23.09.2013

DREPTATEA LEULUI

de Grigore Alexandrescu

dreptatea-leului
Dreptatea leului
Leul, de multă vreme, ridicase oștire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânșii o veche prigonire,
Și gâlcevire mare, pentru un mic folos.
        Vrea, adică, să știe
        Cui mai mult se cuvine
        Să ție pentru sine
        Un petec de câmpie
Și un colț de pădure, de tot nensemnător,
Ce despărțea ținutul și staturile lor.
Acum sânge mult curse, și multe luni trecură,
        Făr-a se putea ști
        Cine va birui.
        Elefantul năsos,
        Și bivolul pieptos,
        Cu lupul coadă-lungă
        Multe izbânzi făcură.
Fieșcare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăș ce zbiară și îl plânge;
Colo, un porc sălbatec fără două picioare;
Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat !
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.
Leul, văzând că lupta nu se mai isprăvește,
Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare,
Ce spun că știa multe, și că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea;
Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare,
Cum poate să ajungă sfârșitul ce dorește.
Ea se puse pe gânduri, tuși, apoi răspunse,
Rozând cu mulțumire darurile aduse:
„Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,
        Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toți mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic și mai mare.“
Auzind astea leul strânse a sa oștire:
„Lighioanelor ! zise, viu să vă dau de știre
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Așa va proorocul. Rămâne-acum să știm
        Cine este mai tare.
Cât pentru mine unul, cum vreți… dar mi se pare
Că nu prea sânt puternic, căci pătimesc de tuse.“
Vulpea era aproape: „Ce-are a face ! răspunse,
        Înălțimea ta ești
        Oricît de slab poftești.“
        - „Dar și puterea noastră
        E îndestul de proastă“,
Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colțate.
„Nu rămâne-ndoială“, le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanu - crez că-l trăgea păcatul,
        Sau păcate mai multe
        De moșii lui făcute -
Veni să-și dea părerea. Dar toți, cât îl zăriră,
        Asupră-i năvăliră.
„Ia vedeți-l ! strigară. Cu bună-ncredințare
        El este cel mai tare !
S-ascundea urecheatul, și nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruința ușoară !
Pe el, copii ! Luați-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească !“
        Câinii atunci săriră
        Și-n grab' ți-l jupuiră.
Se află vreo țară, unde l-așa-ntâmplare
Să se jertfească leul ? Nici una, mi se pare.
Nu știu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

Sfârșit

Citește și alte fabule de Grigore Alexandrescu: