de Edmondo de Amicis
Urmare la Micul copist (2)
Micul copist (3)
"Așa ? Tatălui său nu-i mai păsa de el ! Tatăl care mai înainte tremura numai auzindu-l că tușește ! Așadar nu-l mai iubea ! Fără nici o îndoială, era cu totul izgonit din inima lui. Nu, tată ! zise el în sine, cu inima zdrobită, nu pot trăi fără iubirea ta; voi s-o redobândesc pe deplin, voi să-ți mărturisesc totul și să învăț ca mai înainte ! De astă dată m-am hotărât !"
Totuși, el se sculă și în noaptea aceea, ca în celelalte nopți, dar mai mult din obicei. Când se dete jos din pat, vru să meargă în odaia de scris, ca să se uite în liniștea nopții pentru cea din urmă oară la acea odăiță, unde lucrase așa de mult în taină, cu inima plină de mulțumire și de iubire. Când se revăzu lângă măscioară, cu lampa aprinsă, când văzu fâșiile albe pe care el nu mai avea să scrie adresele ce le învățase acum pe de rost, fu cuprins de părere de rău și apucă condeiul, ca să înceapă lucrarea obișnuită.
Întinzând mâna, dete jos o carte. Tot sângele i se sui la cap. Dacă s-o fi deșteptat tatăl său. Neapărat că nu l-ar fi prins făcând vreun fapt rău; el însuși se hotărâse să-i spună.
Cu toate acestea îi era frică atunci când se gândea să-l vadă deodată dinaintea lui. Să fie surprins la acea oră, în liniștea aceea! Mama lui s-ar fi deșteptat și s-ar fi speriat. Ideea care până atunci nu-i venise, că tatăl său s-ar simți poate rușinat descoperind adevărul... toate acestea îl înfiorau. Întinse urechea, ținându-și suflarea. Nu auzi nici un zgomot. Ascultă la ușă: nimic ! Toți dormeau în casă; tatăl nu auzise. Se liniști și reîncepu să scrie. Fâșiile se grămădeau, auzea pe drum pasul regulat al gardiștilor de noapte; apoi un zgomot de trăsuri care încetă deodată; mai târziu, zgomotul mai multor inși, care ce treceau încetinel, și, în sfârșit, o adâncă liniște întreruptă din când în când de lătratul depărtat al vreunui câine; iar el scria, scria înainte.
Dar tatăl său, pe care îl credea că doarme, stătea la spatele lui. Auzise zgomotul pricinuit de căderea cărții și așteptase momentul potrivit, ca să intre. Zgomotul carelor acoperise ușorul zgomot al ușii și al pașilor săi.
El stătea drept la spatele băiatului, cu capul său cel alb deasupra micului cap negru al fiului său; vedea condeiul cum aluneca pe fâșii. Într-o clipă ghicise și înțelesese tot. O mare mustrare de cuget, o înduioșare nespusă îi cuprinse sufletul și îl ținea pe loc, înăbușit de emoție, la spatele copilului. Deodată, Giulio scoase un țipăt; două mâini nervoase îl apucară de cap.
- Tată ! Tată ! Iartă-mă ! strigă Giulio, recunoscând pe tatăl său.
- Tu să mă ierți pe mine ! răspunse tatăl, plângând și sărutând pe fiul său pe frunte. Am înțeles tot, știu tot, eu îți cer iertare, dragul meu copil ! Haide, vino cu mine ! Și îl împinse sau mai bine zis îl duse pe mâini până la patul mamei sale, care se deșteptase, și i-l aruncă în brațe, zicându-i: Sărută pe acest înger, care nu doarme de trei luni, ca să lucreze pentru mine și eu îi amăram sufletul cu dojenile mele, lui care îmi câștiga pâinea !
Mama îl strânse la piept, apoi zise:
- Du-te de te culcă, fiul meu, du-te îndată de te odihnește. Du-l tu în patul său ! zise ea, bărbatului. Tatăl îl luă în brațe, îl duse în odăița lui și-l culcă mângâindu-l mereu, apoi îi așeză pernele și îi trase plapuma pe el.
- Mulțumim, tăticule ! zicea băiatul. Acuma du-te și dumneata de te culcă; sunt așa de mulțumit !
Dar tatăl voia să-l vadă adormit; se așeză lângă patul băiatului, îl luă de mână și îi zise:
- Dormi, dormi, copilul meu ! Giulio, obosit, adormi îndată și dormi somn dulce bucurându-se pentru prima oară, după atâtea luni, de un somn liniștit, înveselit cu visuri surâzătoare.
Când se deșteptă, a doua zi, soarele se înălțase de mult. Își frecă ochii și vrând să-și tragă plapuma, simți că ceva greu o reține; se uită și văzu capul alb al tatălui său proptit de marginea patului. Bietul bătrân petrecuse noaptea aici, fericit de a vedea pe fiul său odihnindu-se, apoi adormise și el cu o adâncă mulțumire în suflet.
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul
Povestiri de lecturi școlare!
Povestiri de lecturi școlare!
Alte povestiri din seria "Cuore":
