de Ion Luca Caragiale
Urmare la Un pedagog de școală nouă (1)
O INSPECȚIUNE
 |
| Ion Luca Caragiale |
Profesorul: Mă ! prostovane ! tu ala ghe colo... Spune-ne tu doară: ce iaște ființă și ce iaște lucru, mă ?
Elevul: Lucrul, dom'le, este care nu mișcă, și ființă pentru că mișcă !
Profesorul: No ! dar ornicul meu... prostule ! ființă-i ori lucru ?
Elevul: E lucru, dom'le !
Profesorul: Că'z doar mișcă, mă ! auzi-l ! (bagă ceasul în urechea elevului).
Elevul (ferindu-se): Da, dar dacă nu-l întoarcem, nu mișcă.
Profesorul (satisfăcut): Bravo ! (cătră domnul inspector:) Ș-apoi doar ăsta-i ghintre cei meghiocri... Bine !(Elevul trece la loc.) Tu, mă ! ălălant ghe lângă el... Câke picioare are boul, mă ?
Elevul: Patru, dom'le !
Profesorul (vesel): Ei, pe dracu ! că-z doar n-o să aibă șapke !... și ce e boul cu patru picioare ? lucru ori ființă ? Ha ?
Elevul: Ființă, dom'le !
Profesorul: Dar masa ființă-i ?
Elevul: E lucru, dom'le !
Profesorul: No! că-z n-are și ea patru ?
Elevul: Da, dar nu se mișcă, dom'le !
Profesorul (și mai vesel): Ei ! pe dracu ! să se miște... poake doar că cu șpirikismus !
Inspectorul (tușește tare și caută să schimbe vorba): Mă rog, cum îl cheamă pe elevul acesta ?
Profesorul: Anibal Ioanescu.
Inspectorul: Răspunde bine.
Profesorul (cu siguranță): Că-z ăsta-i ghintre cei bunișori !... No ! la gheografie acuma... Mă ! tu ghe colo... Spune-ne tu doară toake ștakele Europei.
Elevul: Franța, dom'le.
Profesorul: Franțiia, bine !
Elevul: Anglia, dom'le.
Profesorul: Iaște !
Elevul: Germania, dom'le.
Profesorul: Ghermania.
Elevul (se pornește repede. - Profesorul dă din cap afirmativ la fiece nume de stat cu satisfacție și cu mândrie): Elveția, Rusia, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Turcia, Bulgaria, România, Serbia, Muntenegru și Grecia... dom'le !
Profesorul (încruntându-se): Și apoi mai care, mă ?
Elevul: Atâtea, dom'le !
Profesorul (începând să scrâșnească): Dar Șpania, mă ?
Elevul (intimidat): Și... Spania, dom'le !
Profesorul (mai aspru): Dar Șpania, unghe-i Șpania ?
Elevul: ...?!
Profesorul (magistral): Șpania-i lângă Portocalia, mă boule, și vițăversa !
Elevul (aiurit): Și... Spania și Portocalia, dom'le !
Profesorul (din ce în ce mai sus): Și mai care ?
Elevul (pierdut): Virțăvercea, dom'le !
Profesorul (indignat): Nu Vițăvercea, mă ! Dănimarca, mă ! Dania, mă ! (Șoptind amenințător printre dinți): Dania tătână-tău ! (Energic:) Merji la loc, boule !
Elevul pleacă obidit la loc.
Inspectorul (conciliant): Ei, oricum, tot a știut destul de bine.
Profesorul (încă fierbând de ciudă): Pe dracu ! știut ! Traiane Ghiorghiescule ! Vină tu... Spune-ne tu doară, s-audă și onorat domnul inspector: dacă sunt în lume apoi câte le veghem doară, cine le-au făcut pe toate ?
Elevul (sigur): Natura, dom'le!
Profesorul (zâmbind cu bunătate filozofică): Ei, pe dracu, Natura !... Dar pe Natura aia cine au făcut-o, mă prostovane ?
Elevul: Dumnezeu, dom'le !
Profesorul: Dar vezi bine că Dumnezeu, că-z doar nu tată-tău și mumă-tă !... No ! acuma... noi, românii, musai doară să șkim pe cum că: ghe unghe ne trajem noi ?... ghe unghe ?... spune !
Elevul (energic): De la Traian, dom'le !
Profesorul (făcând cu ochiul inspectorului, care stă în admirație): Și cine era Trăian ?
Elevul: El era un om bun !
Profesorul (emoționat): Bun, drăguțul ghe el ! zic zău lui Dumnezău, bun !... și cu cine s-au bătut el ?
Elevul (brav): Cu turcii !
Profesorul (râzând cu mult chef): Pe dracu ! Că-z unghe erau turcii până atunci în Europa... Mai târziu doară apoi s-or ghescoperit turcii... (Puternic:) Cu dacii, mă !
Elevul (mai brav): Cu draci !
Profesorul: Că zău lui Dumnezeu că cu draci s-o bătut !... Dar mai apoi, Ștefan cel Mare și Michaiu Bravul cine au fost ?
Elevul (mândru): Ei erau oameni buni.
Profesorul (aprobând cu tărie): Buni, mă !... și s-au bătut...
Elevul (cu multă mândrie națională): Cu draci !
Profesorul (entuziast): Cu draci ! zic zău lui Dumnezeu!... Merji la loc !... Bravo, prostovane ! (Către inspector, care e transportat:) Că-z ăsta doară iaște un școler emininke !
Inspectorul: Are și mult talent !
Profesorul (cu siguranță): Ei ! pe dracu, talent ! că-z talent nu-i doar ghe vreo samă ! asta-i lucru anticvat... Cu metoaghele mogherne doară, totul zace numai în aplicățiune !... No ! la muzică acuma... Spune-ne, Popăscule: ce-i muzica ?
Elevul: Muzica este care cântă, dom'le.
Profesorul (nemulțumit): Nu așa, loază ! Nu cuvânta doară ca râtanii... vorbește ca școlerii. Dă-ne tu numaighecât ghefiniția chiară și agkecvată !
Elevul: Muzica este...
Profesorul: Ce ?
Elevul: Este când...
Profesorul (foarte nemulțumit și repetând definiția): Muzica iaște aceea care ne gâghilă urechile într-un mod plăcut... (pântre dinți, aparte, școlarului:) Ia sama doară să nu ți le gâghil eu ție într-un mod neplăcut ! (Se aude clopotul de ieșire.)
Inspectorul (se ridică; copiii fac și ei ca inspectorul): Domnule profesore, sunt foarte mulțumit. Metoda dumitale e admirabilă...
Profesorul (tăindu-i vorba cu mândrie): Că-z asta doară e metoada lui Peștaloțiu !
Inspectorul (urmând): ...și zelul dumitale vrednic de laudă... (Către elevi:) Voi, băieți, căutați a profita de știința bunului vostru profesore și nu uitați că de la voi așteaptă mult patria, România, pentru viitor !
Profesorul (conducând cu multe reverențe pe inspector și încântat de rezultat): Că-z eu ce le tot spun boilor, onorat domnule inșpectore ?... Apoi dacă-s porci și n-au ghestulă aplicățiune !
