21.05.2014

ȚIGANIADA sau Tabăra țiganilor (11)

de Ion Budai-Deleanu

Urmare la Țiganiada (10)

CÂNTECUL XI

(Capitolul 11)
Janalău pe toți cu mintea-împacă
Ș-în urmă după-a lui socoteală
Cinstitul sobor cu tot să pleacă,
Când Cucavel cu gloata să scoală
Și năvălind pe sobor în pripă,
Mână pe delegați în răsipă.

Doamne la ce-mi dăduși minte bună
Ș-inimă de milă sâmțitoare,
Deacă nu mi-ai dat cu ceste-împreună
Și putere-în mâni izbânditoare,
Să pedepsesc pe toți cei ce-înșală
Ș-asupresc oamenii fără sfială!...

Când văd omenirea ticăloasă,
Cu totul oarbă și-întunecată,
După mii și mii de-ani abia scoasă
Din pruncie, în vrăji afundată,
Plâng cu lacreme necontenite,
Cum plângeai oarecând, Eraclite![1]

Când omul pe om strică ș-ucide
Făr' nice-un folos sau trebuință,
Ba muncindu-l încă-în față-i râde,
Când însuș' hulește-a sa ființă,
Ce nu fac celelalte jivine,
A fire-om atuncea mi-e rușine!

Săracă omenire-obidată!
Nu-ți ajunge că vreme puțină
De-a viețui în lume ț-e dată,
Ș-acuș' iară te-întorci în țărână,
Nu-ți ajung destul să pătimești
Slăbiciunile tale firești?

Dar' tu ți-otrăvești încă ș-acele
Puține zile ce din viață
Îți rămân fericite ș-a tele,
Dându-te patimilor în brață,
Care nu-ți aduc bine ș-odihnă,
Ci tot rău, năcazuri și netâhnă.[2]

Muritoriul pentru bogătate
Plutește pre mări primejdioase,
Mărgele și pietrii nestămate
Căutând, sau de mari elefanți oase:
După-atâta-în urmă sbuciumare,
Cade hrană peștilor de mare!

Apucându-l poftă de domnie,
Să luptă-în gânduri zioa și noapte,
Dar' fiindcă sau n-are tărie,
Sau proiecturile nu i-s coapte,
Cu capu-în urmă vina-ș' plătește,
Vița toată-i piere mișelește.

Iar' care-ajunge la-întiețime,
Despòt și tiran fără milă
Să face-asuprind biata mulțime.
Atunci lege-i putința cu sâlă,
Voia lui e poftă desfrânată,
Iar' porunca crudă, neîndurată.[3]

Puind el tot dreptul în putere,
Face pe cel mai slab să-i slujască
Despoindu-l cu sâla de-avere,
Apoi cu îndrăzneală tâlhărească
Robește țări, arde orașe, sate,
Și pe unde merge strică toate.

Fii de la părinți ia-în tărie,
Armându-i asupra lor ș-a toată
Patria, din deșartă mândrie,
Cu oaste la război învățată,
Face-asupra tuturor năvală;
De sânge-omenesc nu să mai spală.

Un tinăr Machidonean să scoală
Și júnghie-o jumătate de lume.
Pentru ce? Pentru deșartă fală
Vrând a dobândi slavă și nume!...
Pentru triumf a Romii cetate
Junghie ceaialaltă jumătate;[4]

Un Cinghișhán, un Tamerlán face[5]
Tot aceaiaș, din altă pricină,
Adecă sânge-a vărsa le place
De-alt neam, ce-altor dumneziei să-închină!...
Iar' spaniolii pentru bolovani
Cu aur, taie pe mexicani.

Un arap cu sabia-într-o mână
Cu Alcoránul în ceaialaltă,
Taie pe toți ș-apasă-în țărână
Ce nu cinstesc luna-îngiumătată
Nu-i primesc visurile și care
Nu-și taie împrejur mădulare!...

Și cestor slăviți tâlhari putință
Tu le dăduși, oame ticăloase!
Tu le-împrumutași ajutorință
Spre fapturi atâta nemiloase,
Spre-a fraților tăi crudă junghiare!
Dar încă-aceasta puținu-ți pare.[6]

Ci ca să-ți covârșești răutate,
Scornești noao legi, faci dumnezei
Împrotiva ceii-adevărate
Dumnezeiri! Pui noi arhierei,
Noao beserici și-închinăciuni,
Toate-a dreptii minți îngânăciuni.

Înveți dogme, care nice-o minte
Le cuprinde,-obiceaiuri afară
De fire și crezământuri sfinte,
Însă nice-o știință-adevară,
Nice-o precepere și sâmțire
Potrivită cu omeneasca fire.

Tu-înveți pe om ca el să nu vază
Când vede, să nu știe când știe,
Iar' cându-i de-a crede, să nu crează,
Zâcându-i că mintea-i nebunie,
Sâmțirea-i patimă rușinată,
Firea-i totdeuna necurată.[7]

Iar' când apoi, în tovărășie,
Un de-acești a descuvânta-începe,
Vai de cel care vede și știe,
Vai de care zice că precepe,
De trei ori vai de cei ce grăiesc
Că mintea-i dar dumnezeiesc.

Căci numa muftea din Coran vede,
Precepe și știe!... Celorlalți
Numa cât li să cuvine-a crede!...
Aceștea sunt oamenii cei nalți
Ce roagă pre Dumnezeu întrună
Ca să ierte gloata cea nebună.

Temându-să ca nu cumva-odată
Să li să vedească-înșălăciune,
Izgonesc întii mintea curată
Și pre toți care să țin de minte,
Ba cu sabie și foc aleargă,
Besericele ei să le spargă.[8]

Dar' iacă vin ș-alții de-împrotivă,
Cu altă credință ș-altă lege,
Carea-i mai slută și mai ponivă,
Dar' fiindcă nime n-o-înțălege,
Pentr-acea dobândește priință
Și-i zic adevărată credință.

Încă-apoi lege din lege naște,
Credință din credință purcede,
Păn-în urmă nu să mai cunoaște
Ce-i de-a ținea și ce-i de-a mai crede.
Pártnicii să hulesc, să defaimă,
Să luptă, să gonesc și să sfarmă.

Jidovul pe toți goi-urgisește
Și, de-ar putea i-ar strânge cu totul,
Ca pe filisteni, că socotește
Că așa-i porunci Savaótul!...
Pe musulmani Coranul învață
A lipsi pe ghiauri de viață.[9]

Creștinul pe necredincioși încă
Ardea, cum incviziția sfântă
Îi arde-acum. Toți vor ca să vincă
Ducând pe cei ce nu cred, la țântă,
Nu cu dovezi încredințătoare,
Ci cu măciuca și cu topoare.

Toți acește să mustră-între sine
A cui lege este-adevărată;
Fieșcare zice că-a sa vine
Însuș' de la Dumnezeu curată!
Toți cu tine, prea sfântă ființă!...
Vor să-și îndrepteze-a lor credință!...

Într-aceasta ierofanții strigă:
„Dați lui Dumnezeu ce-aveți, din toate;
Plăcută jârtfă să i să facă
Purure pentru-a voastre păcate".
Ceia dau, ceștea iau, blagoslovesc
Și la toți raiul făgăduiesc.[10]

Așa, ce-au rămas de răpitoare
Mânile autocráților, apucă
Ierofantul, iar' voi cu pungi ușoare
Rămâneți, ca ș-o deșartă nucă,
O, buni credincioși, mângăitoriu
De toate,-având raiul viitoriu.

Cu adevărat bună răsplată!
Că cine nu ș-ar da toată-avere
Pentru cea grădină desfătată?
De-ar fi cu putință a o cere
Ș-a o dobândi cu bani sau doară
Cu mai scumpe decât bani odoară!...[11]

Însă-ajungă-atâtă, pentru că toate
Tainele-a spune nu să cuvine,
Tocma să fie ș-adevărate,
Când oamenii nu primesc de bine!...
Drept aceasta, musă, lasă-aceste
Și spune-a țiganilor poveste.

Cum a doao zi, la răsărite,
S-iviră-a soarelui călăuze,
Albele zori în haine-aurite,
Lin zâmbind cu rumeoare buze,
Îndată deputáția toată
Fu la marele sfat adunată.

Toți aștepta cu nesuferință
După-a lui Janalău socoteală,
Căci Slobozan cânta biruință,
Când bunul Janalău să scoală
Și stând adunării denainte
Cu ceste-începe-a ura cuvinte:

„Măcar că eu, bărbați aleși! doară
Nu sunt harnic a mă băga-în price
Cu cei ce-înainte cuvântară,
Totuș', fiind că suntem aice
Adunați pentru deobștele bine,
A spune ce socotesc să cuvine.[12]

Spre-aceasta, datorie-îndoită
Mă leagă:-una, căci însăș' din fire
Suntem ținuți cu neviclenită
Inimă să dăm noi sfătuire
Fieșcui și, după cunoștință,
Să grăim totdeuna-adeverință,

Iar' alta, că cei ce m-au trimis
La cest sobor și sfat depreună,
Chiar m-au îndatorit și mi-au zis
Să dau sfat după știință bună,
Spre binele deobște-a tuturor,
Iar' nu după pofta-unór și-altor.

Deci dară vrând eu să vă arăt
Socotința mea chiar curată,
Zic întii cum că nu mă-încumet
Nici să laud, nici să defaim îndată
Și cu rupta nice-o stăpânie,
Ori cu ce feliu de nume să fie.[13]

Ori unul pe norod să stăpânească,
Ori câțva, ori cu toți pre sine,
Cumpenind cu filosoficească
Minte tot lucru cum să cuvine,
Ne vom dovedi că fieșcare
Chip dintr-este folosul său are.

Și de la-împrejurări fieșcare
Poate să capete schimosală,
Apucând lăturișă cărare
De la scoposul și-întia tocmeală;
Deci nu să poate zice nici ună,
Din sine sângur, nici rea, nici bună,

Precum nici poate să să zică
Că din firea sa-i rea ună ș-alta,
Căci o pricină pe toate strică
Și pe toate direge-o unealtă,
Adecă-obiceaiurile bune
Sau rele, direg pe-alte, strică pe-une.[14]

Un popor blând, spre-îmbunătățite
Năravuri învățat din pruncie,
Măcar supt ce legi învolnicite,
Măcar supt ce slobodă domnie,
Totdeuna va fi bun și drept,
Tocma să n-aibă rând înțălept.

Iară mulțimea-întru rău dedată,
De-ar avea măcar ce lege sfântă,
Prin sângură lege niceodată
Nu să va-îndrepta. Deci nice-o smântă
Să vede-a zăcea-în forma de-afară
A vreunii stăpâniri de țară.

Cu-un cuvânt, eu socotesc că toate
Formele de domnii cunoscute,
Pot fi bune și neasămănate
Într-un popor bun și cu vărtute:
Și iarăș' pot fi nesăvârșite
La noroadele nenărăvite.[15]

Dintru cele zise acum urmează
Cum că-a unui dătătoriu de lege
Mai întia sâlință și pază
Este-obiceaiurile-a direge
Ș-a plăzmui cetățeni întregi,
Decât a da multe mândre legi.

Acest temeiu puind el poate
S-așeze-ori ce chip de stăpânire,
Și care din toate lui îi place,
Numa s-aibă totdeuna privire
La împrejurări, la loc și la climă,
La firea poporului și la shimă.

Aceste eu vă zic nainte,
Ca-întru-alegerea de stăpânire,
Cumva doar' să nu vă desmânte
Sau să vă-adămănească-o numire
A unii sau altii forme care
Ar plăcea la partea cea mai mare.[16]

Deci eu nu voi lăuda nici una,
Nici voi defăima pe oarecare,
Ci mă voi sili s-arăt buna
Și reaua parte sau lipsa ce-are
Fieșcare stăpânie-în sine,
Ca să puteți alege mai bine.

Deacă vom lua la socoteală
Cum că toți oamenii de la fire
Să nasc într-un chip, prin o tocmeală,
Nice s-află-între dânșii-osăbire,
Vom afla că-asemenea dreptate
Trebue s-aibă toți în cetate.

Nici poate unul ș-altul zice
Cătră cei deopotrivă șie:
„Eu-s mai mare din toți aice!"
Căci împrotivă-i să scoală-o mie
Și-i arată, prin dovadă tare,
Că el ca ș-alții numai un cap are.[17]

Drept ce dar unul să ne stăpânească,
Sau doi, sau câțva? Din ce pricìnă?
Tocma s-aibă ei minte-îngerească
Și cu toată-înțălepciunea plină!
Eu, de voie bună, nu mi-oi pune
Jugul în grumazi, vă spun ș-oi spune!

Cel mai înțălept încă rămâne
În urmă-om pătimaș ca și noi:
Și deacă-i vom da bici să ne mâne

Încătro va vrea, ca pe nește boi,
Mai pe-urmă el a mâna să-învață
Și-uită de-a trăgătorilor greață.

După-a sa slobodă volnicie
Încarcă carul preste măsură,
Mână boii pe deal, pe câmpie,
Și-i sâlește la greauă trăsură
Peste râpe, țipișuri și coaste,
Pănă când îi duce la prăpaste.[18]

Drept aceasta, ori sângura lege,
Ori nime-altul să ne stăpânească.
Căpetenia cetății-întrege
Legea să fie!... să ne domnească!...
Asta să ne fie fundământ
La cest a nostru așezământ.

Întii dară legi bune și drepte
S-izvodim în țigăneasca țară,
Fețe apoi s-alegem înțălepte,
Cunoscuți despre vărtute rară,
Ce cu purtare-întreagă, vitează,
Să privească spre-a legilor pază.

Însă ca nice-o dregătorie
Să fie purure trăitoare,
Că-aceasta-i un feliu de despoție,
Și persoanele poruncitoare,
Prin lungă vreme, să-învolnicesc,
Legile frâng sau le schimosesc;[19]

De unde-apoi drum larg să deschide
La mult amarnica despoție,
Dregătorii să mută-în omide
Care rod cu multă lăcomie
Frunza pomului cetățenesc,
Ba păn' la rădăcină-l mistuiesc.

Iar' când după supusul temeiu
Organisìtă va fi cetatea,
Atuncea de la cel mai înteiu
Pănă la cel mai mic, autoritatea
Privată ca și nimic rămâne
Și este numai de-azi pănă mâne.

Căci prin alegerea deobște să fac
Toți dregătorii și păn' la vreme
Hotărâtă,-apoi iară să desfac
Prin sfatul deobște, nici-este-a să teme
Ca-în acel scurt soroc să să strice
Și preste-alții ei să să rădice.[20]

Pricina este că știu ei bine
Cum că trecând vremea hotărâtă
De un an, doi sau trii, iară vine
Deobște-alegerea, ș-într-o clipită
Să prefac din poruncitori
Însâși apoi în ascultători.

Deci vă sfătuiesc ca stăpânia
Ce-aveți să-așezați, ca dintru toate
Să puneți în frunte monarhia,
Însă-în hotară foarte strâmtate
Și numa la vreme de trebuință,
Când să nu fie-altă mântuință.

Adecă la vreo răscoală-în țară,
Unde trebuiește-ajutoriu iute,
Sau vreo grea năvală din afară,
Unde sfat cu rândueli tăcute
Și grabnice la lucrarea-a pune
Cere-a statului înțălepciune.[21]

Întru-alte, după legi așezate
Norodul are să stăpânească
Prin persoane-alese, delegate,
Care n-au alta numa să păzască
Ca legile-odată hotărâte,
Cu de-amărunt să fie păzite".

Aceste și mai multe-învățatul
Janalău atuncia grăia, dară
În ce-au stătut mai încolo sfatul
Lui, care ținu-într-o zi de vară
Întreagă (precum cronica zice),
Eu nu pot să vi-l spun aice,

Că vă-ar scăpa doară și răbdarea
Ascultând o materie seacă
Ca-aceasta, iar' atunci adunarea
Țigănească nu putea să treacă
Cu vederea cea voroavă lungă,
Voind la scoposul său s-ajungă.

Drept acea pe scurt nescare-oi spune
Lucruri minunate ce mai zise
Janalău atunci (de nu-s minciune!),
Însă nu cred, căci le găsii scrise
În cea hârțoagă sus pomenită,
De Janalău însul iscălită.

Într-alte ce sfătuiea cu multe
Dovezi el, era cea mai de frunte
Ca de lege tot omul s-asculte,
Și, de-ar fi porunci cât de mărunte,
Călcarea lor să să pedepsască
Greu, nimărui să nu să dăruiască.

Apoi dregătoriile-în țară
Să fie-așezate fără plată,
Și ca pe rând această povară
Cetățenii să poarte,-în ce dată
Ales fiind, nu s-ar dovedire
Nevrednic, de rea viețuire.

Oaste să nu fie stătătoare,
Nice din venitul țării plătită,
Dar' cetățanul fieștecare
Să slujască fără nice-o mită,
Ori în arme, ori precum va cere
Al țării folos ș-a lui putere.

Iar' după ce fârși Janalău,
Nimene după dânsul vru să-ureze,
Ci toți își dederă votul său
Într-acel chip lucru să așeze
Și cu cea formă de stăpânie,
Precum Janalău mai bine știe.

Spre-aceasta-aleasără-o comìssie,
Din cei mai procopsiți cărturari,
Știuți în lucru de politie,
Cari pe atuncea nu era rari;
Mai vârtos fiind și de cei care
Cetisă și pe Platon cel mare.

După ce mult capete-și bătură
Și minții îș' frânsără-acești aleși,
În urmă-un mare fără măsură
Așezământ alcătuiră-și,
Ce păn' astezi la noi, țigănește
Anti-barorea să numește.

Din care va vedea fieștine
Că țiganii din toate știute
Forme de chivernisiri streine,
N-au așezat vruna, ci din tute
Luând cel mai bun și de folos,
Toate cele-întoarsără pe dos.

Adecă puseră să nu fie
Stăpânia lor nici monarhică,
Nici orice feliu de-aristocrație,
Dar' nici cu totul democratică,
Ci demo-aristo-monarhicească
Să fie ș-așa să să numească.[22]

Era toate-înțălepte și bune
Rândueli, după-a lor socotință;
Ș-acum sfătuiea pe cine-ar pune
Plinitoriu ceștii deobște voință,
Care toate să chivernisască
După-astă lege-anti-barorească.

Dar' când era sfatul cel mai mare,
Iacă toți lăieții și goleții,
Cu măciuci înarmați și topoare,
Ba iacă și ciurarii sumeți
Împresurară cinstitul sobor;
Cucavél era povață lor.

Ieșind el din cei mulți înainte,
Așa strigă cu vorba-îndrăzneață:
„Voi gândiți că numa voi minte
Întreagă-aveți și gură vorbeață,
De-a vă sfătui cum să cuvine
Pentru deobștele a nostru bine![23]

Noi vom să știm și să fim de față
La toate și poftim ca să hie
La sfat și ceata noastră goleață,
Cum și haialaltă țigănie,
Iară toate ce voi ați așezat
Nu să primesc dintr-a nostru sfat.

Nește mișei învățați din carte,
Cu cuvinte-adânce, neînțălese,
Vor s-arunce preste noi o soarte
Și supt greu jug doară să ne-apese;
Dar' nu!... Noi nu suferim odată
Cu capul, noi ceaialaltă gloată!...

Mâne dimineață ne vom strânge
Cu toții la sfatul depreună,
Apoi să să-aleagă cine-a-învinge
Ș-a cui va fi părerea mai bună;
Iar' ca să să strice-ahăst sobor
Este voia noastră-a tuturor."

Cât Cucavel estea cu-îndrăzneală
Zisă,-îndată cea mai mare parte
Din săborul precinstit să scoală
(Căci acum să-întărâtasă foarte
Și pe dânsul năvălea pornită,
Ca și droaia de câni zâdărâtă.)

Iacătă-ț acum beleaua gata,
Că și despre-a lui Cucavel parte
Era mai toată țigana ploată,
Ș-acum striga să deie pe moarte
Zicând: „Zios cu soborul mișel!
Noi încă suntem cu Cucavel!..."

Totuș într-acea zi, precum scrie
Cronica, nu să tâmplă nimica,
Pentru că-înțăleapta bătrânie,
Mai cu vorba bună, mai cu frica,
Știu potoli vrajba-ațâțată
Lăudând a gloatei judecată.[24]

Toată zioa-în sfadă și gâlceavă
Trecu; soborul cinstit să sparsă
Și birui gloata făr' ispravă!...
A doaoălea zi, după ce-întoarsă
Vremea hotărâtă de sfat iară,
Toate cetele-atunci s-adunară.

Aceasta era zioa-întru care
Trebuiea cu temeiu să să facă
În țigănia noastră-așezare,
Carea fieștecărui să placă.
Și-într-acel chip să să-așeze
Ca pe nimene să-îngreuneze.

Tot omul era plin de-așteptare,
Ș-afundat în adâncă tăcere,
Când Tandaler înainte sare
Și grăiește strigând cu putere
Ca să-l poată-auzi-împrejur toate
Gloatele țigănești adunate:[25]

„Dară pănă când veți tăcea voi încă?
Când veți căuta și dă-a voastră trabă?
Au doară nu știți unde vă mâncă?
Așa Tandaler pă voi întreabă!
Deacă-aveți a face-o rânduială,
Faceț-o-îndată, fără pestală!

Iar' deacă nu vreți și poftiți doară
A fi cum ați fost cum v-i data,
Să știți că doară-încă-în hastă sară,
Eu cu toți cetașii mei sunt gata
A mă duce dă la voi oriunde
Ș-ori încătro vom putea pătrunde.

Ce ne trebuie noao sfat mult?
Știți că vorba multă-i sărăcie;
Eu aici nu voi s-ascult,
Făr' numa decât o stăpânie
S-așezăm cu bună rânduială
După-a tuturor deobște-învoială.[26]

Mai întii să-începem de la frunte,
Că-apoi lesne om vini și la coadă,
Cum și la toate hele mărunte!...
Mai nainte-adecă, fără sfadă,
S-alegem un vodă-în țigănie,
Apoi un divan și boierie.

De-aci-încolo lesne-apoi s-or face
Toate helelalte vrednicii;
Așa vă sfătuiesc, așa-mi place!
Eu carte nu știu, nici istorii,
Ci vă sfătuiesc păcum socot
Ș-ahăst chip este sfatul mieu tot!"

Tandaler fârșind aici zisul,
Toți dederă sămn de bucurie,
Iară Drăghici abia-ș ținu râsul
Și grăi: „O, dragi feților! mie
(Drept vă spun că) nu-mi intră în cap
Un gând așa străin și sureap.[27]

Deie Dumnezeu să hie bune
Toate ce-au zis Tandaler aice:
Eu împrotivă nu mă voi pune,
Numa cât v-am zis, vă zic, oi zice
Totdăuna: luați sama bine,
Ca nu cumva dracu să vă-îngâne!

Eu nu pociu nicecacum a crede
Că-au rămas țara dă tot pustie!...
Cine dar' slobozie vă dede
Să vă rădicați voi o domnie,
Stăpânind încă Vlad vodă-în țară?
Doar' gândiți lui a vă pune-în poară?

Cine-auzi sau văzu vreodată
Un vodă sau boieriu dă țigan?
Vița noastră proastă, neînvățată,
Cum va ședea sfătuind la divan?
Gândiți voi că-a domni țara-întreagă
Ar hi doar' numa lucru dă șagă?[28]

Apoi câți din voi înțăleg carte?
Cum dară veți face judecate?
Iar' care dintre voi va să poarte
Domnia și caftanul în spate,
Caută să fie dă mare viță,
Născut din doamnă sau domniță.

Dar' și câți suntéți voi împreună
Ca să puteți apărare-o țară?
De vreo trii, patru mii o mână!...
Pentru că-ați biruit în ha sară.
Nu gândiți cu mintea ha nebună
Că-așa să va tâmpla totdăună!

O sută numa dân călărașii
Lui Vlad asupra voastră să vie,
Unde-s a lui Tandaler ostașii
Atunci, hăi slăbiți dă vitejie?
Dăci nu, feții miei, nu vă-amegească
Ahastă-îndemnare dimonească...[29]

Noao nimic alta nu ne rămâne
Făr' să ne chivernisim în pace,
Grijindu-ne de-astăzi pănă mâne
Să nu-înfomeze gura mâncace,
Lăsând domnia ș-arme cumplite
Neamurilor celor neodihnite.

Trecând a războiului fortună
Apoi, și-întorcând iar' pace-în țară,
Și noi vom întoarce-în strânște bună,
La dăruite noao hotară;
Acolo rând bun apoi om face,
Cu voia domnii, cum ne place.

Apoi hie cum ursitorile hirul
Vieții torcând au zis din gură,
Căci, dă-ar umbla cât, oamenii șirul
Întâmplărilor din ursitură
Nu vor putea să-l schimbe, să-l mute,
Nici cu mintea lor, nici cu vărtute!..."[30]

Drăghiciu tăcu: iar cu nerăbdare
Împrotivă-i Goleman să scoală
Și zice:-„O, Drăghiciu! Vorba ta n-are
Nici un haz și e dă minte goală.
Dă când te cunosc, tot prorocește
Grăiești, dar nici una ți să lovește.

Dacă nu poți tu fără cârteală
Sfatul bun ascultă, mergi acasă
Ș'ochii róși dă urdori-ți spală,
Să vezi mai curat!... Dar ce ne pasă,
(Grăi-întorcându-să spre-adunare),
Când cu noi e partea cea mai mare!"

Atunci toți strigară: „Craiu și țară!..."
Drăghici întorcându-le călchie:
„De-ați avea mămăligă cu zară
Destulă!..." răspunsă cu mănie,
Apoi să dusă din adunare,
Mâhnit de cele vorbe sprințare.

Iar' Goleman tot ca mainte
Văzând că vorba lui la toți place,
Acum de mândru nu să mai sâmte
Și pănă toată mulțimea tace,
El de iznoavă să-îmbărbătește
Ș-acest chip despută și grăiește:

„Adevărat că-a râdere-mi vine
Când aud că-a stăpâni-într-o țară
Este lucru greu! Din ce pricine?
Au doară pentru că-i o povară
Carea să n-o poată sprijinire
Slaba noastră țigănească fire?

Spùneți-m, rogu-vă, ce greutate
Are-un vodă? Eu voi desvolbi-o:
Doarme ca noi, pă dungă, pă spate,
Sau cum vra, păn' ce să face zio;
Apoi sculându-să bea și mâncă
Sau îș' razămă capul în brâncă.[31]

Apoi jalbe și cereri ascultă
Și le hotărăște cum precepe,
Făr' a-ș' mai frânge capul cu multă
Învățătură, ce nice-i închepe
Lui în mintea ha domnească dă-alte
Griji mai trebuincioase și nalte,

Precum sunt cifèrturi și împlinele
Ș-alte-a domnii venituri grase.
Iacătă-vă-a lui mai toate hele

Ostăneli și greutăți povăroase;
Într-altele-apoi, cum socotește
Ș-îi vine-în minte,-așa poruncește.

Ș-ahasta-o zice Drăghiciu povară!
Dar' eu vă zic că-a scobire-o covată
Este-o meșterie mult mai rară
Și mult mai grea, decât în polată
Șezând la divan a porunci: „Eu
(Cutare), din mila lui Dumnezeu,[32]

Poruncesc aceasta cu tărie!..."
Și cum știți voi însăți celelalte.
Iar' în cât e pentru boierie,
Ei încă șed în pălaturi nalte
Toată zioa cu ciubuc în gură
Ș-a vorbi câteodată să-îndură."

„Bine zici, Dumnezeu să te custe
Golemane (strigă din mulțime
Gogul)! Ba sunt ca nește lăcuste
Ce mâncă-a pământului grăsime.
Trăind în volnicie și sâlă,
Jupesc toată țara fără milă."

Nu mai putu răbda Corcodel
Voroava Gogului crâmpițată.
„Dar ce mai tocorosește-ahăl
(Zise), tocma ca moara stricată?
Lăsați cumu-s pă boieri să hie;
Ce vă pasă dă-a lor volnicie?[33]

Că voi nu vă-ați adunat aice,
Să vărsați din gură vorbe goale,
Și puneți unul altui price?
Ajunge-un băț la un car dă oale![34]
Încépeți odată-a lucra ș-a face
Ca să stăpânim țara cu pace!...

Însă toate ca toate, dar' una
Este care voi cu mintea toată
Nu veți putea-o face cu buna:
Ca patriarci și vlădici odată
Sau și metropoliți dă moșie
Și bieții noștri țigani să fie;

Precum și preoți, ca țigănește
Să ne boteze, paști să ne facă;
Sau călugări de carne și pește
Nu mâncă nice pot să petreacă
Cu femei, ci-având spre lume greață,
În mănăstiri duc a lor viață.[35]

Fraților, ahasta pare mie
Că nici unul dintre noi va face,
Ca lăsându-și iubita soție
Și cu toate ce pe lume-i place,
În chilie dă viu să să-îngroape
Sau în vreo pustie prin vârtoape.

Vlădici mai lesne s-or afla doară
Și dintre noi, pentru că vlădica,
Măcar nici însul nu să însoară,
Totuși nu-i zice nime nimică
Cându-și ține-o soáră sau nepoată,
Ba și când să-înfruptă câteodată.

Dă preoți nu-i grijă, că-au preutese,
S-oaspătă la botez și la nunte,
La zaifături, cumândări și mese,
Și purure șezând ei la frunte,
Blagoslovesc vinul și mâncare
Luându-și tot partea ha mai mare.[36]

Dăci vrând a face-un lucru dă trabă,
Să lăpădăm altă nebunie:
Popi să ne-alegem cât mai dăgrabă,
Ca să ne-ajute la cununie;
Iar dă vlădici și călugări pare
Că n-ar hi trăbuință pre mare."

Bun Corcodel era să mai zică,
Când îmbulzându-să Ciuciu-în gloată
Strígă și mâna dreaptă rădică:
„Dar ce fleacuri voi zioa toată
Veți grăi, făr' capet ș-început!
Bine era dă ați hi tăcut.

Și tu Corcodele,-ar hi mai bine
Să mai taci odată, să grăiască
Alții mai cu minte dăcât tine.
Dară dă rasa călugărească,
Dă vlădici și popă cu preuteasă,
Noao țiganilor ce ne pasă?[37]

Bine că scăpăm de-o mâncătură,
Dumnezeu dă ei să ne ferească!
Numa la părale și prescură
Ahăst feliu dă oameni acum cască;
Cu o mână te blagoslovesc,
Cu alta dă-averi te jecuiesc.

Dă să naște-un copil, nu-l botează
Fără plată, dă vra să să-însoare
Cineva, ei nu-l cununează,
Nici vor să-l îngroape, dacă moare,
Pănă nu-și iau plata rânduită
Pentru sfântul dar, sfânta mită.

Dăci, ori nice-un popă,-ori fără plată
Să hie la noi, dacă vă place."
„Dăh, mai înceată și tu vrodată
(Strigă Goleman) și ne dă pace
Cu sfaturile tale necoapte,
Că-așa n-om fârși pănă la noapte.[38]

Bărbați buni, ian să luăm sama
Dă hele ce-s mai dă trebuință
Îm pare că-întii dă toate cheamă
Pe-a voastră-înțăleaptă socotință
Alegerea vreunui vodă harnic,
Unui ban, vel spătariu și păharnic,

Unui stolnic și visternic mare,
Apoi și hălor mai mici dă viță:
Ispravnici, vătavi și dă hăi care
Urmează, pănă la mica spiță
Dă panțiri și plăiași! Asta-întie
A voastra hotărâre să hie.

Iar ca să vă duc mai lesne-în cale,
Iacătă, voi să vă-întreb pe cine
Vreți a pune pe scaunul moale
Dă domnie și lui să să-închine
Vra, ca ș-unui vodă, țigănia?
Apoi, cui să cuvine bănia?"[39]

FÂRȘIT
  1. Iarăș' un moral. Poetul să plânge că are inimă sânțitoare și n-are putere ca să pedepsească pe cei care asupresc pe oameni, apoi zice că neamul omenesc este foarte ticălos... fiindcă de atâte mii de ani de când trăiește pe pământ, încă n-au ieșit din pruncie și n-au venit la vârsta de bărbat, ci purure întru neputință și întunerec rămâne. Când privesc la aceasta (zice poetul), plâng întins, cum au plâns odinioară Eraclit! M. P.
    a) Spun istoricii că dedemult era doi filosofi ce avea fire de împrotivă unul altui; unul era Democrit care râdea de oameni și de lume, și deacă-l întreba cineva el răspundea că râde de nebuniile oamenilor; altul era Eraclit care întins plângea, și fiind întrebat pentru ce plânge, răspundea: pentru ticăloșia și patimile oamenilor. C. Erudițian.
  2. Poetul zice că omul e așa de ticălos, cât face lucruri care dobitoacele nu le fac. Apoi zice că omul în lume cu atâte slăbiciuni firești care neapărat îl încungiură, atâta este asuprit, cât puțină vreme îi rămâne de veselie; iar' el cu mintea neașezată, ș-acele puține ceasuri își otrăvește dându-să patimilor firești, râvnii și lăcomii. M. P.
  3. Unii (zice el) merg în țări departe pentru bogăție, și în urmă înecându-să în mări, rămân peștilor de hrană; pe alții apucă patima de domnie și în urmă, neputându-și săvârși proiecturile, pier cu toată familia sa. Erudițian.
  4. Iar' când ajung unii ca acești la domnie, atuncea să fac despoți și tirani și prădează țările împrejur. Iată (zice el) Alexandru împărat cu oastea sa junghie o jumătate de lume, și pentru adecă ca să-ș' facă nume de eroe; romanii junghiară ceaialaltă jumătate pentru slava deșartă a triumfului! M. P.
    a) Știut lucru este că nu fieștecare gheneral roman după izbânda asupra nepretenului putea să facă triumf: multe mii trebuiea mai întii să puie supt sabie pănă i să da slobozie a intra în Roma cu triumf. Erudițian.
  5. Cinghișhan au fost un puternic împărat a mongolilor care începând de la Hina au pustiit ș-au robit toată Asia pănă la India, iar Tamerlan sau
    Timurhan încă au fost aceloraș mongoli împărat, care așijdere toată Asia au povoit cu oștile sale. Filologos.
  6. Deci zice poetul că acești doi împărați tot aceaia făcea ce-au făcut Alexandru și romanii, însă din altă pricină, adecă că mongolii vrea pe toți să șteargă de pe fața pământului, care sunt de alt neam ș-altă lege. Așijdere și Mahomet făcu; iară ispánii (spaniolii) pentru nește pietrii cu aur, ucisără pe toți mexicanii. Și acestor tuturor mari tâlhari, tu, oame, deduși putere și ajutoriu ca să-ți junghie frații, strígă în urma poetul. M. P.
  7. Însă aceasta nu-i destul (zice el): tu, oame, iscodești dumnezei noi, ce sunt împrotiva adevăratului Dumnezeu; scornești noao credinți ce-s împrotiva minții ș-a firii omenești: înveți nește dogme ce nime nu le precepe, după care a tale deșerte învățături omul nu trebuie să vază ce vede, nice să știe, ce știe, ci numai aceaia ce i să spune.
  8. Tu, oame (zice) înveți că mintea-i nebunie, firea necurată și toate faptele minții adevărate cu sabie și foc gonești. M. P.
  9. Apoi spune poetul mai încolo cum oamenii își închipuiesc noao legi și credinți, cât mai pe urmă nu să precep înșii, și să hulesc unii pe alții, să dăfaimă, să strică. Jidovul pe toți ce-s de altă credință i-ar tăia de istov ca și pe filisteni, căci crede deșert că așa poruncește Dumnezeu. Turci încă n-au sfială, ș-ar ucide peghiauri (necredincioși) să poată, căci așa cetesc din Coranul său. M. P.
  10. Ba și noi, creștinii ardeam câteodată pe necredincioși, cum ard ș-astăzi spaniolii cu sfânta incviziție pe jidovi și pe alții! Într-acea, zice, preoții tuturor credințelor deșerte strigă cătră norod să deie lui Dumnezeu (adecă lor) și făgăduiesc raiul! M. P.
  11. Mare cu adevărat juruință, că cine nu ș-ar da toate pentru raiu! deacă s-ar putea cumpăra raiu cu bani... Ț-alte lucruri mai scumpe, cum sunt pietrile nestemate! M. P.
    a) Poetul moralisind oarecâtă vreme, zice cătră musă să lase aceste lucruri, fiindcă nu este bine a spune lucrurile, să fie cât de bune ș-adevărate, când oamenii nu le primesc. M. P.
    b) Adecă cum zisă Hs: nu aruncați mărgăritarul înaintea porcilor. Popa Mustrul din Puntureni.
  12. Deputáția, adecă toți deputații sau delegații depreună. Slobozan cânta biruință! Adecă Slobozan socotea că el cu voroava lui au biruit pe Baroreu. Janalău zice: măcar că eu doară nu sunt destoinic a mă împrotivi cu cuvântul celor ce oráră înaintea mea, dar fiindcă aici suntem adunați pentru binele de obște, trebuie a sfătui cum să cuvine. M. P.
  13. Încumet este cuvânt romănesc, pe une locuri acum învechit, și însemnează nu mă încred sau, cum zic ardelenii, nu mă bizuiesc. Filologos.
  14. Voroava lui Janalău merge într-acolo, că nu să poate cu totul nici lăuda, nici huli chipul vreunii stăpânii, adecă nici a monarhiei, nici a republicii sau democrații, căci firea norodului și împrejurărilor pot să facă și pe una și pe alta, bună sau rea, adecă obiceaiurile norodului la care să așază chipul de stăpânie. M. P.
  15. Sunt noroadele bune și blânde, cu năravuri îmbunătățite, atuncea la noroade ca aceste, poți da formă de stăpânie oricât de slobodă, adecă măcar să fie și democrația cu toată volnicia de norod, căci norodul totdeuna va rămânea întru hotarele cuviinții, având năravuri bune. Iară norodul spre rău învățat, neodihnit și stricat, la un norod ca acela, de ai face măcarce legi sfinte și măcarce chip de stăpânie strânsă să le dai, nu-i vei putea drege numa cu legile și pedepse. Zice adecă în urmă: la un norod bun, va fi bună și monarhia și democrația, dar la cel rău, și una ș-alta va fi rea. M. P.
  16. Acum vine Janalău la thema sa. Deci (zice) unul care va să așeze vreo stăpânie în norod, trebuie mai întii de toate să aducă întru norodul acela obiceaiuri bune, adecă (precum să vede a fi scoposul lui Janalău) să înceapă de la creșterea tinerilor, să rânduiască școale și învățători de norod care să îndrepteze spre fapte îmbunătățite pe oameni din pruncie. Acest temeiu pus, poate el apoi să așeze măcarce stăpânie, luând sama pururea și la firea norodului, firea locului, și după aceste chibzuind să așeze legile. M. P.
  17. Deci (zice Janalău) eu din sine nu voi lăuda nice pe o stăpânie, nice o voi defăima, ci numa voi arăta cele bune și rele, ce să află în stăpânia monarhicească și democratecească.
  18. Începe Janalău a desvolbi răul ce cuprinde în sine monarhia, și zice: oamenii toți câți sunt pe lume, să nasc asemene, nici firea din sineși îi osăbește la nașterea lor. Așa dară din fire toți sunt de potrivă și toți au aceleși drepturi: pentru aceasta (vorbind despre oameni, precum să află ei afară de soțietate așezată și stăpânie hotărâtă) nu poate zice unul cătră ceialalți: eu-s mai mare decât voi! căci totdeuna cei mai mulți îi dovedesc mai pe urmă că el numa un cap are, și unul nu poate să supue pre atâța. Pentru aceasta, zice Janalău, unul nu poate să stăpânească, dar nici mai mulți, de ar fi cât de înțălepți, căci și cei înțălepți în urmă sunt oameni pătimași și dacă li să dă putere în mână, prin lungă poruncire, în urmă poruncește după voia sa, uitându-și că-i greu a împlini toate poruncile ce nu sunt spre folosul de obște, ci numai spre a poruncitoriului. Acest poruncitoriu câteodată apoi să învață și a asupri pe supuși și pune norodul la prăpaste. M. P.
  19. Drept aceasta nime să nu stăpânească, fără numa legea; să hotărâm dar legi bune, după care să fim cârmuiți prin alese dintre noi persoane cinstite. Însă acele persoane să nu fie la dregătorii pănă la moartea lor, ci numa pănă la vreme hotărâtă, căci, zice el, dregătorii cei ce-s rânduiți pe toată viața lor, sunt un feliu de despoți. M. P.
  20. Acești feliu de dregători știind că ei vor fi deapururea pănă trăesc la acele vrednicii, luându-să de mână, sânguri mâncă veniturile de obște. Iară (zice Janalău) când dregătorii aleși din voia tuturor au să dregătorească numa păn' la o vreme hotărâtă de un an, doi sau trii, atunci nu-i de a să teme ca să să facă despoți, căci să tem că, deacă vor fi lăpădați din dregătorie, să nu să tragă la răspuns. M. P.
    a) Organisită va să zică rânduită. Vine acest cuvânt de la organ, care cuvânt să află și la Meneiulnostru; de-acolo s-au făcut organisesc, adecă bine împărțesc sau orânduiesc părțile. Așijdere,avtoritate va să zică vâlfă a celui mai mare sau mai bătrân. Filologos.
  21. Aici își deschide Janalău mintea mai chiar și zice că la stăpânia ce au să așeze țiganii este de trebuință, ca în frunte să fie un feliu de monarhie, însă cu foarte înguste hotară și numa la împrejurări afară de rând, când poftesc trebile țării ca curând să să facă toate cuviincioasele orândueli spre apărarea binelui de obște.
    a) Adecă, precum înțăleg eu, Janalău vra să fie dictatură, ca și cum era la romani când să ivea vreo primejdie și cerea grabnică lucrare; căci atunci romanii văzând că dacă lucru va merge la sfătuirea de obște, după rânduiala așezată, va ținea oarecâte zile pănă când să va face hotărâre de la sănat; iar' într-acea vreme poate fi târziu sfatul. Erudițian.
    b) Eu tot am ascultat încătro va să meargă Janalău cu sfătuirea, dar acum văd că au fost mare politic, căci cei mai procopsiți politici să țin de această socotință, că republica romanilor pentru aceasta au treit atâte veacuri, că au știut mesteca la democrație și monarhia, adecă dictatura care este un feliu de monarhie absolută; însă numa la trebile, precum s-au arătat mai sus. Și cu adevărat întru aceasta monarhia are preferenția sa mai nainte de altele; căci să púnem o republecă, și cum că un monarh de-aproape, cu foarte mare putere, neașteptat intră în țară, așa cât oastea lui merge cu vestea împreună! Atuncea întreb pe republicani: ce vor face? când ei, după așezământul republican, nu pot să facă nimica fără de sfatul de obște a sănatului. Deci pănă să va strânge sănatul, pănă va sfătui și va hotărî ce este de a face, iacă neprietenul poate cuprinde toată țara! Dar, după rânduiala de dictator, acesta numindu-să, lucrează după sfatul său, nice poate să știe protivnicul de sfaturile lui. C. Politicos.
  22. Destul că Janalău purtă biruință, că toți să plecară după sfatul lui, adecă făcură o stăpânie, unde precum norodul așa și cei aleși din norod să aibă cuvânt și sfat la trebile țării de obște, însă în sine să fie republică, cu putere la deosăbite împrejurări să poată alege ș-un dictator. Cu un cuvânt, au ales dintru toate chipurile de stăpânie cele ce sunt mai bune. Erudițian.
  23. Nu știu cum, la toate lucrurile bune să tâmplă o împedecare. Istoria ne arată cu miile de aceste tâmplări care apoi au fost în veci stricătoare noroadelor. Mulțimea fără socoteală cu sfatul său cel nebun au stricat într-o clipită toate care multe veacuri s-au alcătuit. Așa fu cu țiganii ce stricară acest lăudat așezământ. Politicos.
    a) Mă tem să nu fie răzvrătit norodul țigănesc oarecare din voievozi, care doară poftea să fie vodă sau craiu.
    Eu am căutat la luările aminte ce au făcut Talalău la orighinal și am aflat că Goleman și Tandaler nu era bucuroși că ei n-au fost trimiși la cel sobor de învățați; și auzind că acel sobor nu va să facă un craiu sau vodă, la care domnie amândoi căsca, drept aceasta, pe supt mână, cum să zice, au întărâtat gloata țigănească, zicând că acei învățați din care vorbesc așa că nime nu-i înțălege ce zic și fac un așezământ care nu-i de nice o treabă în țigănie. Erudițian.
  24. Vezi mulțimea fără sfat, deacă să pornește o dată, cum n-ascultă cuvânt! Politicos.
    a) Încai să fie cerut sama de la săbor și să să fie încredințat de faptele lor mai nainte de a-i judeca. Criticos.
  25. Iacă că Tandaler nu va să știe de democrații și republece, ci întii acum vorbește. Mândrilă.
    a) Dacă-i pentru întia vorbire, prepusul mai bine cade pe Cucavel! P. Mustrul.
    b) Așa gândesc și eu! Onoch.
  26. Tandaler, de bună samă, era mai nainte credințat că-l vor alege pe dânsul, mai vârtos după atâta vitejie ce arătasă. Criticos.
    a) Adecă pentru că să bătu cu boii. Mustrul.
    b) Când îl luă taurul moldovenesc în coarne. Onoch.
  27. Iacă că Tandaler nu va să știe de democrații și republece, ci îndată zice să aleagă pe un vodă! de unde și eu cred că bine au însemnat Talalău la izvod.
    Mândrilă.
    a) Însă Drăghici să vede că nu-i de sfatul lor. M. P.
  28. Precum văd eu, Drăghici are mai multă minte decât toți. Criticos.
  29. Din ce merge, din ce grăiește mai bine, căci adevărat zicând, țiganii încă nu avea țară deosăbit, ci numai nește pământuri dăruite. Cr.
  30. Bravo Drăghici! De-aici să cunoaște că la bătrâni este mintea; foarte bine le sfătuiește el, după a lor împrejurări. Nu să poate ști pentru ce țiganii nu l-au ascultat. Criticos.
    a) Învățatu Talalău arată la locul acesta că țiganii amegiți cu cea biruință a lui Tandaler și ne văzând pe munteni mai mult, socotea că turcii au tăiat pe munteni, iară ei au tăiat pe turci, și cum că acum nu au de a să teme de nime. Erudițian.
  31. Acum încep, sfaturile cornurate a țiganilor! Ce osăbire între aceste sfaturi și cele a învățaților țigănești de la sobor! Criticos.
    a) Urât vorbește Goleman de vozi, când nice mâni nu le dă, ci brânci, ca când ar fi urși sau alte fieri răpicioase. Mustrul.
    b) Dar cum pot țiganii proști să grăiască amintre? Mândrilă.
  32. Din ce merge Goleman, din ce o zice mai groasă! Crit.
    a) Deacă n-ar avea vodă ș-alte griji, numai acele de care zice Goleman, atunci ar avea dreptate, dar totuș', trebuie să zicem adevărul, că el are ș-alte griji, precum: în ce chip s-apere țara de neprieteni, să ție oștile, să întărească pravilele din lăuntru și să păzească asupra liniștei de obște. Criticos.
    b) Așa dară tot pentru sine! Golemane, să trăești! Popa Mustrul din Puntureni.
  33. Acum vine rândul și la boieri! Cu adevărat pe scurt! dar' bine! Criticos.
    a) Dar' Gogul acela nu-i om bun; și, de nu vrea fi Corcodel, cine știe ce mai clevetea acel antiaristocrat. Arhonda Suflănvânt.
    b) Clevetirea-i când cineva vorbește de altul rău fără temeiu, deci este întrebare: oare Gogul cu temeiu vorbește? P. Mustr.
  34. O proverbie de obște ce va să zică că a sparge un car de oale să poate cu o măciucă sângură! M. P.
  35. Eu tot ascultai de când începură țiganii a vorbi, dar văzând că nici unul lasă pe altul să vorbească și fieștecare începe de un altru lucru a vorbi, văd foarte adevărat socoteala lui Baroreu care zisă că mulțimea niciodată nu sfătuiește bine. Simplițian.
  36. Ei! iacă vine rândul și la preoți. Dar de unde știu țiganii așa bine tainele vlădicilor, care țân câte o soră sau nepoată? P. Mustrul.
    a) De popi ce zice este curat adevăr! Că popa nostru tocma așa face! Onoch.
    b) Iacătă, de preoți cu preutese nu grăiește așa rău ca de vlădici. P. Nătăroiu din Tând.
  37. Ai, afurisitul! Caută ce grăiește! adecă el nu vra să aibă nice preoți și va să să ducă încălțat, îmbrăcat la dracu. P. Nătăr.
    a) Dar așteaptă, frăția-ta, că pot vini și mai multe, apoi să-l afurisim! Mustrul.
    b) Precum văd eu, țiganii totdeuna fără popi au fost, ca și cum sunt acum. Crit.
  38. Aceasta-i bună!... Toate adevărate! Eu n-am să zic nimica de împrotivă. Crit.
    a) Unul ca acesta-i afurisit de trii sute noaozăci și noao de s. părinți de la Sfeata Gora, și!... și!... de S. Păresemi! P. Nătăr.
    b) Hoho! frăția-ta, că cu noaozeci și noao de părinți l-ai pre îngenuncheat! Bine că-l curmă Goleman, că doară ne spunea el și mai multe. Dar, de cumva n-or fi mai multe, mai bine să tăcem. P. Mustru.
  39. Mă tem, vere, de s-or sfădi mai mult țiganii, să nu ne ajungă și la noi rândul! Onoch.
    a) Fericiți care nu înțeleg! De-ați fi luat samă, pănă acum doară de o sută de ori sunteți pomeniți. P. Mustrul.

    * * *


Etichete: , , , , , ,