni buni ! Măria-sa vodă întreabă ce vreți și ce ceriți ? și pentru ce ați venit așa cu zurba ?
Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aștepta la asemenea întrebare. Venise fără să știe pentru ce au venit și ce vrea. Începu a se strânge în cete și a se întreba unii pe alții ce să ceară. În sfârșit începură a striga:
Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aștepta la asemenea întrebare. Venise fără să știe pentru ce au venit și ce vrea. Începu a se strânge în cete și a se întreba unii pe alții ce să ceară. În sfârșit începură a striga:
- Să micșureze dăjdiile! Să nu ne zapciască(3) !
- Să nu ne mai împlinească(4) !
- Să nu ne mai jăfuiască !
- Să nu ne mai jăfuiască !
- Am rămas săraci ! - N-avem bani ! - Ne i-au luat toți Moțoc ! - Moțoc ! Moțoc ! - El ne belește și ne pradă ! - El sfătuiește pre vodă ! Să moară !
- Moțoc să moară ! - Capul lui Moțoc vrem !
Acest din urmă cuvânt, găsind un eho(5) în toate inimile, fu ca o scânteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas și acest glas striga: „Capul lui Moțoc vrem“.
Acest din urmă cuvânt, găsind un eho(5) în toate inimile, fu ca o scânteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas și acest glas striga: „Capul lui Moțoc vrem“.
- Ce cer ? întrebă Lăpușneanul, văzând pre armașul intrând.
- Capul vornicului Moțoc, răspunse.
- Cum ? Ce ? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un șărpe; n-ai auzit bine, fârtate ! vrei să șuguiești, dar nu-i vreme de șagă. Ce vorbe sunt aceste ? Ce să facă cu capul meu ? îți spun că ești surd; n-ai auzit bine !
- Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici.
Într-adevăr, ostașii nemaiîmprotivindu-se, norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moțoc ! Capul lui Moțoc vrem !“
Într-adevăr, ostașii nemaiîmprotivindu-se, norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moțoc ! Capul lui Moțoc vrem !“
* * *
________
(1) a strica = aici, a ucide, a mutila
(2) a burzului = a răscula, a răzvrăti
(3) a zapcii = a încasa cu forța dările
(4) a împlini = a obliga cu forța pe datornic să plătească datoria
(5) eho = ecou
