de Charles Perrault.
A fost
odată un om bogat, care avea case frumoase, atât în oraș cât și la țară, aur
și argint, mobile și trăsuri poleite peste tot cu aur. El avusese însă ghinionul
de a avea o barbă albastră, care îl făcea atât de îngrozitor de urât, încât
toate femeile și fetele fugeau de el.
O
doamnă din lumea bună, vecină cu el, avea două fiice de o mare frumusețe. El ar
fi vrut să se însoare cu una dintre ele, lăsând-o pe mama lor să aleagă care
dintre cele două fete îi va fi nevastă. Dar niciuna dintre fete nu îl vroia de
soț și fiecare o îndemna pe cealaltă, fiindcă nu puteau să suporte gândul că se
vor căsători cu un om care are o barbă albastră. Ce le respingea și mai mult
era faptul că mai fusese căsătorit cu mai multe femei și nimeni nu știa ce
s-a întâmplat cu ele.
Barbă
Albastră, pentru a le încânta, le-a invitat, împreună cu mama lor și trei sau
patru prietene ale lor și cu alți tineri din vecinătate, la una din moșiile
sale de la țară, unde au stat o săptămână întreagă. Nu era nimic de făcut
acolo, doar vânătoare, pescuit, dans, veselie și ospețe. Nimeni nu a mers la
culcare, cu toții au petrecut zi și noapte. Pe scurt, toate au mers atât de
bine încât cea mai tânără fiică a început să gândească despre stăpânul casei că
nu avea o barba chiar atât de albastră și că este un adevărat domn. De îndată ce s-au
întors acasă, căsătoria a fost încheiată.
* * *
La o
lună după aceea, Barbă Albastră i-a spus soției lui că trebuie să plece într-o
călătorie la țară pentru șase săptămâni cel puțin, pentru niște afaceri de
foarte mare importanță, spunându-i să se distreze singură în absența lui,
putând să-și cheme prietenii și cunoștințele, dacă dorește, și să facă orice
vor ca să se simtă bine.
- Aici,
i-a spus el, sunt cheile de la cele două mari dulapuri, unde îmi țin cele mai
bune lucruri; acestea sunt de la tacâmurile de argint și aur, pe care le
folosesc doar la zile mari; acestea deschid cuferele unde țin bani, aur și
argint; acestea sunt de la casetele mele de bijuterii, iar aceasta este cheia pentru toate apartamentele mele. Cât despre această cheie mică,
aceasta este de la cămara de la capătul marii galerii de la parter. Poți să le
deschizi pe toate, să intri în fiecare cameră, dar îți interzic cu desăvârșire
să intri în cămară. Supărarea și mânia mea vor fi fără margini dacă o vei
deschide.
Ea i-a făcut promisiunea că nu va trece peste cuvântul lui. După ce a îmbrățișat-o, Barbă
Albastră a intrat în trăsură și a plecat în călătorie.
* * *
Urmează Barbă Albastră (2)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !