ÎN LUMEA DREPTĂȚII (24)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Urmare la În lumea dreptății (23)

Încă o noapte în care n-a închis ochii nici măcar o clipă; și acum slujnica, intrată în vârful degetelor ca să aduca apa, văzând că nu doarme, îl înștiințează:

— Domnule, te așteaptă un om afară.

Se îmbracă pe tăcute, ca să nu deștepte pe Elena, și iese. E Șerb Călugăreanu, țăranul de la Cărbuneni, care se roagă de Andrei de atâta vreme să-i dea lui cu împrumut banii cucoanei Zinchii Sărdăresii.

—Faci rău că nu vrei, domnule Andrei. Da, așa e, nu e pământul meu, e de la nevastă-mea; dar n-ai grijă; nu-și pierde femeia banii. Nu-i iau decât pentru un an. Eu sunt om vrednic, și acum am o ocazie care cine știe când s-o mai ivi: o pădure mare pe care pot s-o iau pe nimic și din care pot câștiga mai bine de o sută de mii de lei. Sunt în stare să dau oricât pretindeți. Are douăsprezece mii de lei? iau eu zece și dumneata două.

Două mii de lei! Ce n-ar putea face cu suma asta? Cinci sute de lei Elenei să se duca la București cu Mama Tilda să-și cumpere tot ce-i trebuie; cu alți cinci sute și-ar putea mobila odaia în care e pianul și să împlinească dorința d-atâtea ori visată și exprimată de Elena: “Știi, Andrei, dacă ar da Dumnezeu să-ți meargă bine, ăl dintâi lucru pe care aș vrea să-l facem ar fi să mobilăm salonașul, să am și eu unde primi pe ale patru-cinci prietene la care mă duc.” Și ar putea chiar să plece cu Elena și cu copilul, să trăiască liniștit măcar două săptămâni undeva, departe de tribunal, de Zărnescu, de Berlescu, de toată atmosfera asta otravită, înveninată.

Andrei, nu face asta! Știi bine că Șerb Călugareanu nu e un om muncitor, cum zice; chiar marea sumă pe care ți-o dă ca plată dovedește ca ia banii să-i risipească în petreceri desfrânate, cum și-a risipit toată starea lui. Andrei, riști fericirea și viitorul fetiței frumoase cu codițele pe spate, pe care ai vazut-o deunăzi, Andrei, te vede Dumnezeu.

Care Dumnezeu? Dumnezeu care îngăduie parodia de dreptate la a carei desfășurare asistă zilnic la tribunal? Dumnezeu care nu numai că trece cu vederea netrebnicia unui om ca Berlescu, dar face ca toată lumea să se descopere cu respect înaintea lui? Ce! nu știe el că de atâția ani s-a hotărât de minister împărțirea la țărani a moșiei Păunești; că toate lucrările de plan și de parcelare sunt sfârșite și că de cinci ani, în schimbul unei mituiri grase din partea arendașului, Berlescu împiedică împărțirea moșiei țăranilor rupți, hărtăniți, galbeni de foame și de mizerie, pe care îi vede în fiecare iarnă în curtea prefecturii, veniți să cerșească un pumn de porumb stăpânirii? Dumnezeu care-i trimite în fiecare zi câte o amărăciune și care îngăduie să i se răpească până și ultima comoară, ultimul liman, ultimul balsam!!

* * *

Urmează În lumea dreptății (25)