de Ion Luca CaragialeUrmare la Abu-Hasan (6) |
| Abu-Hasan (7) |
Așa, au mers ei amândoi alături, cu robul în urma lor, până au ajuns acasă, pe înserate. Abu-Hasan a aprins lumini în odaie; amândoi s-au așezat pe divan, și masa fiind gata s-au apucat să cineze, ca doi vechi prieteni ce erau. După cină, bătrâna a curățit masa, a adus pometuri, uscături și băutură, și s-a dus lăsându-i singuri. Au băut fiecare pe îndelete câte cinci-șase bărdace vorbind una-alta despre lucruri neînsemnate... Când musafirul l-a văzut pe Abu-Hasan încălzit bine, i-a deschis vorba despre dragoste și l-a întrebat dacă iubise cumva în viața lui vreo femeie.
- Frate dragă, ce să-ți spun ? – a răspuns Abu-Hasan, mie, cel puțin până acuma, dragostea mi s-a părut un fel de robie; uite, să-ți mărturisesc drept, mie atâta mi-a plăcut în viața mea: să mănânc, nu ceva scump, dar bun și curat, și mai ales să beau un vinișor cum știu eu, dar, nu singur; mi-a plăcut să petrec totdeauna cu prietenii, mai ales cu un om deștept... La dragoste nu m-am prea gândit... Dar iar nu pot zice că sunt de tot neștiutor... Dacă s-ar întâmpla să dau peste o femeie frumoasă și veselă ca una dintre celea din visul meu, de care-ți povestii; să văz eu că și ea mă face haz așa cum sunt, că mi-e urât serile cu mine; să-mi cânte frumos și să mă țină de vorbă căutând toate chipurile cum să mă facă s-o plac și eu pe ea – de, parcă-parcă n-aș zice ba... Poate chiar dimpotrivă, m-aș lipi de ea cu tot sufletul și m-aș simți fericit să-i robesc. Ei ! dar unde să găsesc eu așa femeie ? Abu-Hasan a oftat ca de un dor mare și, umplând două bărdace, a adăugat:
- Dar ce să ne mai gândim la d-alde astea ? Mai bine să ne vedem de petrecerea noastră așa de plăcută... Ia, poftește !
După ce și-a golit fiecare bărdaca lui, musafirul a zis:
- E păcat, un om așa de plăcut, bun și deștept ca dumneata, care cum văz eu ar fi simțitor la dragoste, să duci astfel de viață singur cuc, fără să te bucuri de plăcerile lumii...
- Nu mi-e greu – a răspuns gazda – să-mi duc viața, asta liniștită; mai bine așa, decât să dau peste cine știe ce femeie ciudată și ursuză și care să-mi amărască zilele... Musafirul a luat bărdaca lui Abu-Hasan și a zis:
- Știi ce ? Las' pe mine; am să-ți găsesc eu ce-ți trebuie dumitale; eu am să te căpătuiesc, și o să vezi că am să-ți nemeresc întocmai după pofta inimii.
Și după aceste vorbe, a turnat vin și i-a întins gazdei bărdaca plină, adăogând:
- Poftim, poți bea chiar de-acuma în sănătatea aceleia care-ți va face fericirea vieții.
- Fie ! a zis gazda, dacă poftești să beau în sănătatea aceleia care... cum îmi făgăduiești, cu toate că nu prea pun temei pe făgăduiala dumitale.
A dat bărdaca peste cap, și, firește, numaidecât l-a luat gaia.
Robul l-a ridicat în cârcă, iar califul, ieșind după el hotărât să nu mai înapoieze pe Abu-Hasan ca întâia oară a închis bine ușa de la drum. Ajungând la palat, aceeași punere la cale, aceleași porunci, aceeași rânduială, întocmai toate ca și întâia oară. A doua zi dimineață, Abu-Hasan când s-a trezit din somn, cam târzior, și a mișcat puțin, au început șapte tarafuri să cânte lin și dulce numai cu jumătate glas. Abu-Husan a deschis ochii privind de jur împrejur... Cântările au contenit deodată. Abu-Hasan a închis iar ochii, și mișcându-și degetele a strigat îngrozit așa de tare încât de sus îl auzea califul:
- Iar m-a apucat ! Acuma ține-te ! iar la balamuc, iar vine de bou. Doamne sfinte, ia-mă în paza ta ! Iar mi-a făcut-o afurisitul de musafir ! mi-a lăsat ușa de la drum deschisă ! iar a intrat la mine duhul necurat ! iar mă chinuiește cu închipuiri și cu vedenii !.., Nu mă lăsa, Doamne, pradă satanei !
După această scurtă rugăciune, a-nchis iar ochii acoperindu-și-i cu palmele, doar o mai putea adormi. Dar una dintre curtene, pe care o mai văzuse el bine o dată, îi zise, apropiindu-se de căpătâiul lui:
- Stăpânitor al credincioșilor, fiindcă strălucirea-ta nu se ridică, deși i-am arătat că s-a făcut ziuă, atunci trebuie să-ndeplinim porunca pe care ne-a dat-o pentru asemenea împrejurare.
Și deodată au sărit mai multe fete; l-au ridicat din pat pe sus, l-au pus să sară jos pe un covor în mijlocul salonului. Apoi șapte tinere frumoase ținându-se de mână s-au pornit să joace de jur împrejurul lui, în timp ce tarafurile cântau din toate puterile zbârnâind și sunând din dairele.
Abu-Hasan sta jos pe covor dus pe gânduri, aiurit cu desăvârșire:
„Adică să fiu eu în adevăr stăpânitorul credincioșilor ?! Și gândind acestea a făcut semn cătră Salbă de mărgăritare și cătră Steaua zorilor, care jucau. Hora s-a spart, cântările au contenit și fetele s-au apropiat de el, care le-a zis, zâmbind prostește:
- Fetelor, spuneți-mi drept, dar drept: cine sunt eu ?
- Stăpânitor al credincioșilor, a răspuns Steaua zorilor, strălucirea-ta vrea să glumească, ori poate cine știe ce vis i-a turburat închipuirea; asta se poate, fiindcă strălucirea-ta a dormit astăzi peste obicei. Dacă mi-este îngăduit, am să povestesc strălucirii-tale toate cele întâmplate până aseară.
Și i le-a povestit cu de-amănuntul cum fuseseră pedepsiți imamul și niște bătrâiori, din mahalaua cutare, cum îi fusese trimisă o pungă cu aur mamei unuia Abu-Hasan tot din mahalaua aceea, cum a petrecut el toată ziua, ce mâncase, cum îi cântaseră, și cum, după ce băuse cu ele, adormise...
- Și de-acolea strălucirea-ta a dormit peste obicei până acuma...
- Haide-haide, a răspuns el clătinând din cap, nu mai spune... Află că de când v-am mai văzut pe voi, am fost la mine acasă, la mine, Abu-Hasan, acolo am lovit-o pe mama, apoi de-acolo m-au dus la balamuc, unde am stat legat ferecat trei săptămâni și-n toate zilele am căpătat tain câte cinzeci de vine de bou... Și voi vreți să crez că toate astea au fost vis, ai ? Haida-de ! mai bine spuneți că vreți să râdeți de mine...
- Stăpânitor al credincioșilor – a zis Steaua zorilor – suntem toate-n stare să jurăm pe tot ce are mai scump strălucirea ta, că tot ce ne spune e numai un vis. Strălucirea-ta n-a ieșit de aici de ieri seara, și d-atunci a dormit toată noaptea nemișcat până acuma.
- Bine-bine – a răspuns e – eu auz ce spui matale; dar, mă rog, ia uitați-vă și colea...
Și descoperindu-și umerii le-a arătat tuturor urmele loviturilor.
- Poftim, mai spuneți că nici astea nu sunt aievea, că doar le simț și acuma durerea...
Apoi a chemat aproape pe un ofițer și i-a spus:
- Apucă-mă cu dinții de vârful urechii și strânge, să văz de visez ori sunt deștept...
