O scrisoare pierdută (2)

de Ion Luca Caragiale.

Urmare la O scrisoare pierdută (1)

Actul I 

SCENA V

TIPĂTESCU, apoi ZOE

TIPĂTESCU (vine amețit și-mpleticindu-se din fund și cade pe un scaun cu capul în mâini) : Ce să fac ? Ce să fac ? și nu mai vine Ghiță !...

ZOE (ieșind din dreapta misterios și coborând repede lângă el) : Fănică ! Fănică !

TIPĂTESCU (ridicându-se iute) : Zoe !… Știi ?

ZOE (dezolată) : Știu ! Sunt nenorocită, Fănică. Știu... am fost dincolo în odaie, am intrat pe scăricica din dos... Am venit numaidecât după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede... Am auzit tot, tot, tot. Sunt nenorocită, Fănică... Când a plecat Ghiță, l-am chemat dincolo (Tipătescu înțelege), i-am spus tot: numai el ne poate scăpa.

TIPĂTESCU: De unde aflaseși ?

ZOE: Eu am știut numaidecât după Zaharia... Uite !... (Îi dă o scrisoare. Scena aceasta se face cu multă nervozitate)

TIPĂTESCU (citind) : „Stimabilă doamnă, la redacția noastră se află un document iscălit de amabilul nostru prefect și adresat d-voastră. Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune. Binevoiți dar a trece îndată pe la biuroul nostru, spre a regula această afacere într-un chip mulțumitor pentru amândouă părțile..." (Cu desperare.) Cum ? cum ? când ai pierdut biletul, Zoe ?

ZOE (înecată) : Nu știu... alaltăieri seara, când am plecat de la tine, îl aveam; când am ajuns acasă, nu știu dacă-l mai aveam; poate să fi scos batista pe drum și mi-a căzut scrisoarea: le aveam tot într-un buzunar !

TIPĂTESCU: A ! ce nenorocire !

ZOE: M-am dus la Cațavencu... de la el veneam acuma. Mi-a propus să-mi dea înapoi scrisoarea, cu condiție să-i asigurăm alegerea. Aminteri, publică scrisoarea poimâine...

TIPĂTESCU (în prada agitației) : Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm !... Și nu mai vine Ghiță...

ZOE: Pe Ghiță l-am trimes eu la Cațavencu, să-i cumpere scrisoarea cu orice preț.

TIPĂTESCU: Carevasăzică Ghiță e acolo ?

ZOE: Desigur. (se aude zgomot.)

TIPĂTESCU: El trebuie să fie... (Se răpede la ușa din fund, o deschide și se trage iute înapoi.) A ! Ascunde-te... degrabă. (O duce repede și ies amândoi prin stânga.)

SCENA VI

FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU, intrând misterios din fund;

apoi TIPĂTESCU din stânga

BRÂNZOVENESCU: Poate să nu fie tocmai așa; poate că e o manoperă... o manoperă grosolană, ca să intimideze pe câțiva nehotărâți...

FARFURIDI (cu intenție fină) : Pe venerabilul d. Trahanache l-am văzut intrând la Cațavencu, astăzi pe la zece, când mă duceam în târg... Eu, am n-am să-ntâlnesc pe cineva, la zece fix mă duc în târg...

BRÂNZOVENESCU: Ei !

FARFURIDI: Pe respectabila madam Trahanache am văzut-o ieșind de la Cațavencu tot astăzi pe la unsprezece, când mă-ntorceam din târg... Eu, am n-am clienți acasă, la unsprezece fix mă-ntorc din târg...

BRÂNZOVENESCU: Nu-nțeleg.

FARFURIDI: Cum nu-nțelegi ? la unsprezece fix...

BRÂNZOVENESCU: Nu frate, nu-nțeleg daraverile astea cu opoziția ! tu ai văzut pe Trahanache întâi, pe urmă pe madam Trahanache, și eu adineaori am văzut pe polițaiul, pe Ghiță, intrând la Cațavencu...

FARFURIDI (cu intenție) : Ei ?

BRÂNZOVENESCU (cu îndoială) : Să fie trădare la mijloc ? 'ai ?

FARFURIDI: Eu merg și mai departe și zic: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi !...

BRÂNZOVENESCU: Prefectul trebuie să ne dea cheia comediei ăștia... Iacătă-l...

TIPĂTESCU (venind din stânga turburat și dându-și aer silit de degajare) : Salutare, salutare, stimabile !

BRÂNZOVENESCU (aparte) : E galben !

FARFURIDI (aparte) : Ce roșu s-a făcut. (tare.) Salutare, salutare, onorabile...

TIPĂTESCU (oferindu-le locuri) : Ia poftiți, ia poftiți, mă rog.

BRÂNZOVENESCU: Mulțumim, mulțumim, stimabile, dar ne cam grăbim: sunt douăsprezece trecute.

FARFURIDI: Și eu, am n-am înfățișare, la douăsprezece trecute fix mă duc la tribunal...

BRÂNZOVENESCU: Uite de ce e vorba, stimabile, să fim scurți... Prin târg... se spune...

FARFURIDI: Adică, dă-mi voie, să fim expliciți; mie îmi place să pun punctele pe i... Se aude...

BRÂNZOVENESCU: Se aude... cum că partidul nostru dă la colegiul II ajutor lui Cațavencu...

TIPĂTESCU (mișcat) : Care partid ? Care Cațavencu ?

BRÂNZOVENESCU: Cum care partid ?

FARFURIDI: Adică partidul nostru: madam Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi și ai noștri... să ducem pe brațe pe d. Cațavencu.

TIPĂTESCU: Și cine spune asta ? (râde silit.)

BRÂNZOVENESCU: Nu râde, stimabile, nu râde; a început să se vorbească...

FARFURIDI: Și de !... ce să zicem ! lumea are pentru ce să intre la bănuieli.

BRÂNZOVENESCU: D. Trahanache la vizită la d. Cațavencu...

TIPĂTESCU: Ei ?

FARFURIDI: Madam Trahanache la vizită la d. Cațavencu...

TIPĂTESCU: Ei ?

BRÂNZOVENESCU: D. Ghiță polițaiul la vizită la d. Cațavencu...

FARFURIDI: De unde și până unde ?

BRÂNZOVENESCU: Noi, ce să zicem - ne temem de ce spune lumea...

TIPĂTESCU (nervos) : Ei, ce spune lumea ?

FARFURIDI: Vrei să vorbesc curat și deslușit, stimabile ? Ne temem de trădare... Na !

TIPĂTESCU (după ce s-a întors când la unul când la altul, supărat cătră Farfuridi) : Amice, d-le Farfuride, nu ți se pare d-tale că te faci mai catolic decât Papa ?

FARFURIDI (hotărât) : Da, când e vorba de prințipuri, stimabile, da, mă fac, adică nu, nu mă fac, sunt când e vorba de asta, sunt mai catolic decât Papa...

TIPĂTESCU (supărat) : Domnilor, nu primesc acasă la mine astfel de observații, pe care, dați-mi voie să vă spui, le consider ca niște insulte...

FARFURIDI: Să nu ne iuțim, stimabile...

TIPĂTESCU: Cum să nu mă iuțesc, onorabile ? D-voastră veniți la mine acasă, la mine, care mi-am sacrificat cariera și am rămas între d-voastră, ca să vă organizez partidul - căci fără mine, trebuie să mărturisiți că d-voastră n-ați fi putut niciodată să fiți un partid - d-voastră veniți la mine acasă să mă numiți pe față trădător... A ! asta nu pot să v-o permit...

BRÂNZOVENESCU (scoțând o hârtie din buzunar) : Mă rog, iată ce se împarte acum prin târg, din partea lui d. Cațavencu... E tipărit, stimabile !

TIPĂTESCU (mișcat, îi smulge hârtia) : Tipărit ?

FARFURIDI (smulgându-i-o el) : Da, tipărit, dă-mi voie... (Citește.) „Dăm ca pozitivă știrea cum că desigur candidatura amicului nostru politic d.Cațavencu, prezidentul grupului independent, este pusă la adăpost de orice loviri din partea administrației. Din contra, avem cuvinte puternice pentru a crede că atât bătrânul și venerabilul d. Trahanache, prezidentul Comitetului electoral, cât și junele și onorabilul nostru prefect, ar fi convinși în fine că în împrejurările prin care trece țara, județul nostru nu poate fi mai bine reprezentat decât de un bărbat independent ca amicul nostru d.Ca-ța-ven-cu... D. Cațavencu va lua cuvântul la întrunirea de deseară... Comitetul grupului independent." (Vorbit.)... Aud ?

TIPĂTESCU (aparte) : Nu mai rămâne nici o clipă de pierdut. (Tare.) Domnilor, vă rog, niște afaceri importante mă cheamă numaidecât la telegraf... Mă scuzați... dar... (Merge la o masă și trage clopoțelul, apoi iese în fund.)

BRÂNZOVENESCU: Așa scurt ?

FARFURIDI: Adică, cum am zice, poftiți pe ușe afară… Bine ?

TIPĂTESCU (apare în fund cu un fecior) : Unde e Ghiță ?

FECIORUL: L-am căutat în tot târgul, coane Fănică, nu e. (Vorbesc încet în fund)

BRÂNZOVENESCU (care a vorbit încet cu Farfuridi) : 'Aide la Trahanache... Aici am aflat tot... 'Aide...

FARFURIDI: Brânzovenescule, mi-e frică de trădare... Câte ceasuri sunt ?

BRÂNZOVENESCU: Douăsprece trecute...

FARFURIDI: Douăsprece trecute ?... Eu, la douăsprece trecute fix...

TIPĂTESCU (coborând între ei) : Astfel dar, d-lor...

BRÂNZOVENESCU: Ne ducem, ne ducem, stimabile, nu voim să facem deranj...

FARFURIDI (grav) : Ne ducem, dar gândește-te stimabile, că suntem membrii aceluiași partid... Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoție) dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi... De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noștri, cu Mihai Bravul și Ștefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenție), dar urăsc pe trădători... (Schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile !...

BRÂNZOVENESCU (asemenea) : Salutare !...

TIPĂTESCU (închizând ușa după ei, grozav de plictisit) : A ! (Coboară.)

* * * 

Urmează O scrisoare pierdută (3)