BASM DE FRAȚII GRIMM.
Atunci
slujitorul își luă inima-n dinți și-i destăinui totul: cum i-a dat o băutură adormitoare
și cum o fată sărmană a dormit în taină în iatacul lui. Și i-a mai spus că și
în noaptea asta trebuia să-i dea o băutură care să-l adoarmă buștean.
Se
minună craiul de ce auzise și la urmă îi porunci slujitorului:
- Ia de varsă băutura, colo, lângă pat ! Și-om vedea noi ce-o mai fi...
Când se lăsă noaptea, feciorul de casă iar o aduse în iatac pe crăiasă. Iar ea, sărmana, începu din nou să-i înșire craiului amarul vieții ei... Vezi însă că tânărul crai recunoscu de îndată al cui era glasul. Și cum să nu-l fi recunoscut, că doar era al soțioarei lui mult iubite!...
Și atât de mare îi fu bucuria, că nu se mai putu stăpâni și sări din pat, de parcă l-ar fi împins cineva de la spate.
Apoi îi grăi:
- Abia din clipa asta sunt mântuit! Până acum pot zice c-am trăit într-un vis, pentru că străina asta mă vrăjise să nu mai știu de tine, să te uit!...
Se gândiră ei să părăsească în mare grabă palatul ăsta blestemat, dar cum tatăl logodnicei era vrăjitor, se temură să plece pe față, ca să nu abată asupra lor vreo urgie. Și strecurându-se prin întunericul nopții, ajunseră până la locul unde-și avea cuibul pasărea Grif. I se urcară pe spinare și pasărea se avântă cu ei în zbor. Zbură ea ce zbură și ajunse la Marea Roșie. Când fu să treacă de mijlocul ei, fata își aduse aminte de povața pe care i-o dăduse vântul nopții și lăsă să cadă nuca. Căzu ea în valuri și numai ce se ridică dintre coamele înspumate un coșcogeamite nuc, că atingea cerul cu creștetul... Pasărea Grif se lăsă din zbor pe una din ramurile nucului și se hodini strașnic. Și când se simți iar în puteri, se avântă din nou în văzduh, și-i duse acasă, mai repede decât gândul... Ei, și acasă pe cine credeti că-l găsiră? Chiar pe coconul lor, care-n ăst timp se făcuse o mândrețe de flăcău de ziceai că-i picat din soare. Și de atunci nimeni nu le-a mai cășunat nici un rău, și-au trăit tustrei fericiți până la sfârșitul vieții lor.
- Ia de varsă băutura, colo, lângă pat ! Și-om vedea noi ce-o mai fi...
Când se lăsă noaptea, feciorul de casă iar o aduse în iatac pe crăiasă. Iar ea, sărmana, începu din nou să-i înșire craiului amarul vieții ei... Vezi însă că tânărul crai recunoscu de îndată al cui era glasul. Și cum să nu-l fi recunoscut, că doar era al soțioarei lui mult iubite!...
Și atât de mare îi fu bucuria, că nu se mai putu stăpâni și sări din pat, de parcă l-ar fi împins cineva de la spate.
Apoi îi grăi:
- Abia din clipa asta sunt mântuit! Până acum pot zice c-am trăit într-un vis, pentru că străina asta mă vrăjise să nu mai știu de tine, să te uit!...
Se gândiră ei să părăsească în mare grabă palatul ăsta blestemat, dar cum tatăl logodnicei era vrăjitor, se temură să plece pe față, ca să nu abată asupra lor vreo urgie. Și strecurându-se prin întunericul nopții, ajunseră până la locul unde-și avea cuibul pasărea Grif. I se urcară pe spinare și pasărea se avântă cu ei în zbor. Zbură ea ce zbură și ajunse la Marea Roșie. Când fu să treacă de mijlocul ei, fata își aduse aminte de povața pe care i-o dăduse vântul nopții și lăsă să cadă nuca. Căzu ea în valuri și numai ce se ridică dintre coamele înspumate un coșcogeamite nuc, că atingea cerul cu creștetul... Pasărea Grif se lăsă din zbor pe una din ramurile nucului și se hodini strașnic. Și când se simți iar în puteri, se avântă din nou în văzduh, și-i duse acasă, mai repede decât gândul... Ei, și acasă pe cine credeti că-l găsiră? Chiar pe coconul lor, care-n ăst timp se făcuse o mândrețe de flăcău de ziceai că-i picat din soare. Și de atunci nimeni nu le-a mai cășunat nici un rău, și-au trăit tustrei fericiți până la sfârșitul vieții lor.
Sfârșit
Ai putea să mai citești:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !