VLAICU-VODĂ (14)

de ALEXANDRU DAVILA

ACTUL IV

Scena III

ACEIAŞI, MIRCEA introdus de GRUE

(Mircea intră mândru, dar stă locului văzând pe Anca.)

MIRCEA

(aparte)
Anca!

VODĂ

(după ce face semn lui Grue să nu iasă)
Haide, Anco, spune-i ce făcut-ai pentru dânsul.

ANCA

(cu intenţie)
Mirceo, m-am rugat de vodă să te ierte. Vezi-mi plânsul
Şi-nţelege cât ne costă pe-amândoi greşala ta.

VODĂ

(încet, cu imputare)
Anco!

ANCA

Nu ştii ce-ndurare...

VODĂ

Anco!

ANCA

Mirceo, nu uita!

VODĂ

(trecând)
Tu n-ai şir în cuvântare. Ian ascultă. Eu i-oi spune
Lucrul neted şi băiatul a pricepe de minune.

ANCA

(aparte, înspăimântată)
Oh! ce zice...

MIRCEA

Doamne... Anca...

VODĂ

Anca, Mircea, a venit
Să se roage pentru tine, pe-o cărare rea pornit.
Te-am iertat.
(Cu intenţie:)
Dar mai sunt alţii pentru care ruga-i blândă
În zadar mi-or fi-nchinată ca să-i scape de osândă.

ANCA

(aparte, pricepând)
Dumnezeule puternic! Mama!

VODĂ

Mirceo, te-am iertat
După ruga ei, şi pentru că ţi-e sufletul curat.
El te-a desluşit că fapta bună, chiar nerăsplătită,
E o mândră bogăţie ce de cer e socotită;
El ţi-a dat acea povaţă să respingi un ajutor
Care-ndrumă zăcăşeala spre trădare şi omor.

ANCA

(ca mai sus)
Mamă!

VODĂ

Totuşi, mulţumeşte-i Anchii.

MIRCEA

(îngenunchind pe loc)
Oh! ce bucurie
Sufletul îmi înviază, Anco, mulţumită ţie
Pentru slava, ce dă cerul, fericirea, ce tu dai,
Şi ce se sfârşeau cu viaţa-mi, dacă tu nu mi-o scăpai.

MIRCEA

Viaţa, slava, fericirea! Oh! cât te plătesc!

VODĂ

(încet, cu intenţie)
Ia seama!
Ai de dobândit iertarea şi-altui osândit.

ANCA

(asemenea)
Oh! mama.
Mama! Dar ce mai pot face?

VODĂ

(asemenea)
Alt nimic decât să faci
Ce-ai făgăduit. Atâta tot!...

ANCA

(asemenea)
Oh! mama!

VODĂ

(asemenea, terminându-şi fraza)
...şi să taci!

MIRCEA

(aparte)
Ce şoptesc?

VODĂ

(încet către Anca)
E vinovată!

ANCA

Vlade!

VODĂ

(tare, ducând-o spre uşă)
Draga mea copilă,
E târziu.

ANCA

(dureros)
Oh! Mircea! Mircea!

VODĂ

(încet)
Ah! ia seama!

ANCA

(încet)
Fie-ţi milă!

VODĂ

(încet)
Pe-amândoi de-acum ne leagă un acelaşi jurământ!
Cum te porţi, mă port.

ANCA

(aruncă ochii la Mircea, apoi ieşind)
Vai!... Fie!

VODĂ

(aparte)
Se va ţine de cuvânt.

Scena IV

VODĂ, MIRCEA, GRUE (la uşă)

VODĂ

Mirceo, mergi cu bine.

MIRCEA

Doamne, nu m-am încrezut în tine.
Bunătatea-ţi îndoită-mi face vina.

VODĂ

Mergi cu bine.
Vina ta ţi-o ispăşi-va pocăinţa, fătul meu:
Ce se iartă, să se uite — vorbă de la Dumnezeu.

MIRCEA

Oh! m-am înşelat amarnic! Dar îmi voi plăti greşala
Fără preget. Doamna Clara, unchiule, i-a dat lui Pala
Sarcina să făptuiască ce-ntâi mie mi-a propus:
Este-o uşă, doar de dânsa cunoscută, cum a spus,
Şi pe unde poate-n taină să răzbească pân' la tine
(Vodă, zâmbind, face semn că ştie.)
Deci la noapte...

VODĂ

(tresărind uimit)
Cum? La noapte? Astă-noapte?

MIRCEA

Zis-am bine!
Pala însuşi, adineauri, lucrul mi l-a povestit.

VODĂ

(nerăbdător, să afle)
Da, şi... ce fel?

MIRCEA

Că la noapte, când va fi tot liniştit
Doamna, chiar aci, la patul tău, pe Pala îl va duce
Să te-njunghie.

VODĂ

Ah! fiară! Dar mă jur pe sfânta cruce...
Bine.
(Vodă zâmbeşte încruntat, stă puţin la îndoială, apoi merge la uşa culei şi o deschide. Se văd boierii din ea.)
Uite, Mirceo, unde stau apărătorii mei.
Intră-aci. De-acum eşti vrednic să te numeri printre ei.
Mergi.
(Mircea, care s-a sfiit mai întâi, recunoaşte pe cei din culă şi aleargă la ei. El e primit cu un vuiet bucuros. Vodă se mai gândeşte puţin, apoi:)
Mikede, Dragomire, voi veniţi încoa. De sfatul
Vostru-avem nevoie.
(Cei doi sfetnici intră în scenă. Uşa culei se închide.)

Scena V

VODĂ, MIKED, DRAGOMIR, GRUE

(Vodă se aşează pe jeţ şi cade pe gânduri)

DRAGOMIR

Doamne?...

VODĂ

În ce primejdie e statul.

MIKED

În primejdie?

VODĂ

(înjghebând un plan)
Mikede, cam ce ceas o fi?

MIKED

(cătând pe fereastră)
Mai sunt
Două ceasuri pân' la miază noapte.

VODĂ

Două?

MIKED

Da.

VODĂ

(pe gânduri)
Mă-ncrunt,
Când gândesc cu ce-ndrăzneală...
(După o tăcere, către Miked:)
Ce crezi? Oare-o fi culcată
Doamna Clara?

MIKED

Nu cred, Doamne, i-e fereastra luminată.

VODĂ

(după o tăcere, către Grue)
Grue, roag-o să poftească pân-aci.
(Iese Grue. Vodă urmează, aparte, hotărându-şi planul.)
Da, s-o-ndârjesc
Dezvelindu-mi, către dânsa, gândul tot, s-o hotăresc
Să n-amâne nici o clipă moartea mea... Şi se va prinde
Singură, aci, la noapte, chiar în cursa ce-mi întinde...
De n-ar bănui!... De unde?
(Tare, mai mult către Dragomir.)
Doamnei, dragi boierii mei,
Înainte de-a purcede la înlăturarea ei
De la cârmuirea ţării, mi se pare că e bine,
Lămurit, dar fără ură, să-i vorbim cum se cuvine.
Să păstrăm cu grijă legea domnului Isus Cristos
Care vrea ca vinovatul, cu cât e mai păcătos,
Cu atât mai mult să afle mângâiere şi iubire,
Ca de sine să-şi îndrume sufletul spre pocăire.
Îi veţi spune păsul ţării, păsul vostru, păsul meu...
Şi, de n-o şti să-nţeleagă, fie ce-o vrea Dumnezeu!

DRAGOMIR

Dar-ar Domnul s-o patrunză milostiva-ţi bunătate!
Dar mi-e teamă că-i e duhul prea cuprins de răutate.
Totuşi, ne-om rosti cucernic, Doamne, mai ales că-n ea
Văduva lui Alexandru-vodă pururi vom vedea.

VODĂ

Da, pe tatăl meu, slăvitul, mult iubitu-l-ai, spătare
Şi cules-aţi împreună dafini mulţi...

Urmează Vlaicu-Vodă (15)