30.05.2016

Conu Leonida față cu reacțiunea (1)

de Ion Luca Caragiale.

conu-leonida-fata-cu-reactiunea
(O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o ușă; la stânga o fereastră. De-o parte și de alta a scenii câte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu ușa deschisă și cu câțiva tăciuni pâlpâind. Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte; Efimița în camizol, fustă de flanelă roșie și legată la cap cu tulpan alb. Amândoi șed de vorbă la masă)

SCENA I
LEONIDA: Așa, cum îți spusei, mă scol într-o dimineață, și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe „Aurora Democratică", să văz cum mai merge țara. O deschiz... și ce citesc ? Uite, țiu minte ca acuma: „ 11/23 Făurar... a căzut tirania ! Vivat Republica !"
EFIMIȚA: Auzi colo !
LEONIDA: Răposata dumneei - nevastă-mea a d-întâi - nu se sculase încă. Sar jos din pat și-i strig: „Scoală, cocoană, și te bucură, că ești și dumneata mumă din popor; scoală, c-a venit libertatea la putere !"
EFIMIȚA (afirmativ): Ei !
LEONIDA: Când aude de libertate, sare și dumneei răposata din pat... că era republicană ! Zic: gătește-te degrab', Mițule, și... hai și noi pe la revuluție. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, și o luăm repede pe jos pân' la teatru... (cu gravitate) Ei, când am văzut... știi că eu nu intru la idee cu una cu două...
EFIMIȚA: Ți-ai găsit !... dumneata nu ești d-ăia. Ehei ! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.
LEONIDA: Ori să zici nu știu ce și nu știu cum, că adicătele „acu, unde ești tu republican, ții partea națiunii…"
EFIMIȚA: Aș !
LEONIDA: Dar, când am văzut, am zis și eu: să te ferească Dumnezeu de furia poporului !… Ce să vezi, domnule ? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume… de-ți venea amețeală nu altceva.
EFIMIȚA: Bine că n-am fost la București pe vremea aia ! cum sunt eu nevricoasă, Doamne ferește ! pățeam alte alea…
LEONIDA: Ba nu zi asta; puteai trage un ce profit. (schimbând tonul) Ei, cât gândești c-a ținut toiul revuluției ?
EFIMIȚA: Până seara.
LEONIDA (zâmbind de așa naivitate, apoi cu seriozitate): Trei săptămâni de zile, domnule.
EFIMIȚA (minunându-se): Nu mă-nnebuni, soro !
LEONIDA: Ce te gândești dumneata, că a fost așa un bagadel lucru ? Fă-ți idee: dacă chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare cătră națiunea română.
EFIMIȚA (cu interes): Zău ?
LEONIDA: Mai e vorbă !
EFIMIȚA: Adică cum ?
LEONIDA: Vezi dumneata, i-a plăcut și lui cum am adus noi lucrul cu un sul subțire ca să dăm exemplu Evropii, și s-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească…
EFIMIȚA (curioasă): Da'… ce spunea în scrisoare ?
LEONIDA (cu importanță): Patru vorbe, numai patru, da' vorbe, ce-i drept ! Uite, țiu minte ca acuma: „Bravos națiune ! Halal să-ți fie ! Să trăiască Republica ! Vivat Prințipatele Unite !" și jos iscălit în original „Galibardi".
EFIMIȚA (satisfăcută): Apoi, atunci dacă-i așa, a vorbit destul de frumos omul !
LEONIDA: Hehei ! unul e Galibardi: om, o dată și jumătate ! (cu mândrie și siguranță) Ei ! giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gândești, pe toți împărații și pe Papa de la Roma ?
EFIMIȚA (mirată): Și pe Papa de la Roma ? Auzi, soro ?
LEONIDA: Ba încă ce ! i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. Ce-a zis Papa - iezuit, aminteri nu-i prost ! - când a văzut că n-o scoate la căpătâi cu el ?… „Mă nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lângă el, să mi-l fac cumătru." Și de colea până colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.
EFIMIȚA (cu ironie): Și-a cunoscut omul nașul !

* * *

Urmează Conu Leonida față cu reacțiunea (2)

2 comentarii:

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !