de Ion Luca Caragiale
 |
| Tren de plăcere (1) |
Madam’ Georgescu - Mița Georgeasca - cu d. Georgescu - Mihalache - pleacă la Sinaia cu trenul de plăcere. Însă, de mult madam’ Georgescu a promis „puiului“ să-l ducă odată și pe el la Sinaia; prin urmare, trebuie să-l ia și pe puiul; dar puiul nu merge nicăieri fără „gramamà“; prin urmare, și pe gramamà trebuie s-o ia. Puiul este mititelul Ionel Georgescu, în etate de cinci anișori împliniți, unicul fruct până astăzi al amorului părinților săi; iar gramamà este cocoana Anica, mamița mamițichii puiului.
Trenul de plăcere pleacă din Gara de Nord sâmbătă după-amiazi, la orele trei fără cinci. Sâmbătă, așadar, de la amiazi, amândouă aceste doamne încep să se pregătească de plecare. Madam’ Georgescu este pe deplin stabilită asupra toaletei sale: bluza vert-mousse, jupa fraise écrasée și pălăria asortată; umbreluța a roșie, mănușile albe și demibotinele de lac cu cataramă; ciorapii de mătase vărgați, în lungul piciorului, o bandă galbenă și una neagră, despărțite cu câte un fir stacojiu. Cocoana Anica se-mbracă în negru, așa se-mbracă dumneei de când a pierdut pe răposatul Nicula; coloare deschisă n-a mai purtat, decât acuma, de curând, barej conabiu la cap. Cât despre puiul, nici nu mai încape discuție – el va purta la Sinaia uniforma de ofițer de vânători ca prințul Carol. Până să potrivească mamița pe madam’ Georgescu, până să-mbrace pe puiul și să-i puie sabia, iată că s-a făcut ceasul două fără douăzeci. La ceasurile două fără un sfert, iată că sosește și d. Georgescu cu un muscal cu cauciuc. Cum intră și dă cu ochii de gramamà, strigă:
- Cocoană ! încă n-ai plecat ? să știi c-ai pierdut trenul ? Până s-ajungi la tramvai, cum umbli d-ta; până să-l apuci, că poate n-ai noroc să-ți treacă tocmai atunci; până să ajungi la gară, - s-a isprăvit ! n-are să te-aștepte trenul pe dumneata…
Apoi, văzând pe gramamà că tăndălește căutând niște chei:
- N-auzi, cocoană, că scapi trenul ?
Cocoana Anica pornește, și madam’ Georgescu după ea:
- Mamițo, știi unde am vorbit să ne-ntâlnim: în salon de clasa-ntâi… Ai auzit ?
Gramamà a plecat să caute tramvaiul. D. Georgescu cu familia și cu un coșuleț elegant de provizii – salam, opt ouă răscoapte, un pui fript, două jimble, sare, piper, în sfârșit tot ce trebuiește – se urcă în birjă și:
- La gară, gaspadin !
De douăzeci și cinci minute, familia Georgescu stă în salon de clasa-ntâi, și gramamà nu mai sosește. Ceasornicul arată două și jumătate… Madam’ Georgescu începe să devie impacientă. Trei fără douăzeci și cinci… Mai sunt douăzeci de minute; la casă se dau bilete, și cocoana Anica nu mai vine. D. Georgescu începe a bănui că n-are să trebuiască a mai lua patru bilete, poate că trei or s-ajungă, și pornește din salonul de așteptare să meargă la ghișet. Dar în ușă-ntâlnește piept în piept pe gramamà, care nu mai poate de gâfâială.
- Uf ! nu mai poci ! zice cocoana Anica.
Dar d. Georgescu îi numără parale potrivite pentru un bilet de dus și-ntors clasa III, și-i arată ghișetul respectiv.
Peste câteva minute, trenul zboară-nspre Carpați.
- Biletele, vă rog, domnilor, zice politicos conductorul, intrând în primul vagon de clasa-ntâia.
D. Georgescu arată două bilete.
- … Mititelul… al dv. ? întreabă conductorul arătând pe ofițerașul de vânători, care s-a suit cu picioarele pe bancheta de catifea.
- Da ! dar n-a-mplinit patru ani… Nu trebuie să ne-nveți dumneata pe noi regula, zice madam’ Georgescu.
Conductorul salută politicos și trece mai departe.
- I-ai spus mamiții (întreabă discret madam’ Georgescu pe consoartele dumneaei) să bage de seamă să nu-i fure cineva coșul ?
D. Georgescu dă din cap și se mulțumește să zică numa:
- Hâhî !
Mai discret încă, întreabă d. Georgescu pe consoarta d-sale:
- I-ai dat ceva parale ?
Madam’ Georgescu răspunde consoartelui tot așa de laconic cum i-a răspuns și dânsul.
- Cât ?
Madam’ Georgescu arată mâna cu cele cinci degete răsfirate: cinci - adică, o băncuță. Treizeci de bani, tramvaiul de la Zece Mese până la gară: care va să zică gramamà are încă douăzeci de bani pentru ca să cumpere două legături de vișine la Comarnic. Și-n adevăr, le și cumpără, și le și mănâncă pe jumătate până la Valea Largă, cu sâmburi cu tot. Trenul sosește la Sinaia regulat. Lume - destulă. Dar cu toată-mbulzeala, cine știe să-și facă un plan bine hotărât nu se rătăcește niciodată. Familia Georgescu știe perfect ce are să facă pas cu pas și minută cu minută. Astfel, madam’ Georgescu, cu d. Georgescu și cu puiul se urcă-n birjă și merg drept la parc, unde muzica militară cântă cadrilul Les petits cochons, să se asigure de o odaie cu două paturi la Regal; iar gramamà cu coșul merge la Mazăre, să se asigure de o odaie cu un pat: e atât de aproape Mazăre de gară, că nu face pentru ca să mai dai parale la birjă. D. Georgescu însă dă unui băiat un ban, să ducă după gramamà coșul.
S-a întunecat… Lămpile electrice încep a sclipi. Puiului i-e foame. D. Georgescu lasă pe madam’ Georgescu pe o bancă în aleea principală, unde e toiul promenadei de lume bună, și pleacă cu puiul la gramamà. Fatalitate ! La otel Mazăre, i se spune că n-a fost odaie goală și că a trimes-o pe jupâneasa la otel Manolescu, devale. D. Georgescu coboară cu bravul ofițeraș de vânători, care este foarte obosit și flămând. La Manolescu, iar fatalitate ! n-a fost odaie goală, și a trimis-o pe jupâneasa la otel Voinea, în Izvor. D. Georgescu suie cu bravul ofițeraș, după ce i-a cumpărat o franzelă și i-a dat să bea apă. Trecând spre Izvor, se abate prin parc să spuie lui madam’ Georgescu, nu cumva să-și piarză răbdarea așteptându-l… Fatalitate ! Madam’ Georgescu lipsește de pe bancă. D. Georgescu lasă un moment pe puiul, care nu mai poate umbla, să se odihnească pe bancă, face câțiva pași în sus, apoi în jos, să găsească pe madam’ Georgescu. Madam’ Georgescu, nicăieri ! Se-ntoarce să ia pe puiul, să-l ducă la Voinea și să se-ntoarcă apoi în parc, unde trebuie până-n fine să găsească pe madam’ Georgescu. Fatalitate ! Puiul lipsește.
- Pardon, zice d. Georgescu către un domn care stă pe bancă, n-ați văzut un copilaș frumușel, îmbrăcat în uniformă ca prințul Carol ?
- Ba da… Acu a plecat cu o damă…
- Cu o damă înaltă, cu bluză verzuie și cu jupă…
- N-am băgat de seamă; dar am auzit că dama-i zicea „puiule“ și băiatul „mamițico“.
- Pardon, încotro a pornit ?
- Încoace, răspunde domnul, arătând înspre Mazăre. Dama zicea că-l duce pe puiul la gramamà.
D. Georgescu pornește înapoi la Mazăre… Acolo i se spune - fatalitate ! - că madam’ Georgescu a fost acum cu puiul și, negăsind pe gramamà, a plecat devale la Manolescu. Degrab’ la Manolescu…
- A fost o damă cu băiețelul cu care ați fost dv. și i-am spus tot cum v-am spus dv., că n-am avut odaie, și am mânat-o la Voinea.
D. Georgescu suie și pornește cu pas regulat către Izvor. Ajunge foarte obosit și asudat la Voinea… Fatalitate ! La Voinea nu se află nici madam’ Georgescu, nici puiul, nici gramamà, nici coșul.
- Ce-i de făcut ?
Cu toată inteligența lui, d. Georgescu stă câteva momente pe loc fără să poată răspunde la această-ntrebare… Va trebui să răspunză însă…
- Ce ?
Pentru cine nu e deprins să se cațere pe munți, putând trece ca o capră din valea Prahovei în a Ialomiței, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decât cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai puțin largă, având două deschizături destul de strâmte. Te-a înghițit odată Sinaia, nu mai poți ieși decât ori pe sus, spre miazănoapte, către Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, spre Comarnic. Prin urmare, își face d. Georgescu următoarea judițioasă socoteală:
„Trebuie să fie în Sinaia, că n-au avut pe unde zbura“.
N-apucă bine să isprăvească această gândire, și cineva, venindu-i drept în față, sub lumina unei lămpi electrice, îi zice:
- Să-mi scrii, nene Georgescule !
- Adio, Mitică…
- Te așteaptă-n parc madam’ Georgescu cu familia Vasilescu și cu locotenent Mișu…
- În parc ?… Să-mi scrii, Mitică !
- Adio și n-am cuvinte, nene Mialache !