Chirița în provinție (4)

de Vasile Alecsandri

Urmare la Chirița în provinție (3)

SCENA VI

Cei dinainte, LULUȚA (intră pe portița grădinii cântând și alungând un flutur cu un năvod mic de bariș)

LULUȚA (Arie din “Baba-Hârca”: “Ei, zău, tare-mi pare bine...”)

Fluturaș, vin’ lângă mine...

Ah, ascult’al meu cuvânt,

Că și eu sunt ca și tine

Singurică pe pământ!

Nu zbura, nu zbura, stăi...

GULIȚĂ (căutând pe sus)

Iată-l, iată-l ! măi, măi, măi !

LULUȚA

Tare-i sprinten și frumos.

GULIȚĂ

Când pe sus îi, când pe jos.

LULUȚA

Nu zbura, nu zbura, stăi...

GULIȚĂ

Iată-l, iată-l ! măi, măi, măi !

LULUȚA

Zău, te-oi prinde... de-a te prinde

Un dor mare mă cuprinde.

Vin’ cu mine fără frică

Că-s și eu o fluturică...

În zadar fugi pe-mprejur;

De-a te prinde eu mă jur.

În zadar zbori așa tare...

Na, te-am prins... Ce bine-mi pare !

(Luluța trântește năvodul în capul lui Guliță și-l prinde înăuntru.)

LULUȚA: L-am prins... l-am prins.

GULIȚĂ: Da șezi binișor, Luluță, că te spun neneacăi...

LULUȚA: Vai de mine !... în loc de flutur, am prins un cărăbuș...

Ha, ha, ha, ha, ha.

Cărăbuș, cărăbuș

Pe-a cui mâini încăpuși.

TOȚI: Ha, ha, ha, ha...

GULIȚĂ (mânios): Cărăbuș !...auzi, neneacă ?... zice că-s cărăbuș.

CHIRIȚA: Nu te mânie, Guliță, că șuguiește Luluța... Luluțo, vin-încoace la mătușica să-ți spun o veste bună.

LULUȚA: Ce veste ?...

CHIRIȚA: M-am făcut isprăvniceasă.

LULUȚA: Ei... ș-apoi ?

CHIRIȚA: Apoi... nu sari în sus de bucurie ?

LULUȚA: Nu.

CHIRIȚA (supărată, Saftei): Îți spun eu că câteodată se pierde. (Tare.) Ei dar gătește-te, Luluță, c-o să mergem la târg.

LULUȚA (cu bucurie): Unde ?... la Ieși ?

CHIRIȚA: Ba cole, alăture cu Bârzoieni... unde-am mai fost an iarnă.

LULUȚA (tristă): Ori acolo... ori aici la țară... totuna-i.

CHIRIȚA: D-apoi... vezi d-ta... te-ai deprins tot la Ieși... Mai șezi și prin ținut, că nu-i muri...

LULUȚA (plângând): Ba oi muri...

CHIRIȚA: Îndărătnico !...

ȘARL (în parte): Pauvre enfant !

CHIRIȚA: Hai, să ne gătim de drum... Monsiu Șarlă... je vous prie à la bracette.

ȘARL (dându-i brațul): Trop heureux, madame. (Dă celălalt braț Saftei.) Madam cocona Safta, non poftesc ?

SAFTA: Bucuros, domnule...

ȘARL (în parte): J’ai l’air d’une cruche a deux anses... tableau ! (Chirița, Safta, Șarl și Guliță intră în casă.)

SCENA VII

LULUȚA: Doamne !... tare mi-i urât aici... nu știu ce să fac toată ziua... N-am pe nime care să mă iubească de când a murit biata nenecuță... Mătușica-i prea bătrână și Guliță prea tânăr... nu mă pot înțelege cu ei, cum mă înțelegeam cu neneaca și cu Leonaș... dragu Leonaș !... unde-o fi el acu ?... de trei ani de când nu l-am văzut, o fi crescut mare și m-o fi uitat poate... da eu una știu că nu l-oi uita niciodată... că-l iubesc din copilărie.

(Arie din “Însurăței”: “Zile dintâi ale-nsoțirii”)

Scump suvenir de fericire,

Cu glasul tău de nălucire

Alungi ades a mea mâhnire

Și mă îngâni vesel, ușor.

Ah! vin-acum, vis de plăcere,

Ca să-mi aduci o mângâiere

Și, ca prin vis, a mea durere

Să mi-o ridici în al tău zbor !

SCENA VIII

LULUȚA, GULIȚĂ (venind pe portița grădinii)

GULIȚĂ (în parte): Am fugit pe ușa din dos și am dat pin grădină ca să scap de dascăl... Acum... hai la grajd... Tot oi să încalec, în ciuda neneacăi... mă duc să fur calul de la iesle... Ia așa !... de ce nu mă lasă de bunăvoie. (Dă cu ochii de Luluța.) Luluța !

LULUȚA: A !... iaca și monsiu cărăbuș...

GULIȚĂ: Iar mă faci cărăbuș ?... Ian ascultă, Luluță... aici nu suntem la Ieși ca să mă iei în râs... Acu-s mare ! și dar, te poftesc...

LULUȚA: Mare ?... vrea să zică: ești cărăbuș de cei cu două coarne ?

GULIȚĂ: Ba nici cu două... nici cu unu... îs cavaler !... învăț pe Telemac...

LULUȚA: Zău !... ai ajuns pân-acolo ?... Nu te cred !

GULIȚĂ: Nu mă crezi ?... Ascultă dar să ți-l spun pe de rost... Télémaque ne pouvait d’ Ulysse dans sa douleur...

LULUȚA: Destul, că doar nu-s profesor... să-mi spui lecția.

GULIȚĂ: Păcat, Luluță... că nu ești mata în locul lui monsiu Șarlă... că, zău, mai mult aș învăța cu mata...

LULUȚA: Da de ce, Guliță ?

GULIȚĂ: Nu știu bine de ce... dar cu mata mi-ar fi dragă cartea.

LULUȚA (în parte): Bietul copil !

GULIȚĂ: Mata îți tot bați joc de mine... nu înțeleg pricina pentru care... dar cu toate aceste... nu pot să mă mâniu pe mata cu tot dinadinsul... că-mi ești drăguță... na.

LULUȚA: Drăguță !

GULIȚĂ: Pre legea mea !

(Arie “Căruța poștei”)

Îmi plac arșicii și zmeu-mi place;

Mi-e drag cu mingea de-a arunca.

Dar lângă tine, ah ! cum se face

Că-mi trece gustul de-a mă juca ?

Nu știu, Luluță, cum, zău, se face

Că-mi trece gustul de-a mă juca.

În puf sunt meșter și suflu tare;

Dar când pe tine eu te zăresc,

Rămân deodată fără suflare

Și nu pot jocul să-l isprăvesc.

Când vreau să suflu... n-am răsuflare;

Și bani și minte, tot prăpădesc !

LULUȚA: Bietul Guliță !... Eu te-nțeleg... dar ce folos, că ești încă copil!

GULIȚĂ: Copil ?... Ia să vezi acuși dacă-s copil... când oi alerga călare.

LULUȚA: Cum !... ce fel ?

GULIȚĂ: Pe calul neneacăi... da să nu spui, Luluță... Așteaptă aici. (Aleargă în culisele din dreapta.)

SCENA IX

LULUȚA, pe urmă GULIȚĂ și ION

LULUȚA (singură): Auzi mă rog ? Guliță... un copil de ieri, de-alaltăieri, cum zice mătușica... Cine-ar fi crezut ?... Zău că nu mai sunt copii astăzi pe lume... Ce huiet s-aude ?...

(Se aude în culisele din dreapta sfadă între Ion și Guliță.)

ION (în culise): Da lasă calu-n pace, cuconașule !

GULIȚĂ (asemene): Taci, Ioane, că ți-oi da bacșiș... Hi... cal... hi... cal...

ION: Ce bacșiș ?... Să mă bată cucoana ?...

GULIȚĂ: Hi... cal... hi, cal... (Strigă surugiește.)

ION: Iaca pozna !... nu lăsa, măi ! Săriți de opriți calul !

GULIȚĂ (răpit de cal, vine în scenă speriat și țipând): Valeu !... valeu !... nu mă lăsa, Ioane, că mă trântește. Valeu !... valeu !...

(Iese călare cu fuga pe poartă în dreapta.)

ION (alergând dintre culise): Vai de mămulica mea !... de-acum mi-am găsit arțagu cu cucoana... Hait... l-o umflat rusaliile... (Iese prin fund, strigând:) Săriți... săriți...

LULUȚA: Ha, ha, ha... parcă era făt-logofăt din poveste. (Cade de râs pe canapea.)

(Se face zgomot în sat. Chirița, Safta și Șarl ies în cerdac.)

SCENA X

LULUȚA, CHIRIȚA, SAFTA, ȘARL, ȚĂRANI

CHIRIȚA, SAFTA : Ce este ?... foc ?... tâlharii ?

(Guliță trece pe la poartă, din dreapta în stânga, în fuga calului, strigând: “Neneacă... monsiu dascăl... nu mă lăsați... valeu...” Câțiva țărani aleargă după el, alții intră pe scenă.)

CHIRIȚA, SAFTA: Vai de mine !... Guliță călare ?

ȘARL: Grands dieux !... il est perdu, courons. (Se coboară repede din cerdac.)

CHIRIȚA: Perdu !... mon odor ?... Ah !... vah !... săriți... alergați...

(Se coboară cu Safta în scenă.) (Arie din “Baba Hârca”: “Săriți... săriți !”)

CHIRIȚA

Săriți, săteni, argați,

Cu toții alergați.

Săriți și-mi ajutați

Copilul să-mi scăpați !

Iată-mă-s în disperare !

Săriți, săriți, alergați.

Guliță-i în pierzare;

Săriți de mi-l scăpați !

COR

Săriți, săteni, argați,

Cu toții alergați.

Săriți de-o ajutați,

Copilul să-i scăpați !

(Toți aleargă pe poartă și apucă pe urmele calului.)

LULUȚA (singură): Vai de mine !... Se vede că-i în primejdie !... Mă duc să caut colonie, că poate să leșine mătușica... (Intră în casă.)

* * *

Urmează Chirița în provinție (5)