21.06.2013

Alexandru Lăpușneanul (III.3)

de Costache Negruzzi

Urmare la Alexandru Lăpușneanul (III.2.)

alexandru-lapusneanul-III-3
Alexandru Lăpușneanul (III.3)
- O ! păcătosul de mine ! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc !… Dar ce le-am făcut eu oamenilor acestora ? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta și mă jur să fac o biserică, să postesc cât voi mai ave zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamțului !... Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. Pune să deie cu tunurile într-înșii... Să moară toți ! Eu sunt boier mare; ei sunt niște proști !
- Proști, dar mulți, răspunse Lăpușneanul cu sânge rece; să omor o mulțime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat ? Judecă dumneata singur. Du-te de mori pentru binele moșiei dumitale, cum ziceai însuți când îmi spuneai că nu mă vrea, nici  mă iubește țara. Sunt bucuros că-ți răsplătește norodul pentru slujba ce mi-ai făcut, vânzându-mi oastea lui Anton Sechele(1) și mai pe urmă lăsându-mă și trecând în partea Tomșii.
- Oh ! nenorocitul de mine ! strigă Moțoc smulgându-și barba, căci de pe vorbele tiranului înțelegea că nu mai este scăpare pentru el. Încai lăsați-mă să mă duc să-mi pun casa la cale ! fie-vă milă de jupâneasa și de copilașii mei ! lăsați-mă să mă spoveduiesc ! 
Și plângea, și țipa, și suspina.
- Destul ! strigă Lăpușneanul, nu te mai boci ca o muiere ! Fii român verde. Ce să te mai spoveduiești ? Ce-ai să spui duhovnicului ? că ești un tâlhar și un vînzător ? Asta o știe toată Moldova. Haide ! luați-l de-l dați norodului și-i spuneți că acest fel plătește Alexandru-vodă celor ce pradă țara. Îndată armașul și căpitanul de lefecii începură a-l târî. Ticăitul(2) boier răcnea cât putea, vrând să se împotrivească; dar ce puteau bătrânile lui mâni împotriva acelor patru brațe zdravane care-l trăgeau ! Vrea să se sprijinească în picioare, dar se împedeca de trupurile confraților săi și luneca pe sângele ce se închegase pe lespezi. În sfârșit puterile îi slăbiră, și sateliții tiranului, ducându-l pe poarta curții mai mult mort decât viu, îl îmbrânciră în mulțime. Ticălosul boier căzu în brațele idrei acestei cu multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăți.
- Iată cum plătește Alexandru-vodă la cei ce pradă țara ! ziseră trimișii tiranului.
- Să trăiască măria-sa vodă ! răspunse gloata. Și mulțămindu-se de astă jertfă, se împrăștii. 
În vreme ce nenorocitul Moțoc perea acest fel, Lăpușneanul porunci să rădice masa și să strângă tacîmurile; apoi pusă să răteze capetele ucișilor și trupurile le aruncă pe fereastră. După aceea, luând capetele, le așăză în mijlocul mesii pe încet și cu rânduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt și pe a celor mai mari deasupra, după neam și după ranguri, până ce făcu o piramidă de patruzeci și șepte căpățâne, vârful căria se închia prin capul unui logofăt mare. Apoi, spălându-se pe mâni, merse la o ușă lăturalnică, trase zăvorul și drugul de lemn care o închidea și intră în apartamentul doamnei. 
De la începutul tragediei acestia, doamna Ruxanda, neștiind nimic de cele ce se petrecea, era îngrijită. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise, căci, după obiceiul vremii de atunci, femeile nu ieșeau din apartamentul lor și slujnicele nu puteau risca în mijlocul unei oștimi ce nu cunoștea ce este disciplina. Una din ele, mai îndrăzneață, ieșind, auzise vorbă că este zurba(3) asupra lui vodă și adusese această veste stăpânei sale. 
Buna doamnă, temându-se de furia norodului, era spăriată, și când a intrat Alexandru, a găsit-o rugându-se dinaintea icoanei, având copiii pe lângă dânsa.
- A ! strigă ea, slavă Maicei Domnului că te văd ! Mi-au fost tare frică.
- Pentru aceea, precum ți-am făgăduit, ți-am gătit un leac de frică. Vină cu mine, doamnă.
- Dar ce țipete, ce strigări se auzeau ?
- Nimic. Slujitorii s-au fost luat la sfadă, dar s-au liniștit. Zicând aceste, luă pre Ruxanda de mână și o aduse în sală. Întru vederea grozavii priveliști, ea slobozi un țipet strașnic și leșină.
- Femeia tot femeie, zise Lăpușneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie. Și luând-o în brațe, o duse în apartamenturile ei. Apoi înturnându-se iarăși în sală, găsi pre căpitanul de lefecii și pre armașul așteptându-l.
- Tu pune să arunce peste zid hoiturile cânilor acestora, iar titvele să le înșire pre zid, zise lefeciului. Iar tu, adresându-se către armaș, să-mi pui mîna pe Spancioc și pe Stroici. Însă Stroici și Spancioc erau acum aproape de Nistru. Gonașii îi ajunseră tocmai când treceau hotarul:
- Spuneți celui ce v-au trimis, strigă cătră ei Spancioc, că ne vom vedea pân-a nu muri !

* * *

________
(1) Anton Sechele = Vestit general ungur
(2) ticăit = necăjit, nenorocit
(3) zurbă = răscoală, revoltă