APA VIEȚII (3)

BASM DE FRAȚII GRIMM

Urmare la Apa vieții (2)

Voinicul dormi, nu glumă, și când se trezi, ce-i auziră urechile: ceasul bătea două­sprezece fără un sfert! Sări în sus de tare ce se sperie, și, alergând într-un suflet la fântână, scoase apa cu un urcior care se afla pe o lespede și-o rupse la fugă. Tocmai când era gata să iasă afară, ceasul bătu douăsprezece și poarta de fier se-nchise cu atâta putere, că-i prinse din urmă călcâiul și-i smulse o bucată din el.

Prâslea nu luă în seamă ce i s-a întâmplat, fiind tare bucuros că dobândise apa vieții. În drum se nimeri să-i vină iar în cale piticul cel inimos. Văzând el sabia și pâinea din mâinile voinicului, îi spuse:

-  Lucru de mare preț ai dobândit, fătul meu! Cu sabia asta poți birui oricâte oștiri ți s-ar pune în cale, iar cu pâinea asta poți sătura o omenire întreagă, pentru că oricât ai mânca din ea, tot întreagă rămâne.

Feciorul cel mic al împăratului n-avea însă inima să se întoarcă acasă, la tatăl său, fără de frații lui, și de aceea îl întrebă pe pitic:

-  Dragul meu pitic, nu știi cumva pe unde-or fi frații mei? Că multă vreme s-a mai scurs de când au pornit după apa vieții și încă nu s-au întors...

-  Ba cum să nu știu, răspunse piticul. Chiar eu i-am vrăjit, drept pedeapsă pentru trufia lor. Și acum stau zăvorâți într-o văgăună dintre doi munți...

Auzind cât de rău o duc frații săi, flăcăul se rugă cu atâta stăruință de pitic, că acesta se îndură de el și se învoi să le dea drumul. Dar mai înainte de asta, îi atrase luarea-aminte:

-  Să te ferești de ei cât oi putea, fătul meu, că tare-s negri și haini la suflet!

Nu trecu o zi și iacătă-i și pe frații lui!...

Se bucură el revăzându-i și le povesti de-a fir-a-par toate prin câte trecuse până a dat de locul unde se afla apa vieții; cum a umplut un urcior cu apa cea tămădui­toare; cum a dezlegat de sub povara blestemului pe-o mândrețe de domniță, care s-a arătat gata să-l aștepte timp de-un an, ca după aceea să facă nunta; și cum o să-i dea părinții ei drept zestre toată împărăția...

După ce sfârși el de povestit, au pornit-o tustrei la drum. Merseră ei ce merseră, până ce au nimerit într-o țară pustiită de război și foamete. Craiul acestor ținu­turi se socotea ajuns la aman, atâta era de mare prăpă­dul. Dar feciorul cel mic al împăratului îl scăpă de la ananghie, dându-i pâinea, cu care acesta hrăni și îndes­tulă tot norodul din acea țară. Și-i mai încredință prâslea și sabia, ca să-i biruie pe vrăjmași, astfel că în scurt timp craiului îi fu în putință să întroneze din nou pacea și liniștea în țară. După aceea, prâslea luă înapoi pâinea și sabia și tustrei frații își urmară calea spre casa părintească. Vezi însă că drumul era lung al naibii și mai trebuiră ei să calce prin încă doua împărății, încleștate și ele de asemenea în război și bântuite de foamete. Feciorul cel mic al împăratului dădu fiecărui crai să folosească pâinea și sabia cât or avea nevoie și, prin mila și omenia lui, fură scăpate de la pieire noroadele din trei împărății.

* * * 

Urmează Apa vieții (4)