23.10.2014

REFORMĂ

de Ion Luca Caragiale

reforma-mihail-kogalniceanu
Reforma. Mihail Kogălniceanu
Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere.
Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor ?
Unii răspund da; alții răspund nu.
Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua parte la dezbatere.
Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune, o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea.
Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Kogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul nației românești trecea Oltul.
La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până aci, se deprinseseră cu strigăte și aclamațiuni vesele.
Căpitanul de poște bătea cu gârbaciul îndoit pe unul dintre slujitori, pentru că acest nenorocit subaltern, trecut din băutură, nu așezase hamurile bine, o nebăgare de seamă din care, Doamne ferește ! i se putea întâmpla pe drum cine știe ce primejdie măriei-sale.
M.-sa se supără de această brutalitate și făcu niște mustrări bine simțite superiorului sălbatic; dar și mai supărat fu conul Mihalache, care luă numele căpitanului, făgăduind acestui parșiv să-l destituie telegrafic.
Careta domnească pornește în goană cu suita, și înăuntru-i se încinge o discuție galopantă între suveran și ministru, o discuție asupra maltratărilor corporale.
Conul Mihalache, omul reformelor, progresistul înflăcărat, susține că o lege aspră trebuiește numaidecât, o lege care să oprească sub pedepse strașnice bătaia. Vodă, mai moderat, recunoaște că un popor liber trebuie să șteargă din moravurile sale aceste deprinderi barbare, dar nu vede încă putința aplicării unei asemenea legi, fiindcă... deprinderi seculare... ignoranța și lipsa sensului datoriei... incapacitatea omului de a se dezbăra de un șir întreg de învățături... ș. cl., ș. cl. Ministrul se încăpățânează... Spiritul secolului... lumina civilizației... demnitatea omului liber... ș. cl., ș. cl.
- În fine, această reformă este absolut trebuincioasă: trebuie făcută, măria-ta !!
- Bine, Mihalache dragă, zise vodă biruit, bine; s-o facem și p-aiasta !
Au ajuns cu bine și cu sănătate la Severin, călcând de la Olt și până la podul lui Traian pe flori și aclamați de un popor întreg.
Lume, paradă, entuziasm oltenesc, banchet, luminație.
Seara în sfârșit, într-un târziu, cei doi iluștri amici sunt la gazdă împărtășindu-și impresiile. Cu tot zgomotul și entuziasmul, vodă n-a uitat discuția de cu ziua.
Măria-sa dă ordin ministrului să fie gata a doua zi la șapte, spre a începe împreună inspecțiile de rigoare la autoritățile locale. Apoi m.-sa șoptește ceva în taină feciorului lui conul Mihalache un țigan de casă, care cunoaște bine tabieturile ministrului. Conul Mihalache, trebuie să știm, nu obicinuiește nici papuci, nici halat. Dimineața, cum se scoală, se-ncalță, se-mbracă din cap până în picioare și rămâne așa toată ziua.
Acum se dezbracă să se așeze-n pat.
Odaia de culcare a ministrului e despărțită printr-o ușă de-a lui vodă. Conul Mihalache se culcă poruncind țiganului să-i curețe cioboțelele și straiele pentru a doua zi dis-de-dimineață, și adoarme.
Dis-de-dimineață vodă bate la ușă:
- Haide, Mihalache, nu te-ai deșteptat încă ?
Ministrul sare din pat și se repede la ghete.
- Numaidecât, măria-ta !
Ghetele nicăiri... Caută hainele... Hainele nicăiri. Degrabă la ușa de ieșire și cheamă feciorul...
Feciorul nicăiri.
Vodă:
- Haide, Mihalache !
Ministrul iese-n colțuni și-n cămașe afară și-ncepe să-și caute prin săliță pe țigan. Un om al poliției, care doarme dejurna pe o laviță, sare buimac și caută-n toată casa, și caută, și caută, și-n sfârșit peste zece minute aduce pe țigan.
- Unde mi-s straiele și ciubotele, mișelule ? strigă conul Mihalache.
- Da nu zghera așa, coane, că doar nu dă turcii ! stăi oleacă să le șterg.
- Nu le-ai șters încă ?!
- Dec! da eu nu-s om ? eu să nu mă hodinesc ? Le-oi șterge amu !
Și țiganul pleacă scărpinându-se-n cap și bombănind.
Așteaptă conul Mihalache, așteaptă.
- Haide, bre omule, odată ! strigă m.-sa de dincolo: că doar nu ești cocoană să-ți faci două ceasuri frizura.
- Acu, acu, măria-ta !
Și conul Mihalache se plimbă prin odaie turbat. La urma urmelor, iaca și țiganul cu ghetele și hainele, mai rău tăvălite decât curățate, le trântește pe un scaun și pleacă.
- Stai, mișelule ! răcnește ministrul, und' te duci ?
- Ei ! haide odată, Mihalache ! zise scurt vodă. Haide odată, că m-ai plictisit: plec singur !
Conu Mihalache, desperat, se aruncă după țigan, îi pune mâna pe guler, îl întoarce-n loc și-ncepe să-i arză câteva palme... moldovenești. Țiganul începe să urle. În momentul acesta, vodă deschide ușa de la mijloc și întreabă:
- Ce-i aiasta, dragă Mihalache ?... bați ? apoi cum rămâne cu reforma noastră ?
Țiganul s-a pornit pe râs, a luat un bun bacșiș de la vodă și la moment a gătit straiele și ciubotele ministrului.
Suveranul și ministrul au plecat foarte voioși să facă inspecție la deosebitele autorități, și pe drum Cuza-vodă a spus amicului său acest mare adevăr:
- Reforma trece, năravurile rămân !

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt pe blogul Povestiri de lecturi școlare !
Dintre schițele lui I.L.Caragiale, ai mai putea să citești aici: