de Ion CreangăUrmare la Soacra cu trei nurori (1) |
| Soacra cu trei nurori (2) |
După nuntă, bărbații din nou se duc la treaba lor și nurorile rămân iar cu soacra acasă. Baba iarăși le dă de lucru cu măsură și, cum vine seara, se culcă după obicei. Cele două nurori, văzând pe cea mai tânără codindu-se la treabă, îi zic:
- Da' nu te tot codi, că mămuca ne vede.
- Nu căuta că horăiește, zise cea mijlocie, mămuca are la ceafă un ochi neadormit, cu care vede tot ce facem, ș-apoi tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mâncat niciodată moarea ei.
- La ceafă ?... vede toate ? n-am mâncat moarea ei ?... Bine că mi-am adus aminte... Dar ce mâncăm noi, fetelor hăi ?
- Ia, răbdări prăjite, dragă cumnățică... Iar dacă ești flămândă, ia și tu o bucată de mămăligă din colțar și cu niște ceapă și mănâncă.
- Ceapă cu mămăligă ? D-apoi neam de neamul meu n-a mâncat așa bucate ! Da' slănină nu-i în pod ? Unt nu-i ? Ouă nu sunt ?
- Ba sunt de toate, ziseră cele două, dar sunt ale mămucăi.
- Eu cred că tot ce-i a mămucăi e ș-al nostru și ce-i al nostru e ș-al ei. Fetelor hăi ! S-a trecut de șagă. Voi lucrați, că eu mă duc să pregătesc ceva de-a mâncării, știi colè, ceva mai omenește; ș-acuși vă chem și pe voi.
- Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură ! ziseră cele două. Vrei să ne-aprindem paie în cap ? Să ne zvârlă baba pe drum ?
- Las' dacă v-a durè capul ! Când v-a întreba pe voi, să dați vina pe mine și să lăsați să vorbesc eu pentru toate.
- Apoi dar... dă !... fă cum știi; numai să nu ne bagi și pe noi în belea.
- Hai, fetelor, tăceți, gura vă meargă; că nu-i bună pacea, și mi-e dragă gâlceava. Și iese cântând:
- Vai, săracul omul prost,
- Bun odor la cas-a fost !
Nu trece nici un ceas la mijloc, ș-un cuptor de plăcinte, câțiva pui pârpâliți în frigare și prăjiți în unt, o străchinoaie de brânză cu smântână și mămăliguța erau gata. Apoi iute cheamă și pe celelalte două în bordei, și se pun la masă cu toatele.
- Hai, fetelor, mâncați bine și pe Domnul lăudați, că eu mă răpăd în cramă s-aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele aceste mai bine pe gât.
După ce-au mâncat ș-au băut bine, le-au venit a cânta, ca rusului din gura gârliciului:
- Soacră, soacră, poamă acră,
- De te-ai coace cât te-ai coace,
- Dulce tot nu te-i mai face;
- De te-ai coace toată toamna,
- Ești mai acră decât coarna;
- De te-ai coace-un an ș-o vară,
- Tot ești acră și amară;
- Ieși afară ca o pară;
- Intri-n casă ca o coasă;
- Șezi în unghi ca un junghi.
Ș-au mâncat, ș-au băut, ș-au cântat până au adormit cu toatele pe loc.
Când se scoală baba în zori de ziuă, ia nurori dacă ai de unde. Iese afară speriată, dă încolo, dă pe dincolo, și când intră în bordei, ce să vadă ? bietele nurori jeleau pe soacră-sa... Pene împrăștiate pe jos, fărmături, blide aruncate în toate părțile, cofăielul de vin răsturnat, ticăloșie mare !...
- Da' ce-i acolo ? strigă baba înspăimântată. Nurorile atunci sar arse în picioare; și cele mari încep a tremura de frică, cum e varga, și lasă capul în jos de rușine. Iar cea cu pricina răspunde:
- Da' bine, mămucă, nu știi c-au venit tătuca și cu mămuca, și le-am făcut de mâncare, și le-am scos un cofăiel de vin, și de aceea ne-am chefăluit și noi oleacă. Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus.
- Și m-au văzut cuscrii cum dormeam ?
- D-apoi cum să nu te vază, mămucă ?!
- Ș-apoi de ce nu m-ați sculat ? Mânca-v-ar ciuma să vă mănânce !
- D-apoi dă, mămucă, fetele aceste au spus că d-ta vezi tot; și de aceea am gândit că ești mânioasă pe tătuca și pe mămuca, de nu te scoli. Și ei erau așa de mâhniți, de mai nu le-a ticnit mâncarea.
- Ei, lasă, ticăloaselor, că vă voi dobzăla eu de acum înainte !
Și de atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă cu baba. Când își aducea ea aminte de puicile cele nadolence și boghete, de vinișorul din cramă, de risipa ce s-a făcut cu munca ei, și c-au văzut-o cuscrii dormind așa lăfăiată, cum era, crăpa de ciudă și rodea în nurori, cum roade cariul în lemn.
