de Ion Luca CaragialeUrmare la Dascăl prost (1) |
| Dascal prost (2) |
„Amice Pricupescule,
Mâine încep la voi examenele. În interesul tău îți atrag atenția încă o dată, nu fi sever cu băiatul persoanei cunoscute. Ar fi o prostie din partea ta să faci exces de zel, când știi bine că, și fără să vrei tu, băiatul tot va trece. Pentru ce tu, un dăscălaș, numai ca să te faci grozav, să indispui pe niște oameni cu atâta influență ? Nu e mai bine să ți-i faci binevoitori ?
Aseară am prânzit acolo. Era o sumă de oameni mari. Toată vremea la masă s-a vorbit rău de profesori, cari, după ce că nu sunt buni de nimic, apoi sunt și brutali și mojici, mai ales cu copiii de familii bune.
La plecare, cucoana a spus că dacă cumva persecuți pe mititelul, n-are să-ți meargă comod.
Eu am garantat pentru tine. Ia seama, în interesul tău.
Amic
N.N."
Alta:
„Dragă Bică, cocoșelule moțat,
Dacă ai ținut tu vreodată la mine măcar a suta parte din cât mi-ai spus, sper că n-ai să mă refuzi. A venit Mița Popescu la mine cu lacrimi în ochi, și m-a conjurat pe tot ce am mai sacru, să-ți vorbesc în privința baiatului ei, Octavian Popescu, care zice că tremură toți băieții de frica ta, că ești prea sever, și el are groaza când se gândește la ziua de mâine.
Biata Miță este desperată, fiindcă Octavian i-a spus curat că, dacă rămâne repetent, se împușcă. Pune-te tu în locul ei, ca mamă.
Astă-seară, nu se poate... Dar mâine seară la ceasul știut, negreșit, cocoșelule moțat. Când ăi veni la puiculița ta, să-i spui că l-ai trecut pe Octavian.
P u i c u l i ț a"
Bravo, domnule Pricupescu ! gândesc eu... Cine să fie puiculița ?
A ! un plic rose-pâle cu un blazon aurit într-un colț... Să vedem.
- Sunt gata; aide, că e cam târziu; am treabă la școală.
- Uite, frate Pricupescule, de ce venisem eu la tine, zic eu și înghit în sec... apoi, îmi iau inima-n dinți.
- De ce ?
- Venisem să te rog să-mi faci un mare hatâr.
- Am înțeles... Nu ți-am spus eu ?... ghicisem...
- Ei ! nu fi și tu așa de... cum să zic... de sever... Știi că de când te cunosc... și de ! slavă Domnului ! ne cunoaștem din copilărie... nu te-am supărat cu vreo rugăminte, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva, cât de prietin să-mi fie, în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară, cum ești tu...
- Apoi, atunci...
- Firește, nu zic; trebuie să ne hotărâm odată, mai ales când e vorba de școală, de la care depinde viitorul națiunii noastre, noi românii, să încetăm, mă-nțelegi...
- Astea le-ai citit undeva.
- Pe onoarea mea, nu. Ei bine tu... tu ești un bărbat devotat și conștiințios, fără nici o umbră de bănuială, care trebuie în misiunea lui să fie, mă-nțelegi...
- Îți spun eu că le-ai cetit undeva.
- Zău, nu... Uite ce e: un băiat... timid... și a fost cam bolnăvior iarna asta... a trebuit să-i scoață o măsea...
- Când îți spun eu...
- Pe ochii mei !... și în sfârșit, ce mai una-alta ?... ce să mai umblu cu mofturi ?... De colea ar fi pentru tine, un dăscălaș pârlit, pe timp de vară cinci sute de lei ?
Am aruncat vorba cea mare...
Pricupescu e nebun !... a început să zbiere la mine... să-mi spuie că: nu mi-e rușine ! prieten vechi ! Dar eu, cuminte, zic:
- Nu-ți cunoști interesul ! de ce să te pui cu niște oameni mari, cari au atâta influență ?... De-aia v-a ieșit vorba la toți dascălii că sunteți mojici și brutali, mai ales cu copiii de familie bună ! .
- A ! strigă Pricupescu... Iar ?
- Secule ! am strigat eu... Dacă e vorba de zbierete, apoi zbier și eu... Un băiat cu atâtea rude, cari ți-ar fi de mare sprijin...
- Ești un prost ! strigă Pricupescu.
- Ba tu ești prost !... Mă-sa e văduvă, bogată, frumoasă și de familie mare... în loc să te iei cu binele, să te ia meditator !...
Am strigat degeaba; a fost peste putință să-l scot pe pedant din ale lui.
Mare dobitoc d. Pricupescu !...
Sfârșit
Găsești textul povestit pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Citește și alte schițe de Ion Luca Caragiale:
