ÎN LUMEA DREPTĂȚII (6)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (5)

Dnei Adina căpitan Gh. Nicolau Giurgiu. 

Nu ți-e rușine, Adino dragă, să răspunzi cu o pagină la scrisorile mele de șase și de opt pagini? Vroiam să-mi răzbun și să nu-ți scriu decât un rând: “Sunt bine merci; sper că și voi idem”, și să iscălesc; dar nu pot.
Eu nu sunt ca tine, la un loc cu toate prietenele copilăriei noastre, având cui spune atâtea câte aș avea de spus; eu n-am aici decât pe Mama Tilda, dar cu ea nu pot vorbi acum cum aș vorbi cu tine. Ce n-aș da să te pot avea aici măcar o zi.

Am primit fotografia băiețelului tău. Numaidecât am poruncit la un tâmplar o ramă pe care s-o pirogravez (am gasit un model cu călțunași de toată frumusețea) și o s-o așez într-un loc de unde s-o privesc toată vremea. Ce drăguț e! Că o să am tot băiat și eu nici nu mă îndoiesc. Prea o dorim din adâncul inimii și Andrei și eu, prea ne-am obicinuit cu ideea asta, pentru ca Dumnezeu să nu ne împlinească dorința. Și Mama Tilda tot așa crede — la toate câte lucrează pentru copil le-a pus panglici albastre.

Numai dacă ar fi frumos ca al tău. Andrei a sărutat fotografia de zece ori, mângâind-o: “Feciorașul tatei, fecioraș“. Gândul c-o să aiba și el un fecioraș îl înnebunește de bucurie. A! dacă ai ști ce bun, ce plin de atenții e pentru mine Andrei, așa de bun încât i-am spus că dacă o vrea să-și răsfețe copilul cum mă răsfață pe mine, îl iau de sub creșterea lui (!!). Să ne auzi planuri ce facem; să vezi pe Andrei cum își notează fiecare cusur și cum discutăm mijloacele prin care le-am putea înfrânge la copil. Am râs ieri de ne-am prăpădit; mă rog, era să ne certăm, pentru că eu ziceam că o să-l pui la pian de la trei ani, și Andrei zicea că nu, că e prea devreme.

Sunt fericită, Adino dragă, așa de fericită încât parcă mă cuprinde o grijă. Aș vrea să se împietrească lumea așa cum e acum, să rămâi totdeauna sub iubirea mângâietoare și ocrotitoare a lui Andrei. Nu e frumos ca bărbatul tău Andrei, are însă o privire bună si un timbru de voce grozav de duios, între bas și bariton. Unele cuvinte spuse de el îmi plac la nebunie, parcă vibrează inima în mine când le aud: “marmură, bravură“.

Parcă ți-am scris că avem o căsuță mică și drăguță ca un pahar, așezată în mijlocul unei curți pline de flori. Proprietarul, care șade în fundul curții în doua odăițe, un pensionar bătrân, nenea Mache, cum îi zice toată lumea, e un grozav iubitor și de flori și de păsări.

Am făcut aici cunoștința unui coleg de școala al lui nenea Alexandru, un doctor — Georgescu, a cărui nevastă seamănă leit cu Victoria Nanu, dar nițel mai în vârstă. Sunt amândoi oameni foarte buni și care au prins mare dragoste de noi. Am primit de la ei mai multe daruri de nuntă. Duminica trecută am petrecut la via lor; o poziție încântătoare, din pridvorul casei lor se vede tot orașul. Nici nu mai încerc să-ți descriu frumusețea de rai a viei. Parcă n-am văzut de când sunt așa nuci uriași și umbroși, nici fân atât de plin de flori și de miresme. Ne-am întors seara acasă, târziu pe lună, cu sufletul îmbălsămat de fericire. Zici că te duci la Câmpulung în iulie. Poți să înțelegi câtă plăcere mi-ar face să putem veni și noi; dar nici nu vreau să mă gândesc la fericirea asta. Noi nu putem veni, atât din pricina poziției mele, cât și din altă privință. Andrei și-a cheltuit cu instalarea noastră tot ce-a pus deoparte și tocmai acum vin cheltuieli serioase. Voi însă ați putea să veniți aici, dar nu, ar fi prea frumos și bine. În orice caz, dacă s-ar întâmpla să veniți, te rog să mă înștiințezi. Sosirea voastră fără de veste mi-ar putea face rău de bucurie.

Măcar că în ropotul examenului, nenea Alexandru mi-a spus să nu uit să vă scriu salutări din parte-i. Din partea mea salutări dlui Nicolau; iar pe tine te îmbrățișez cu drag și cu dor ca pe o soră.

Elena Rizescu

P.S. Uitucă ce sunt! Sărută pe băiețel de sute de ori, pentru Andrei și pentru mine.

* * *

Urmează În lumea dreptății (7)