16.09.2013

CÂINELE ȘI CĂȚELUL

de Grigore Alexandrescu

cainele-si-catelul
Câinele și cățelul
„Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urșii, leii și alte câteva,
Care cred despre sine că prețuiesc ceva !
        De se trag din neam mare,
        Asta e o-ntâmplare:
Și eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.


Oamenii spun adesea că-n țări civilizate
        Este egalitate.
Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăsește.
Cât pentru mine unul, fieștecine știe
        C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar și cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“
Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Cățelu Samurache, ce ședea la o parte
        Ca simplu privitor,
        Auzind vorba lor,
Și că nu au mândrie, nici capriții deșarte,
        S-apropie îndată
Să-și arate iubirea ce are pentru ei:
„Gândirea voastră - zise - îmi pare minunată.
Și sentimentul vostru îl cinstesc, frații mei.“
- „Noi, frații tăi ? răspunse Samson, plin de mînie.
        Noi, frații tăi, potaie !
        O să-ți dăm o bătaie
        Care s-o pomenești.
Cunoști tu cine suntem, și ți se cade ție,
Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești ?“
- „Dar ziceați…“ - Și ce-ți pasă ție ? Te-ntreb eu ce ziceam ?
        Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căței."

     Aceasta între noi adesea o vedem,
     Și numai cu cei mari egalitate vrem.

Sfârșit

Sursa foto
Citește și alte fabule de Grigore Alexandrescu: