Pagini

18.09.2013

TOPORUL ȘI PĂDUREA

de Grigore Alexandrescu

toporul-si-padurea
Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
Dar că vorbea odată lemne și dobitoace
Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
        Nici nu s-ar povesti.


Și caii lui Ahil, care prooroceau,
Negreșit că au fost, de vreme ce-l trăgeau.
Întâmplarea ce știu și voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
        Și care îmi zicea
        Că și el o știa
        De la strămoșii lui,
Care strămoși ai lui ziceau și ei c-o știu
De la un alt strămoș, ce nu mai este viu
Și p-ai cărui strămoși, zău, nu poci să vi-i spui.


Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un țăran se dusese să-și ia lemne de casă.
Trebuie să știți, însă, și poci să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.
Astfel se încep toate: vremea desăvârșește
Orice inventă omul și orice duhul naște.
Așa țăranul nostru, numai cu fieru-n mână,
Începu să sluțească pădurea cea bătrână.
Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
„Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte -
Începură să zică — toporul e aproape !“
- „E vreunul d-ai noștri cu ei să le ajute ?“
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Și care era singur ceva mai la o parte.
- „Nu“. - „Așa fiți în pace: astă dată-avem parte;
Toporul și țăranul alt n-o să izbutească,
        Decât să ostenească.“
        Stejaru-avu dreptate:
După multă silință, cercări îndelungate,
Dând în dreapta și-n stânga, cu puțină sporire,
Țăranul se întoarse fără de izbutire.
Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteți judeca singuri ce tristă întâmplare.

Istoria aceasta, d-o fi adevărată,
        Îmi pare că arată
        Că în fieșce țară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc streinii, ci ni le face toate
Un pământean d-ai noștri, o rudă sau un frate.

Sfârșit

Sursa foto
Citește și alte fabule de Grigore Alexandrescu: