24.06.2015

UN POPAS (5)

de Calistrat Hogaș
din volumul ”Pe drumuri de munte” - ”Amintiri dintr-o călătorie”

Urmare la Un popas (4)

- Bună ziua, Marcule, îi zise Halunga, cum îl văzu intrând.
- Foarte mulţumim, domnule Halunga, răspunse Marcu.
Şi o strângere de mână verde şi românească se schimbă între amândoi. Această strângere de mână îi fu fatală lui Halunga.
- Măi Filipe, zise Marcu crâşmarului, o ocă de rapciu (1).

Până ce crâşmarul să aducă la îndeplinire porunca, Halunga mă făcu cunoscut lui Ilie Marcu. Aceeaşi strângere de mână şi aceeaşi nenorocire mă pândea.
Rachiul se aduse şi trei pahare mari se umplură.
- Ia poftiţi, zise Marcu, dându-ne fiecăruia câte unul, şi-ţi cinsti câte-o ţî' de rapciu.
Şi să te împingă păcatul să nu primeşti cinstea românului... Şi bietul Halunga, care nu punea rachiu pe limba lui să-l fi tăiat, fu nevoit să ia paharul.
- Bine-am găsit, Marcule, zisei ciocnind paharul cu el şi cu Halunga.
- Bine-aţi venit, răspunse el; şi dădu paharul de duşcă. Eu şi Halunga ne mulţumirăm a ne muia buzele în rachiul din pahar, ca într-o adevărată infecţie; dar Marcu nu înţelegea lucrurile astfel; cu "ia mă rog", cu "bine-aţi venit", cu "bine-am găsit", şi eu, şi Halunga furăm siliţi să golim paharele până la fund. Şi în timp ce Ilie Marcu se părea că bea apă, nouă ni se părea că înghiţim flăcări.
Când mă uitai la Halunga, cât pe ce să mă bufnească râsul: roş ca un rac fiert, cu ochii bulbucaţi, strălucitori şi înotând în lacrimi, părea că înghite o stamboală (2) de jăratic; voia parcă să spună ceva, dar, din lapidar cum era, devenise cu totul monosilabic şi, oricât de obişnuit eram cu crâmpeiele lui de cuvinte, mă simţeam, de astă dată, în neputinţă de a-i înţelege silabele despărţite prin reticenţe; avea, parcă, aerul să-mi facă mie şi lui Ilie Marcu o lecţie de silabisire.
Tocmai lucru mare nici eu nu plăteam, mai la urmă; totuşi, mai tare decât Halunga, îmi păstram întrucâtva, victorios, perpendiculara persoanei mele pe pământul care mi se părea că se îmbătase şi, într-un dans fantastic, se învârtea cu mine, cu Ilie Marcu, cu Halunga, cu ţărani, cu tejghele, cu uşi, cu fereşti, cu pastrama de pe cuiele corzilor şi cu un motan, ce dormea colac într-un colţ, la picioarele unui sac cu făină.
"Ce dracu, cugetam eu, cuprins de vârtejul rotaţiunii universale, oare să fi scăpat de Ion Rusu numai ca să dau peste Ilie Marcu ? Oare Dumnezeu n-a avut altă grijă decât să umple văile munţilor săi cu mustăţi, cu şipuri cu rachiu şi cu stomacuri de tinichea ?"
Şi în ciuda şi în dezgustul meu pentru toate crâşmele naţionale cu rachiu patriotic, îmi venea să iau pe Halunga de picioare şi să dau în capul lui Ilie Marcu; găsii însă mai nimerit să-l apuc cam de după spate şi să ies cu dânsul afară, spre marea indignare a lui Ilie Marcu, care băgă de seamă, în cele din urmă, că-şi pusese boii în plug cu nişte netrebnici. Trebnici sau netrebnici, lăsarăm pe Ilie Marcu la crâşmă cu părerea lui cu tot; iar noi, cam pe două drumuri, ne îndreptarăm spre casă.
Cum ajunserăm acasă, gazda noastră, o târgoveaţă foarte drăguţă, ne legă la cap cu câte o grimea (3)  albă muiată în apă rece şi porunci să ni se dea câte o cafea neagră fără zahăr. Un somn de câteva ceasuri ne readuse la starea de mai înainte. A doua zi trebuia să plecăm, şi tovarăşul meu a cărui deviză era "Non bis in idem" (4) se puse cu picioarele în prag şi declară că, cu nici un preţ, nu se mai întoarce pe unde venise.
Eu însumi, de altmintrelea, aş fi dorit să mă întorc pe plută. Timpul însă fiind secetos, Bistriţa trebuia să fie mică şi drumul pe apă, prin urmare, greu şi primejdios. Totuşi, faţă cu hotărârea nestrămutatului meu tovarăş, trebui să înclin pentru drumul pe apă; dar fiindcă de la Dorna nu merserăm niciodată cu pluta pân'la Piatra, cerui oarecare lămuriri de la Halunga în privinţa greutăţilor şi primejdiilor ce le-aş fi putut întâmpina.
- Hm ! făcu el după un moment de cugetare... greu... la Colţul Acrei... apă mică... Hm... pe Cleşte, nu... la Chei... la Toance. 
Şi deşi înţelegeam perfect ceea ce voia să-mi spună Halunga, totuşi el, în dorinţa lui de a nu lăsa nimic nelămurit în mintea mea, scoase basmaua din buzunar, o răsuci într-un ciuciulete pe care-l întinse în toată lungimea lui pe masa din mijlocul casei, şi:
- Neagra Şarului, arătă el, străbătând toată lungimea ciuciuletelui de basma cu arătătorul lui cel cu inel de aur.
Scoase din buzunar un carnet şi-l puse perpendicular pe capătul de la vale al basmalei răsucite, mai adăugând la lungimea carnetului său şi lungimea unui creion.
- Bistriţa, zise el, aşezându-le frumos şi în linie dreaptă, cu degetele-i albe şi iuţi de scamator.
Şi până ce să-mi răsucesc eu musteaţa, zâmbind faţă de chipul intuitiv cu care Halunga se silea să vâre în capul meu firea lucrurilor, până ce să-mi pun mâinile la spate şi să mă dau aproape de masă, prefăcându-mă că urmăresc lămuririle date de el cu mare băgare de seamă, Halunga îşi smulse din picioare botinele şi colţunii.
- Colţul Acrei, zise el, aşezând curmeziş, în raport cu vârful creionului, unul din colţuni. He, hei !... trebuie plutaş; pe Cleşte... te duci.
Şi celălalt colţun, întins în linie dreaptă, arăta o parte din mersul drept şi slobod de orice primejdie al Bistriţei...
- La Chei... continuă el, aşezând la capătul colţunului din urmă amândouă botinele paralel una lângă alta şi lăsând între ele un spaţiu îngust... numai de-amiază se vede soarele.
Iar la o mică depărtare de vârful botinelor şi drept înainte îşi puse pălăria.
- Toancele... iac-aşa... iac-aşa... zise el frământând aerul cu mâinile spre a-mi arăta cum adică fierbe, se sfarmă şi se pulverizează apa în lupta sa cu stâncile crescute din pământ până peste luciul ei.
Şi înhăţându-mi fără veste pălăria din mână...
- Aici-s Chetroşii, zise el aşezând-o la locul cuvenit.
Înhăţai şi eu de pe pat mantaua mea cea mare şi, trecând iute la spatele lui Halunga, i-o aruncai în cap, îl înfăşurai repede în ea şi îl cuprinsei puternic în braţe...
- Săriţi ! Oameni buni, săriţi că s-a înecat Halunga ! începui eu a striga câtu-mi lua gura, cutreierând odaia cu el în braţe.
- Mă... Mă... Mă... nebunule, îl auzeam strigând de sub manta cu glas răguşit.
- Săriţi ! continuai eu şi mai tare, neslăbindu-l din braţe.
Deodată uşa se deschise şi drăguţa noastră gazdă năvăli repede în odaie.
- Da ce e ? Ce s-a întâmplat ? întrebă ea speriată.
- Săriţi ! că s-a înecat Halunga.
- Da ? Şi un hohot de râs o apucă, când văzu ivindu-se de sub manta picioarele goale ale lui Halunga.
- Mă nebunule !... zise Halunga, când scăpă de sub manta cu părul vâlvoi... Mă nebunule !
Şi repezindu-mă la masă, începui a lua iute şi pe rând lucrurile de pe ea şi a le trânti de pământ la picioarele gazdei noastre, care-şi ştergea cu batista lacrimile râsului.
- Na, ziceam eu la fiecare trântitură. Na ! iaca Colţul Acrei, iaca Toancele, iaca Cheile Bistriţei; cât despre Chetroşi, care erau închipuiţi prin pălăria mea, îi lăsai în pace, aninându-i în cui.
- Da bine, ce-aţi păţit, creştinii lui Dumnezeu ? întrebă încă o dată gazda noastră, cu faţa înflorită de râs.
- Mă nebunule... repetă Halunga... şi, culegându-şi lucrurile de pe jos, se puse pe un scaun şi începu să se încalţe...
A doua zi, suindu-ne pe plută, plecarăm la Piatra.
________
(1) rapciu = rachiu
(2) stamboală = baniță
(3) grimea = basma
(4) Non bis in idem = Nu de două ori același lucru (lb. latină)

Sfârșitul povestirii ”Un popas”

Dă clic aici pentru povestirea pe scurt a textului!

Urmează Floricica