de Barbu Delavrancea
Urmare la Hagi-Tudose (6)
 |
| Hagi-Tudose (7) |
- Una de lemn... asta e coclită !...
Hagiul începu iarăși a sorbi zgomotos. Se scutură și scuipă de mai multe ori.
- Ia ciorba d-aci ! M-am săturat... Simț pe gât o cocleală acră... sărată... un miros nesuferit... Ia-o... fugi cu ea... nu vezi ?... îmi sorb viața !
Leana luă strachina și ieși.
Hagiul își trânti capul pe o pernă de paie. Trupul lui, o flacără. Ce friguri ! Sub el se deschisese ca o mare fără fund. Și se ducea adânc, adânc, tot mai adânc. Și pe gât gustul aurului, sângelui viu al aurului ! Nefericit părinte, gustase din carnea copiilor lui. Ciorba îi mirosise a aur !
Când Leana intră în odaie, el se ridică în coate și-i strigă:
- Stinge focul... să dai cărbunii și cenușa înapoi !... Aruncă ciorba... și să dai fulgii și bucățelele înapoi... Vreau banii pe jumătate, dacă nu toți !
Și începu să plângă în hohote.
- Ucigaș !... nebun !... nelegiuit !... în veci n-o să te saturi !
Leana, înmărmurită, să uită la el. Tocmai atunci s-auzi miorlăind la ușe cotoiul, tovarășul ei de foame și de tremurat, singura ființă care o mângâie și pe care o mângâie.
Leana crăpă ușa. Hagiul se uită speriat și, văzând cotoiul strecurându-se pe ușe, se resti:
- Să-i tai coada !... Să-i tai coada !... O coadă d-un stânjen !... până să intre, se răcește odaia !... Să cheltuiesc și pentru el ?... Unde e toporul ?... Am să i-o tai eu !
Se ridică în picioare. Picioarele tremurară, se îndoiră, trosniră din încheieturi. Hagiul se curmă de mijloc; deschise ochii, mari și roșii; căscă gura și căzu pe spate.
Leana, speriată, fugi afară, închinându-se.
S-a înnoptat. Ea pândește la ușe. Tremură și inima i se bate. Ar vrea să intre, și spaima că e mort or nebun o îngheață. Vântul fluieră în strașina casei. Zăpada le-a troienit ușa pe dinafară. În tindă e frig și întuneric.
Pe la miezul nopții i se păru că în odaia Hagiului se târăște cineva d-a bușile. Ascultă. Auzi deslușit un sunet de bani.
- El e. N-a murit, șopti Leana, banii îi prelungesc viața. Săracu' nenea Hagiu!
Liniștită puțin, dibui pe întuneric clanța de la odăița ei, deschise ușa binișor și se duse să se culce, tânguind încet pe nen-său Hagiu:
- Săracu, ce bogat este !
A doua zi de dimineață, Leana, intrând în odaia Hagiului, îl găsi numai în cămașe, în cămașa sa petec de petec, trântit cu fața în jos, pe aur, îngropat în galbeni, cu fruntea p-un purcoi de lire, cu ochii închiși.
Cum îl văzu, începu să plângă.
Dar, ca prin minune, trupul Hagiului se cutremură. Banii sunară d-a lungul, de la picioare până la frunte. Săltă
- Nu te uita... închide ochii... ochii fură... închide ochii !...
Căscă gura; limba i se mototoli în gât; capul îi căzu într-o parte; picioarele i se lungiră; mânele i se înfipseră în bani... și adormi de veci, cu ochii deschiși și țintă asupra Leanii.
Când l-au scăldat, pe genunchi, pe piept și pe frunte se vedeau rotocoale de bani. Și i-au rupt pleoapele de sus, și ochii lui spăimântați nu s-au închis.
Leana l-a îngropat cu alai mare. Zece popi, archiereu, oranist, colivă, steagul Bisericii Troița, flori, lumânări, zăbranice. Lumea, privind, zicea:
- Ce frumusețe ! Bine de el !
La capul lui mergea Leana; după ea, câțiva bătrâni, cu ctitorul la mijloc.
Unul din bătrâni întrebă pe ctitor:
- Ce bani a lăsat ?
- Un milion, răspunse ctitorul.
- Cât face un milion ?
- Un milion ? De zece ori câte o sută de mii.
- Săracu' Hagiu !
- Dacă ar vedea el cum se cheltuiește cu înmormântarea lui...
- Ar muri ! răspunse unul din bătrâni.
Și oranistul, cletănându-și ceaprazurile de fir, intră în curtea bisericii. Mai multe glasuri s-auziră în depărtare: "Vecinica lui pomenire, vecinica lui pomenire"...
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
De același autor ai putea să citești și:
