- Leul, de multă vreme, ridicase oștire,
- Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
- Căci era între dânșii o veche prigonire,
- Și gâlcevire mare, pentru un mic folos.
- Vrea, adică, să știe
- Cui mai mult se cuvine
- Să ție pentru sine
- Un petec de câmpie
- Și un colț de pădure, de tot nensemnător,
- Ce despărțea ținutul și staturile lor.
- Acum sânge mult curse, și multe luni trecură,
- Făr-a se putea ști
- Cine va birui.
- Elefantul năsos,
- Și bivolul pieptos,
- Cu lupul coadă-lungă
- Multe izbânzi făcură.
- Fieșcare tulpină era plină de sânge.
- Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
- Lângă el un tovarăș ce zbiară și îl plânge;
- Colo, un porc sălbatec fără două picioare;
- Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare,
- Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat !
- Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
- De două coarne groase în inimă pătruns.
- Leul, văzând că lupta nu se mai isprăvește,
- Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare,
- Ce spun că știa multe, și că proorocea
- Întâmplările toate, după ce se trecea;
- Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare,
- Cum poate să ajungă sfârșitul ce dorește.
- Ea se puse pe gânduri, tuși, apoi răspunse,
- Rozând cu mulțumire darurile aduse:
- „Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,
- Trebuie să jertfească
- Pe acel ce în oaste e decât toți mai tare,
- Mai vestit în războaie, mai vrednic și mai mare.“
- Auzind astea leul strânse a sa oștire:
- „Lighioanelor ! zise, viu să vă dau de știre
- Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
- Așa va proorocul. Rămâne-acum să știm
- Cine este mai tare.
- Cât pentru mine unul, cum vreți… dar mi se pare
- Că nu prea sânt puternic, căci pătimesc de tuse.“
- Vulpea era aproape: „Ce-are a face ! răspunse,
- Înălțimea ta ești
- Oricît de slab poftești.“
- - „Dar și puterea noastră
- E îndestul de proastă“,
- Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvânt toate
- Lighioanele-acelea ce erau mai colțate.
- „Nu rămâne-ndoială“, le răspunse-mpăratul.
- Iepurele, sărmanu - crez că-l trăgea păcatul,
- Sau păcate mai multe
- De moșii lui făcute -
- Veni să-și dea părerea. Dar toți, cât îl zăriră,
- Asupră-i năvăliră.
- „Ia vedeți-l ! strigară. Cu bună-ncredințare
- El este cel mai tare !
- S-ascundea urecheatul, și nu-i plăcea să moară
- Ca să ne facă nouă biruința ușoară !
- Pe el, copii ! Luați-l: el are să-mplinească
- Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească !“
- Câinii atunci săriră
- Și-n grab' ți-l jupuiră.
de Grigore Alexandrescu.
- Se află vreo țară, unde l-așa-ntâmplare
- Să se jertfească leul ? Nici una, mi se pare.
- Nu știu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
- Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.
Sfârșit
- Citește și alte fabule de Grigore Alexandrescu: