POVESTEA LUI STAN PĂȚITUL (2)

de Ion Creangă

Urmare la Povestea lui Stan Pățitul (1) 

Povestea lui Stan Pățitul (2)

- Tot Chirică mă cheamă. 
- Măi parpalecule, nu cumva ești botezat de sfântul Chirică Șchiopul, care ține dracii de păr ?

- Nu-l știu pe acela, dar Chirică mă cheamă. 
- Apoi, despre mine, fie oricine ți-a fi nănaș, dar știu c-a nimerit-o bine, de ți-a pus numele Chirică: pentru că ești un fel de vrăbioi închircit.

- Apoi dă, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, acesta sunt, am văzut eu și hoituri mari și nici de-o lume: la treabă se vede omul ce poate. Las' să mă cheme cum m-a chema; ce ai d-ta de-acolo ? Da' pe dumneata cum te cheamă ?

- Tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce am avut, când eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate, și de-atunci am rămas cu două nume.

- D-apoi ai la știință, bade, că și d-ta ai cântec:

Ipate, care dă oca pe spate

Și face cu mâna să-i mai aducă una.

- Dar știi că m-ai plesnit în pălărie, măi Chirică ? Al dracului băiat ! Parcă ești Cel-de-pe-comoară, măi, de știi toate cele ! De trup ești mărunțel, nu-i vorbă, dar la fire ești mare. Ia să te vedem dacă mi-i ghici tu cimilitura aceasta:

Lată peste lată,

peste lată îmbujorată,

peste îmbujorată crăcănată,

peste crăcănată măciulie,

peste măciulie limpezeală,

peste limpezeală gălbeneală

și peste gălbeneală huduleț.

Chirică atunci începe a zâmbi și zice: 
- De-oi ghici, mi-i da și mie o hrincă dintr-însa ? 
- D-apoi știu eu ce crezi tu că-i aceea ? Ghicește întâi, să vedem.

- Ce să fie ?! zise Chirică. Ia fața casei, vatra, focul, pirostiile, ceaunul, apa dintr-însul, făina și culeșerul sau melesteul.

- Bun, măi Chirică, ia acum văd și eu că nu ești prost ! Hai ! cât să-ți dau pe an ca să te tocmești la mine ?

- Apoi eu... nu mă tocmesc cu anul. 
- Dar cum te tocmești tu ? 
- Eu mă tocmesc pe trei ani odată: pentru că nu-s deprins a umbla din stăpân în stăpân, și vreau să cunosc ceva când voi ieși de la d-ta.

- Despre mine, cu atâta mai bine, măi Chirică. Și ce mi-i cere tu pentru trei ani ?

- Ce să-ți cer ? Ia, să-mi dai de mâncare și de purtat cât mi-a trebui, iar când mi s-or împlini anii, să am a lua din casa d-tale ce voi vrea eu.

- Ce fel de vorbă-i asta ? Poate că tu îi bărăni atunci să-mi iei sufletul din mine, ori mai știu eu ce dracul ți-a veni în cap să ceri !?

- Ba nu, bade Ipate, n-aibi grijă; nu ți-oi mai cere vrun lucru mare până pe-acolo. Ș-apoi, ce ți-oi lua eu din casă nu-ți face trebuință d-tale.

- Apoi na ! zise Ipate. Măsoară-i vorba cu îmblăciul. Bălan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit.

- Apoi dă, bade Ipate, unde-i vorbă, nu-i mânie: mai bine să te tocmești întâi, decât pe urmă.

- Apoi aceasta-ți spun și eu, măi, ciotul dracului ! dezleagă odată calul de la gard, să știu eu atunci — de-oi ajunge cu sănătate — ce-i al tău și ce-i al meu.

- Ia lasă, bade Ipate, lasă, nu te mai pune și d-ta atâta pentru te miri ce și mai nimica, că doar n-are să fie un cap de țară...

- Măi Chirică, știi una ? rămâi la mine, și ne-om împăca noi atunci. Te văd că ești un băiat isteț și — mai știi păcatul ? — poate și harnic; sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui.

- Despre aceasta n-aibi grijă, bade, zise Chirică. Nu căuta că-s mic, dar trebile care ți le-oi face eu, nu le-a face altul, măcar să fie cu stea în frunte.

- Mai știi ? Bine-ar fi, măi Chirică, dac-ar fi toate cu lapte câte le spui. Dar tu curat că ai dat peste un stăpân ca pâinea cea bună; numai să avem vorba dinainte, să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoți din sărite și să mă faci câteodată să-mi ies din răbuș afară.

- Nici despre asta nu mă tem că-i bănui, bade Ipate. 
- Vasăzică, ne-am înțeles. De-acum vină de-i mânca și tu ceva. Iaca niște bulughine cu mujdei și cu mămăligă. Hai ! dă-i colb ș-apoi te apucă de treabă.

Băiatul se pune ciobănește într-un genunchi, îmbucă repede ce îmbucă și apoi se duce după trebi. Și așa era Chirică de liniștit și de harnic la trebile lui, că parcă era de-acolo de când l-a făcut mă-sa, și Ipate se îndemna cu dânsul, uitase acum de urât și huzurea de bine, și din ziua în care s-a tocmit Chirică la Ipate, norocul îi curgea gârlă din toate părțile, și nu mai știa ce are la casa lui.

Ce garduri streșinite cu spini, de mai nici vântul putea răzbate printre ele ! Ce șuri și ocoale pentru boi și vaci, perdea pentru oi, poieți pentru păsări, cotețe pentru porci, sâsâiac pentru păpușoi, hambare pentru grâu și câte alte lucruri de gospodărie, făcute de mâna lui Chirică, cât ai bate din palme ! Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit de când a venit Chirică în slujbă la dânsul. Acum văzuse el ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap.

Trecură vreo doi ani la mijloc și în una din zile Chirică zise stăpânului său:

- Stăpâne, să nu bănuiești, da' am să zic și eu o vorbă: de ce nu te însori ? Că mâine-poimâine te-i trezi că ai îmbătrânit, și nu-ți rămâne nici un urmaș. După viață este și moarte. De unde știi ce se întâmplă, ferească Dumnezeu ! și atunci, cui rămâne atâta avere ?

- Ce vorbești tu, măi Chirică ? Dacă nu m-am însurat eu când am fost de însurat, apoi la vremea asta ți-ai găsit să mă însor ? Pesemne vrei să-și facă dracul râs de mine... Nu vezi că a trecut soarele de-amiază: sunt mai mult bătrân decât tânăr.

- Da' ia lasă-mă la pârdalnicul, stăpâne, că-i speria oamenii cu vorbele d-tale ! Nu te mai face așa de bătrân, că doar nu ți-i vremea trecută. Eu gândesc că tocmai acum ești bun de însurat; pentru că ai cu ce să ții nevasta și copiii. Slavă Domnului ! mulți ar dori să aibă ceea ce ai d-ta.

- Ți-ai găsit, zise Ipate. Parcă ești nu știu cum, măi Chirică; vorbești și tu, ia așa, în dodii, câteodată. Am eu semănături ? am eu toate cele trebuincioase pentru casă ? Tu crezi că numai așa se ține femeia... Vorba ceea: "Când se-nsoară, nu-i de moară."

- De asta te plângi, stăpâne ?

- D-apoi, de care altă, măi Chirică ? Nu știi tu că gura înainte de toate și apoi celelalte ?

- Stăpâne, dacă-i numai atâta, apoi las' că te fac eu cu grâu, să ai de unde face pâine și colaci pentru nuntă, ba și pentru cumătrie dacă vrei.

- De unde, măi Chirică ?

- Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grâu care dă în copt ?

- Le văd. 
- Du-te chiar acum la stăpânul moșiei și-i spune că te prinzi să-i dai în girezi tot grâul cât îl are semănat. Și dacă te-a întreba cât să-ți dea pentru această ostenicioasă treabă, spune-i că nu primești bani, ci numai atâta grâu, cu paie cu tot, cât îi putea duce d-ta în spate și cu un băiat al d-tale.

- Cum asta, măi Chirică ? Parcă vorbești de pe ceea lume. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strânge atâta amar de grâu, că doar sute și mii de brațe trebuiesc acolo, nu șagă ! Ș-apoi, numai pentru două sarcini de grâu ? Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela ?

- Stăpâne, ca să cunoști cine sunt eu și cât pot, ascultă- mă și du-te la boier de-i spune cum te-am învățat.

Ipate, cu un gând să se ducă și cu zece nu. În sfârșit, își ia el inima-n dinți și se duce la curte să vadă ce are să fie și, cum ajunge, se înfățișază înaintea boierului și zice:

- Să nu vă supărați, cucoane ! Nu cumva aveți trebuință de secerători ?

- Ba încă mare nevoie am, om bun; parcă Dumnezeu te-a adus. Căci grâul e copt, nu mai poate suferi întârziere.

- Apoi, cucoane, mă prind eu să ți-l secer. 
- Cum, singur ? 
- Asta-i treaba mea, cucoane. Eu mă prind să ți-l dau girezi. Nu-i cuvânt gospodăresc ?

- Cum văd, te bizuiești în brațe multe. 
- Multe, cucoane, puține, cucoane, câte-a dat Dumnezeu; numai treaba s-o fac.

- Ș-apoi ce mi-i cere, așa cu hurta ? 
- Ce să cer, cucoane, ia când ți-oi da grâul în girezi, să am voie a lua numai atâta grâu, cu paie cu tot, cât oi putea duce în spate eu și c-un băietan al meu.

- Măi omule, vorbești înadins ori vrei să șuguiești ? 
- Ba ferească Dumnezeu, cucoane, vorbesc înadins. 
Boierul a crezut că Ipate e nebun și voia să se mântuie de dânsul, zicând:

- Dacă-i așa, om bun, du-te mâine dimineață și te apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi.

- Împăcarea, cum ți-am spus, cucoane. 
- Ei, du-te, du-te, și las' ! Să vedem ! 
Atunci Ipate se întoarnă acasă, și Chirică îl întreabă: 
- Ei, stăpâne, cum a rămas cu boierul ? 
- Cum să rămână, măi Chirică ! Ia, m-am prins hăt și bine să-i dau grâul în girezi, după cum ai zis. Dar m-a luat groaza când am trecut pe lângă lan și l-am văzut câtu-i de mare. Asta-i o treabă foarte grea și mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. Știu eu tare bine că boierul m-a luat de nebun, dar nici cu minte nu sunt, după cât văd eu acum. Dracul știe ce avem să facem !

- N-aibi grijă, stăpâne, că doar ești cu mine ! zise Chirică. 
- Ia mai bine să luăm cele trebuitoare și haidem acolo chiar în astă-sară, ca mâine dimineață să ni se facă ziuă pe lan.

Și așa se iau ei amândoi și se duc. Și cum ajung acolo, cam pe înseratelea, Ipate zice:

- Vezi tu, măi Chirică ? asta nu-i șagă; mi se pare că noi avem să dăm peste dracul.

- Stăpâne, știi ce ? Culcă-te și te odihnește, și mâine dimineață vom vorbi amândoi.

* * *

Sursa foto

Dă clic aici pentru Povestea lui Stan Pățitul (3) !