de Johanna Spyri
Urmare la Heidi, fetița munților -ep.28
 |
| Heidi, fetița munților (29) |
Capitolul XIV. La cabană sosește un singur oaspete (2)
Heidi se agăță fericită de brațul doctorului, iar acesta îi spuse cu glasul său blajin:- Hai, copila mea, du-mă la tine acasă.Ea însă rămase nemișcată, privind în vale, cu uimire.- Dar unde sunt Clara și bunica ? întrebă ea, nedumerită.- Eh, copila mea, răspunse doctorul oftând, din păcate trebuie să-ți spun un lucru care, desigur, te va întrista, așa cum mă întristează și pe mine.Clara a fost tare bolnavă și călătoria asta ar fi fost pentru ea foarte obositoare și ar fi putut să-i șubrezească și mai mult sănătatea. Acum se simte ceva mai bine și, la primăvară, de îndată ce vremea se va încălzi și zilele vor fi mai lungi, Clara va veni la munte, cu întreaga familie.Heidi era uluită. Nu se împăca deloc cu această veste care venea să-i spulbere într-o clipită, visul ei atât de frumos. În sfârșit, porniră să urce. Când ajunseră în fața bunicului, Heidi îi spuse:
- Ceilalți nu au venit, dar vor veni curând.
Despre doctor vorbise atât de mult, încât bunicul știa totul despre el. Îi întinse mâna bucuros și îi ură oaspetelui, din toată inima, bun venit.Se așezară apoi toți trei pe bancă. Bunicul îl îndemnă pe oaspete să-și petreacă în Elveția câteva zile frumoase de toamnă, dar, din păcate, nu-l putea pofti să rămână la el, deoarece nu avea unde să-l culce. În schimb, îl povățui să nu coboare până la Ragaz, ci să tragă, mai curând, în sat, unde va găsi la oricine o cameră, ce-i drept mai modestă, dar foarte curată. Astfel, va avea prilejul să facă în fiecare dimineață o plimbare frumoasă, urcând până la cabană și de aici mai departe, spre înălțimile munților.
Bucuros, doctorul încuviință propunerea bătrânului, apoi puseră totul la cale.Sosi ceasul amiezii. Bunicul dispăru pentru o clipă, apoi reapăru cu o masă mare pe care o puse în dreptul băncii. Heidi așternu masa, iar bunicul aduse o oală cu lapte aburind, o farfurie cu brânză prospăt rumenită și ispititoare și o halcă de carne uscată, din care tăie câteva felii groase. Mâncară, iar la sfârșitul mesei, doctorul îi mulțumi bunicului din toată inima, spunând că de mult timp nu mai mâncase atât de bine și cu atâta poftă.
- Da, aici trebuie să vină Clara, ținu el să mai spună. Dacă va respira aerul acesta sănătos și va mânca așa cum am mâncat eu azi, se va simți cum nu s-a simțit niciodată.
Pe potecă urcă omul care ducea pachetul de la Clara.
- Iată, fetița mea, ce ți-am adus de la prietena ta din Frankfurt, spuse doctorul zâmbind.
Heidi desfăcu pachetul și găsi cutia de prăjituri pentru bunica. În entuziasmul ei ar fi vrut să coboare în clipa aceea, să-i ducă bătrânei bunătățile. Până la urmă, ascultă sfatul bunicului, care îi spuse că ar fi mai bine să coboare spre seară, ca să-l conducă și pe domnul doctor până în Dörfli.
Heidi privi întrebătoare la doctor când găsi tutunul de pipă. Doctorul o luă și o întinse bunicului, care se bucură mult de acest dar și se apucă numaidecât să-și îndese luleaua. Heidi continuă să-și deschidă pachețelele, în timp ce bărbații se învăluiră cu fum de la lulele.
Încet-încet, se lăsă înserarea. Bunicul se ridică de pe bancă, împachetă șalul și cutia cu prăjituri pentru bunica și salamul pentru Peter și porniră toți trei la vale. Ajunși la cabana lui Peter, Heidi intră glonț la bunica, iar cei doi bărbați își continuară drumul spre sat. Bunica se bucură mult de șalul cel călduros:
- Ce dar minunat ! spunea ea într-una. Ce bine o să-mi prindă în serile friguroase !
Brigitte stătea la masă, privea cu jind salamul și se întreba, în sinea ei, dacă va fi în stare să taie din el. Dându-și seama despre ce este vorba, Heidi îi spuse că trebuie să-l mănânce și atâta tot.
Bunicul reveni din sat. Le ură noapte bună tuturor, își luă nepoata de mână și porniră amândoi spre cabana lor liniștită din creierul munților.