de Ion Creangă
 |
| Acul și barosul |
Acul: - Moșule, de ce ești zurbagiu ? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura.
- Iaca, mă !...da de unde-ai ieșit, Pâcală ?
- Na ! vorba ceea: ”A ajuns oul mai cu minte decât găina”. Măi băiete, trebuie să știi că din sfădălia noastră ai ieșit; ș-apoi tu ni cauți pricină ?
- Mă rog, iertați-mă ! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleaftura și omul care să vă facă și să vă deie nume, ați fi rămas mult și bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi.
- Măsură-ți vorbele, băiete ! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acușorul ?
- Aud, dar n-am gură să-i răspund; și văd, dar trebuie să rabd.
- Vorba ceea, soro: "Șede hârbu-n cale și râde de oale". Măi pușchiule ! Ia să vedem, ce ai făcut tu mai mult decât noi ?
- Ce am făcut și ce fac, îndată ț-oiu spune. Ca să nu lungesc vorba, hainele bărbătești și femeiești, din creștet până în tălpi, și alte nenumărate lucruri frumoase și scumpe, fără de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intră în bordeiu, suie-te în palat, ai să mă găsești. Fetele mă pun în cutiuțe aurite, mă înfig în perinuțe de mătasă și îngrijesc de mine ca de un mare lucru.
- Da' în stogul de fân nu vrei să te puie, mititelule ?
- Nici în stogul de fân, dar nici trântit într-un ungher al ferăriei, ca tine. Ia spune-mi: te mai iè cineva în mână decât ferarul ?
- Ia ascultă, te prea întreci cu șaga, piciule ! Dacă șezi la cinste, și toți îngrijesc de tine, cum zici, de ce li împungi degetele ?
- Da, împung pe cască gură cel somnoros, pentru că voiesc să iasă din mâna lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare și frumoase. Tu, pentru ce bați ferul cel culcat pe nicovală și ruginit ca și tine ? Nu ca să faci din el lucruri mai bune și mai frumoase ?
- Măi... da' bun ești de gură !
- Și de gură, dar și de lucru.
- Ei bine, tu mi-ai înșirat verzi și uscate; ia stăi să-ți spun și eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, cleștele, vătraiul și nenumărate unelte și mașini de fer, unele de-o mărime urieșă, iar altele mici și bicisnice ca tine, pututu-s-au face până n-au trecut pintre nicovală și ilău ? Casa, bisericile, corabia, puștile, tunurile și alte lucruri nenumărate, așa-i că n-ar fi, de nu eram eu ? Tu îmi spui de haine frumoase; eu ț-oiu spune de casă, de sapă, de secere, de coasă și de plug. Tu îmi spui mai mult de frumos, eu ț-oiu spune de cele neapărat trebuincioase.
- Mă faci să te-apuc iar la scărmănat, moșule baros. Haine i-au trebuit omului întâi, căci nu era să umble cu pelea goală și desculț ca gâștele.
- Te-ai încurcat în socotele, măi băiete. Ba de mâncare și casă i-a trebuit omului întâi ș-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale îți ghiorăiesc mațele de foame. Ai auzit vorba ceea, că "Golătatea încunjură, iar foamea dă de-a dreptul".
- Măi ! da' ruginit mai ești !
- Ruginit cum sunt, eu v-am făcut și trebuie să asculți de sfaturile mele.
- Așa este, dar te prea lauzi; las' mai bine să te laude alții. Și tu faci trebi bune, și eu; numai atâta, că tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu șezi totdeauna cu ferarul cel uns de cărbuni, iar eu șed cu croitorul și cu tot felul de persoane.
- Iar ai început, ghibirdic fudul și guraliu ? Croitorul tău trebuie să împungă mai mult de zece ori, până când ferarul meu mă rădică o dată; croitorul tău rupe altă dată pe zi câte zece ace; ferarul însă mă are pe viață, ba mă poate lăsa și de zestre la copiii de copiii săi. Ș-apoi încă una: cine dintre acești doi meșteri e mai grebănos și mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tău ?
- Moșule ! ești bătrân și multe mai știi; fie pe-a dumitale.
- Bine mititelule ! Ia acum ai mai venit de-acasă. Zi mai bine că industria sau meșteșugurile, noi le-am adus în lume; că bogățiile cele mari, nouă se datoresc. Mi-ai zis ruginit și ț-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca strănepoții mei să fie mai ciopliți decât mine; cu timpul se cioplesc toate... Numai nu vă fuduliți și nu uitați obârșia voastră, ca nu cumva să vă ciopliți prea tare și să rămâneți care fără urechi, care fără dinți, care fără gură, care fără zimți, adecă niște cioarse de nicio treabă. C-apoi atunci iarăși mi-ți ajunge drăguș la căuș, și soră-mea nicovala vă va ține în spate, iar eu vă voiu bate pe rudă pe sămânță, ca să prindeți la minte.
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Ai putea să citești și alte povestiri de Ion Creangă, doar să dai clic pe titlul ales:
