de Ion Luca CaragialeUrmare la Tren de plăcere (1) |
| Tren de plăcere (2) |
D. Georgescu îndoiește pasul… intră în parc; caută peste tot… Madam’ Georgescu – fatalitate ! – nicăieri. Obosit, omul șade pe o bancă, să răsufle, și, pentru prima oară, după o alergătură de cinci ceasuri, înjură în gând… Pe cine ?… Pe coana Anica… Dumneei a făcut toată încurcătura, dumneei face toate încurcăturile… Dar… nu strică dumneei; el strică; nu trebuia s-o ia; trebuia s-o lase la București… Șezând astfel pe bancă-n parc, în prada unor gândiri destul de nefavorabile cocoanei Anichii, d. Georgescu nu ia seama că muzica a plecat și că lumea încet-încet s-a strecurat, mergând fiecare cătră culcușul său. A ! e grozav să ai ființe iubite, rătăcite departe de tine, și să nu știi la un moment dat în ce loc se află, ce fac, ce li se-ntâmplă, ce vorbesc, ce simt, ce gândesc despre tine… le e dor de tine, cum ți-este ție de ele ? etc. etc.
„Unde dracul s-a băgatără ?“ zice d. Georgescu…
Și iar o înjurătură – de astă dată la adresa tutulor celor trei ființe iubite pe cari le caută fără să le găsească. Dar iată că un glas simpatic îl trezește pe d. Georgescu din urâtele-i gânduri.
- Bravos ! d-le Mialache ! bravos !
Este cocoana Anica, mamița lui madam’ Georgescu.
- Cocoană ! strigă ginerele, sărind drept în picioare… Unde umblați, cocoană ?
- Bravos ! tot dumneatale-ntrebi…
- Firește că eu, daca nu știu… De cinci ceasuri de când umblu după dv.
- După noi !… Ce spui, frate ?… Dar la Oppler nu puteai să vii ?… A nemerit orbul Brăila… și d-ta…
– La Oppler te-am trimes eu pe d-ta ? strigă d. Georgescu scos din pepeni… La Oppler ? Dracul era să știe că dv. sunteți la Oppler… Eu v-am căutat la Mazăre, la Manolescu, la Voinea, în parc…
- La Voinea ?… Nu mi-a zis Mița că ne-a găsit loc la Vasileasca ?…
- Când ți-a zis Mița că ți-a găsit loc la Vasileasca ?
- Când ne-am întâlnitără pe bulivar…
- Când v-ați întâlnitără pe bulivar ?
- Când mergeam la Voinea… ne-am întâlnitără, că nu l-am găsit…
- Pe cine ?
- Pe Voinea. Fincă ne-am întâlnitără cu Măndica.
- Care Măndica ? zbiară d. Georgescu.
- Vasileasca, omule ! și cu Mița…
- Ei ! și unde e acuma Mița ?
- Nu ți-am spus ?
- Când mi-ai spus ?
- Mialache ! ești nebun ? Nu ți-am spus că te așteaptă la Oppler cu Vasileasca și cu fratele Vasileaschii, locotenent Mișu de la itidență ?
- Dar puiul ?
- L-am culcat.
- Unde ?
- Nu ți-am spus ?
- Cucoană ! ești nebună ? când mi-ai spus ?
- Nu ți-am spus că am tras la Măndica.
- Ei ?!
- Nu zbiera așa !… Ei ! ne-a dat un pat pentru puiul în odaie la copiii ei, și Miții i-a dat odaia lui Mișu, și el doarme pe canapea în antreluță…
Din vorbă-n vorbă, au ajuns la Oppler. La Oppler, fatalitate ! Toate luminile stinse.
- S-a dusără la Vasileasca acasă.
D. Georgescu și coana Anica suie încet pe drumul prăpăstios către strada Furnica. E o noapte caldă, cu lună plină… Cu cât suie, cu atât se desfășură la picioarele drumeților panorama mirifică a Sinaiei, cu simetricele ei constelații de lampioane electrice. Vederea aceasta o încântă pe coana Anica… D. Georgescu e mai puțin simțitor față cu măreața priveliște și înjură bombănind. Au ajuns în sfârșit la Villa Măndica. Puiul doarme cu copiii Vasileaschii; dar, fatalitate ! madam’ Georgescu lipsește. A plecat.
- Unde ?
- A plecatără acușica toți, zice servitoarea somnoroasă, la Sfânta Ana.
- Și d. Mișu locotenentul ? întreabă coana Anica.
- Și dumnealui, răspunde slujnica.
- Du-te și dumneatale repede, Mialache ! zice cocoana.
Dar d. Mialache izbucnește:
- Ce ? cocoană ! ce ? sunt nebun ? dumneatale mă socotești cal de poște ?
- Nu striga, că scoli copiii !
- De cinci ceasuri de când alerg după dv. ca un turbat, nu e destul ? Nu mai mă duc.
- Du-te, Mialache mamă ! zice foarte rugătoare cocoana; o să-i faci mare plăcere Miții și la toți.
- Nu mai poci…
- O să te căiești, Mialache !
- De ce să mă căiesc ?… Nu mă duc ! n-o găsesc nici acolo… Mai bine, adu coșul.
Când zice d. Georgescu acestea, orologiul de la castelul Peleș se aude-n depărtare bătând noaptea jumătate. Cocoana scoate coșul de subt canapea, slujnica aduce o sticlă cu vin, și d. Mialache se pune să supeze cu coana Anica. La supeu, d. Mialache povestește cu de-amănuntul toate peripețiile prin cari a trecut; iar cocoana Anica, cum s-a-ntâlnitără cu madam’ Vasilescu și cu toată compania și cu locotenent Mișu, care e mucalit al dracului „și cântă teribel !“. Apoi, după supeu, s-a culcat d. Georgescu în odaia locotenentului, rezervată pentru el și madam’ Georgescu; iar gramamà, în odaia copiilor, cu puiul.
Dormeau încă profund când, pe la cinci și jumătate dimineața, un zgomot strașnic, clopoței de trăsură, lăutari și chiote, i-a smuls din brațele lui Morfeu. Se-ntorcea compania de la Urlătoare, cu lăutari: madam’ Vasilescu, madam’ Costandinescu, nepoțica ei, domnișoara Popescu, și d. Vasilescu și madam’ Georgescu și locotenent Mișu… Fusese o partidă de plăcere improvizată, o fantazie a locotenentului.
- Vezi, cocoană ? zice d. Mialache lui gramamà. Vezi ? dacă mă luam după vorba d-tale și mă duceam și la Sfânta Ana !…
Ah ! a fost o plăcere ce va rămânea neuitată… Pe lună, cu trăsurile la pas, și dasupra armoniei apelor de munte și șoaptelor pădurii, lăutarii acompaniând încetinel și d. Mișu cântând menuetul, pe care-l cântă regulat muzica în parc și care-i place atâta lui madam’ Georgescu !… De aceea, cu sufletul încărcat de fermecătoare amintiri, seara, la București, când își face toaleta de culcare, madam’ Georgescu zice oftând:
- Ah ! mamițo ! menuetul lui Pederaski…, mă-nnebunesc !Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Poți să citești aici și alte schițe de I.L.Caragiale, doar să dai clic pe titlul ales: