de Hans Christian Andersen
- Bune parale ai luat! a spus Klaus cel mare. S-a dus degrabă acasă, a omorât-o pe bunică-sa, a pus-o în căruță, s-a dus la târg la spițerie și a întrebat pe spițer dacă nu cumpără un om mort.
- Cine-i mortul și de unde îl ai? a întrebat spițerul.
- Pesemne că nu ești în toate mințile, a spus spițerul. Să nu mai spui una ca asta, că poți s-o pățești rău de tot.
Și spițerul i-a mai spus lui Klaus cel mare că e o nelegiuire ce-a făcut, că-i un ticălos și că are să fie pedepsit. Klaus cel mare s-a speriat și a sărit drept în căruță, a dat bici cailor și a plecat acasă. Spițerul și toți care erau pe-acolo au crezut că e nebun și de aceea l-au lăsat în pace.
"Ai să-mi plătești tu asta cu vârf și îndesat, a spus Klaus cel mare în gând lui Klaus cel mic; ai să vezi tu ce pățești!" Cum a ajuns acasă, a luat un sac, cel mai mare pe care-l avea, s-a dus la Klaus cel mic și i-a spus:
- Iar ți-ai bătut joc de mine și m-ai păcălit; întâi mi-am omorât caii, pe urmă am omorât-o pe bunică-mea; asta numai din vina ta; da’ de acuma s-a isprăvit, n-ai să mă mai păcălești.
Și l-a luat pe Klaus cel mic de chică și l-a băgat în sac, l-a pus în spate și i-a spus:
- Acuma mă duc să te înec.
Până la râu era departe și Klaus cel mic nu era chiar așa de ușor. Drumul trecea pe lângă biserică. S-auzea orga și oamenii care cântau în cor. Klaus cel mare s-a oprit și a pus jos, lângă ușa bisericii, sacul cu Klaus cel mic, gândindu-se că ar fi bine să intre în biserică, s-asculte puțin slujba și după aceea să plece mai departe; Klaus cel mic nu putea să iasă din sac și toată lumea era la biserică. Klaus cel mare a lăsat sacul la ușă și a intrat.
- Ah! Doamne, doamne! ofta în sac Klaus cel mic și se tot sucea și învârtea, dar nu putea să dezlege sacul. În vremea asta iată că trece pe acolo un văcar bătrân cu părul alb și cu un toiag în mână, și care mâna din urmă o cireadă de vite; vitele dădură peste sacul în care era Klaus cel mic și îl împinseră.
- Vai! Doamne, a oftat Klaus cel mic; așa de tânăr și trebuie să mă duc pe lumea cealaltă!
- Și eu așa de bătrân! a spus văcarul, și tot nu mai ajung să mă duc!
- Dezleagă sacul, a strigat Klaus cel mic. Bagă-te în locul meu și ajungi repede pe lumea cealaltă.
- Cum să nu, bucuros, a spus văcarul. A dezlegat sacul și Klaus cel mic a ieșit repede din sac.
- Vezi de cireadă! a spus moșneagul, apoi s-a băgat în sac, iar Klaus cel mic a legat sacul și a plecat cu cireada.
Nu mult după aceea a ieșit și Klaus cel mare din biserică. A luat sacul iar în spate, dar acum i se părea că nu mai era așa de greu și chiar așa și era, fiindcă moșneagul era pe jumătate mai ușor decât Klaus cel mic.
- Ia uite ce ușor s-a făcut! Să știi că-i așa, pentru că m-am dus la biserică.
Și Klaus cel mare s-a dus la râu, a aruncat în apă sacul cu văcarul cel bătrân și a strigat în urma lui, crezând că e Klaus cel mic:
- Ei, de-acuma n-ai să-ți mai bați joc de mine! Și a luat o înapoi spre casă. Dar când a ajuns la o răscruce, iată că se întâlnește cu Klaus cel mic, care își mâna din urma cireada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !